INTERVIU Profesoara Lidia Cotea, directoarea departamentului de Limba Franceză al Universității din București: Pariul cu lectura poate fi ușor pierdut, dacă adolescentul va percepe textul doar ca un divertisment ușor, o modalitate de ieșire facilă din realitate, cu ajutorul unui text fantasy, citit între două sesiuni de TikTok sau Instagram

„Dacă adolescentul va percepe textul doar ca un divertisment uşor, o modalitate de ieşire facilă din realitate, cu ajutorul unui text fantasy, citit între două sesiuni de TikTok sau Instagram, mă tem că pariul cu lectura poate fi uşor pierdut”, spune profesoara Lidia Cotea, directoarea Departamentului de Limba și literatura franceză (DLLF) al Universității din București, într-un interviu acordat Edupedu.ro. În contextul unor schimbări rapide în preferințele de lectură ale tinerilor, influențate de mediile digitale, profesoara subliniază riscul ca lectura să își piardă din valoarea formativă dacă este văzută doar ca o formă de divertisment.

Potrivit profesoarei universitare, este o tendință ca literatura pentru adolescenți să se îndrepte tot mai mult spre genuri precum fantasy și science fiction, un curent care reflectă dominanța culturii anglo-saxone în această arie. „Dominanta literaturii pentru copii şi adolescenţi este de sorginte anglo-saxonă”, spune ea, menționând popularitatea autorilor ca J.K. Rowling și George R.R. Martin. Deși aceste genuri sunt atrăgătoare pentru tineri, Lidia Cotea consideră că ele pot crea o percepție superficială asupra lecturii.

Pe lângă atracția către fantezie, fenomenul este amplificat de prezența masivă a platformelor sociale în viața cotidiană a adolescenților, care alternează între TikTok, Instagram și texte de ficțiune. În opinia profesoarei, acest context influențează capacitatea tinerilor de a dezvolta o „grilă de lectură atent construită” și o gândire critică, ambele esențiale pentru un cititor format, care crește, apoi, ca cetățean care știe să filtreze cantitatea imensă de informații din societate.

În interviul pentru Edupedu.ro, Lidia Cotea subliniază importanța unei selecții de lecturi care să fie valoroase și să contribuie la formarea caracterului și a gândirii critice a adolescenților. „Un tânăr are nevoie, în mod cert, de multiple repere pentru a se forma ca cititor avizat”, afirmă profesoara, făcând un apel la editori și cadre didactice să sprijine accesul elevilor la o literatură diversă și profundă, capabilă să ofere perspective durabile, dincolo de influențele efemere ale platformelor online.

Profesoara Lidia Cotea explică și impactul major pe care premiile literare, precum Goncourt, îl au asupra receptării și difuzării literaturii de calitate. Ea subliniază că recunoașterea la acest nivel poate schimba radical traiectoria unui autor, oferindu-i vizibilitate globală și acces la o audiență largă. „Impactul este uriaş şi este imediat”, declară Cotea, remarcând că, odată ce o carte primește acest prestigios premiu, este rapid tradusă și distribuită pe piețe internaționale, devenind cunoscută dincolo de spațiul cultural francez.

Directoarea Departamentului de Limba și Literatura Franceză (DLLF) al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) al Universității din București (UB) a menționat, de asemenea, rolul juriului studențesc din România, care participă activ la procesul de selecție pentru Premiul Goncourt, promovând astfel literatura receptată de valoare la nivel internațional și în rândul tinerilor cititori români.

Ea subliniază că „nu vorbim de accidente, ci de un mod asemănător de înţelegere şi raportare la fenomenul literar”, arătând că selecțiile făcute de juriile din România și Franța au demonstrat de mai multe ori o apreciere comună pentru valoarea literară. Acest schimb cultural, facilitat de premiul Goncourt, oferă tinerilor români oportunitatea de a interacționa direct cu literatura contemporană, contribuind la formarea lor ca cititori avizați, mai este de părere aceasta.

Marele câștigător Goncourt 2024 este anunțat luni, 4 noiembrie, de la ora 15:00 a României. UPDATE 15:05 Scriitorul Kamel Daoud, cu romanul „Houris” de la editura Gallimard este câștigătorul premiului literar Goncourt 202. Cartea lui – o ficțiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian.

