INTERVIU Mihaela Stanciu, mediator școlar: Când sunt mici, se joacă împreună, nu marginalizează. În primar, copilul începe să îl perceapă pe cel de lângă el așa cum i-l descriu părinții, nu cum l-a văzut el în grupa de grădiniță / Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem egali

1.514 vizualizări
Mihaela Stanciu, mediator școlar la Școala Gimnazială din comuna Căiuți, județul Bacău, în mijlocul copiilor / Foto: Claudiu Dămoc
„Încă mă lupt cu prejudecățile. Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem unici și egali”, a declarat Mihaela Stanciu, mediator școlar la Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” din comuna Căiuți, județul Bacău, într-un interviu pentru Edupedu.ro, în care vorbește despre prejudecățile față de etnia romă, dar și față de copiii cu cerințe educaționale speciale, CES, de unde vin unele prejudecăți și cum se poate schimba situația.

„Este important să încerci să ghidezi lumea spre calea cea bună și să scoți în evidență lucrurile bune din oameni”, crede Mihaela Stanciu. 

„Romii sunt de apreciat și trebuie să fie apreciați, pentru că mulți dintre ei au calități care nu au fost scoase la lumină. M-am născut în comunitate și atunci cunosc foarte bine realitatea”, a spus, Mihaela Stanciu

În ceea ce privește copiii cu cerințe educaționale speciale, tratamentul diferit apare în învățământul primar, pentru că „la grădiniță, își dau jucăriile, se joacă împreună, nu este perceput diferit de ceilalți copii”, a susținut Mihaela Stanciu. 

Interviul integral cu Mihaela Stanciu, mediator școlar la Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” din comuna Căiuți, județul Bacău

Rep.: Ca mediator școlar, care este cea mai mare provocare? 

Mihaela Stanciu: Prejudecățile. Încă mă lupt cu prejudecățile.

Rep.: Ce fel de prejudecăți?

Mihaela Stanciu: În special față de etnia romă. Mi-a luat foarte mult timp să reușesc să le arăt celorlalți că, de fapt, suntem unici și egali.

Romii sunt de apreciat și trebuie să fie apreciați, pentru că mulți dintre ei au calități care nu au fost scoase la lumină. Pentru mine este mai dificil să lucrez cu adulții. M-am născut în comunitate și atunci cunosc foarte bine realitatea.

Mesaje, elevi la Școala Gimnazială din comuna Căiuți, județul Bacău / Foto: Claudiu Dămoc

Să vedeți cum este, în iureșul ăsta avem 7 grupuri. Eu am unul de la părinți, toată lumea de la părinți și de la angajatorul meu, CJRAE, de la școală… Încep să vină cereri, toată lumea cere ceva. Fiecare vrea ceva. În momentul în care ești implicat în două-trei proiecte este foarte complicat. Trebuie să ai un computer bine organizat, adică creier, ca să poți să faci față la toate provocările.

Rep.: Dacă vrea cineva să schimbe situația, cum poate să o facă? Probabil nu este o problemă doar aici, în multe școli mediatorul școlar și chiar profesorii se confruntă cu prejudecăți, inclusiv din partea altor profesori, părinți. Ați găsit vreo metodă să faceți ceva în acest sens?

Mihaela Stanciu: Ca la orice ofensă adusă, poți să contracarezi, să vii cu argumente pro și să îți susții punctul de vedere, dar trebuie să ții cont că, până la urmă, punctul tău de vedere nu este neapărat cel mai corect. 

Este important să încerci să ghidezi lumea spre calea cea bună și să scoți în evidență lucrurile bune din oameni. 

Mesaje, elevi la Școala Gimnazială din comuna Căiuți, județul Bacău / Foto: Claudiu Dămoc

Acum, problema este că avem tot mai mulți copii cu cerințe educaționale speciale, cel puțin în ultimii 5 ani. Anul acesta avem 10 cazuri la 500 de copii, vorbesc de părinți care au reușit să obțină certificate și integrarea în școala de masă este dificilă.  

Rep.: Credeți că integrarea ar fi mai ușor de realizat dacă s-ar organiza cursuri pentru situația în care există un copil cu CES în clasă? De exemplu, să fie mai întâi un curs nonformal pentru ceilalți copii din clasă despre cerințele speciale ale copilului, pe înțelesul lor, despre ce înseamnă să fii diferit, al doilea curs să fie pentru părinți și al treilea pentru profesori.

