INTERVIU Poeta Carmen Tiderle: Copiii sunt cel mai energizant public / Bolintineanu, Creangă și Trump – surse de inspirație pentru versuri fără “scorțoșenie”/ Capacitatea elevilor să lege informațiile, nu doar să le asimileze – “O problemă superserioasă care nu e luată deloc în serios”

Copiii “sunt de departe cel mai deschis și energizant public din câte există”, spune Carmen Tiderle, una dintre cele mai prolifice și mai apreciate scriitoare pentru copii, din ultima vreme. Și, în vremea tuturor tentațiilor digitale și a bombardamentului cu informații, ei pot să învețe mult din poezie, dar “ideea e să nu se prindă că învață”, spune ea pentru EduPedu.ro. Semnatara multor cărți de poezii pentru copii, pline de “prostioare”, neologisme și învățături spuse pe ton hazliu, ea arată, în răspunsurile sale, cum îi e drag Ion Creangă, dar un Creangă dat jos de pe soclu. Sau cum îi e drag să îi vadă pe copii că învață, dar nu îngropați în informații, ci că pot să lege lucrurile pe care le află – ” problemă foarte serioasă care nu e luată deloc în serios”. 

Dacă nu o cunoști, dar o auzi cum vorbește despre bucuria copiilor pentru poezie, ai fi tentat să ridici din sprâncene: cine a mai pomenit în zilele noastre, în afara unor “excepții”, copii fascinați de experiența versurilor, când cei mici nu prea mai par interesați de altceva decât de Youtube, Minecraft și Roblox? Ar însemna, însă, că nu ai văzut-o, înainte de pandemie, cum aduna cete de copii și părinți la lansări de carte sau la ședințe de lectură, sau mai nou cum îi atrage să citească și să râdă împreună, la evenimente editoriale sau educaționale, pe Zoom sau pe orice platformă se nimerește la îndemână.

S-a apucat să publice relativ recent, după o primă experiență la 17 ani, când a scos un volum cu “poezii adolescentine și triste (…) se numea ‘Credeți-mă că sufletul doare’ ☺”. S-a luat cu altele, a intrat în publicitate, ca apoi să publice prima carte pentru copii acum 5 ani, în noiembrie 2015 – volumul “Pe dos, poezii cu prostii pentru copii”. De atunci a publicat “7-8-9” cărți – inclusiv două proiecte în care a inclus poezia pentru copii în marketingul unor companii. Ultima, “Fabrica de lipici”, a apărut săptămânile trecute. De la bun început a lucrat, pe partea de ilustrație – “la fel de importantă ca textul” – cu Vali Petridean, iar la ultima carte, cu toată familia acestuia.

• Carmen Tiderle, despre cărțile sale: “Pe dos, În orașul Bucurville, Marele Acoperiș, Cine a pus piper în mare?, Selfie cu elfii, Fabrica de lipici, Povești originale cu animale făcută pentru Kaufland și Povești de la Polul Vest făcută pentru Kinder. Urmează să apară în 2021 Turvy-Topsy, o carte în engleză cu traducerile unora dintre poeziile din Pe dos și din În orașul Bucurville, traduceri de Victor Ghiga”.

Creangă. Începuturile

EduPedu.ro: Lucrai în publicitate. La “creație”, în acest domeniu, știm că oamenii își dau toată silința creativă să facă brandul mai lucios, deci aveai pe ce să-ți exersezi creativitatea. Ce ți-a venit să te apuci de poezii pentru copii?

Carmen Tiderle: Tu ai pus creație între ghilimele. Nu spun că greșești, dar în publicitate există și creație fără ghilimele. Atunci când nu te gândești doar să faci un brand lucios, ci să spui o poveste care să-i emoționeze pe cât mai mulți oameni. Iar când faci asta, starea ta, procesul și rezultatul sunt identice cu ale oricărui alt creator, indiferent ce lucruri noi aduce el în lume: o piesă muzicală, o poezie, o sculptură…

Deci, da, făceam creație.  Dar obosisem un pic să-mi fie judecați “copiii”  – acum pun eu ghilimele – după niște criterii care mie nu mi se păreau relevante. Așa că am luat o pauză. Cum însă reflexul ăsta de a gândi cu scopul clar să-mi vină o idee îmi rămăsese și aveam și doi copii în carne și oase acasă, plictisiți de tot felul de lecturi obligatorii nesărate, mi-am pus creativitatea la muncă și a ieșit ce-a ieșit. Niște poezii pe teme actuale, amuzante, scrise nepretențios. Idei cu rimă. 