Juriul care atribuie premiul Goncourt a reţinut patru romane pe lista finaliştilor din 2024, semnate de Sandrine Collette, Kamel Daoud, Gael Faye şi Helene Gaudy, a anunţat Philippe Claudel, preşedintele juriului, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Cele patru titluri intrate în finală au fost „Madelaine avant l’aube” de Sandrine Collette, „Houris” de Kamel Daoud, „Jacaranda” de Gael Faye şi „Archipels” de Helene Gaudy.

• Lidia Cotea este profesor doctor abilitat şi director al Departamentului de Limba şi Literatura Franceză (DLLF), Universitatea din Bucureşti (UB) din 2011 (sursa). „Principalele sale domenii de cercetare sunt romanul francez al secolului XX, literatura extremului contemporan şi antropologia corpului. A publicat, în calitate de autor sau editor, numeroase cărţi şi studii de specialitate, în România şi în străinătate”, potrivit descrierii sale de pe pagina Universității din București.

• „Din 2019, este membră a SHLF – «Société d’histoire littéraire de la France» şi corespondentul pentru România al acestei organizaţii. În 2021 a obţinut Premiul de Excelenţă al Asociaţiei Române a Departamentelor Universitare Francofone (ARDUF) pentru realizări remarcabile în cercetarea ştiinţifică şi în activitatea cu studenţii”, conform aceleiași surse.

Redăm integral interviul acordat pentru Edupedu.ro de către Lidia Cotea, directoarea Departamentului de Limba și Literatura Franceză (DLLF) al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) al Universității din București (UB):

„Reporter: Care este amprenta pe care şi-o aşază asupra tinerelor generaţii literatura europeană a ultimilor ani, aşa cum a evoluat aceasta? Spre ce simţiţi că îi inspiră şi îi influenţează cărţile noilor valuri de autori?

Lidia Cotea: Nu m-aş raporta la literatura europeană ca la un tot unitar, un bloc omogen în care nu există particularităţi naţionale, căci acestea încă există peste tot. În toate ţările europene găsim edituri, mai mari sau mai mici, preocupate să promoveze autori autohtoni, cu un mesaj şi un stil care se disting de cele specifice tendinţelor generale, de multe ori destul de sâcâitor acaparatoare, ale peisajului literar. Aduceţi în discuţie noile valuri de autori. Este uşor de constatat că dominanta literaturii pentru copii şi adolescenţi este de sorginte anglo-saxonă, direcţiile de lectură mergând spre genul fantasy, science fiction, uneori chiar horror. Britanicii Neil Gaiman, J. K. Rowling sau americanul George R. R. Martin nu mai au nevoie de nici o prezentare, fiind percepuţi ca adevărate staruri, cu romane difuzate la nivel planetar şi traduceri în limbile vorbite pe toate continentele.

Analizând mai multe manuale de comunicare în limba română propuse elevilor cu vârste de 8-11 ani, am constatat adesea că nu puţine sunt editurile care alternează fragmente de text aparţinând unor autori români clasici sau contemporani cu fragmente din opera unor autori de acest tip, să spunem de mainstream sau, pur şi simplu, ale unor autori străini care au început să aibă o difuzare internaţională consistentă. Există şi edituri care înclină vădit balanţa înspre astfel de autori. Nu de puţine ori, alegerile sunt complet neinspirate, fie pentru că traducerea în română este proastă, fie pentru că textele sunt complet lipsite de miză. Uneori, din păcate, nou sau mai nou nu înseamnă neapărat mai bun sau mai formator. Un tânăr are nevoie, în mod cert, de multiple repere pentru a se forma ca cititor avizat, apt să se raporteze critic la ceea ce citeşte, printr-o grilă atent construită. Dacă adolescentul va percepe textul doar ca un divertisment uşor, o modalitate de ieşire facilă din realitate, cu ajutorul unui text fantasy, citit între două sesiuni de TikTok sau Instagram, mă tem că pariul cu lectura poate fi uşor pierdut.

Reporter: Care estimaţi că este traseul literaturii pentru copii şi tineri din Europa în anii următori, în procesul de transformare, pentru a răspunde nevoilor unor generaţii digitale?

Lidia Cotea: Cred că tendinţele actuale se vor păstra, în linii mari. Romanele grafice, mai bine sau mai rău realizate, au stârnit deja interesul multor tineri în România, deja familiarizaţi cu BD-urile, şi, uneori, din curiozitate, au făcut posibil accesul acestora la textul original, dincolo de formula transpusă în roman grafic. Este posibil să crească şi la noi apetitul pentru audiobook-uri sau pentru cărţile digitale care vin cu anumite provocări pentru cititorii acestor generaţii, care pot descoperi trasee multiple de lectură, pot avea surpriza de a descoperi, navigând pe un link ivit brusc în text, o întreagă lume paralelă cu cea în care textul iniţial păruse a-i invita. Nu sunt însă, de bună seamă, ingrediente pe care să le folosească exclusiv o literatură adresată generaţiilor tinere, strategii de acest tip sunt deja utilizate în mediul editorial pentru varii cărţi, adresate celor mai diverse vârste.

