Pot fi orele de matematică sau de română povești? Pot basmele cu dragoni sau cu prințese, dueluri și adevăruri să fie incluse în lecțiile sau exercițiile de la clasele primare? Un răspuns îl are un învățător de la sat care crede că, de fapt, chiar acestea ar trebui să fie modalitățile în care să se desfășoare orele – ca o poveste. Gabriel Sîrbu este învățător de trei ani la Școala din Nămoloasa, județul Galați. O școală mică, din mediul rural, însă unde cei 13 elevi de clasa a IV-a ai lui Gabriel au o bibliotecă proprie în clasă, plantează copaci și își termină mereu cu succes poveștile și “bătăliile” cu prinți și prințese de la adunări sau de la părțile de vorbire.
A lucrat, înainte să fie învățător, în Securitatea și Sănătatea Muncii, dar atunci când a simțit că ce face este în zadar, a decis să se reprofileze și să fie sigur că muncește acolo unde poate să ajute concret pe cineva și unde, foarte important, vede rezultate în timp, spune învățătorul Sîrbu într-un interviu pentru EduPedu.ro: “Înainte de a alege să fiu învățător, mă ocupam de protecția muncii (S.S.M.) și, cu toate că încercam să fac acest lucru cât mai interesant și atractiv, aveam tot timpul senzația că ce fac eu nu contează. Am simțit nevoia de a face ceva care să conteze pentru cineva. Am ales meseria de învățător deoarece mi-am dat seama că profesorii lucrează în viitor. Adică ce faci cu copilul acela la școală se vede abia peste ani când tot ce ai construit tu acolo în clasă îi va fi cu adevărat util în viață“.
Cât contează dotările într-o școală? După părerea lui, sunt importante, însă primează voința de a face: “În anii în care am predat am ajuns la concluzia că, indiferent de condiții, cel mai important este dorința de a lucra și de a inova. Așa că nu este atât de important un proiector (cu toate că ajută enorm), sau o tablă inteligentă, cât dorința de a face lucruri interesante”. (…) “Sistemul de educație nu este făcut de programe și proiecte de lecții, ci în principal de oameni. Așa cum spune vorba ‘omul sfințește locul’, așa ar trebui să gândească orice tânăr ce ia în considerare intrarea în sistemul educativ românesc. Aici se poate face diferența între un viitor cu perspective bune sau nu”, mai transmite profesorul legat de prezența tinerilor profesori în sălile de clasă din țară (Interviul complet mai jos).
Matematica povestită: adunări cu ostași și cavaleri
Gabriel Sîrbu ne-a povestit și despre o oră de matematică, la lecțiile de adunări și scăderi: “Odată am ales să le spun copiilor că Prințul de Smarald dorea mâna unei prințese dar tatăl acesteia, Regele Dragon, nu era de acord. Cei doi au pornit un război în care și-au adus întregile armate. Am calculat ce armate avea fiecare, apoi am aflat: dacă arcașii au tras cu săgețile, iar infanteriștii au pierdut câteva sute de oameni – oare câți au rămas? Dar dacă pe câmpul de luptă a apărut cavaleria, acum câți sunt? Ora nu numai că a fost interesantă, dar copiii nu au mai vrut pauză, ci au vrut să afle cine a câștigat chiar dacă nici eu nu știam acest lucru”, a prezentat acesta.
Convingerea mea este că cititul dezvoltă apetitul pentru cultură, cultura dezvoltă gustul pentru frumos și stimulează inteligența. Un popor citit este un popor în care valorile morale și respectul nu sunt doar cuvinte în dicționar.
Gabriel Sîrbu, învățător
Gabriel are și un canal de YouTube unde face recomandări și prezentări de carte. Despre acesta, învățătorul ne-a spus că “a venit pentru a încuraja cititul și a schimba percepția în care cărțile sunt plictisitoare. Poveștile și lumile din fiecare carte sunt atât de uimitoare încât limitele sale sunt de fapt doar limitele impuse de noi înșine. Dorința mea de căpătâi este aceea de a aduce fie și o singură persoană în fascinanta lume a cititului”.
Despre orele de română și evaluarea de la final de an – în aceeași manieră atractivă
“Omul în sine este un animal povestitor încă din timpuri imemoriale. (…) Aceste povești ne fascinează iar pe copii cu atât mai mult. Cu un pic de imaginație, absolut orice oră poate deveni o poveste cu regi și dragoni, eroi și prințese. Cu ajutorul substantivului aflăm numele unui erou legendar, iar adjectivul ne va spune cum arăta el de fapt. Verbul ne spune ce fapte a făcut acesta. La final de an școlar se face o evaluare finală. Pentru a face această evaluare interesantă, am creat o poveste în care doi hobiți (Hobițel și Hobițica), cu toate că nu se înțeleg, încearcă să demonstreze că sunt cei mai buni.