EduPedu.ro: Spuneai la un moment dat, într-un interviu, că te-ai apucat să scrii din cauza lui Ion Creangă, din care copiii tăi nu prea înțelegeau mare lucru și ai vrut să le oferi ceva care să-i facă să le placă lectura. Abordarea ta care este, ca să le captezi atenția?

C.T.: Nu neapărat că nu înțelegeau, dar nu se regăseau în întâmplările de-acolo, nu se identificau cu niciun personaj, Nică le era străin și mai vorbea și ciudat. Aburcat?! Palancă?! Hârsită?! Ah, și-și mai lua și chelfăneală sau căptușeală. Râdeau, nu-i vorbă, dar sursa de fun nu era întâmplarea povestită, ci aceste cuvinte. În timpul ăsta, dinspre literatura engleză contemporană veneau cărți cu situații și personaje mult mai aproape de ei. 

Eh, în contextul ăsta mi-a trecut prin cap c-aș putea scrie și eu ceva care pur și simplu să le placă. Să-i facă să râdă pentru că gluma e bună, să-i pună pe gânduri fiindcă e ceva la care nu s-au gândit, să-i și inspire, să fie pe limba lor etc.

EduPedu.ro: În ceea ce-l privește pe Creangă, te-ai “luat” de un zeu al literaturii române. Ce crezi tu că poate e greșit sau neadecvat la Creangă, așa cum e el introdus copiilor, în prezent?

C.T.: Mie mi-e drag Creangă. Am și scris poezii cu el sau pornind de la el. În “Fabrica de lipici”, am vreo patru. Una e cu o oaie care-l ceartă că a scris despre capre, nu despre oi. “Păi cum ne fu vorba, Ioane?/N-am zis noi că o să faci/O poveste cu mutoane,/Nu cu capre sau cu vaci…” Se plânge că e discriminată, c-o să-l dea în judecată, se ia și de “șlagărul cu frunzele din buze” și-l pune să-și ceară scuze. 

În poezia mea, Creangă nu mai e o statuie, nu stă sus pe piedestal și copiii îi pun coroane de flori. E om. Îi închide oii ușa-n bot și-și vede de treaba lui. Excesul de seriozitate, scorțoșenie și pioșenie îi îndepărtează, cred, pe copii de clasici.

EduPedu.ro: Suntem în 2020 spre 2021. Tehnologia e peste tot. Chiar și tu apelezi la tiribombe tehnice – ultimul volum este unul multimedia. Și te referi adesea la poeziile tale ca fiind “cu prostioare”. Care mai este valoarea educativă a poeziei, pentru copiii de acum? Mai au “disponibilitate” pentru așa ceva?

C.T.: Ideea e să nu se prindă că învață. Dacă cineva le bagă pe gât morală, o vor respinge. Dar dacă îi distrează, vor învăța fără să-și dea seama. Ca la jocurile pe calculator. Ca în orice joc. Punct. 

EduPedu.ro: Unele poezii de-ale tale sunt explicit educative. Cum este cea cu “Scrie-ți tema cu ciocanul, Fă-ți sendviș din carioci. Cum nu poți? (…) Ții minte când te-am rugat să le pui de un’ le-ai luat?” Sau cea cu renul și cămila care se miră fiecare de proeminențele celuilalt, înainte de a se îndepărta stingheri. Prinde încă fabula, la copii?

C.T.: Da, cât timp fabula e trăznită și funny. Zic în poezia pe care o dai exemplu: “Spală-ți părul cu papucii, / Piaptănă-te c-un stilou, / Cu foarfeca șterge-ți mucii / Și bea lapte din tricou…”. Eh, mucii ăia îi fac pe copii să se tăvălească pe jos de râs, dar când își revin, înțeleg că ar fi foarte frumos din partea lor să și pună lucrurile înapoi de unde le-au luat.

Joacă, veselie, libertate

EduPedu.ro: Am văzut că urmărești, natural, veselia, râsul. Ai încercat să explorezi și alte emoții mai puțin sclipitoare, să spunem tristețea, furia? Sau bucuria este singura care atrage, la nivelul lecturii pentru copii?

C.T.: Urmăresc hazul și hlizeala și-mi place când reușesc. Mi se-ntâmplă uneori să râd și eu în timp ce scriu. Dar o mare parte din poeziile mele au ca efect doar un “smile in the mind”, adică nu sunt nicidecum triste, dar nici nu râzi ca la un banc bun, ci doar îți dau o stare de bună dispoziție, de satisfacție. Cel puțin, așa sper. 

Am însă și câteva texte mai sumbre scrise într-o perioadă în care mi se părea că se duce totul de râpă, nu personal, ci în societate. Și am simțit că e de datoria mea să le vorbesc copiilor despre libertate, de exemplu, dar fără să cad în patetism. 