Reporter: Cum poate literatura premiată să contribuie la depăşirea barierelor lingvistice şi culturale dintre naţiunile europene, mai ales pentru generaţiile tinere?

Lidia Cotea: Dacă pornim de la ideea, de bun simţ, de altfel, că, drept recunoaştere, o carte a obţinut un premiu în virtutea faptului că reuşeşte să pună în valoare anumite constante umane, să atingă un punct sensibil al sufletului uman, vorbindu-i astfel într-o limbă universală, care sparge toate barierele geografice, sociale şi culturale, răspunsul este de la sine înţeles. Julien Benda spunea cândva că unii mari scriitori, pe care îi vedem, cumva clişeizat, ca reprezentativi pentru anumite literaturi, cazul lui Shakespeare, pentru literatura engleză, al lui Cervantes, pentru literatura spaniolă, Dante, pentru cea italiană, enumerarea este foarte lungă, vă propun aici o variantă scurtată, au vorbit, de fapt, o limbă universală pusă în slujba unor valori universale şi a unui etern uman.

Pentru a veni la vremurile noastre şi la generaţiile actuale de cititori, îmi vine în minte acum exemplul romanului lui Mohamed Mbougar Sarr, Cea mai tainică amintire a oamenilor, care a obţinut în 2021 Premiul Goncourt, cel mai prestigios premiu literar al Franţei. Acest roman a reprezentat şi alegerea unanimă a multor altor jurii universitare locale şi naţionale, din diverse colţuri ale planetei. Este prima oară când un autor din Africa subsahariană primeşte acest premiu. Dar nu chestiunea premiului este esenţială, ci modul în care autorul a putut să capete fulgerător aprecierea unor cititori din spaţii geo-culturale extrem de diferite, cărora Sarr le-a vorbit însă aceeaşi limbă universală, arătându-le cum, dincolo de atrocităţile istoriei, de cruzimea ciocnirilor între lumi, literatura, cu multiplele ei valenţe, cu capacitatea ei de a face dicibil indicibilul, înseamnă viaţă şi speranţă.

Reporter: În calitate de jurat al unui premiu literar, cum definiţi o carte „valoroasă”? Care sunt elementele care o fac să rezoneze cu publicul larg?

Lidia Cotea: Calitatea mea nu este de jurat. Din 2013 până în prezent, mă ocup de constituirea şi coordonarea unui juriu studenţesc de elită – Juriul Universităţii din Bucureşti – care participă, sub patronajul Academiei Goncourt, din Franţa, la desemnarea Premiului Goncourt, alegerea României (şi a Republicii Moldova, pentru ultimii trei ani). Dacă mă raportez la prima parte a întrebării dumneavoastră, din laboratorul de jurizare v-aş putea spune că, pentru noi, contează modalitatea în care romanele care fac obiectul jurizării se înscriu în câmpul literar, modul în care acestea destabilizează acest câmp printr-o abordare a unor teme tabu sau foarte puţin investigate. Nu în ultimul rând, ne interesează dacă textele propun şi o reflecţie asupra literaturii şi a capacităţii acesteia de a se confrunta cu problemele lumii actuale.

Din acest punct de vedere, jurizarea pe care tocmai am încheiat-o la Bucureşti, la data de 30 octombrie, prin masa rotundă cu tema Héritage en partage et mémoire des mo(r)ts. La Liste Goncourt – le Choix de l’Université de Bucarest 2024, care l-a proclamat câştigător pe Gaël Faye, cu romanul Jacaranda, urmat, la distanţă foarte mică, de Kamel Daoud, cu Houris, este o foarte bună ilustrare. Ambele texte sunt ancorate istoric în realităţi extrem de dureroase, destul de puţin reflectate până în prezent, la acest nivel valoric excepţional, în domeniul romanului. Vorbim, pe de o parte, în cazul lui Faye, de genocidul rwandez şi, pe de altă parte, la Daoud, de războiul civil algerian din Deceniul Negru. Cititorul rezonează imediat cu atrocităţile istoriei recente, aduse la lumină de cei doi scriitori, văzând nişte constante ale unui rău universal, care se poate repeta oricând. Dar, dincolo de semnalele de alarmă, extrem de dureroase, trase de aceste texte, subtilitatea construcţiei literare care, în ambele cazuri, reuşeşte să aducă laolaltă mica şi marea istorie, destinele individuale şi colective, este, la rândul ei, un element cu care cititorul rezonează imediat.

