INTERVIU Când m-am calificat în a doua echipă a României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019 a trebuit să îmi plătesc singură toate costurile, inclusiv zborul până în Ungaria, spune Daria Hărăbor, tânăra admisă anul acesta la Harvard / La interviul de admitere m-am simțit ca un elev în prima lui zi de școală, temătoare, emoționată, dar încântată și curioasă

2.065 de vizualizări
Foto: Daria Hărăbor / Facebook.com
„Am fost condamnată de multe persoane că plec, dar de și mai multe încurajată. Având în vedere că în ultimii 2 ani olimpiadele nu s-au organizat oficial, însă echipe la olimpiade internaționale tot s-au trimis (uneori calificate pe drept, alteori nu), premiile pe care le-am obținut nu au mai fost recompensate cu burse sau cu gala anuală de premiere a olimpicilor internaționali”, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro Daria Hărăbor, eleva de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, care a fost admisă la Harvard.

Aceasta a explicat cum au ajutat-o olimpiadele la care a participat de-a lungul timpului: „Am învățat să lucrez sub presiunea timpului, a distanței de casă și familie, într-un mediu competitiv, să mă descurc cu ce am. Mi-am întrecut emoțiile și nu mă mai încurcă într-o competiție. Am devenit mai sociabilă și mi-am creat un cerc de prieteni pasionați de același lucruri ca mine și cu idealuri comune”.

Pe de altă parte, ea povestește că a cunoscut și „partea toxică” a acestor concursuri: „competitivitatea excesivă, stresul continuu, pierderea din pasiune datorită faptului că mereu rezultatele primau, descurajarea lucrului în echipă în anumite contexte și lipsa timpului pentru a face și altceva”.

  • Amintim că Edupedu.ro a scris luna trecută că două eleve din Galați au fost admise la Harvard: Daria Hărăbor și Cristiana Murgoci. Anul trecut, Daria a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică Columbia 2021. Ea a câștigat medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019.
  • Întrebată de ce alege să plece din țară, recent a declarat că „am observat că în țară nu prea am ce să fac la facultate cu astrofizica la un nivel înalt. Nu pot să compar oportunitățile de aici cu oportunitățile de acolo și nu am vrut să mă limitez”.
Interviul integral cu Daria Hărăbor:

Edupedu.ro: Ce a însemnat pentru tine că ai fost admisă la Harvard?

Daria Hărăbor: Cel mai important pentru mine a fost că am intrat undeva unde chiar vreau să învăț, mi-am asigurat un loc la facultate din timp și acum pot răsufla ușurată. De asemenea, îmi deschide multe porți, curricula e destul de flexibilă, o multitudine de cluburi si activități extracurriculare, oportunități de cercetare etc. E un nou început.

Edupedu.ro: Cum te-ai pregătit pentru admitere și de când ai început?

Daria Hărăbor: Îmi doresc de mult timp să învăț acolo chiar dacă nu am spus-o întotdeauna, ci m-am rezervat la a spune că vreau să studiez în SUA. Am început ușor, întrebându-mi colegii mai mari de la olimpiade despre procesul de aplicare în diferite țări, mai apoi participând la webinarii online, dând examenele de engleză necesare și vorbind cu profesorii care să mă recomande. Pe la finalul verii de dinaintea clasei a 12-a am început să scriu din eseurile pentru aplicație.

Edupedu.ro: În ce au constat probele pentru admiterea la Harvard? (o descriere a fiecărei probe)

Daria Hărăbor: Am trimis o aplicație până pe 1 noiembrie și am fost invitată la un interviu pe la finalul lunii. Despre interviu nu pot detalia, dar pot spune că nu a fost unul tehnic despre matematică și fizică, ci a fost o conversație normală de zi cu zi.

Edupedu.ro: Te-au sprijinit profesorii de la clasă pentru acest pas? Dacă da, cum au făcut-o?

Daria Hărăbor: Profesoara mea de fizică și totodată diriginta, doamna Daniela Domnișoru, m-a recomandat pentru facultate atât ca profesor, cât și ca dirigintă și m-a încurajat să îmi îndeplinesc acest vis. M-a susținut când a trebuit să dau examene pentru facultate sau când am avut interviul, mi-a oferit materiale pentru pregătirea pentru olimpiadele de fizică (care au intrat în aplicația mea).

De asemenea, am fost recomandată și de doamna profesoară de engleză Roxana Săvulescu și de profesorul meu de matematică și directorul Colegiului Național “Vasile Alecsandri”, Romeo Zamfir.

Edupedu.ro: Care a fost etapa cea mai dificilă a pregătirii pentru admitere și de ce?

