INTERVIU Mihaela Stanciu, mediator școlar: Când sunt mici, se joacă împreună, nu marginalizează. În primar, copilul începe să îl perceapă pe cel de lângă el așa cum i-l descriu părinții, nu cum l-a văzut el în grupa de grădiniță / Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem egali

„Încă mă lupt cu prejudecățile. Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem unici și egali”, a declarat Mihaela Stanciu, mediator școlar la Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” din comuna Căiuți, județul Bacău, într-un interviu pentru Edupedu.ro, în care vorbește despre prejudecățile față de etnia romă, dar și față de copiii cu cerințe educaționale speciale, CES, de unde vin unele prejudecăți și cum se poate schimba situația.

„Este important să încerci să ghidezi lumea spre calea cea bună și să scoți în evidență lucrurile bune din oameni”, crede Mihaela Stanciu. 

„Romii sunt de apreciat și trebuie să fie apreciați, pentru că mulți dintre ei au calități care nu au fost scoase la lumină. M-am născut în comunitate și atunci cunosc foarte bine realitatea”, a spus, Mihaela Stanciu

În ceea ce privește copiii cu cerințe educaționale speciale, tratamentul diferit apare în învățământul primar, pentru că „la grădiniță, își dau jucăriile, se joacă împreună, nu este perceput diferit de ceilalți copii”, a susținut Mihaela Stanciu. 

Interviul integral cu Mihaela Stanciu, mediator școlar la Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” din comuna Căiuți, județul Bacău

Rep.: Ca mediator școlar, care este cea mai mare provocare? 

Mihaela Stanciu: Prejudecățile. Încă mă lupt cu prejudecățile.

Rep.: Ce fel de prejudecăți?

Mihaela Stanciu: În special față de etnia romă. Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem unici și egali.

Romii sunt de apreciat și trebuie să fie apreciați, pentru că mulți dintre ei au calități care nu au fost scoase la lumină. Pentru mine este mai dificil să lucrez cu adulții. M-am născut în comunitate și atunci cunosc foarte bine realitatea.

Să vedeți cum este, în iureșul ăsta avem 7 grupuri. Eu am unul de la părinți, toată lumea de la părinți și de la angajatorul meu, CJRAE, de la școală… Încep să vină cereri, toată lumea cere ceva. Fiecare vrea ceva. În momentul în care ești implicat în două-trei proiecte este foarte complicat. Trebuie să ai un computer bine organizat, adică creier, ca să poți să faci față la toate provocările.

Rep.: Dacă vrea cineva să schimbe situația, cum poate să o facă? Probabil nu este o problemă doar aici, în multe școli mediatorul școlar și chiar profesorii se confruntă cu prejudecăți, inclusiv din partea altor profesori, părinți. Ați găsit vreo metodă să faceți ceva în acest sens?

Mihaela Stanciu: Ca la orice ofensă adusă, poți să contracarezi, să vii cu argumente pro și să îți susții punctul de vedere, dar trebuie să ții cont că, până la urmă, punctul tău de vedere nu este neapărat cel mai corect. 

Este important să încerci să ghidezi lumea spre calea cea bună și să scoți în evidență lucrurile bune din oameni. 

Acum, problema este că avem tot mai mulți copii cu cerințe educaționale speciale, cel puțin în ultimii 5 ani. Anul acesta avem 10 cazuri la 500 de copii, vorbesc de părinți care au reușit să obțină certificate și integrarea în școala de masă este dificilă.  

Rep.: Credeți că integrarea ar fi mai ușor de realizat dacă s-ar organiza cursuri pentru situația în care există un copil cu CES în clasă? De exemplu, să fie mai întâi un curs nonformal pentru ceilalți copii din clasă despre cerințele speciale ale copilului, pe înțelesul lor, despre ce înseamnă să fii diferit, al doilea curs să fie pentru părinți și al treilea pentru profesori.

Mihaela Stanciu: Explic din ce am observat. Copilul până la vârsta de 3-4 ani nu conștientizează aceste lucruri. Un copil cu probleme, adus într-o grupă de grădiniță, nu este perceput diferit de ceilalți copii. 

Am observat asta timp de doi-trei ani la rând. Ceilalți copii nu văd absolut nicio diferență, nu îl marginalizează, nu îl bruschează. Spun eu că acest lucru se schimbă când copiii încep să le povestească părinților despre colegul lor. 

Schimbarea începe undeva în învățământul primar, când, sub influența părinților, copilul începe să îl perceapă pe cel de lângă el așa cum i-l descriu părinții, nu cum l-a văzut el când era mic, în grupa de grădiniță. Asta este cel mai rău.

Știți cum e? Acolo, în grădiniță, își dau jucăriile, se joacă împreună, nu contează. Când sunt mici, nu fac nimic care să îl facă pe cel bolnăvior să se simtă diferit. 

Totul se schimbă după ce cresc puțin și încep să se așeze în bănci, să scrie și să citească. Atunci, părinții încep să se preocupe și chiar părinți, aflați și ei în situații dificile, au pretenții exagerate. Se plâng că doamna învățătoare nu mai are timp de copilul lor pentru că în clasă există un alt copil cu dizabilități. Aceasta este situația de unde vin majoritatea prejudecăților, iar lucrul cel mai greu este să lucrezi cu părinții.

Eu văd cum se zbuciumă mamele care au copii bolnăviori, cum se chinuie să îi îngrijească și să lupte pentru ei. Însă, cu cine să te lupți? Te lupți, dar uneori e degeaba…

• Interviul a fost realizat la deschiderea Clubului de lectură, coordonat de Daria Șișu, și a Atelierului de recondiționare a pieselor de mobilier din Muzeul Satului, coordonat de Mihaela Stanciu, mediator școlar, în comuna Căiuți, sat Popeni, județul Bacău.

• Dotarea Clubului de lectură s-a făcut în cadrul proiectului Construim vise, derulat de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy, sprijinit financiar de Kaufland România prin programul În Stare de Bine, implementat de Fundația Pentru Dezvoltarea Societății Civile. 

• Prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea accesului și participării la activități socio-culturale și educative a copiilor cu vârste între 11 și 15 ani din comunele Căiuți și Coțofănești, județul Bacău (constituite într-o proporție largă din copii și familii de etnie romă, >75% în Coțofănești, >25% în Căiuți), oferindu-le o alternativă pentru petrecerea timpului de după școală.

Citește și:

INTERVIU Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Căiuți cu abandon școlar zero anul trecut: Atunci când copiii au o educație de calitate, categoric, se vor întoarce în comunitate / Avem foști elevi care s-au întors în cancelarie alături de noi, educatori sau profesori de matematică