Astfel trec printr-o serie de aventuri cum ar fi: concursuri de adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Apoi se duc la festivalul minciunilor unde mincinosul satului le face diferite afirmații iar ei ar trebui să vadă care sunt adevărate sau false – legate de ortograme, spre exemplu “într-o”. Trebuie să facă plăcinte și suc de mere după rețete unde trebuie calculate ingredientele necesare, apoi bineînțeles că trebuie să le vândă la castel. Îl ajută pe primarul satului în a-și corecta scrisoarea către prietena sa din satul vecin și la un moment dat chiar trebuie să treacă de un bandit celebru foarte supărat pe gramatică. Toate aceste lucruri dau savoare unui test și îl transformă dintr-un lucru monoton într-o aventură de o săptămână”, explică Gabriel.
Interviul complet:
EduPedu.ro: Ce v-a determinat să fiți învățător și cum vedeți această misiune?
Gabriel Sîrbu: Înainte de a alege să fiu învățător, mă ocupam de protecția muncii (S.S.M.) și, cu toate că încercam să fac acest lucru cât mai interesant și atractiv, aveam tot timpul senzația că ce fac eu nu contează. Am simțit nevoia de a face ceva care să conteze pentru cineva. Am ales meseria de învățător deoarece mi-am dat seama că profesorii lucrează în viitor. Adică ce faci cu copilul acela la școală se vede abia peste ani când tot ce ai construit tu acolo în clasă îi va fi cu adevărat util în viață.
EduPedu.ro: Cum vă duceți la elevi, cum îi faceți să învețe, cum faceți să-i îndrăgostiți pe copii de școală la fel de mult ca alții din mediile urbane, spre exemplu?
Gabriel Sîrbu: Toate orele sunt lipsite de rigoarea strictă pe care poate unii dintre noi au trăit-o în clasă. Avem o atmosferă detașată în care este ok să greșești, în care este foarte bine să corectezi cu voce tare chiar și profesorul, ba chiar ești felicitat pentru aceasta. Iar materia predată este tot timpul îmbrăcată într-o poveste.
EduPedu.ro: Care sunt poveștile preferate ale copiilor pe care vor să le spuneți?
Gabriel Sîrbu: Omul în sine este un animal povestitor încă din timpuri imemoriale. Așa se explică picturile rupestre, trubadurii epocii medievale și chiar succesul avut de filmele ori jocurile din zilele noastre. Totul este o poveste de la inventarea becului până la călătoria pe lună. Aceste povești ne fascinează iar pe copii cu atât mai mult. Cu un pic de imaginație, absolut orice oră poate deveni o poveste cu regi și dragoni, eroi și prințese. Cu ajutorul substantivului aflăm numele unui erou legendar, iar adjectivul ne va spune cum arăta el de fapt. Verbul ne spune ce fapte a făcut acesta. La final de an școlar se face o evaluare finală. Pentru a face această evaluare interesantă, am creat o poveste în care doi hobiți (Hobițel și Hobițica), cu toate că nu se înțeleg, încearcă să demonstreze că sunt cei mai buni.
Astfel trec printr-o serie de aventuri cum ar fi: concursuri de adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Apoi se duc la festivalul minciunilor unde mincinosul satului le face diferite afirmații iar ei ar trebui să vadă care sunt adevărate sau false. Trebuie să facă plăcinte și suc de mere după rețete unde trebuie calculate ingredientele necesare, apoi bineînțeles că trebuie să le vândă la castel. Îl ajută pe primarul satului în a-și corecta scrisoarea către prietena sa din satul vecin și la un moment dat chiar trebuie să treacă de un bandit celebru foarte supărat pe gramatică. Toate aceste lucruri dau savoare unui test și îl transformă dintr-un lucru monoton într-o aventură de o săptămână.
EduPedu.ro: Cum adică ‘matematică povestită’? Am auzit într-o prezentare că ați legat operațiile matematice de niște ostași, de “o luptă” a numerelor.
Gabriel Sîrbu: Matematica în sine are propria sa frumusețe dar, dacă este însoțită de o poveste, totul devine mult mai interesant. Odată am ales să le spun copiilor că Prințul de Smarald dorea mâna unei prințese dar tatăl acesteia, Regele Dragon, nu era de acord. Cei doi au pornit un război în care și-au adus întregile armate. Am calculat ce armate avea fiecare, apoi am aflat dacă arcașii au tras cu săgețile, iar infanteriștii au pierdut câteva sute de oameni – oare câți au rămas? Dar dacă pe câmpul de luptă a apărut cavaleria, acum câți sunt? Ora nu numai că a fost interesantă, dar copiii nu au mai vrut pauză, ci au vrut să afle cine a câștigat chiar dacă nici eu nu știam acest lucru. Astfel timp de două ore am calculat oștenii, până ce am aflat cum s-a terminat teribila bătălie. Cu toate că efectiv copiii au calculat aproape continuu timp de două ore, nimeni nu a vrut să piardă nicio clipă din această poveste.