Daria Hărăbor: Pentru că admiterea nu a constat într-un examen, nu a existat o pregătire. Sau aș putea spune că tot ce am făcut în liceu a fost o pregătire, dar ar suna fals pentru că nu am făcut lucrurile pentru facultate, ci pentru că am vrut. Cred că cel mai dificil a fost să îmi scriu eseurile. A trebuit să fac un exercițiu de introspecție și să fiu sinceră cu mine. Îmi era teamă să nu fiu clișeică, dar mi-am dat seama că dacă e adevărat, atunci nu e clișeic. Am dezvoltat un simț ciudat pentru aceste eseuri, adică răspunsuri de diferite amplitudini la întrebările din aplicație. Puteam să scriu un eseu bun, dar pe care nu îl doream în aplicație, nu era suficient de “eu”.

Mai apoi, cele mai dificile au fost momentele de dinainte de interviu. Particip la competiții de mică și nu mai am emoții sau stres pentru ele. Însă înainte de interviu m-am simțit ca un elev în prima lui zi de școală, temătoare, emoționată, dar încântată și curioasă.

Edupedu.ro: Cât de mult și cum te-au ajutat olimpiadele la care ai participat de-a lungul timpului?

Daria Hărăbor: Olimpiadele m-au ajutat să devin mai organizată, de la materiale care să cuprindă teoria succint, până la un scris mai ordonat pe care să îl pot descifra mai ușor când mă întorc la ceea ce am scris. Am învățat să lucrez sub presiunea timpului, a distanței de casă și familie, într-un mediu competitiv, să mă descurc cu ce am. Mi-am întrecut emoțiile și nu mă mai încurcă într-o competiție. Am devenit mai sociabilă și mi-am creat un cerc de prieteni pasionați de același lucruri ca mine și cu idealuri comune.

Edupedu.ro: De ce ai optat pentru astrofizică?

Daria Hărăbor: La facultate nu am “optat” încă pentru nimic. Am bifat undeva în aplicație că aș vrea să studiez fizică, matematică și astrofizică la facultate, însă acelea sunt orientative. Îmi voi declara “major-ul” sau domeniul în care îmi voi lua diploma abia în anul doi de facultate și acesta poate fi orice îmi doresc eu din lista lor, de la muzică până la economie.

Însă am cunoscut și partea toxică a lor: competitivitatea excesivă, stresul continuu, pierderea din pasiune datorită faptului că mereu rezultatele primau, descurajarea lucrului în echipă în anumite contexte și lipsa timpului pentru a face și altceva.

Nu pot să spun copiilor că recomand sau descurajez participarea la olimpiade, dar le recomand și lor, dar și părinților, să aibă grijă la efectele negative pe care le au mai ales pe termen lung. Pasiunea se poate cultiva și în multe alte moduri, nu este un capăt de țară. Iar rezultatele variază atât de mult de la un an la altul, de la o competiție la alta, încât în timp sper să ajungă la realizarea că cel mai mult contează evoluția proprie, nu compararea constantă cu alții.

Edupedu.ro: Ce așteptări ai de la facultatea pe care o vei urma?

Daria Hărăbor: Să fie o “aventură”. Desigur că mă aștept să fie cursuri dificile și să fie o perioadă de evoluție intelectuală, sau mă aștept să pot face un sport pe care mi-l doresc ca hobby sau alte lucruri simple. Dar cel mai mult mă aștept să mă surprindă la orice pas, să nu mă plictisească, să fiu încântată pentru ceea ce urmează.

Edupedu.ro: De ce ai ales Universitatea Harvard și nu o altă universitate din străinătate sau din țară?

Daria Hărăbor: Am ales Harvard pentru simplul motiv că acolo pot avea parte de o experiență la un nivel academic mai înalt, cu mai multe oportunități în rândul activităților extracurriculare, cercetării, orașului Boston. Cred că voi avea mai multe de încercat acolo, mai multe de trăit. Deja mi-am creat o comunitate la nivel național, ba chiar am prieteni și în alte țări, majoritatea de la olimpiade și proiecte de voluntariat. Plecarea în străinătate mi se pare un pas natural, normal, care corespunde cu etapa la care mă aflu în dezvoltarea mea.

Foto: Daria Hărăbor / Facebook.com

Edupedu.ro: Ai făcut pregătire individuală pentru admitere?

