INTERVIU Prima carte pentru copii, din România, ilustrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale: Ar trebui să fim realiști – Inteligența Artificială este o unealtă de care ne putem folosi ca facem proiecte mai repede și mai ușor, atât timp cât ce ține de imaginație rămâne la autor și ilustrator, spune autoarea Carmen Ivanov

1.229 de vizualizări
Sursa: Editura Paginarium
“Un monstru în vacanță” este prima carte din România pentru copii, ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale. ”Deși o parte dintre oameni se tem de Inteligența Artificială (AI), cartea ne arată că ne putem folosi de AI atât în educație, cât și pentru a crea ilustrațiile unei cărți pentru copii. Evident că întregul proces de ilustrare a acestei cărți a fost asistat și corectat permanent de către oameni”, spune Carmen Ivanov, autoarea cărții și trainer de dicție, într-un interviu pentru Alexisme.ro.

Cartea “Un monstru în vacanță” a fost gândită pentru preșcolari și școlari la început de drum. “Îi provoacă pe cei mici să își înfrângă teama de necunoscut, teamă care poate crea în mintea umană scenarii care mai de care mai întunecate, dar care, nu întotdeauna este justificată”, spune autoarea Carmen Ivanov.

  • Ce înseamnă exact că a fost ilustrată cartea cu Inteligență Artificială ? Care e procedura?

Carmen Ivanov: Desigur, softul urmează niște comenzi pe care le primește însă trebuie să ai grijă la toate detaliile, să știi exact ce dorești să ilustrezi pentru că altfel te vei trezi cu ilustrații cu stiluri diferite, ca și cum ar fi adunate din mai multe cărți și puse laolaltă, ceea ce nu ar duce la un produs finit prea atractiv.

  • Oamenii se tem când aud de AI, în special e această teamă că oamenii vor fi înlocuiți în meseriile lor. Au lucrat și oameni la grafica acestei cărți?

Carmen Ivanov: Lucrarea de față ne arată că ne putem folosi de AI atât în educație, cât și pentru a crea ilustrațiile unei cărți pentru copii. Evident că întregul proces de ilustrare a acestei cărți a fost asistat și corectat permanent de către oameni: colegii mei Octavian Palade (jurnalist de tehnologie cu peste 13 ani de experiență în acest domeniu și expert în SEO și digital marketing) și Radu Boeru (director de creație, artist și activist ecologist și permacultor). 

În total, pentru cele aproximativ 30 de ilustrații alese pentru această carte au fost generate peste 500 de imagini. Dacă luăm în considerare faptul că fiecare comandă generează câte 4 iterații, cele 30 de ilustrații au fost selectate din câteva mii de variante «pictate» de către AI”, spune Carmen Ivanov. În cele din urmă avem o carte de povești pentru copii ilustrată cu ajutorul AI.

Sursa: Editura Paginarium

Ar trebui să fim realiști – Inteligența Artificială este o unealtă de care ne putem folosi în așa fel încât să putem face mai repede și mai ușor, atât timp cât tot ce ține de imaginație rămâne la autor și ilustrator și evident se intervine asupra lucrării atunci când imaginile nu sunt exact așa cum le-a imaginat autorul.

Carmen Ivanov: Fiecare imagine are specificațiile sale. Trebuie să îți imaginezi ce urmează să ceri și să știi să rectifici dacă nu AI-ul nu a reușit să înțeleagă comanda ta.

  • De exemplu, cum a ajuns Monstrulețul să arate așa?
Sursa: Editura Paginarium

Carmen Ivanov: În total, pentru cele aproximativ 30 de ilustrații alese pentru această carte au fost generate peste 500 de imagini. Dacă luăm în considerare faptul că fiecare comandă generează câte 4 iterații, cele 30 de ilustrații au fost selectate din câteva mii de variante «pictate» de către AI.

Citește interviul integral pe Alexisme.ro.

Despre autoarea cărții: Carmen Ivanov, trainer de dicție, a antrenat peste 15.000 de persoane în ultimii 18 ani pe zona de dicție, voice over și public speaking și a publicat mai multe manuale de dicție pentru adulți și pentru copii.

Citește și:
Dacă greutățile de pronunție ale copiilor nu sunt rezolvate până la vârsta de 6 ani, aceștia pot avea dificultăți la școală. Părinții au un rol important în îmbogățirea vocabularului copilului, spune Carmen Ivanov, profesoară de dicție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din educație, despre creșterile cu aproape 300% ale salariilor profesorilor prezentate de ministrul muncii: Sunt cifre eronate. Ne simțim folosiți în campania electorală

“Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre începerea școlii: Simulările trebuie să înceapă de acum / Copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt, e nevoie de prezența profesorului / Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete / Școlile cu un număr mic de elevi pot avea program normal

Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila,…
Vezi articolul

Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Școlile din patru județe se pot înscrie până pe 6 decembrie la cea de-a doua ediție LifeLab – programul care aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță și până la liceu / Acces la cursuri cu 20 de credite, pentru profesori și grant pentru implementarea programului, pentru școală

Până pe 6 decembrie, unitățile de învățământ se pot înscrie la cea de-a doua ediție LifeLab – programul care aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță și până la liceu,…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Sănătății: La incidență peste 6 la mie, două posibile scenarii: Trecerea în învățământ online integral sau sistem hibrid cu învățământ online pentru nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a învăța față în față pentru ceilalți. Măștile textile nu mai sunt acceptate la școală, doar cele medicale – VIDEO

Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori: trecerea complet…
Vezi articolul