INTERVIU Liana Aldea, absolventă de “Științele ale Educației”, a doua facultate, a luat 10 la Titularizare 2021, dar nu are niciun post de educatoare pe perioadă nedeterminată în tot județul Argeș: Speram să mă liniștesc anul acesta, să reușesc să mă titularizez și singura mea grijă să fie să îmi fac activitatea la grădiniță cât mai bine, nu să mă gândesc că mai vine încă un examen

12.356 de vizualizări
Liana Aldea / Foto: Arhiva personală
Liana Aldea a luat nota 10 la examenul de Titularizare anul acesta, dar în județul Argeș nu există niciun post titularizabil pentru disciplina educatoare, susține aceasta într-un interviu pentru EduPedu.ro.

Ea a fost singura candidată care a luat 10 la disciplina educatoare / profesor pentru învățământul preșcolar. Aceasta a trimis un mesaj redacției, ca răspuns la interviul cu Patricia Benea, și a menționat de reușita sa de la titularizare.

Foto: captură titularizare.edu.ro

Este dornică să ajungă în sala de clasă și să desfășoare activități cu preșcolarii, dar este conștientă că există posibilitatea să dea din nou examenul: „A fost o decizie asumată. Am zis că voi lucra pe perioadă determinată, voi lucra un an, dar mă duc la examen și apoi voi vedea: poate dau examenul din nou, pot să lucrez un an, pot să obțin continuitate pe acel post după acel an, dacă îmi dau definitivatul. Am luat în calcul toate variantele, dar recunosc că, așa, mă simt dezamăgită, dar nu pentru că nu sunt posturi, ci pentru că speram să mă liniștesc anul acesta, să reușesc să mă titularizez și singura mea grijă să fie să îmi fac activitatea la grădiniță cât mai bine, nu să mă gândesc că mai vine încă un examen.”

Examenul de titularizare i s-a părut ușor și nu i-a ridicat dificultăți, deoarece a avut o pregătire solidă în spate: „Mie examenul de titularizare, nu știu cum este la alte discipline, dar pentru învățământ preșcolar mi s-a părut destul de ușor. Eram pregătită și mă așteptam să fie mai greu, pentru că toată lumea zicea că este extrem de greu. Eu cred că la mine, diferența a făcut-o faptul că știam foarte multe lucruri din facultate, unde m-am dus cu foarte multă plăcere și am fost extrem de implicată.”

Este membru PNL Pitești, potrivit postărilor sale publice.

Interviul complet:

EduPedu.ro: Cum ați hotărât să dați titularizarea?

Liana Aldea: „Eu am terminat Facultatea de Științe ale Educației anul trecut, la Universitatea din Pitești, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar. Nu am dat titularizarea anul trecut, pentru că eu deja lucram în alt domeniu și nu mă presa nimic. Am considerat că e mai bine să mai aștept încă un an. Între timp, m-am înscris și la masterul de Management Educațional, pentru că voiam să fiu pregătită pentru momentul când voi merge la titularizare.”

EduPedu.ro: A fost decizia dumneavoastră de a da titularizarea?

Liana Aldea: „A fost decizia mea încă de când m-am înscris la Facultatea de Științe ale Educației. Pentru asta m-am înscris: am vrut să devin educatoare. Eu nu sunt la prima formare. Am terminat acum 7 ani Facultatea de Jurnalism la Hyperion. Am lucrat în comunicare până când, la un moment dat, prin prisma locurilor de muncă pe care le-am avut, am ajuns în sfera educației. Acolo am descoperit acest domeniu, mai mult decât știam dinainte, și mi-am dorit neapărat să mă înscriu la această facultate și să devin educatoare. Acesta a fost scopul pentru care m-am înscris la facultate, să devin educatoare, să dau titularizarea și să lucrez în sistemul acesta. Că nu s-a întâmplat să devin titulară anul acesta, nu este nicio problemă. Eu voi continua.”

EduPedu.ro: Vă plac copiii?

Liana Aldea: „Mi-au plăcut dintotdeauna. Am și eu un copil, o fetiță de 7 ani și jumătate și văzând-o pe ea cum crește și cum se dezvoltă, de asta m-am și gândit că perioada educației timpurii, adică perioada în care copilul merge la grădiniță, este foarte importantă. Eu când m-am înscris la facultate și am optat pentru acest profil, puteam să aleg să devin învățătoare sau educatoare. Cunosc foarte bine specificul acestei vârste și mi-am dat seama cât de importantă este intervenția la această vârstă, și am ales să devin educatoare.

