Tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte, care se acordă elevilor defavorizați prin OUG nr. 83/2023, ar putea să ajungă la beneficiari în cursul săptămânii viitoare, când se încheie al doilea modul din acest an școlar. Cardurile ar fi trebuit inițial să ajungă în octombrie. Potrivit surselor Edupedu.ro, urmează ca listele cu numele beneficiarilor, verificate de STS, să ajungă la școli și apoi vor fi distribuite cardurile. Până vineri, 15 decembrie, secretariatele școlilor trebuie să facă manual anumite modificări în aplicația unde sunt introduse datele părinților. Asta înseamnă noi întârzieri pentru acordarea tichetelor pentru cei peste 400.000 de beneficiari.
Cardurile educaționale pentru elevii defavorizați ar putea ajunge la beneficiari abia în ultima săptămână din al doilea modul de școală, potrivit surselor Edupedu.ro. Tichetele în valoare de 500 de lei se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală și ar fi trebuit inițial să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG.
Listele finale cu beneficiarii sunt verificate de STS printr-o aplicație și urmează să ajungă la școli în aceste zile. Între timp, mai spun sursele noastre, școlile trebuie să mai facă modificări manuale în aplicația unde sunt introduse datele părinților, ceea ce ar putea să mai îngreuneze procedura până la care vor ajunge cardurile la părinți.
Ce prevede nota trimisă de Ministerul Educației Inspectoratelor școlare:
“Vă transmitem precizările Ministerului Educației cu privire la implementarea măsurilor de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pentru preșcolarii și elevi dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, transmise la data de 13.12.2023.
Pentru a putea distinge posesorul cererii, care va primi sprijinului educațional și care va folosi acest sprijin așa cum este el destinat, s-a realizat o modificare a aplicației care colectează atributele acestor cereri.
Atașăm aceste precizări, cu recomandarea ca modificările/actualizările în aplicația SIIIR să se realizeze până cel mai târziu la data de 15.12.2023, conform instrucțiunilor atașate.
- Accesați modulul Managementul elevului – meniul Lista părinți/tutori și editați părintele din lista de părinți.
- Accesați tabul Atribute, apăsați butonul Adaugă, selectați atributul TITULAR SOLICITARE AJUTOR CF OUG 83/2023″.
- Completați textul „DA” în câmpul Valoare, completați data în câmpul Data intrării în vigoare și apoi apăsați butonul Salvează.
Observație: NU se completează câmpul Data ieșirii din vigoare a atributului.
Procedura prin care cardurile ajung la beneficiari
Într-un răspuns pentru Edupedu.ro, Ministerul Fondurilor Europene precizează că “Ministerul Educației, prin unitățile de învățământ din subordine, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne (prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și Inspectoratul General pentru Imigrări) precum și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală”
Pe baza listei cu destinatarii finali comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, se emit, în ordinea primirii listelor, măsurile de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional de către unităţile emitente autorizate de Ministerul Finanţelor.
Inspectoratele școlare (Ministerul Educației) distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional către unitățile de învățământ.
Unitățile de învățământ transmit tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional destinatarului final: părinte/ reprezentant legal/ tutore.
Suporturile electronice se alimentează în termen de 2-3 zile lucrătoare din momentul în care MIPE primește confirmarea de livrare a acestora către beneficiarii finali.
Cine primește tichetele educaționale
Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale fusese extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
- au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
- au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
- venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.
Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.
Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.
Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Informații de context
La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Nu este precizat însă și când vor primi aceste carduri cei peste 410 mii de beneficiari. Ordonanța de urgență nr.83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat.
Pe 20 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat că se extinde termenul de depunere al cererilor până pe 26 noiembrie. Edupedu.ro a scris că în aceeași zi, a fost lansată și licitația pentru achiziția cardurilor cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii defavorizați.
Chiar dacă părinții nu mai trebuie să aducă adeverințe de venit, procedura de verificare a veniturilor și de acordare a tichetelor educaționale este una birocratică în continuare.
În toamna anului trecut, Marcel Boloș, ministru al Fondurilor Europene la acea vreme și actual ministru al Finanțelor în cabinetul Ciolacu, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.
Acesta spunea vă banii ar putea să fie virați înainte să înceapă anul școlar: „Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie. Listele de beneficiari încercăm să le generăm fără să mai umble după adeverințele de venit. Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie (…)”, spunea Boloș în noiembrie 2022.
Și anul trecut, când cei 500 de lei pentru cumpărarea rechizitelor și hainelor se acordau în două tranșe, ministerul a întârziat aproape un an școlar cu emiterea cardurilor și încărcarea lor. Abia în luna mai au primit toți beneficiarii restul banilor, cu o lună înainte de vacanța de vară. Ministrul Fondurilor Europene de atunci, Marcel Boloș inițial invocase greva profesorilor ca motiv pentru întârzierea celor 500 de lei.