Absolvenții de Litere, specializarea limba română și o limbă străină, ajung să fie profesori în sistemul public de învățământ pe un număr de posturi scoase la concurs „ridicol de mic”, spune decana Facultății de Litere a Universității din București (UB), Oana Fotache Dubălaru, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Lipsa de perspectivă, subliniază aceasta, îi descurajează pe debutanți și îi atrage într-un „cerc vicios al demotivării”.
Circa 60% din absolvenții de limba și literatura română – o limbă și literatură modernă (LLR-LLM), specializarea care produce prin tradiție profesorii de limba română și de o limbă străină ca a doua specializare, devin profesori, estimează Fotache-Dubălaru. Decana Facultății de Litere a UB spune, în a doua parte a interviului pentru Edupedu.ro pe care o publicăm mai jos integral, că își propune să construiască o propria bază de date prin care să urmărească traseul profesional al absolvenților.
„Tinerii absolvenți de facultate trebuie încurajați financiar, căci apostolatul exaltat la începuturile modernității românești nu mai are trecere astăzi, și nici justificare la nivel de politici publice. Aceste stimulente financiare trebuie însoțite însă și de o schimbare de viziune la nivelul programelor școlare, al examenelor de la finalul unui ciclu de studii, al politicii de resurse umane și atmosferei din școli”, a comentat Oana Fotache Dubălaru, în legătură cu stimulentele financiare propuse recent profesorilor de guvernul din Republica Moldova.
Întrebată de proiectul de ordin de ministru recent lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, care prevede reglementarea licenței cu dublă specializare prevăzută de legea educației 199/2023, Oana Fotache Dubălaru a spus că „intențiile bune ale acestui proiect sunt aproape anulate de un dezechilibru major la nivelul construcției planului de învățământ”.
Profesoara a dat și un exemplu: „standardele ARACIS în vigoare fixează, pentru domeniul de licență Limbă și literatură, ponderea disciplinelor de specialitate între 60% și 80% din totalul disciplinelor. Metodologia recentă coboară această pondere la 35%, totalul pentru ambele specializări”.
Fotache Dubălaru a continuat prin a atrage atenția asupra cantității scăzute de teorie pe care ar presupune-o o astfel de licență, în cazul viitorilor profesori de limba română – „efectele vor fi foarte grave”:
- „Dacă ar fi să înființăm un astfel de program, ar însemna să discutăm cu studenții – viitorii profesori – doar jumătate din literatura română, doar morfologia, nu și sintaxa, doar Hamlet, nu și Don Quijote. Sigur, exagerez puțin (foarte puțin!) de dragul demonstrației, dar trebuie să o spunem limpede: efectele vor fi foarte grave. În zadar ocupi 37,5% (acel „virgulă 5” nu știu de unde vine) din timpul studenților cu cele mai noi metode de predare, dacă nu vor ști ce să le spună copiilor la clasă”.
Prima parte a interviului cu Oana Fotache Dubălaru poate fi citită aici.
Interviul cu Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București (UB), redat mai jos în articol – a doua parte:
„Edupedu.ro: Dar examen de admitere luați în calcul pentru specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura modernă (LLR-LLM), cu cel mai mare număr de studenți din prezent și care produce absolvenți viitori profesori de limba română și o limbă străină? Dacă da, de ce? Dacă nu, ce vă împiedică?
Oana Fotache: Un examen de admitere are loc și în prezent, dar de peste 15 ani el nu face decât să verifice existența diplomei de bacalaureat, a altor documente cerute la înscriere, și să ierarhizeze candidații înscriși în funcție de media obținută la bacalaureat ponderată cu nota la proba scrisă de limba și literatură română. La un moment dat s-a cerut și o scrisoare de intenție, eliminată după un an.