Eu am mers la practică în timpul facultății la grădiniță, cred că n-am lipsit niciodată și am avut marele noroc să am un mentor foarte bun, o doamnă educatoare de la care nu numai că am văzut cum se poartă cu copiii, cum îi ajută sau cum îi învață, dar ne-a învățat și pe noi cum să ne desfășurăm activitățile. Asta m-a făcut să îmi placă și mai mult acest domeniu.”

EduPedu.ro: La facultate vi s-a vorbit despre examenul de titularizare?

Liana Aldea: „La facultate ni s-a vorbit încă din primul an despre examenul de titularizare, pentru că în domeniul nostru nu este suficient să terminăm facultatea și să dăm examenul de licență. Finalitatea este atunci când dai examenul de titularizare și intri în sistemul de învățământ. Chiar aveam discipline la care profesorii ne povesteau despre cum ar trebui rezolvate subiectele de la examenul de titularizare și la examenele de la facultate ne cereau să rezolvăm subiectele la fel.

Ca să fiu specifică, pe partea de metodică și la examenul de titularizare și în facultate, ne cereau să povestim exact cum desfășurăm activitatea, adică să nu scriem teorie, ci să desfășurăm o activitate, dar în scris. Atunci poate nu înțelegeam rostul și poate ni se părea greu, dar acum după ce am trecut prin examenul de titularizare și am văzut exact cum trebuie rezolvate, adică îmi este clar că am rezolvat bine din moment ce am luat nota 10.”

EduPedu.ro: Aveți post titularizabil în județ?

Liana Aldea: „Din păcate, în județul Argeș sunt destul de multe discipline la care nu există niciun post titularizabil. Eu știam lucrul acesta de când m-am înscris la examenul de titularizare, pentru că lista cu posturi se afișează cu multă vreme înainte. Chiar am consultat lista, pentru că voiam să știu în ce mă bag și știam că voi putea ocupa un post doar pe perioadă determinată sau puteam alege să merg la o grădiniță privată, unde devii titular doar în unitatea respectivă. A fost o decizie asumată.

Am zis că voi lucra pe perioadă determinată, voi lucra un an, dar mă duc la examen și apoi voi vedea: poate dau examenul din nou, pot să lucrez un an, pot să obțin continuitate pe acel post după acel an, dacă îmi dau definitivatul.

Am luat în calcul toate variantele, dar recunosc că așa, mă simt dezamăgită, dar nu pentru că nu sunt posturi, ci pentru că speram să mă liniștesc anul acesta, să reușesc să mă titularizez și singura mea grijă să fie să îmi fac activitatea la grădiniță cât mai bine, nu să mă gândesc că mai vine încă un examen.”

EduPedu.ro: Ați participat la ședința de repartizare a posturilor?

Liana Aldea: „M-am uitat pe calendarul afișat la Inspectoratul Școlar și spre finalul lunii va fi ședința de repartizare pentru cei care au nota între 5 și 7, dar clar vor merge și cei care au note peste 7, pentru că acolo vom putea ocupa și noi un post pe perioadă determinată. Eu cred că toți ne-am uitat când ne-am înscris la examenul acesta că nu sunt posturi. Lista este afișată cu foarte multă vreme înainte de a fi înscrierea la concursul de titularizare.”

EduPedu.ro: Credeți că veți obține un post aproape de casă?

Liana Aldea: „Pe lista care este acum pe site-ul titularizare.edu.ro sunt mai multe posturi în Pitești. Având în vedere că sunt singura din județ cu nota 10 la educatoare, eu cred că voi fi prima care alege în ședința de repartizare și, cu siguranță, o să primesc un post aproape de casă. Chiar dacă este doar pe un an de zile, bine că este și acesta, pentru că au fost alte discipline la care nici măcar pe un an de zile nu erau posturi și au fost candidați care s-au înscris la concurs.”

EduPedu.ro: Cum priviți examenul de titularizare?

