Interdicția de a preda anunțată pentru profesorii retrași din Titularizare se aplică și pentru examenul de săptămâna trecută, spune Andronescu: O să găsesc o formulă legală

27.968 de vizualizări
Clasa pregătitoare
Foto: Gov.ro
Interdicția de a preda, ca suplinitor sau la plata cu ora, li se va aplica și profesorilor care s-au retras din examenul de titularizare de săptămâna trecută, a confirmat ministrul Ecaterina Andronescu, pentru Edupedu.ro. Întrebată cum introduce noua regulă după examen, având în vedere că ea nu se regăsește în metodologia de titularizare, Andronescu a răspuns, pentru Edupedu.ro: “O să găsesc o formulă legală, pentru că până la urmă ei s-au înscris în examen și s-au retras. Deci au fost parte din examen”.
  • Ministrul Educației a anunțat miercuri seară o măsură drastică referitoare la unul dintre cele mai importante examene pentru profesori: proba de titularizare, pe baza căreia se face angajarea (de multe ori pe viață) într-o școală.
  • Într-un interviu acordat miercuri seară pentru Știrile Pro TV, Andronescu a declarat că profesorii care nu au rămas în sală la examenul de Titularizare și au ieșit fără să rezolve subiectele vor fi tratați la fel ca cei care au luat sub nota 5, astfel că nu vor mai putea preda anul școlar viitor.
  • Anul acesta, 3.960 de candidați s-au retras de la Titularizare, potrivit edu.ro; aceasta era o posibilitate prevăzută de metodologie.

Contactată de Edupedu.ro pentru lămuriri pe această temă, Ecaterina Andronescu a declarat că “noi trebuie să așezăm o ștachetă a exigenței mai sus la profesori, dacă vrem calitate. Altfel este nedrept“.

Măsura o să fie și pentru ei [pentru cei care au participat la examenul de titularizare săptămâna trecută – n.red.], pentru că s-au înscris în examen. Ce notă le dai când se retrag din examen? 1? E mai mic decât 5″, a afirmat Andronescu, pentru Edupedu.ro.

Întrebată cum introduce noua regulă după examen, având în vedere că ea nu se regăsește în metodologia de titularizare, Ecaterina Andronescu a declarat: “O să găsesc o formulă legală, pentru că până la urmă ei s-au înscris în examen și s-au retras. Deci au fost parte din examen, nu pot spune că nu au fost parte din examen, că altfel puteam afirma că au avut și alte motive decât cele legate de neștiință pentru a se retrage din examen“.

Interdicția de a preda materia la care te-ai înscris la examenul de titularizare, dar la care fie te-ai retras, fie ai luat note sub 5 este de un an, spune Andronescu.

În acest moment, metodologia de organizare a titularizării prevede interdicția de a preda, un an, doar pentru cei cu note sub 5:

Sursa: OMEN 3886 din 11 aprilie 2019

 

Profesorii care au participat la examen, precum și cei care se pregătesc, pentru anii viitori, pot vedea mai multe discuții și întrebări despre Titularizare pe grupul de Facebook Titularizare 2019-2020&Definitivat 2019

De precizat că interdicția despre care vorbește ministrul Educației nu a apărut, până la începerea examenului de titularizare 2019, în niciun document publicat pe site-ul oficial dedicat examenului național pentru profesori – titularizare.edu.ro. Ordinele de ministru și procedura privind desfășurarea probei scrise de titularizare 2019 fac referire numai la interdicția de a preda pentru profesorii care au luat notă sub 5 la titularizare 2019.

Procedura privind desfășurarea examenului de titularizare aprobată pe 11 iunie 2019 de secretarul de stat Florian Lixandru prevede posibilitatea de a te retrage din examenul de titularizare, din motive personale sau medicale, fără nicio repercusiune:

Fragment din Procedura de organizare a examenului de titularizare 2019 aprobată de secretarul de stat Florian Lixandru / Sursa documentului: titularizare.edu.ro

 

3.960 de candidați s-au retras din concursul de titularizare din 17 iulie 2019, din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, a anunțat atunci Ministerul Educației.

Iată numărul profesorilor retrași din concurs, în anii trecuți:
  • 2010 – 4.408
  • 2012 – 2.843
  • 2013 – 2.460
  • 2014 – 2.181
  • 2015 – 3.187
  • 2016 – 2.630
  • 2017 – 2.972
  • 2018 – 2.531
  • 2019 – 3.960

Primele rezultate obținute de profesori la examenul scris de titularizare arată că 46,86% dintre cei prezenți la examen au luat note peste 7 la proba de săptămâna trecută. Față de examenul de titularizare din 2018, anul acesta au luat note peste 7 – deci sunt titularizabili – cu 0,54 puncte procentuale mai puțini, anunță Ministerul Educației.

Rezultatele finale se afişează pe 30 iulie, iar repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.