Așa a apărut un personaj tiran care, fiind constipat, interzice tot ce i-ar putea aduce aminte de asta: “A interzis bine-nțeles cacofonia / Apoi a interzis hârtia și dreptul de-a deține / Vase de toaletă, capace și bazine / A interzis culorile maro, brun, cafeniu / Ochii căprui și părul castaniu…/ A interzis el, dar a și înființat. Un ghișeu. / Unde poporul să ceară voie la veceu”.

Un altul care le obligă pe animale să se îmbrace, dar “Nimeni nu și-a pus chilot/ Nici măcar vreun cașalot”. Și “marele acoperiș” e invenția unui “lider suprem”, un tufiș, care, ca Trump cu zidul lui între USA și Mexic, își dorește să-i separe pe oameni de cer și de tot ce vine de acolo. Așadar niște poezii, tot pentru copii, dar ceva mai angajate.

Iar uneori nu vreau să spun nimic, nu urmăresc să obțin nimic, ci doar mă joc cu cuvintele.

EduPedu.ro: Toate cărțile tale pentru copii, dacă nu mă înșel, sunt realizate în colaborare cu Petridean, desenatorul. Ultima carte – cu el și cu toată familia lui. Cum vezi simbioza aceasta între text și imagine, la cartea pentru copii?

C.T.: Ilustrația e la fel de importantă ca textul. Dar cele două trebuie să se completeze, nu să spună același lucru. E o regulă pe care noi, eu și Petridean, am învățat-o tot din publicitate și-o aplicăm de fiecare dată în cărțile pentru copii. Dar și completându-se, tot nu trebuie să spună tot, ci să le lase și copiilor loc pentru imaginație. 

Apoi, nu știu dacă analogia e bună, dar oricui îi place mai mult un film decât o piesă de teatru radiofonic. ☺

EduPedu.ro: Se întâmplă destul de des, chiar și zilele trecute s-a întâmplat, să participi la tot felul de evenimente cu mulți copii. Acum sunt pe Zoom, dar în mod normal te duci să le vorbești din fața clasei, nu? Unde e locul profesorului în mod normal. Cum se văd copiii, când ești acolo?

C.T.: În fața clasei, în pădure, în parc, în curtea școlii, pe Zoom, Google Meets, Webex etc. Ador să interpretez poeziile în fața copiilor, care sunt de departe cel mai deschis și energizant public din câte există. 

Există evident și copii greu de mulțumit sau copii care n-au fost încurajați să se exprime liber. Pe primii îi gâdil și îi fac să râdă până la urmă. Cu ceilalți, trebuie lucrat mai mult. 

Anul ăsta, în plină pandemie, De Basm, asociația noastră de scriitori pentru copii și adolescenți, a avut un proiect în Teleorman și Buzău. Am petrecut cu același grup de copii câte o săptămână, și nu o oră, așa cum facem de obicei, tocmai pentru a avea timp să-i facem să se deschidă, să abereze, să nu-și țină în frâu “prostioarele” care le trec prin cap și care, odată eliberate, se dovedesc a nu fi prostioare deloc, ci idei minunate.

La finalul experienței Conțești, Teleorman, am scris o poezie, “Mario, Vicky și carțianul”, care a apărut în antologia caravanei De Basm, și care a fost inspirată de ideile copiilor prezenți la atelier. Ei și-au imaginat o carte care se citește singură și tot ei mi-au povestit cum a venit un marțian pe râul Vedea și-a făcut și-a dres. Eu doar am pus ideile împreună și-așa a ieșit carțianul ăsta care acum e la el pe planeta Carte și scrie, bineînțeles, o marte.

“Mult mai importantă decât cantitatea de informații este capacitatea de-a ști să le legi”

EduPedu.ro: Dacă lucrurile continuă ca până acum, în educație, statistic vorbind mare parte dintre copiii aceștia vor ajunge analfabeți funcțional în câțiva ani. Așa arată cifrele. În esență, ce crezi că e necesar să se întâmple, pentru ca acest fenomen să încetinească sau să dispară?

C.T.: Uf, e o problemă atât de serioasă că-mi vine să răspund c-ar trebui să se schimbe tot, mai puțin copiii. De-aia nici n-aș intra în subiectul ăsta. Dar, dacă insiști, m-aș concentra de-acum încolo pe primii 4 ani de școală și-acolo aș face tot ce e omenește posibil ca niciun copil, repet, niciun copil să nu termine clasa a 4-a fără să știe să citească și să înțeleagă ceea ce citește, adică să gândească. 

Cred că atunci are loc “formatarea” copiilor și că mult mai importantă decât cantitatea de informații este capacitatea de-a ști să le legi. Să înțe-legi. Da, e o problemă superserioasă care nu e luată deloc în serios.