Liana Aldea: „Mie examenul de titularizare, nu știu cum este la alte discipline, dar pentru învățământ preșcolar mi s-a părut destul de ușor. Eram pregătită și mă așteptam să fie mai greu, pentru că toată lumea zicea că este extrem de greu. Eu cred că la mine, diferența a făcut-o faptul că știam foarte multe lucruri din facultate, unde m-am dus cu foarte multă plăcere și am fost extrem de implicată. N-am ratat nicio conferință sau nicio sesiune de comunicări științifice studențești. Având o bună pregătire în spate, mi-a fost destul de ușor să rezolv subiectele de la examenul de titularizare. Aveam deja experiența de a scrie, pentru că veneam din zona de comunicare, dar eu am scris în perioada facultății destul de multe articole sau lucrări pentru conferințe.

Mi-a fost ușor să sintetizez și să scriu la examen, astfel încât, să am punctajul maxim. M-am uitat înainte și pe baremul din anii anterioare ca să văd exact cum se punctează, am și învățat înainte de examen, am reluat toată tematica. Mie mi s-a părut un examen ușor. Am fost contrazisă de foarte multe persoane cu care am vorbit după examen, dar îmi dau seama că diferența a făcut-o faptul că m-am dus la școală zi de zi, am fost atentă și activă acolo, m-am dus la practică, unde am văzut concret cum se desfășoară activitățile și faptul că m-am uitat pe ce s-a dat în anii anteriori și mi-am făcut o idee despre cum aș putea să rezolv subiectul ca să am punctajul cât mai mare.”

EduPedu.ro: Ce așteptări aveți când o să fiți la catedră?

Liana Aldea: „Una este să fiu la catedră și să am mentorul lângă mine, și să mă poată corecta și să îmi explice, dar sunt sigură că mă voi descurca bine, pentru că eu am ceva experiență în lucrul cu copiii: pe lângă practică, am făcut și voluntariat la diverse centre educaționale, am făcut parte și dintr-un program național de lectură, unde mergeam și le citeam copiilor povești în diferite medii, chiar în grădiniță sau în școală. Sunt sigură că nu doar că îmi va plăcea foarte mult ceea ce voi face, ci voi avea și rezultate. E o vârsta foarte importantă vârsta preșcolarității și schimbările se văd imediat.”

EduPedu.ro: Cum credeți că va fi atmosfera in cancelarie?

Liana Aldea: „Noi, educatoarele, nu prea avem timp de stat în cancelarie, pentru că programul nostru este doar în clasă cu copiii. Bine, avem și activități metodice care se desfășoară împreună cu celelalte colege. Nu m-am gândit cum va fi în cancelarie, însă eu de-abia aștept să văd cum va fi acolo.”

EduPedu.ro: Ce provocări credeți că vor apărea în relația cu preșcolarii?

Liana Aldea: „Preșcolarii sunt destul de imprevizibili și trebuie foarte multă atenție în comportamentul cu ei. Dacă noi nu știm cum să îi tratăm la vârsta aceasta, riscăm să le știrbim personalitatea pentru toată viața. Va fi foarte greu să mă comport cu 20-30 de copii care sunt diferiți, astfel încât, să pot să scot ce este mai bun din fiecare. Unul dintre momentele care mi se va părea mie cel mai greu, pentru că am trecut prin asta în calitate de părinte, va fi acela în care la început de grădiniță, așa cum știm cu toții, majoritatea copiilor plâng. Eu va trebui să-i împac pe toți și să mă asigur că fiecăruia dintre ei îi va fi bine. Eu chiar îmi doresc să fie fericiți la grădiniță și să vină cu drag.”

Când a fost întrebată despre birocrația sistemului de învățământ, aceasta nu a vrut să își spună părerea: „Nu cred că în momentul acesta eu sunt în măsură să-mi dau cu părerea despre această birocrație din două motive. În primul rând, încă nu am ajuns acolo la clasă, să fiu eu 100% răspunzătoare de tot și să știu exact despre ce este vorba. În al doilea rând, nu vreau să îmi dau cu părerea, pentru că, cu siguranță, au și ele scopul lor care a fost stabilit de oameni mult mai în măsură ca mine să decidă acest lucru.”

Potrivit fotografiilor publicate de ea, Liana Aldea este implicată și în politică, face parte din echipa PNL Pitești.

foto: Facebook.com / Liana Aldea

EduPedu.ro: Vi s-a spus ce salariu veți avea ca debutant?

Liana Aldea: „Nu mi-a spus nimeni concret, dar am înțeles că este undeva în jurul sumei de 2.400 de lei sau 2.600 de lei. Știu asta de la fost colege de facultate, care au dat anul trecut examenul de titularizare și un intrat în învățământ.”