Această opțiune de a renunța la un examen de admitere conceput în formulă tradițională, cu 3 probe scrise și subiecte dificile, a părut necesară în contextul în care numărul candidaților a scăzut, din mai multe motive: înființarea multor programe similare (astăzi există 20 de facultăți de stat acreditate în toată țara, care oferă programe filologice), posibilitatea înscrierilor multiple, trecerea la sistemul Bologna și, deloc în ultimul rând, schimbarea generală de paradigmă adusă de era digitală, cu tipul ei diferit de atenție. Mi se pare că în ultimii 15 ani învățământul superior românesc în general (nu doar în domeniul umanioarelor) a tot coborât așteptările din dorința de a atrage și menține studenții, în ciuda proceselor de evaluare a calității întreprinse periodic, și laborioase, și costisitoare.
Concurența nu mai e, de ceva vreme, doar la nivel național; peste 10.000 de tineri pleacă anual să studieze în străinătate și se pregătesc intens, luni și chiar ani de zile, pentru a face față nivelului universităților din Europa occidentală sau din SUA. Noi ne propunem reintroducerea unui examen de admitere, care poate să constea într-o probă scrisă (sau mai multe) sau într-un eseu depus la înscriere, în momentul în care eforturile de înnoire și aducere la zi pe care le-am început vor fi observate și vor face diferența pentru viitorii studenți, care să-și dorească într-adevăr să vină la noi, nu doar ca o variantă între altele. Până să ajungem acolo (destul de curând, sper), explorăm posibilitatea unei admiteri anticipate pentru câteva programe de masterat, chiar din primăvara anului următor.
Edupedu.ro: Recent, ați anunțat o serie de cursuri de pregătire pentru Concursul Național de Titularizare, deschis studenților din anul III curent. Potrivit informațiilor noastre, cererea de participare a fost mare: luați în calcul extinderea acestor cursuri și la anul II, de exemplu? Dacă da, sub ce formă – de curs opțional, de seminar, de curs facultativ? Ori pentru persoanele care au nevoie de sprijin din alte promoții, sub formă de cursuri postuniversitare.
Oana Fotache: Cred că a venit momentul să-i ajutăm pe studenți să se pregătească mai bine pentru acest examen, care a ajuns un fel de sperietoare sinistră. Am propus studenților din anul III niște cursuri în luna aprilie, organizate astfel încât să acopere cele trei secțiuni ale subiectului de titularizare: literatură română, limbă română, metodică. Am fost surprinși să vedem că interesul e mult mai larg, am primit mesaje de la absolvenți din promoțiile trecute. Nu am avut acum capacitatea de a extinde aceste cursuri, dar cu siguranță vom face asta în viitorul apropiat.
Studenții din anul II au deja multe discipline în planul de învățământ, la care se adaugă modulul psihopedagogic, nu știu dacă mai e loc de altceva. Dar ne gândim la niște cursuri de tip postuniversitar care să răspundă cererii candidaților la titularizare, cursuri organizate într-o manieră flexibilă, pe parcursul anului universitar, în mai multe module. Însă studenții noștri din anul al III-lea vor beneficia mereu de pregătire gratuită pentru acest examen, pregătire care poată să facă diferența și să-i ajute să aibă rezultate mai bune.
Edupedu.ro: Creșterea ratei abandonului la studiile de licență rămâne o problemă cu care se confruntă managerii de facultăți în aproape fiecare mandat. Printre cauze, ar fi și promovarea slabă a ofertei facultăților în licee și a ceea ce presupune viața de zi cu zi a unui student, în rândul elevilor de liceu. Care credeți că sunt cauzele din poziția de decan și care sunt măsurile pe care le propuneți pentru scăderea ratei de abandon universitar?
Oana Fotache: Studentul în anul I se poate simți copleșit, mai ales dacă vine la facultate în București dintr-un oraș mai mic sau dintr-un sat. De multe ori Bucureștiul e copleșitor și pentru noi, cei care trăim aici de mai multă vreme. În urma pandemiei și a izolării care nu s-a redus doar la perioadele de lockdown, ci s-a perpetuat și după aceea, producând însingurare și probleme emoționale pe care psihologii le-au constatat deja, proaspeții studenți sunt poate mai tentați ca oricând să cedeze în fața obstacolelor de natură diferită: adaptarea la un alt ciclu de studii, la alți colegi, la alt mediu social, integrarea într-un spațiu urban diferit.