CE ESTE TITULARIZAREA?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. Pe de altă parte, din cauza declinului demografic, numărul de posturi scos la concurs este mic în ultimii ani, și se ajunge ca profesori cu note mari la titularizare să nu găsească niciun post liber.

  • Precizăm, însă, că numeroși profesori avertizează în fiecare an că există școli care “ascund” posturi și nu le scot la concurs, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru profesori care le sunt apropiați.
Actele normative referitoare la Titularizare 2019:
Citește și:

 

 


14 comments
  1. Nu cumva aceasta “amenintare” ca nu mai primeste lumea loc de munca va face sa creasca simtitor, dupa contestatii, notele celor care au participat totusi la concurs si nu au luat macar 5?

  2. Sigur ca aceia care au iesit din examen au facut -o pt a se salva , fiindca nu cunosteau subiectul .Insa acest lucru trebuia stabilit de la bun inceput ,nu acum .INSA EU VREAU SA O INTREB PE DOAMNA ANDRONESCU CUM VEDE SITUATIA CELOR CARE IAU AN DE AN NOTE PESTE 7 CHIAR 8, 9 10 UNEORI SI NU SE POT TITULARIZA DIN LIPSA DE POSTURI ! Vi se pare corect ca un candidat care da acest examen de cativa ani si ia mereu note peste 8 sa ramana suplinitor ,ori chiar fara post ,cand in scoli fosgaie de profesori titularizati cu 5 ori cu 6 ? Cunosc mii de asemenea cazuri de dascali titularizati cu 6 care ,fiind titulari te mai si sfideaza zicand ca nota la titularizare nu spune nimic! Oare chiar asa? DOAMNA ANDRONESCU ,VEDETI UN PIC SI SITUATIA ACESTORA! Normal ar fi ca cei titularizati cu note sub 7 sa fie obligati sa mai dea o data acest examen ,sa vedem daca ia 7 ! Daca,da iși pastreaza postul ,daca nu, suplinitor!Asa ar fi corect ! De ce sa fiu eu suplinitor cu 9 la titularizare iar cel titularizat cu 6 sa fie titular ? Si sa -mi rada in nas …

    1. Nu te supara pe mine. Am mai avut candva o interrventie la adresa necunoasterii regulilor de tehnoredactare.
      Daca tu esti aceeasi persoana de atunci, nu ai priceput nimic. Daca nu perfectioneaza-te. E simplu.
      Mai mult, petitia online a profesorilor care se opun hotararii ministrei contine aceleasi greseli de tehnoredactare. Toate aceste cadre didactice care isi exprima parerile in mediu virtual incalcand flagrant aceste reguli arata “nivelul” de pregatire pentru invatamantul modern. Sunt sigura ca, pentru atestarea acestor cunostinte, au acasa teancuri de hartii detinatoare de credite profesionale transferabile.

  3. Ar fi grozav ca dna ministru sa nu mai facă presupuneri….. Ba mai mult, sa nu gândească în locul nimănui…..la un asemenea nivel nu se fac presupuneri…… “s au retras pentru ca nu…… Etc etc”. Fiecare a știut motivul pentru care a făcut o, în plus, niciunde nu s a specificat ca cei care se retrag întra în categoria celor “notați”. (a se vedea articolul de mai sus, care precizează acest lucru). Fiecare își asuma decizia în funcție de regulile jocului în care întra, ori de data asta regulile se schimba după joc.
    E uimitor și faptul ca nimeni nu spune nimic de modul de evaluare (de exemplu…. Cat de bine cunoaște ceea ce face un profesor notat cu 5 fata de unul notat cu 4,5????),cum și de către cine sunt corectate lucrările, cine concepe subiectele (unele aberante, nu au nici o legătură cu ceea ce faci efectiv).
    Sunt multe de spus……

  4. La Mehedinți inspectorul general a fost surprins cu o candidată la titularizare în ipostaze indecente. Candidata nu s-a mai prezentat la concurs. Va rămâne fără un post călduț în toamnă? Mai punem si ca ,,,,,,,candidata e membră de partid cu Dna. Ministru si conjudeteana. Eu cred ca nu. Restul nu contează.

    1. Doamne Dumnezeule!! Draga mea..esti profesor? Exprimarea ta este de tot rasul!! Inspectoratul a fost surprins cu o candidata in tinuta indecenta?? Unde a fost surprins (inspectoratul,adica :))) ),cu acea candidata indecenta?? Deci institutia aceasta a fost surprinsa in sfarsit “cu o candidata”!
      Sa mai punem “si Ca Candidata e membra”??? :)) (nu faptul ca e membra e deranjant ci mai degraba ..”Ca..Ca”-ul :))
      Super d-na profesor! Sunt fericita ca am un copil care nu mai are nevoie de astfel de profesori agramati,ca sa creasca mare..