În privința materialelor didactice, Liana Aldea a spus că: „Este o problemă care mă frământă de multă vreme. Fiind părinte, având un copil care a trecut prin 4 ani de grădiniță și un an de clasă pregătitoare, am văzut ce înseamnă de partea cealaltă această lipsă a materialelor, pentru că da, într-adevăr, învățământul este gratuit, dar dacă vrem să facem niște lucruri mai interesante, este nevoie de cooperare și sprijin, pentru că până la urmă așa zice și în curriculum: părinții și cadrele didactice trebui să colaboreze în permanență. Nu știu dacă este în regulă sau nu să le cerem bani părinților, dar eu mă gândesc de multă vreme cum aș proceda eu. O să vă dau un exemplu concret.

Eu deja mi-am comandat o imprimantă performantă în sensul că, consumă puțină cerneală și scoate foarte multe foi. Strâng de foarte multă vreme cărți, cărticele, pentru că eu vreau să le ofer șanse egale tuturor copiilor și nu am de unde să știu cât își permit părinții. Eu mi-am propus să fac maximul din ceea ce ține de mine și de asta am început să mă pregătesc ușor, ușor cu tot ce cred eu că voi avea nevoie. Am auzit situații în care părinții cumpără imprimantă, laptop și alte mijloace din acestea pentru clasă. Eu nu îmi doresc lucrul acesta. Eu am laptopul meu.”

EduPedu.ro: Bibliografia pentru examen cum vi s-a părut?

Liana Aldea: „Anul trecut era o bibliografie, anul acesta a fost alta. Eu am învățat în facultate și m-am axat foarte mult pe cealaltă bibliografie. Anul acesta, toată partea de pedagogie a fost modificată. Am înțeles că au fost băgate conținuturile de la definitivat în bibliografia de titularizare. Așa am auzit și eu. Mi s-a părut mai ușoară decât cea de anul trecut, în sensul că pe partea de pedagogie, o mare parte din ea, o știam din facultate. Chiar tema care a fost și la examenul de titularizare, cea cu rolul mediului, ca factor extern al dezvoltării personalității copilului, o aveam lucrare scrisă la sesiunea de comunicări științifice studențești. Pentru mine, anumite puncte din tematica aceasta au fost foarte ușor de reținut sau chiar le știam dinainte.

Acum am auzit și alte păreri, cum că este grea, cum că timpul pentru rezolvarea subiectelor este insuficient. Mie mi-a fost suficient, am scris 3 ore și 45 de minute, iar în ultimele 15 minute mi-am corectat lucrarea.”

EduPedu.ro: Cât timp ați dedicat studiului?

Liana Aldea: „Eu m-am pregătit din facultate, că știam exact că asta vreau să fac. Așa să stau pe tematică, să îmi fac sinteze și să învăț mai țintit pe tematica de titularizare, din luna martie, dar nu pot spune că din luna martie și până în iulie când am dat examenul, am stat zi de zi și am învățat. M-am pregătit cel mai mult în ultimele două luni. În ultimele patru zile înainte de examen, am luat toată tematica și am recitit tot ce aveam eu ca material de studiu.”

EduPedu.ro: Ce i-ați spune unei persoane care vrea o carieră didactică?

Liana Aldea: „Să scrie corect în limba română, să meargă la facultate în fiecare zi, nu doar câteva ore pe zi sau o dată pe săptămână, să-și întrebe în permanentă profesorii tot ce nu a înțeles, pentru că vor fi multe lucruri pe care nu le va înțelege de prima dată. Înainte de examen să nu gândească că este suficient să învețe niște sinteze, să încerce să vadă în practică, pentru că asta o va ajuta foarte mult. M-a ajutat foarte mult faptul că am văzut în practică cum se desfășoară o activitate în grădiniță. Trebuie să cunoască din scoarță în scoarță ce scrie în curriculumul pentru educație timpurie.”

“De exemplu, la subiectul de pedagogie, pe mine m-a ajutat foarte mult că am știut anumite elemente din curriculum. Pentru o educatoare, este esențial să cunoască acest document.”

EduPedu.ro: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți educatoare?

