Bianca Boeroiu, câștigătoarea unui premiu Emmy pentru machiajul din serialul Wednesday, în regia lui Tim Burton, filmat în România, este înainte de toate profesoară de arta ceramicii. Lucrează de peste 20 de ani la Palatul Copiilor și face naveta zilnic, de 7 ani, câte 120 de kilometri pe zi. “Îmi place mult să lucrez cu copiii, e terapeutic, e relaxant, mă încarcă de energie. De-a lungul anilor am avut mulți copii care au mers la arte, la facultate, după ce au făcut cursul la Palatul Copiilor și m-au căutat să-mi spună. E satisfacția supremă. Pe mine profesorul de desen din generală m-a convins că am talent și ar trebui să merg la arte, nu la filologie cum voiam eu”, a spus profesoara Bianca Boeroiu într-un interviu pentru Edupedu.ro.
Bianca Boeroiu se consideră mai întâi profesoară. E firesc, poate, având în vedere că predă de peste 20 de ani la Palatul Copiilor din București cursuri de ceramică, pasiunea ei principală. De vreo 7 ani face naveta zilnic de la Ploiești la București, un drum de peste 120 de kilometri dus-întors, și ține cursuri cu copii de la 5 ani până la 14 ani. Spune că aceste ore îi dau energie și o relaxează să lucreze cu copii cu care împărtășește aceeași pasiune. În paralel, de un an predă și make-up, un semestru de master, la studenții de anul II.
Pasiunea pentru make-up a venit mai târziu, din întâmplare. A lucrat la început în paralel la reclame, videoclipuri și apoi la filme cu actori renumiți: Samuel L. Jackson, Michael Keaton (n. red. filmul The Protege).
Și în România a primit numeroase premii. Are deja în palmares 3 statui GOPO și 9 nominalizări pentru filme precum Aferim, Inimi Cicatrizate, Un pas în spatele Serafimilor.
A terminat liceul de Arte din Ploiești, îndrumată de profesorul ei de desen din școala generală care a “convins-o” să nu dea la un liceu teoretic, așa cum voia. Acum și ea îi sprijină la rândul ei pe copiii talentați la cursurile de ceramică.
Redăm interviu integral cu Bianca Boeroiu:
„Edupedu.ro: În primul rând, felicitări pentru premiul Emmy câștigat. Explicați-ne, vă rog, ce înseamnă acest tip de machiaj pentru care ai fost premiată: Outstanding Contemporary Makeup Non-prosthetic. Pentru ce genuri de filme se folosește?
Bianca Boeroiu: Pe orice gen de film. Doar că non-prostetic înseamnă faptul că nu s-au folosit niciun fel de proteze de machiaj, adică părți făcute din diferite materiale, spumă de latex, silicon, tot ceea ce se adaugă la material. De obicei acestea se folosesc pentru răni, cicatrici. Noi, categoria non-prostetic n-am folosit nimic de acest gen. A fost machiaj doar din culori și alte materiale.
Edupedu.ro: Când ați aflat de nominalizare și cum v-ați simțit pe scenă când ați primit premiul?
Bianca Boeroiu: De nominalizare am aflat prin august anul trecut. Lucram la un proiect atunci, pentru filmul biografic al lui Celibidache, un proiect foarte frumos. Eram destul de obosită și implicată acolo. Nu pot să zic că m-am entuziasmat atunci, că am realizat pe moment.
Oamenii din jur îmi ziceau că e mare lucru, dar oricum nu mă gândeam că o să merg acolo (n. red. pe scena Emmy). Mi se părea o pălărie mult prea mare pentru mine. Așa văzut de la televizor totul pare foarte glamouros, foarte inaccesibil. Dar de fapt, nu-i așa. Ușor, ușor am început să procesez și discutând cu ceilalți colegi din echipă, ne-am mobilizat, ne-am gândit că totuși e important, poate e o dată în viață.
Edupedu.ro: Sunteți mai întâi profesor de ceramică la Palatul Copiilor. Ați urmat cursurile Facultății de Arte, la specializarea de ceramică. De unde vine pasiunea pentru ceramică și cum se îmbină cu machiajul?
Bianca Boeroiu: A pornit din școala generală. M-a descoperit, cumva, profesorul de desen. Eu intenționam să urmez un liceu teoretic în Ploiești, pe partea de filologie și a insistat atât de mult: „Nu, că tu trebuie să dai Liceul de Arte Plastice din Ploiești”, că ai un talent aparte și ușor-ușor m-a convins. După care trebuie să-i conving și eu pe părinții mei că schimb direcția. Și așa am ajuns să fac liceu de artă. Acolo am făcut un an de ceramică, după care m-am transferat la sculptură.
Am terminat cu licență la sculptură și în facultate am optat pentru arte decorative. Era concurența ceva mai mică, trebuie să recunosc. Dar mi-a plăcut atât de mult la decorative, n-am mai vrut să mă transfer la sculptură, iar acum văd că e un trend: foarte mulți vin din zona plastică, pictură, sculptură, îmi cer să îi învăț ceramică, li se pare atât de interesantă. Pe mine m-a cucerit de atunci, din primul an de facultate. Când treceam, parcurgeam mai multe secții scenografie, textile, artă monumentală tocmai ca să vezi cam unde ai vrea să rămâi.
Edupedu.ro: Și apoi care a fost traseul, după facultate?