Reporter: Care este impactul unui premiu de talia Goncourt asupra cărţilor şi autorilor europeni? Reuşesc autorii mai puţin cunoscuţi să fie puşi în valoare?

Lidia Cotea: Impactul este uriaş şi este imediat. De altfel, marile edituri le acordă interes nu doar laureaţilor Premiului Goncourt, ci tuturor autorilor care au reuşit să ajungă în a treia etapă de selecţie pentru acest premiu, ba chiar, cu o anumită doză de variabilitate, în funcţie de diverse criterii, tuturor autorilor prezenţi pe lista iniţială, formată în general din 15, arareori 16 titluri. Un scriitor care obţine acest premiu, chiar dacă a beneficiat pentru romanele publicate anterior de o receptare foarte redusă, după primirea Premiului Goncourt va avea o difuzare rapidă şi o receptare planetară, căci traducerile apar cu o viteză uluitoare.

Nu premiul în sine este fabulos, căci acesta este modic, de doar 10 euro, ci ceea ce se întâmplă după decernarea lui. Spre exemplu, Hervé Le Tellier, după ce a obţinut în 2020 Premiul Goncourt pentru romanul L’Anomalie, a avut în scurt timp vânzări care au depăşit 1 milion de exemplare. Deci da, orice fel de autor, mai cunoscut sau mai puţin cunoscut înainte de atribuirea acestui premiu, va fi ulterior pus în valoare, până la a ajunge chiar la statutul de vedetă. Trebuie să o spunem apăsat, industria traducerii contribuie din plin la acest lucru.

Reporter: Care sunt criteriile esenţiale pentru selecţia unui câştigător al premiului Goncourt, dincolo de valoarea literară pură? Joacă contextul social sau mesajul transmis un rol în decizia juraţilor?

Lidia Cotea: Criteriile sunt numeroase, iar contextul în care apare cartea, respectiv mesajul transmis au un rol esenţial în decizia juraţilor. Sigur că, dacă ne raportăm la experienţa Juriului Universităţii din Bucureşti, vă spun foarte clar şi angajant că pentru noi nu contează restricţia pe care şi-o impune Academia Goncourt, care este foarte reticentă la ideea de a acorda acest premiu cuiva aflat la primul roman (mă refer aici la Marele Premiul Goncourt, nu la categorii de premii mai puţin cunoscute acordate de aceeaşi Academie). Aş spune totodată că existenţa unui context social şi a unui mesaj sunt departe de a exclude ideea de valoare literară. Trebuie să avem în vedere că în ultimii ani s-a dezvoltat o literatură care ia adesea forma unei anchete, fie pornind de la un fapt divers, exploatat de presa unei epoci, fie sub forma a diverse tipuri de anchete literare, care aduc în atenţia cititorului imaginea unor scriitori mergând pe urma altor scriitori sau, pur si simplu, scriitori care ajung să sondeze istoria propriei familii, într-o căutare disperată a unei identităţi pierdute în meandrele unei filiaţii cu multiple ramificaţii.

Romane precum Le Coeur ne cède pas, scris de Grégoire Bouillier în 2022, sau Un certain M. Piekielny, publicat de François-Henri Désérable în 2017, sunt doar două astfel de exemple. Aş spune totodată că pentru juraţi este foarte important să analizeze felul în care sunt tratate diferit, cu nuanţe şi strategii literare dintre cele mai novatoare, de la un an la altul, teme care traversează, ca nişte constante, competiţiile ultimilor zece ani: literatura ca modalitate de recuperare a memoriei şi de reparare a lumii, în contextul traumelor asociate istoriei secolului XX, cu multiple variaţiuni pe tema tensiunii între tăcere şi cuvânt.

Nu de puţine ori, juriul este pus în situaţia de a încerca să înţeleagă statutul individului aflat în imposibilitatea de a-şi găsi reperele pentru a putea supravieţui şi trăi. Şi, adesea, se află în faţa unor formule literare prin care scriitorii actuali îl invită, direct sau indirect, să împărtăşească o experienţă personală intimă, inserată într-o poveste de familie întinsă pe mai multe generaţii, generaţii atinse, în feluri neaşteptate, de tăvălugul istoriei. Formula romanului autoficţional stârneşte, din acest punct de vedere, mare interes în rândul juraţilor, gradul de permeabilitatea a frontierei între ficţiune şi realitate fiind, la rândul său, pus sub lupa lor hermeneutică. Există, chiar în competiţia de anul acesta, numeroase astfel de romane, extrem de ataşante, care merită toată atenţia cititorilor.