Daria Hărăbor: Pregătirea de care am avut parte a fost alături de o firmă de consiliere specializată pentru noi, cei care vrem să studiem în America, alcătuită majoritar din studenți la facultăți din SUA. Consiliera mea a fost Julia Boca, fostă elevă la același liceu cu mine, tot în clasa de dirigenție a doamnei Domnișoru. Julia m-a ajutat să îmi scriu eseurile, să îmi nuanțez ideile, să îmi îmbunătățesc scrisul. Cel mai important lucru pe care l-am aflat de la ea a fost că sinceritatea primează în aplicație și să fii deschis sau vulnerabil înseamnă să fii puternic. Au fost astfel de lucruri care s-au reflectat în eseurile mele, dar acestea au ajutat tocmai la o descriere cât mai complexă și corectă a mea. Cu Julia am început să lucrez în aprilie clasa a 11-a.

Radu Florea, student în State și consilier și el la aceeași firmă, m-a îndrumat în completarea aplicației financiare, cea care determină ajutorul financiar pe care îl primesc. A fost un sprijin constant și a avut mereu răspunsuri prompte și clare. Cu el am început să lucrez la începutul clasei a 12-a.

Edupedu.ro: Ce cuprinde dosarul tău de admitere?

Daria Hărăbor: Aplicația a cuprins o lista de distincții (5), o listă de activități (10), eseuri care să răspundă la întrebările facultății, recomandări de la profesori și oameni cu care am lucrat în liceu la diferite proiecte și o fișă matricolă. Acestea au fost principalele lucruri pe care le conținea. Am trimis de asemenea și un portofoliu de arte care este opțional și care a cuprins 4 piese interpretate de mine, una proprie, dar și partitura compoziției mele în format digital.

Edupedu.ro: Părinții au fost alături de tine, cum te-au susținut?

Daria Hărăbor: Părinții mei mi-au fost alături mereu, nu doar în procesul de aplicare, ci întotdeauna. M-au susținut atât moral, cât și financiar. Au fost sprijinul de care m-am rezemat când am simțit că mi-e greu, sprijinul care m-a îndemnat să lucrez sau să mă odihnesc, după caz, sprijinul pe care, deși nu l-am folosit mereu când mi-a fost greu, doar știindu-l acolo aproape mi-a înseninat ziua, mi-a ușurat munca, mi-a dat forța să continui.

Edupedu.ro: Cine este model tău și cât de mult te-a influențat în deciziile pe care le-ai luat?

Daria Hărăbor: Nu am un singur model, nu sunt atât de radicală. Modelele mele sunt atât părinții, cât și unii profesori, colegi, prieteni. Un model pentru mine este fratele meu geamăn care mă învață să fiu mereu suficient de veselă sau de serioasă, suficient de rațională sau emotivă, și care mă acceptă așa cum sunt, nu mă judecă și nu mă face să mă simt rău în legătură cu mine. Dacă greșesc, mă face să înțeleg, nu să regret. E un exemplu în tot.

Un prieten, coleg cunoscut la olimpiadă, actual student la Harvard, Radu Andrei, este modelul meu în ceea ce privește studiul și etica academică. Fosta mea profesoară de astrofizică, doamna Nicoleta Becheanu, este modelul meu în bunătate, dărnicie, colaborare, diplomație și dedicare pedagogică. Este exemplul meu de femeie în STEM. Încerc acum să îi urmez pașii, lucrând cu alți elevi de liceu în pregătirea pentru competiții de astronomie și astrofizică.

Edupedu.ro: Cât este de important ca elevii să aibă niște modele în devenirea lor?

Daria Hărăbor: Sincer, nu știu. Cred că pe mine m-au ajutat să aspir la mai mult, să aleg mai bine pentru mine, m-au motivat. Am primit câteva mesaje foarte frumoase de la câțiva tineri care mă consideră la fel și sper să nu îi dezamăgesc. Învățăm unii de la alții.

Edupedu.ro: Care erau dezavantajele dacă decideai să îți continui studiile în România?

Daria Hărăbor: Pot spune că nu aș fi putut face astrofizică aproape deloc. În rest, comparațiile vorbesc de la sine: oportunități mai puține, un sistem bazat pe valori cu care nu sunt de acord (uneori chiar bazat pe ceva mult mai josnic în loc de performanță academică, etică, colaborare etc.), activități extracurriculare mult mai limitate, o curriculă fixă și mult prea specifică (în SUA pot face o dublă specializare în matematică și fizică spre exemplu), cursuri mult prea lungi (2-3 ore, pe când la Harvard am înțeles că majoritatea durează o oră și un sfert și sunt mai dese), laboratoare mai prost dotate etc.