      1. Stimată colegă, inspectorul general a fost surprins……..iar la cacofonie uita-te te rog mai atentă……sunt foarte multe virgule si e pusa intenționat. Dar de…. Nu mai avem simțul umorului.

  5. Asta e din categoria copii spun lucruri trăznit. Uita ca oamenii su note din anii anteriori, uita ca exista un concurs de suplinitor, uita ca scolile organizează concurs. Ar fi multe de spus!!!

  6. Buna ziua!
    Poate dna ministru gaseste solutii si pentru cei care dau examenul de titularizare, obtin note peste 7 dar nu sunt posturi titularizabile, ci doar catedre formate din ore la 3 scoli. Acest lucru se intampla de ani de zile. Ce facem cu pensionarii care s-au titularizat cu dosarul pe vremuri…propun sa sustina si ei examen de titularizare. Unii nu stiu sa foloseasca nici calculatorul…metode moderne nici vorba…

  7. Este o măsură aberantă atâta timp cât ea nu a fost anunțată anterior examenului. Mulți profesori dau de mulți ani un examen de titularizare fără să fie apoi titulari chiar dacă au luat peste 7. Unii dintre cei care au renunțat, pot să fie cu note mari în anul trecut și să fi renunțat pentru că aveau opțiunea de repartizare și în funcție de nota de atunci. Pe de altă parte, repetarea examenului de titularizare pentru cei care au peste 7, trebuie desființată. Situația practică nu mai justifică repetarea examenului. Repartizarea la școli diferite pentru anumite discipline, în fiecare an, este unul dintre motivele ineficienței învățământului actual. Să predai la 3-4 școli este deja o regulă practică și asta nu se poate schimba în cazul materiilor socio-umane care sunt în general cu o oră pe săptămână. Posturi titularizabile pentru ei nici nu există ci, din start, indiferent de notă, sunt suplinitori. Aceasta este o umilință și ea nu trebuie să continue. Nu există nicio altă meserie în care dai examen în fiecare an, că să-ți faci munca.

  8. Metodologia de repartizare ii lasa sa foloseasca notele din anii anteriori. Titularii sistemului prin concurs national greu primesc catedre in varful muntelui iar acesti candidati precum si profesorii titulari la particular (cu un concurs de forma si dedicat) ce s-au restrans sau completat la stat primesc catedre la oras sau la scoli bune din judet.

    1. Astea sunt aranjamente pe care le pot face titularii de la particular, daca au intrat in restrangere, numai cu directorii si inspectorii, altfel n-au cum. Si-atunci tot la depolitizarea invatamantului ajungem.
      Un profesor suplinitor care sustine examenul de titularizare, are peste 7, dar nu prinde catedra titularizabila(adica viabila 4 ani), pot primi un post pe o catedra netitularizabila, pentru un an de zile, contract de munca pe perioada determinata. El poate folosi nota si anul urmator, daca i se aproba continuitatea la catedra. Continuitatea il ajuta, insa, doar 3 ani, dupa care trebuie sa participe din nou la concurs, si-o lungeste in acest mod. Necazul este ca foarte multe catedre nu sunt scoase la titularizare, fiind blocate de profesorii care au implinit varsta de pensionare, insa primesc de la directori acceptul de a preda in continuare, legea permite aceasta miscare pentru 3 ani. In liceul meu, sunt doua profesoare de engleza care-ar fi trebuit sa iasa la pensie de 2 ani, insa li se da acceptul in continuare, si-asa, in loc sa primeasca o sansa un profesor tanar, zace pe post pentru cumul de pensie si salariu tot unul care avea asigurat un venit confortabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recomandări pentru “turnurile de fildeș”: Micro-creditele să devină instrumente centrale pentru universități, dacă vor să se adapteze la tendințele europene și să ofere flexibilitate studenților – experți ai Universității din București

Micro-creditele ar trebui să devină puncte centrale pentru “macro-politici educaționale”, dacă universitățile românești doresc să țină pasul cu tendințele europene, afirmă un grup de experți ai Universității din București într-o…
Vezi articolul

“Erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu

Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru olimpicii premiați de Ministerul Educației: Cred într-un viitor în care copiii nu vor să mai plece din țară. Dacă alegeți să studiați în altă țară, să vă întoarceți pentru că România are mare nevoie ca tineri ca voi să rămână sau să se întoarcă

Ligia Deca le-a transmis elevilor olimpici că, în cazul în care aleg „să învețe în altă țară, să se întoarcă pentru că țara are nevoie de tineri”. Declarația ministrei Educației,…
Vezi articolul

Testarea standardizată la Limba română și Matematică, organizată în 329 de școli, în perioada 30 mai – 10 iunie, nu este obligatorie pentru elevi. Ministrul Educației: Nu există sancțiuni pentru neparticiparea la testare

Testarea standardizată anunțată săptămâna trecută de ministrul Educației, stabilită deja printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial, care ar urma să aibă loc în perioada 30 mai – 10…
Vezi articolul