EduPedu.ro: Citez dintr-o poezie, cred că e din ultimul tău volum. O poezie despre un băiat făcut din vegetale, Giuseppe cel cu ochi din două cepe: îi crescuse o aluniță-stafidă “pe nasul lui de avocado, nas din care (și-aici îmi cer scuze), îi curgeau uneori guacamole, care se prelingeau de pe buze pe dinții din boabe de fasole”. O altă poezie vorbește despre bunica îngrozitor de rea, care stă să se mute cu familia. Pentru părinți, sunt poezii care trezesc rânjete pe fața celor obosiți de lecturi standard, dar și încruntare din partea celor mai rigizi, cu o educație de tip “mai lăsați prostiile”. Când scrii astfel de versuri, urmărești doar buna dispoziție și reacții afective? Sau ai și alte intenții – educaționale, de exemplu?

C.T.: Știu foarte bine că nu poți fi pe placul tuturor. Nici nu-mi propun. Calea asta de a spune lucrurilor pe nume mi se potrivește și cred în ea. Atunci când sunt tentată să îndulcesc cuvintele, mi se pare că textul nu mai are forță și n-o fac. 

E o poezie în Fabrica de lipici cu niște draci care sunt părinți și-și îndeamnă copiii la prostii, dar copiii draci, exact ca ai noștri, fac fix pe dos și deci se comportă frumos. Tatăl drac îl îndeamnă să nu citească spunând așa: “Te duci la dracu’ cu cărți / Să-mprumuți vreun picture book, / Ce bătaie o să suporți, / Bă, te bat de te usuc!”. Mi s-a recomandat să schimb expresia asta “la dracu’ cu cărți”, că-i sperie pe părinți, iar mie tocmai acolo mi se părea că e toată șmecheria. N-am modificat. 

Iar ca părinte ce exemplu de curaj dai copiilor când te sperii de-o expresie?!

EduPedu.ro: Ți-ai închipui astfel de poezii citite la clasă?

C.T.: Bineînțeles că da. Se și întâmplă. Poeziile nu sunt în manuale, dar învățătoarele și profele care au descoperit poeziile le citesc adesea cu copiii. Până acum, feedback-ul a fost foarte bun.

EduPedu.ro: Ai o poezie despre niște păsări care iubesc avioane, dar iubesc în gol și de aceea plâng și așa apare ploaia. Nu fac nicio comparație, presupun că nu ți-a trecut prin gând Luceafărul lui Eminescu atunci când ai scris-o, dar când am citit-o – are opt versuri – mi-am adus aminte de cele aproape 100 de versuri ale Poemului național. Și m-am gândit, în continuare, la un tiktoker care cânta ceva trap de câteva zeci de secunde, care amintea de Străinul lui Camus, asemenea “Bohemian Rhapsody” a lui Queen, un cântec foarte lung. Și ajungem din nou la 2020, la viața pe fast forward, inclusiv creația, să fie totul mai rapid și mai scurt. În condițiile de acum, cât de mult mai cauți și mai găsești inspirație în clasici?

C.T.: Nu m-am gândit la Eminescu când am scris poezia cu păsările îndrăgostite de avioane, dar m-am gândit la Creangă când am scris poezia Ursul și vulpea 2.0, în care vulpea îi face ursului o glumă și mai proastă decât aia cu coada.

Pe Arghezi îl citesc des și am în carte un Zdreanță care sperie pisicile de la un fashion show.

Ah, până și Bolintineanu m-a inspirat! În poezia cu Ștefan cel Mare care, copil mic fiind și având niște probleme cu o curcă pe nume Turkey, se duce la mama lui și-i zice: “Mamă! / Dar ea nici n-a vrut să audă / (Fiindcă era dură, nu fiindcă era crudă) / “Nu mă privește!”, a zis ea, “Te descurci! / Or fi ele multe, dar sunt niște curci!”.

EduPedu.ro: Aș încheia cu o poezie de-ale tale care personal m-a surprins în mod aparte, cu jocul de idei, nu doar cu imaginile. Și te-aș ruga să-mi redai și tu un pasaj dintr-una, să echilibrăm impresiile finale ale cititorilor. “Un iepuraș a avut noroc: S-a pipăit în locul ăla de sub coadă și, dând de ce îi place lui să roadă, A scăpat și de frică, și de foame, dintr-un foc.”

C.T.: N-o să echilibrăm, ci o să continuăm în același spirit cu o poezioară scurtă despre veverițe: 

“Veverițele, în Venezuela,
Mănâncă și cacao
Și produc… Nutella.”

Foto: www.mzphotography.ro