Reporter: Care este efectul recunoaşterii la acest nivel al unei cărţi? Ce impact are premiul internaţional Goncourt într-o lume tot mai globalizată?

Lidia Cotea: Cred că am răspuns anterior acestei întrebări. Dincolo de valoarea literară a romanului premiat, trebuie să fim conştienţi de faptul că o întreagă industrie se pune în mişcare. Practic, odată distins cu Premiul Goncourt, viaţa scriitorului se schimbă radical: va merge în turnee de promovare a cărţii, va participa la multiple conferinţe de presă, va fi invitat în ţările în care romanul său a făcut obiectul sufragiilor juriilor naţionale, Institutele franceze din lumea întreagă vor organiza multiple evenimente la care îl vor invita, traducători diverşi şi editurile care vor deţine drepturile de traducere vor insista să fie prezent la lansări, pe toate continentele. Şi, bineînţeles, vor exista cifre de vânzări ameţitoare. În acest context, cum mulţi o declară, pentru autor este esenţial să ştie să rămână cu picioarele pe pământ şi să-şi găsească liniştea pentru a continua să scrie. Oricum ar sta lucrurile, oricât de luminos va fi ulterior drumul creaţiei sale, nu va putea obţine un al doilea Premiu Goncourt, regulamentul Academiei Goncourt interzicând acest lucru. Romain Gary, care l-a obţinut şi sub pseudonimul Émile Ajar, este singura excepţie.

Reporter: În ce măsură literatura îi poate învăţa pe tineri să recunoască importanţa efortului din spatele unei creaţii literare, contribuind astfel la dezvoltarea lor ca cititori cu o gândire critică?

Lidia Cotea: Evident, într-o măsură uriaşă! Dacă nu literatura, atunci cine ar putea face acest lucru? Gândirea critică implică, desigur, mult mai mult decât simpla lectură a unor texte, de orice natură ar fi ele, este un mod de raportare la lume, care presupune o construcţie făcută metodic, o disciplină de chestionare a unui obiect de studiu, de orice natură ar fi acesta. Dar da, literatura este o cale privilegiată şi sublimată de acces la adevăruri esenţiale, fără de care am fi, în mod sigur, mult mai săraci. În mod concret, dacă ar fi să ne raportăm la Juriul Universităţii din Bucureşti, care a avut o structură variabilă în ultimii 12 ani, structură care a presupus însă permanent păstrarea, de la un an la altul, a unor juraţi care au acumulat foarte multă experienţă, se poate constata maturizarea gândirii, construirea unei grile de lectură articulată din ce în ce mai riguros.

Calitatea de jurat nu este compatibilă cu o atitudine de tipul îmi place, nu-mi place, deci cu o raportare facilă şi viscerală la romanele jurizate, ci cu lecturi atente, întinse pe două luni, relecturi, argumente furnizate în sprijinul plasării textelor pe anumite poziţii în clasament. În urmă cu puţin timp, la data de 22 octombrie, juraţii bucureşteni au avut privilegiul de a primi vizita la Universitatea din Bucureşti a 7 academicieni Goncourt, care s-au deplasat în România pentru a anunţa cea de-a treia selecţie, lista scurtă aşadar, pentru ediţia din 2024. Foarte interesant este că interacţiunea a fost extrem de vie, nu ca de la academician Goncourt la student român, ci ca de la cititor la cititor, cititori care împărtăşesc experienţe de lectură şi valori comune.

Reporter: Universităţile româneşti au ales, de câteva ori, aceeaşi carte finalistă ca Academia Goncourt, după cum aţi spus într-un interviu acordat Laurei Dumitrescu. Reflectă acest lucru un simţ comun pentru valoare literară sau este mai degrabă un accident cultural? Din experienţa dumneavoastră, modul în care se raportează juriul românesc la temele şi stilurile noi din literatura franceză reflectă o direcţie diferită de cea pe care o vedem din Hexagon?

