Interdicţie de a profesa timp de 3 ani pentru un profesor de sport condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru comportament agresiv

Foto: Pexels.com

Un profesor de sport de la şcoala gimnazială din comuna bistrițeană Şanţ a primit o nouă condamnare la închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă, a doua în mai puţin de doi ani, iar judecătorii vor ca acesta să nu mai poată profesa timp de trei ani, potrivit sentinţei făcute publice joi de Judecătoria Năsăud și citate de Agerpres.

Cadrul didactic a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pentru un termen de supraveghere de trei ani, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de profesor de sport.

Decizia nu este una definitivă, Judecătoria Năsăud fiind prima instanţă sesizată. În iulie 2019, doi elevi l-au acuzat pe profesorul de sport Vasile Maternik de purtare abuzivă, iar şcoala din comuna Şanţ l-a acuzat de distrugerea unui catalog.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version