Ne gândim să introducem din toamna acestui an un sistem de îndrumare a studenților mai bine pus la punct și mai accesibil, în sensul unei informări mai bune asupra serviciilor de orientare academică și socială oferite de facultatea noastră și de Universitatea din București: planificarea unor întâlniri săptămânale cu un profesor care să îndrume cel mult două grupe de studenți. Ne gândim, desigur, și la o colaborare mai strânsă cu Asociația Studenților de la Litere și cu reprezentanții studenților în Consiliul facultății.
Edupedu.ro: Spuneați într-un interviu din 2021 acordat profesoarei Laura Dumitrescu că regretați că limba latină nu este predată solid în școli și chiar în facultate. Franța are ore de latină încă din gimnaziu, iar la noi au fost mai multe semnale referitoare legate la regândirea statutului acestei discipline sau măcar a abordării. Unde vedeți că este ruptura de limba latină și cum i-ar putea fi îmbunătățit statutul în școală și facultate? Și de ce ar merita sau nu?
Oana Fotache: Formal, latina se studiază acum în clasa a VIII-a de către toți elevii, iar la liceu – doar la profilurile Filologie și Științe sociale. Să nu ne facem iluzii, ora de latină, predată adesea tot de profesorul de limba și literatura română, e folosită în multe cazuri ca oră de pregătire pentru evaluarea națională. (Știm cu toți – profesori, părinți, elevi – cât de mult rău a făcut învățământului românesc această concentrare doar pe examenele de final de ciclu, și iată că nu reușim să schimbăm nimic, de atâta vreme…) Cu siguranță, profesorii de limba latină sunt mai în măsură decât mine să argumenteze de ce merită studiată latina în școală și cum ar trebui să se întâmple asta. Eu pot vorbi din experiența de student la Facultatea de Litere din anii 1990, când am avut un curs practic de latină săptămânal, în primii doi ani de facultate.
Așadar, două ore pe săptămână, iar după 100 și ceva de ore ajunseserăm să putem citi și traduce cu relativă ușurință fragmente din autorii clasici, să urmărim evoluția lingvistică fascinantă care a dus de la latină la limbile romanice, să înțelegem mai bine cât de mult datorăm ceea ce suntem astăzi civilizației romane, în ansamblul ei. În epoca noastră, a naționalismului gălăgios și necritic, necunoașterea originilor culturale a născut deja monștri, la fel ca și denaturarea acestor origini, motivată ideologic. Poate că mai avem încă șansa de a schimba ceva aici.
Edupedu.ro: Recent a fost lansat în dezbatere proiectul de metodologie pentru licența didactică cu dublă specializare. Ce părere aveți despre proiect și cu ce credeți că va fi diferit față de actuala formare inițială a profesorilor?
Oana Fotache: Mi se pare că intențiile bune ale acestui proiect sunt aproape anulate de un dezechilibru major la nivelul construcției planului de învățământ. O să dau un singur exemplu care vorbește de la sine: standardele ARACIS în vigoare fixează, pentru domeniul de licență Limbă și literatură, ponderea disciplinelor de specialitate între 60% și 80% din totalul disciplinelor. Metodologia recentă coboară această pondere la 35%, totalul pentru ambele specializări.
Dacă ar fi să înființăm un astfel de program, ar însemna să discutăm cu studenții – viitorii profesori – doar jumătate din literatura română, doar morfologia, nu și sintaxa, doar Hamlet, nu și Don Quijote. Sigur, exagerez puțin (foarte puțin!) de dragul demonstrației, dar trebuie să o spunem limpede: efectele vor fi foarte grave. În zadar ocupi 37,5% (acel „virgulă 5” nu știu de unde vine) din timpul studenților cu cele mai noi metode de predare, dacă nu vor ști ce să le spună copiilor la clasă.