EduPedu.ro: Cum ați deprins aceste metode? De la ce ați pornit?
Gabriel Sîrbu: Citesc destul de mult și chiar cochetez cu scrisul la un nivel de amator. Sunt conștient de puterea cuvântului și cum aceste cuvinte pot crea lumi atât de extraordinare și minunate încât vrei să te pierzi pe acele meleaguri. Întotdeauna am fost un visător și am încercat să aduc acele vise în clasă și de ce nu să ajut și pe alții să viseze. Copilăria este locul unde lucrurile ce mai târziu ni se par imposibile, devin un lucru aproape tangibil. Uneori chiar această barieră între realitate și vis se întrepătrunde atât de bine încât atunci când suntem mari avem uneori amintiri ce știm că nu au cum să fie reale și totuși par atât de vii în memoria noastră.
EduPedu.ro: Ce trebuie să știe părinții elevilor de ciclu primar despre copii (în permanență sau periodic)? Ce le spuneți părinților despre copiii lor?
Gabriel Sîrbu: Un lucru pe care îl recomand oricărui părinte este să discute cu copilul său și mai ales să îl trateze ca pe un „om mare”. Cea mai mare dorință a unui copil este să crească iar dacă un adult îl tratează ca atare se va simți responsabil tocmai pentru a arăta că merită acest rol.
EduPedu.ro: Care e relația dintre părinți și dumneavoastră, vă ajută părinții cu ceva anume, îi implicați în activități?
Gabriel Sîrbu: Întotdeauna părinții sunt un sprijin al oricărui cadru didactic, deoarece efectiv el este modelul pe care copilul îl are și pe care îl urmează. Astfel că o colaborare cu părinții nu numai că este recomandată, dar lipsa aceste colaborări ar face lucrurile imposibile.
EduPedu.ro: Cum învățați de la alți colegi?
Gabriel Sîrbu: Din fericire pentru mine, lucrez într-un colectiv minunat în care am parte de o serie de modele de bună practică ce au fost dobândite după ani și ani de experiență la catedră. Astfel că mă simt privilegiat că am primit sprijin practic și moral de la toți colegii mei, fapt pentru care le voi rămâne mereu recunoscător. Lucrul minunat atunci când ai colegi cu vechime la catedră este că, indiferent ce problemă întâmpini, ei deja au trecut prin asta, așa că sfatul primit de la ei este întotdeauna unul avizat și bazat pe o experiență reală. Astfel că orice profesor la început de drum ar trebui să valorifice la maxim această resursă uriașă aflată chiar în cancelarie.
EduPedu.ro: Sunteți un învățător de tipul domnul Trandafir sau unul modern? Care e diferența?
Gabriel Sîrbu: Domnul Trandafir a fost un personaj al timpurilor sale și ar trebui ținut minte ca un exemplu, dar trebuie să ne adaptăm zilelor noastre, iar din dăruirea domnului Trandafir am avea toți câte ceva de învățat. În ceea ce mă privește, aș vrea să mă consider un cadru didactic obișnuit care încearcă să aducă poate un pic de veselie în inimile copiilor, lucru de care sunt convins că îl fac zi de zi mii de alți dascăli în mii de alte școli.
EduPedu.ro: Cum faceți să rezolvați problema telefoanelor? Mulți copii probabil au telefoane, își pierd răbdarea la ore sau la rezolvarea temelor.
Gabriel Sîrbu: Din fericire încă nu m-am confruntat cu această problemă. Singurele dăți când copiii au venit cu dispozitive electronice la clasă a fost atunci când am jucat diverse jocuri educative.
EduPedu.ro: Credeți că învățătorii ar trebui specializați pe un anumit an sau pe 5 ani, așa cum este acum? Spre exemplu, în SUA, elevii de școală primară sunt atribuiți unui alt învățător în fiecare an.
Gabriel Sîrbu: Cu toate că este doar o părere neavizată, cred că dacă copiii același învățător le creează o oarecare stabilitate și îi fac să fie mai deschiși și mai încrezători în acesta.
EduPedu.ro: Povestiți-ne despre școala dvs. Cum le-o prezentați copiilor ca să îi faceți să vină în continuare cu drag?