Mihaela Stanciu: Explic din ce am observat. Copilul până la vârsta de 3-4 ani nu conștientizează aceste lucruri. Un copil cu probleme, adus într-o grupă de grădiniță, nu este perceput diferit de ceilalți copii. 

Am observat asta timp de doi-trei ani la rând. Ceilalți copii nu văd absolut nicio diferență, nu îl marginalizează, nu îl bruschează. Spun eu că acest lucru se schimbă când copiii încep să le povestească părinților despre colegul lor. 

Schimbarea începe undeva în învățământul primar, când, sub influența părinților, copilul începe să îl perceapă pe cel de lângă el așa cum i-l descriu părinții, nu cum l-a văzut el când era mic, în grupa de grădiniță. Asta este cel mai rău.

Știți cum e? Acolo, în grădiniță, își dau jucăriile, se joacă împreună, nu contează. Când sunt mici, nu fac nimic care să îl facă pe cel bolnăvior să se simtă diferit. 

Totul se schimbă după ce cresc puțin și încep să se așeze în bănci, să scrie și să citească. Atunci, părinții încep să se preocupe și chiar părinți, aflați și ei în situații dificile, au pretenții exagerate. Se plâng că doamna învățătoare nu mai are timp de copilul lor pentru că în clasă există un alt copil cu dizabilități. Aceasta este situația de unde vin majoritatea prejudecăților, iar lucrul cel mai greu este să lucrezi cu părinții.

Eu văd cum se zbuciumă mamele care au copii bolnăviori, cum se chinuie să îi îngrijească și să lupte pentru ei. Însă, cu cine să te lupți? Te lupți, dar uneori e degeaba…

  • Interviul a fost realizat la deschiderea Clubului de lectură, coordonat de Daria Șișu, și a Atelierului de recondiționare a pieselor de mobilier din Muzeul Satului, coordonat de Mihaela Stanciu, mediator școlar, în comuna Căiuți, sat Popeni, județul Bacău.
  • Prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea accesului și participării la activități socio-culturale și educative a copiilor cu vârste între 11 și 15 ani din comunele Căiuți și Coțofănești, județul Bacău (constituite într-o proporție largă din copii și familii de etnie romă, >75% în Coțofănești, >25% în Căiuți), oferindu-le o alternativă pentru petrecerea timpului de după școală.
Citește și:
INTERVIU Gabriela Toșa, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Căiuți cu abandon școlar zero anul trecut: Atunci când copiii au o educație de calitate, categoric, se vor întoarce în comunitate / Avem foști elevi care s-au întors în cancelarie alături de noi, educatori sau profesori de matematică

1 comment
  1. Ce liniște și pe acest subiect!
    Evident, de la ce aud de-acasă sau prin mediile pe unde stau acești copii ce discriminează, ce țin neapărat să iasă ei în evidență, să fie “moț”, chiar prin contagiune, unii de la alții. Copiii au afinități cu alți copii cu temperamente ce se potrivesc cu al lor.
    Aviz părinților! Nu mai tot băgați capul în nisip, nu-i prea demn! Toți psihologii va știu cum negati si faceți pe uimiții “Cum?!? Copilul meu nu face asta!!”, “Nu mi-a mai spus nimeni asta!”
    Treceți peste această neproductivă negare și așezați-va la masa rotundă, ascultați și alegeți una din cele circa 30 de soluții posibile contra discriminării și răutăților gratuite. Poate așa ar trebui să înceapă un profesor ce stă de vorbă cu părinții: “Există 30 de soluții. Haideți să vedem care e potrivită copilului dumneavoastră. La aceasta școală nu tolerăm răutățile.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele îi întreabă pe profesori și angajații din școli dacă acceptă să închidă greva generală din Învățământ pentru voucherele anuale și pentru promisiunea de creștere salarială în anul viitor, solicitări făcute de sindicate și acceptate de Guvern / Condiția impusă de Executivul Ciucă – duminică la 9 să anunțe încheierea grevei

Sindicatele își întreabă oamenii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile pentru membrii, în așa fel încât greva generală să fie închisă. Guvernul ar fi…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Bosch România

Înscrierea și repartizarea la liceu a cetățenilor ucraineni cu statut de elevi în anul școlar 2023 – 2024. Ce documente trebuie să conțină dosarul candidaților

Înscrierea și repartizarea cetățenilor ucraineni cu statut de elevi care doresc să se înscrie în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat, în anul școlar 2023—2024, se realizează până…
Vezi articolul