Am observat cu stupoare că limba și literatura română sau limbile moderne nu se situează decât pe poziția a doua în lista specializărilor care se dorește a fi acreditate – așa cum arată anexa la Metodologie, pusă în dezbatere publică chiar zilele trecute. Recunosc pe deplin importanța celorlalte discipline, de la istorie, geografie și filozofie, la pedagogie, psihologie și sociologie, dar toate, fără excepție, au o pondere mult mai mică în curriculumul școlar decât Limba și literatura română. Doar două dintre ele se studiază și la gimnaziu (istoria și geografia), celelalte patru – doar la liceu. E cel puțin bizară această construcție, ca în Călătoriile lui Gulliver, unde protagonistul întâlnește un arhitect care începe o casă cu acoperișul, nu cu fundația.
Edupedu.ro: În cadrul unei analize, academicianul Marius Andruh avertiza în urmă cu 4 ani că România riscă să rămână fără profesori și arăta că în învățământul gimnazial profesorii aveau o dublă specializare (Matematică-Fizică, Fizică-Chimie, Chimie-Biologie, Limba română – o limba străină) ca urmare a pregătirii lor „în așa-numitele IP3-uri (Institute Pedagogice de 3 ani)”, care la mijlocul anilor ’70 au fost desființate, pentru a fi reînființate din 1981 până în 1989, în cadrul marilor universități. Vedeți utilă reînființarea licenței didactice de 3 ani, cu dublă specializare, ai cărei absolvenți să poată fi profesori exclusiv pentru învățământul gimnazial, și acordarea posibilității de a preda la liceu în urma continuării studiilor încă 1 sau 2 ani la universitate?
Oana Fotache: Cred că e mult mai greu să predai la gimnaziu decât la liceu, și la liceu decât la universitate. Nu trebuie să știi mai puțin, ci tot atât, și în plus trebuie să poți adapta conținuturile la nivelul de înțelegere și la particularitățile emoționale ale vârstei. Niciodată n-am avut mai mari emoții, nici la cele mai selective conferințe internaționale, decât atunci când a trebuit să susțin un atelier de literatură pentru un grup de elevi de 13-14 ani. Acele IP3-uri erau numite pe atunci, ironic, „Sorbonica”.
Iată că toate facultățile cu profil filologic din țară au ajuns așa ceva. Poeții, artiștii, filozofii sunt în stare să concentreze multum in parvo. Pentru învățământ de calitate e însă nevoie de timp. Criza de profesori este, desigur, reală și dramatică; dar soluția nu poate fi o fabrică de profesori cu un ciclu scurt de producție. Un profesor motivat, care rămâne în sistem, este neapărat un profesor bine pregătit, exigent cu el însuși, în primul rând.
Edupedu.ro: Ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, a anunțat pe 16 aprilie că absolvenții facultăților pedagogice care se angajează din septembrie anul acesta în școli vor primi o indemnizație de 10.000 de euro. Ministrul Perciun a spus explicit că măsura are în vedere combaterea deficitului de cadre didactice și susținerea tinerilor care aleg facultățile pedagogice. „Indemnizația unică de 200 de mii de lei va fi oferită celor care după ce absolvă pedagogia aleg să meargă în școală”, a spus ministrul moldovean al educației. Este nevoie de o astfel de măsură și în România?
Oana Fotache: Mi se pare o măsură excelentă, de natură să consolideze un statut profesional care s-a șubrezit în ultimele trei decenii. Am putut urmări cu toții dezbaterea publică generată de greva profesorilor din învățământul preuniversitar, care a avut loc anul trecut. Nu cred că profesorii sunt foarte mulțumiți acum. Mai ales tinerii absolvenți de facultate trebuie încurajați financiar, căci apostolatul exaltat la începuturile modernității românești nu mai are trecere astăzi, și nici justificare la nivel de politici publice. Aceste stimulente financiare trebuie însoțite însă și de o schimbare de viziune la nivelul programelor școlare, al examenelor de la finalul unui ciclu de studii, al politicii de resurse umane și atmosferei din școli.