Gabriel Sîrbu: Școala unde predau este un loc care nu are nevoie de convingere deoarece este o școală îngrijită și primitoare. Stejarul vechi de sute de ani de la intrare stă asemeni unui portar secular și creează cumva o stare de siguranță. Condițiile mai mult decât decente și personalul fac din școală un loc în care să dorești să vii zilnic.
EduPedu.ro: Ați avut vreun mentor care v-a inspirat?
Gabriel Sîrbu: Din păcate, lista este prea lungă ca să o scriu aici, dar am să menționez doar mentorii și tutorii din Teach for România (Mirela Stetco, Alina Răducanu, Gabriela Dima, Anca Popa). Colegii de generație de la care am învățat enorm și, nu în ultimul rând, colegii de catedră.
EduPedu.ro: Cât de importantă e cultivarea imaginației copiilor, cum se poate face asta?
Gabriel Sîrbu: Imaginația este probabil una dintre cele mai frumoase instrumente cu care am fost înzestrați. Dacă au oportunitatea, copiii vor profita să își elibereze acest dar, așa că mereu le ofer cadrul prin care să producă diferite povești sau povestiri. Ba chiar am organizat și un mini concurs de povestiri fantastice. Uneori am rămas cu adevărat surprins de complexitatea ideilor pe care unii copii le născocesc și le redau într-o povestire.
EduPedu.ro: Dintre elevii pe care i-ați avut de cand sunteți învățător, știți pe cineva care a devenit învățător? Ați păstrat legătura?
Gabriel Sîrbu: Sunt în al treilea an de predare, în consecință nu am avut încă timpul necesar să fac acest lucru, dar sper să trăiesc acest minunat sentiment.
EduPedu.ro: De ce credeți că nu le place tinerilor să intre în sistemul de educație?
Gabriel Sîrbu: Sistemul de educație nu este făcut de programe și proiecte de lecții, ci în principal de oameni. Așa cum spune vorba ‘omul sfințește locul’, așa ar trebui să gândească orice tânăr ce ia în considerare intrarea în sistemul educativ românesc. Aici se poate face diferența între un viitor cu perspective bune sau nu.
EduPedu.ro: Puteți da, dacă aveți, alte exemple reușite pentru alți învățători de activități cu rezultate faine din ultima vreme.
Gabriel Sîrbu: Am încercat să rup pe cât posibil rutina și să fac lucrurile cât mai interesante. Avem acum un concurs literar, am făcut o plantare de copaci, avem chiar și biblioteca clasei. Toate astea fac școala ceva mult mai interesant decât un loc unde vii să participi la ore ci, sper eu, un loc unde învățarea este distractivă.
EduPedu.ro: Ce se poate face, de la cap la coadă, pentru a avea cadre didactice de calitate în școli?
Gabriel Sîrbu: Aici am să revin la metodele Teach for România în care se dezvoltă multe abilități și mai ales se cultivă noul, dorința de a inova și de a sparge tipare. Poate că acest lucru ar trebui încurajat la nivel național și organizații precum TFR să fie regula, nu excepția.
EduPedu.ro: Dacă ar fi să schimbați un lucru, două sau trei în școala dvs. sau în sistemul de educație, ce ați propune?
Gabriel Sîrbu: În anii în care am predat am ajuns la concluzia că, indiferent de condiții, cel mai important este dorința de a lucra și de a inova. Așa că nu este atât de important un proiector (cu toate că ajută enorm), sau o tablă inteligentă, cât dorința de a face lucruri interesante. Astfel fiecare lucru precum capacele de pet-uri sau clasicele avioane de hârtie pot deveni obiecte de studiu și materiale didactice.
EduPedu.ro: Ce ne puteți spune despre canalul dvs. de YouTube de recenzii de carte. De la ce a plecat, cui vă adresați?
Gabriel Sîrbu: Canalul meu a venit pentru a încuraja cititul și a schimba percepția în care cărțile sunt plictisitoare. Poveștile și lumile din fiecare carte sunt atât de uimitoare încât limitele sale sunt de fapt doar limitele impuse de noi înșine. Dorința mea de căpătâi este aceea de a aduce fie și o singură persoană în fascinanta lume a cititului. Convingerea mea este că cititul dezvoltă apetitul pentru cultură, cultura dezvoltă gustul pentru frumos și stimulează inteligența. Un popor citit este un popor în care valorile morale și respectul nu sunt doar cuvinte în dicționar.
VIDEO – Gabriel Sîrbu, despre povești la orele de curs
VIDEO – „Eu am făcut asta pentru voi și vouă nu vă pasă”. De ce copiii nu reacționează la această replică?