Lidia Cotea: Cred că răspunsul anterior lămureşte, parţial, acest lucru. Nu vorbim de accidente, ci de un mod asemănător de înţelegere şi raportare la fenomenul literar. Sigur că pot exista anumite diferenţe de puncte de vedere, cu diverse tipuri de justificări. Am arătat deja că, pentru Juriul studenţesc bucureştean (fapt valabil şi pentru cel românesc, în ansamblul lui) nu contează că un autor este la primul lui roman, însă pentru Academia Goncourt acesta este un factor disuasiv. Academicienii Goncourt au explicat în repetate rânduri că evită să acorde Premiul unui debutant pentru că acest lucru riscă să pună presiune prea mare pe laureat, care să nu se mai ridice apoi la înălţimea creaţiei premiate. Pertinenţa acestei poziţii este discutabilă.

Este foarte posibil ca orice autor, indiferent de experienţa pe care o are, după ce a obţinut premiul, să nu se mai ridice prin nimic din ce publică la valoare cărţii premiate. Cred că este un risc care trebuie asumat. Pe de altă parte, anumite situaţii devin greu de explicat. S-a dezbătut destul de mult, cu ocazia întâlnirii cu academicienii Goncourt, premierea romanului Vivre vite, de Brigitte Giraud, plasat destul de modest în clasamentul bucureştean, la distanţă enormă de romanul lui Bouillier, pe care l-am amintit mai devreme, respectiv de un alt roman excepţional, care a şi primit Premiul Academiei Franceze, Le Mage du Kremlin (Magul de la Kremlin), de Giuliano da Empoli, fin politolog, aflat în 2022 la primul său roman. Deci Hexagonul, ca să reiau întrebarea dumneavoastră, nu acţionează ca un monolit, Academia Goncourt şi Academia Franceză au avut viziuni diferite, fără însă ca academicienii Goncourt să nege în vreun fel valoarea cărţii lui Giuliano da Empoli, pentru care au existat multe voturi, desemnarea lui Giraud făcându-se la balotaj, votul cu pondere mai mare al lui Didier Decoin, preşedinte la acel moment al Academiei Goncourt, făcând ca balanţa să se încline spre Vivre vite.

Pe de altă parte, absolut nimeni nu a contestat calitatea excepţională a romanului lui Bouillier, câştigător la Bucureşti, însă în mod cert juraţii francezi s-au gândit că un roman de 800 de pagini ar avea mai puţine şanse să ajungă la marele public, oricât de incitantă este tehnica scripturală folosită de acest autor, însoţită de o miză literară incontestabilă. Pe de altă parte, în cazul unor texte copleşitor de bune, care reuşesc cu adevărat să vorbească acea limbă universală pe care o aduceam în discuţie mai devreme, experienţa de lectură şi de receptare a fost în totală congruenţă, însă un roman ca cel scris de Sarr este ceva deosebit de rar în peisajul oricărei literaturi, nu numai în cel al literaturii franceze.

Reporter: Ce mesaj le transmiteţi elevilor, studenţilor şi profesorilor, care sunt preocupaţi de citit, de cultură şi caută să fie la curent cu noutăţile din literatură şi critică?

Lidia Cotea: Le recomand să urmărească nominalizările pentru marile premii literare şi, dacă o fac, să nu se limiteze niciodată la lista scurtă, ci să se raporteze la lista lungă, în cazul Premiului Goncourt, la cele 15/16 titluri anunţate în fiecare an la începutul lunii septembrie, nu la a treia listă, redusă la 4 titluri, anunţată la sfârşitul lunii octombrie. Citindu-le, vor putea să-şi facă astfel o imagine panoramică asupra momentului literar în care ne aflăm. Un exerciţiu de acest tip a dus, în cazul Universităţii din Bucureşti, la o efervescenţă intelectuală care s-a tradus pentru studenţii juraţi, de la toate cele trei cicluri de studiu, pe de o parte, prin multiple publicaţii, de la cronici literare şi recenzii până la articole ştiinţifice de foarte bună ţinută şi, pe de altă parte, prin disertaţii de masterat şi teze de doctorat care au ieşit din cadrul literaturii de secol XX pentru a cartografia teritorii literare şi mentale care se construiesc dinamic şi în sincronie. Cu alte cuvinte, autorii acestor lucrări au astfel şansa să devină şi primii critici literari ai acestor texte”.

Citește și:

Cele patru romane finaliste la premiul literar francez Goncourt 2024, anunțate de la București – titluri semnate de Sandrine Collette, Kamel Daoud, Gael Faye şi Helene Gaudy

Cele 4 cărți finaliste la premiul literar francez Goncourt, anunțate în premieră de la București, pe 22 octombrie / Scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt va fi prezent online