E un lucru bun că bursele doctorale aproape s-au dublat începând de anul trecut, ceea ce sper să atragă o mai mare concurență la admitere și o exigență mult sporită pe parcursul stagiului de doctorat. Fără un sprijin consistent pentru învățământ și cercetare nu vom conta cu adevărat pe scena internațională în următorii ani și nu vom putea măcar diminua migrația intelectuală spre Occident. E plăcut să auzi cât de bine se descurcă studenții români în marile universități ale lumii – un prieten belgian îmi spunea că doctoranzii românii sunt de departe cei mai buni și mai motivați –, dar și peste măsură de trist.
Edupedu.ro: Cât la sută dintre studenții facultății pe care o conduceți se angajează în școli?
Oana Fotache: Aș vrea să am acces la aceste date. Estimările mele pentru programul de Română – Limbă străină se situează în jurul a 60%. Îmi propun să păstrăm o legătură mult mai strânsă cu absolvenții noștri și să ne constituim propria bază de date care să reflecte și traseul lor profesional. Cei care ajung în învățământul de stat se angajează ca suplinitori, firește, fiindcă numărul posturilor scoase la concurs la concursul de titularizare e ridicol de mic. Lipsa de perspectivă îi descurajează în câțiva ani. E un cerc vicios al demotivării pe care trebuie să încercăm să-l rupem.
Edupedu.ro: Cât la sută dintre studenții dvs., viitori profesori, provin din mediul rural?
Oana Fotache: La programul filologic avem 266 de studenți (din 786 în total), pentru cei 3 ani de licență. Avem un număr foarte mic de locuri speciale pentru absolvenții de licee situate în mediul rural, așadar ei reușesc să ocupe multe dintre locurile obișnuite finanțate de la buget. Câți dintre ei se și întorc în mediul rural să profeseze? Asta nu pot spune acum, dar cred că e nevoie să le creăm condițiile pentru a lua o astfel de decizie, pe care să n-o regrete apoi. E un lanț mai lung de responsabilități implicate aici, dincolo de spațiul instituției de formare.
Edupedu.ro: Care estimați că este viitorul carierei de profesor în România, dacă Guvernele nu iau nicio decizie de schimbare?
Oana Fotache: Vreau să cred (și am nevoie să sper) că profesorii vor redeveni o categorie respectată pe măsura importanței ei pentru societate, așa cum se întâmplă în țările către care privim cu admirație și pe care le considerăm modelele noastre. Acum nu observ prea multe semnale care să indice dorința de a ajunge acolo, deși s-a mai schimbat pe ici, pe colo, câte ceva. Dar dincolo de categorii și probleme ale sistemului în ansamblu, au fost și sunt și vor fi mereu profesori care să fie atenți la elevi, să-i observe, ajute, îndrume cu generozitate și multă grijă.
Cei mai buni studenți ai mei îmi vorbesc cu atâta căldură despre profesorii lor de limba și literatura română, care au avut un rol esențial în cultivarea pasiunii pentru lectură și în decizia lor de a veni la Litere, uneori în pofida presiunilor făcute de părinți, care invocau argumente de ordin pragmatic. Relația dintre profesor și elevi poate fi una dintre cele mai frumoase și nobile de pe lume. A scris deja despre asta George Steiner, în splendida lui carte Maeștri și discipoli, care adună prelegerile „Charles Eliot Norton” ținute la Universitatea Harvard în 2001-2002. Am avut norocul să descopăr traducerea românească la puțin timp după ce am intrat ca asistent la Facultatea de Litere. Și revin la ea de câte ori mă cuprind descurajarea sau resemnarea, îmi dă încredere de fiecare dată”.
Prima parte a interviului cu Oana Fotache Dubălaru poate fi citită aici.