Liana Aldea: „În primul rând, înseamnă un vis împlinit. De patru ani de zile visam la momentul acesta în care o să iau un post, o să văd acolo decizia de angajare pe post, cu numele meu scris pe ea. E o împlinire și o mulțumire, chiar dacă nu sunt titulară. În al doilea rând, este o mare responsabilitate, pentru că nu ne putem juca cu educația, deși pare o joacă la grădiniță. Este vârsta cea mai importantă din viața unui copil și trebuie să fim cu mare băgare de seamă în tot ceea ce facem cu ei, pentru că putem să-i dezvoltăm frumos și armonios sau putem să-i stricăm pentru totdeauna. Nu este pentru toată lumea a fi cadru didactic. Este pentru acei câțiva, mai puțini, mai mulți, nu știu exact, care chiar își doresc și care înțeleg care le este rostul și rolul lor acolo la catedră.”

Informații de background

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Examenul scris de titularizare a avut loc pe data de 21 iulie. Potrivit primelor rezultate, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47%, în scădere, față de rezultatele consemnate de anul trecut: 58,66% în 2020. După contestații, „11.000 de candidați au reușit să obțină peste nota șapte necesară pentru titularizare”, după cum a declarat Sorin Cîmpeanu, adică procentul „a crescut la 47 la sută, procent asemănător cu cel din anul 2019, mult sub cel înregistrat în anul 2020”.

Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. De remarcat că tot mai mulți profesori acuză în fiecare an că există directori de școli care ascund ore și nu scot, astfel, posturi la concursul de titularizare, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru persoane care le sunt apropiate.

După susținerea examenului scris de titularizare, profesorii trebuie sa participe la repartizarea pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, repartizare care se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratele școlare.


10 comments
    1. Observ cu tristețe ca multor persoane le place să-și bata joc si sa ironizeze aceste tinere cadre didactice DE EXCEPTIE pe care constat ca le avem, in loc sa propună soluții viabile. Sunt profesor titular de matematica. Am reușit sa obțin un post de titular in urma concursului national pe care l-am susținut chiar in anul în care am terminat facultatea. Dar intre timp anii au trecut pe nesimțite si nu mai am 50 de ani de mult. Nu ma plâng deloc, am avut de-a face cu absolut toate tipurile de elevi, unii geniali dar si alții “grei de cap”, unii cuminți dar si alții foarte obraznici, cu unii am avut rezultate de excepție iar cu alții nu am reușit mare lucru. Mi-a plăcut enorm sa predau matematica si inca îmi place foarte mult. Singura parte neplăcută este ca încet încet simt ca nu prea ma mai țin ” bateriile”. Va rog sa nu ma înțelegeți greșit. As fi gata sa susțin in fiecare an un concurs de titularizare si credeti-ma ca inca sunt foarte competitiv. Dar din păcate vârsta ncepe ușor ușor să-și spună cuvântul. Nu vorbesc in numele altora, dar cel puțin eu consider ca una din soluțiile care ar rezolva aceasta problema a titularilor fara post ar fi reducerea vârstei de pensionare in randul cadrelor didactice din preuniversitar la 57 de ani pentru bărbați si 55 de ani pentru femei. Din păcate in prezent uzura psihica a unui cadru didactic din preuniversitar este foarte mare si chiar cred ca aceste tinere cadre didactice DE EXCEPTIE vor aduce acel suflu proaspăt plin de energie de care elevii de azi au nevoie. Chiar nu-i înțeleg pe colegii care se agata excesiv de un post pe care bineînțeles ca l-au obținut pe merit acum 30 sau 40 de ani dar uita ca respectivul post este “etern” iar noi suntem”trecători” si nu vom avea cum sa luam acest post noi atunci când vrem nu vrem va trebui sa spunem “la revedere”.

  1. De fapt incercati indirect sa
    spuneti ca Titularizarea trebuie desființata.
    GREȘIT.
    Poate doar denumirea,,
    Concurs National de ocupare a posturilor vacante pe durată nedeterminată sau determinată.”

    Nu a prins post de titular.
    Nu-i nimic. In situația ei au fost zeci de mii de profesori
    In martie cerea titularizare la nivelul scolii pe art. 90. daca avea definitivat.
    Dar totuși ea e membru PNL (sic) si nu poate fi tratata ca ceilalți…nu?

    Ce atâta tam-tam?

    Am urmarit lista posturilor din Argeș.
    Da. Nu sunt posturi de educatoare titularizabile dar sunt cel putin 30 cu viabilitatea un an in toate orașele inclusiv Pitești.

    Deci sa aleagă înțelept in loc să caute spectacol prin presă.