Bianca Boeroiu: După facultate am început să lucrez la Palatul Copiilor, să le predau copiilor arta ceramicii. Eram pasionată de partea asta cu machiajul dar nu m-am gândit la un job, și abia prin 2004-2005, aveam în jur de 26 de ani, când o prietenă mi-a propus să mergem la un curs și să încercăm să câștigăm și banii pe partea aceasta.
Edupedu.ro: Deci oricum o bună perioadă ați lucrat doar ca profesor.
Bianca Boeroiu: Da. Sunt mai întâi profesor și abia pe planul doi am colaborările care mă ajută financiar și care îmi plac.
Edupedu.ro: Faceți naveta de la Ploiești la București, la Palatul Copiilor. Cât de des veniți în Capitală și ce le predați copiilor la cursurile de ceramică?
Bianca Boeroiu: Am această facilitate să vin doar 4 zile în timpul săptămânii, plus sâmbăta. Pe parcursul anilor am avut copii chiar și de la 3 ani, dar în general limita de vârstă e 5 ani. Dar pentru că de multe ori vin frățiorii mai mici și îi însoțesc pe cei mari parcă ar vrea și ei să se joace un pic…și uite așa rămân și ei la curs. Le place foarte mult. Facem vase, mai încercăm și colaborări cu olari să învețe un pic și la roata care îi fascinează, bineînțeles. Avem aici roată electrică în dotare. Le ardem, le pictează, sunt foarte încântați, facem expoziții, participă la concursuri locale. Pentru că vin de 5 ori pe săptămână, în fiecare zi fac cu altă grupă de vârstă. Vin copii până pe la 14-15 ani.
Edupedu.ro: Există suporturi de curs pentru orele de ceramică pentru copii?
Bianca Boeroiu: Din câte știu chiar nu există și mă bate gândul să mă înscriu la doctorat și să fac un suport de curs din asta. Ar fi o temă interesantă de doctorat, documentată riguros.
Edupedu.ro: Cum rezistați, având în vedere că nu e o meserie bine plătită care iată să vă permită să faceți și naveta 5 zile pe săptămână?
Bianca Boeroiu: Îmi place mult să lucrez cu copiii, e terapeutic, e relaxant, mă încarcă de energie, iar copiii fac de plăcere, nu vin forțat. Chiar ei insistă că vor la ceramică, le place foarte mult. Cu naveta mi-e un pic mai greu. Da, sper să se rezolve cumva pe viitor.
Financiar, mai combin cu jobul de machiaj, când pot lucra mai mult la proiecte, filme, vara în mod special, când sunt vacanțele.
Edupedu.ro: Mai există înclinare și interes în ziua de astăzi pentru meseria aceasta pe partea de ceramică?
Bianca Boeroiu: Informațiile care vin dinspre universitate, pentru că mai țin legătura și cu tineri ceramiști care abia au absolvit, sunt că din păcate nu prea mai există. Adică sunt din ce în ce mai puțin care se îndreaptă către zona aceasta. Pe de altă parte văd un interes foarte mare din partea celor care au terminat sau fac ceramică, dar vor să facă ceramică, cum spuneam sculptori sau pictori sau nu neapărat chiar și arhitecți am întâlnit, vor să-i învăț ceramică. Zona de bijuterie s-a dezvoltat acum și vor foarte mulți, sunt multe pagini de Instagram cu bijuterii, ceramică combinată cu mental. Probabil că li se pare o zonă care a început să funcționeze din ce în ce mai bine. Deci pe partea asta de decorativ, utilitar.
Edupedu.ro: Ați spus că profesorul din școala generală v-a îndrumat și sprijinit către cariera ta, așadar știți cât de important e rolul unui profesor în parcursul educațional și viitor al copiilor. Încercați să îi susțineți pe copiii care au talent și poate nu au curaj?
Bianca Boeroiu: Bineînțeles, cu mare drag. Asta e satisfacția supremă și am lucrat cu mulți copii care au intrat ulterior la liceul Tonitza, au dat diferențe și au luat note mari. E o mare satisfacție când vin și te anunță și sunt fericiți că au rezultate chiar și la facultate.
Edupedu.ro: Deci ați descoperit mici talente?
Bianca Boeroiu: Da, mulți copilași. Le spun părinților când e un copil care are o înclinație, dar e alegerea lor la final dacă vor direcția aceasta sau au alte planuri.
Edupedu.ro: Unde mai predați în afară de cursurile de la Palatul Copiilor?
Bianca Boeroiu: Începând de anul trecut am o colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanța – Facultatea de Arte, unde predau machiaj la cursul de master, an II.
Edupedu.ro: Ce v-au spus copiii la Palat când au aflat că ați câștigat premiul Emmy?
Bianca Boeroiu: M-au felicitat toți, sunt foarte simpatici. A pus o mămică pe grup și toată lumea m-a felicitat, încă primesc mesaje.
Edupedu.ro: Băiatul dumneavoastră s-a uitat și el la ceremonie?
Bianca Boeroiu: Da, era acasă cu părinții mei, a văzut și el ceva din toată povestea asta. A fost un pic cam supărat că am plecat de acasă, dar admiră trofeul și spune: „Ce trofeu frumos! E mai mare decât statuetele Gopo”.
Edupedu.ro: Chiar așa, unde țineți toate statuetele?
Bianca Boeroiu: Am două statui la atelierul meu de la Uniunea Artiștilor Plastici și restul acasă”.