Am fost condamnată de multe persoane că plec, dar de și mai multe încurajată. Având în vedere că în ultimii 2 ani olimpiadele nu s-au organizat oficial, însă echipe la olimpiade internaționale tot s-au trimis (uneori calificate pe drept, alteori nu), premiile pe care le-am obținut nu au mai fost recompensate cu burse sau cu gala anuală de premiere a olimpicilor internaționali; când m-am calificat în a doua echipa a României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2019 a trebuit să îmi plătesc singură toate costurile, inclusiv zborul până în Ungaria, pentru că ministerul nu plătește decât pentru o echipă, sau când sunt deja la jumătatea clasei a 12-a și încă nu cunosc exact programa pentru BAC sau măcar simularea națională.

De asemenea, organizarea olimpiadelor anul acesta a fost anunțată, dar datele nu, iar localele încep în februarie. Nu se anunță elevul cu o săptămână înainte că urmează olimpiada, nici chiar etapa locală. La fel cum nu se cheamă elevii la școală pe 3 ianuarie când încă se mai uită la filme de Crăciun și nu se anunță o vacanță de 2 săptămâni în mijlocul semestrului cu câteva zile înainte. Nu sunt obligată să continui să suport un astfel de sistem, nici măcar etic. E alegerea mea dacă mă voi întoarce și o voi face la momentul potrivit.

Edupedu.ro: Ce ai schimba în sistemul de învățământ românesc și de ce?

Daria Hărăbor: Aș vrea să adaug că materia este mult prea stufoasă, orele de sport sunt prea puține, profesorii nu sunt verificați periodic dacă își mai merită locul într-o anumită școală și rămân profesori nepricepuți în școli bune. Elevii se bazează mult prea mult pe pregătiri, dar uneori și profesorii de la clasă fac asta. Activitățile extracurriculare sunt mult prea puțin încurajate. Școala ocupă aproape tot timpul unui elev, iar nimeni nu este interesat de repercusiunile pe termen lung, de sănătate fizică și mentală. Sunt multe probleme, dar ar putea începe cu pași mici, spunându-mi și mie dacă pentru BAC-ul pe care îl dau peste 5 luni trebuie să învăț Stănescu, Sorescu sau Preda.

Edupedu.ro: Intenționezi să te întorci în țară după finalizarea studiilor din SUA?

Daria Hărăbor: Intenționez să mă întorc, dar cred că răspunsul meu este irelevant până nu ajung să aflu exact ce înseamnă să locuiești în străinătate. Oricât de bine mi-ar fi, de ai mei tot îmi va fi dor, iar fratele meu tot îmi va lipsi. Un ochi râde, altul plânge.”

Citește și:
Daria Hărăbor, eleva admisă la Harvard: Am observat că în țară nu prea am ce să fac la facultate cu astrofizica la un nivel înalt. Nu pot să compar oportunitățile de aici cu oportunitățile de acolo și nu am vrut să mă limitez
Două eleve din Galaţi au fost admise la Harvard
Nouă medalii obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică Columbia 2021, desfășurată online

2 comments
  1. Din tara asta trebuie sa pleci daca esti tanar si vrei sa faci ceva cu viata ta .
    cu a zis intaiul profesor de fizica al tarii,
    am esuat ca tara

  2. Exact așa gândește copilul meu și majoritatea prietenilor pe care ii are. Sunt furioasa pe faptul ca datorita incompetentei celor care răspund de educația din țara noastră vom sfârși prin a fi o țara plina de oameni bătrâni, singuri și triști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE A fost prelungit termenul până la care universitățile pot depune cereri pentru înființarea de consorții regionale de învățământ dual de câte 21 de milioane de euro fiecare. Ghidul final al solicitantului, publicat de Ministerul Educației

A fost modificată data până la care instituțiile de învățământ superior pot depune cererile online pentru înființarea de consorții duale regionale cu bani din Planul Național de Redresare și Rezistență…
Vezi articolul

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

Adrian Țuțuianu, influent politician PSD și vicepreședinte al Senatului Universității Valahia din Târgoviște – pe listele electorale pentru parlamentare, la București, după mutarea lui Florian Lixandru pe listele PSD Vrancea / La Valahia, record de șefi care candidează pentru Parlament

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, despre situația de la „Universitatea parlamentară Valahia”, instituția de învățământ superior din Târgoviște unde rectorul, președintele senatului universitar și cel puțin un vicepreședinte și un…
Vezi articolul

Legea de înființare a noii Universități Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu activitate din octombrie 2023 – pusă în consultare publică de Ministerul Educației / Toate proprietățile, angajații, studenții structurilor deținute de Politehnica București și de Universitatea din Pitești vor trece la noua instituție

Proiectul de lege privind înființarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, în urma fuziunii prin comasare a Universității Politehnica București cu Universitatea din Pitești, a fost pus în…
Vezi articolul