    1. Daca se desfiinteaza titularizarea in 2 ani chiar ca nu o sa mai gasesti nici un post, cei cu pile le va ocupa pe toate. Asta este Romania Educata, cu pile peste tot. Titularizarea este interviu, nu este petfecta dar macar se mai angajeaza si cine munceste. O solutie ar fi sa scoate profesorii mai devreme la pensie, macar cine vrea.

    2. Eu cred ca ea si alții ar alege foarte înțelept daca ar fi la curent cu toate articolele si articolașele acestea pe care vad ca le cunosc doar câțiva șmecheri așa cum vad ca sunteți si dvs. Unde sunt scrise ? De unde le cunoașteți ? Nu zic ca nu aveți dreptate, dar am peste 25 de ani vechime in învățământ si tot de atâția ani sunt si titular si nu am auzit niciodată de acest articol. Se fac atâtea cursuri de formare dar nu am auzit inca nici in cadrul facultății si nici pe la cursurile de formare pe cineva sa vina si sa informeze tinerii profesori sau tinerii studenți care sunt toate dar absolut toate legile, articolele, portițele si ușițele prin care un tânăr profesor capabil poate ocupa un post. Nu vreau sa exagerez dar încep sa cred ca este vorba de o mica conspirație din partea ministerului, inspectoratului, directorilor sau orice alt for de conducere si putere din învățământ pentru ca cei tineri sa nu poată ocupa posturi. Îmi pare rău ca poate încep sa vorbesc cam dur dar sincer începe să-mi fie putina greata de aceasta stare de lucruri. Se pare ca am avut Intr-adevar un extraordinar de mare noroc când acum 25 de ani, fiind proaspăt absolvent de facultate m-am dus aproape in necunoștința de cauza efectiv ca boul la concursul de titularizare si am reușit aproape printr-un miracol sa fiu al șaselea din 140 de candidați si cum erau doar șase posturi iar eu aveam media peste șapte am reușit sa obțin un post . . .

  2. Daca nu erau posturi, de ce a dat concurs?
    Probabil ca sa obtina un post de suplinitor.
    Atunci de ce atata tam-tam, din moment ce din start stia ca nu sunt posturi pentru specialitatea pe care o are?

  3. “…pentru că în domeniul nostru nu este suficient să terminăm facultatea și să dăm examenul de licență…”

    Dragă Liana, în niciun domeniu nu e suficient să dai licența. Te duci la interviu, adică un fel de titularizare, dar mult mai subiectiv în cele mai multe cazuri.

  4. Nu înțeleg, ca și cum aș candida pe un post la Tarom să zicem, dar postul nu e liber, sunt o grămadă de absolvenți de politehnica, de medicina veterinară etc. care vând roșii în piață sau muncesc la munca de jos prin Europa.

    1. Am aplicat la Lidl, am o facultate, sunt profesor. Nici nu m a chemat la interviu. A doua zi am aflat ca au fost angajate 2 foste eleve: ambele atat de slabe, incat puteam sa jur ca nici nu stiu sa socoteasca cum trebuie. Una a facut liceu, una o facultate la Spiru. M am intrebat de cum? Am aflat apoi ca una a avut pila si cealalta banul. Deci, nici acolo nu ne primeste. Mai nou am aflat ca un post de om de serviciu la spital e 2500 euro. Cunosc pe cineva cu liceu care nu a reusit. Contracandidata cu 6 clase si 2500 euro a reusit. In ce tara traim? Pentru ce am invatat??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învoire colegială pentru profesori. Cadrele didactice pot beneficia, pentru rezolvarea unor situații personale deosebite, de zile libere plătite, conform contractului colectiv de muncă. Sunt necesare documentele justificative

Profesorii pot beneficia, pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite, dovedite cu documente justificative, de zile libere plătite, pe bază de învoire colegială, după cum prevede contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel…
Vezi articolul

O grădiniță din sectorul 4 al Capitalei și o școală specială din Pașcani au fost premiate de Comisia Europeană pentru predare inovatoare. Proiectele câștigătoare includ activități în aer liber la grădiniță și terapie prin artă pentru elevii cu autism

Grădiniţa „Ciupercuţa” din Sectorul 4 al Capitalei şi Școala Gimnazială Specială din Paşcani, județul Iași, au fost premiate de Comisia Europeană pentru predare inovatoare, în cadrul European Innovative Teaching Award,…
Vezi articolul