VIDEO Întâlnirile de Sâmbătă cu Fizica de la laserul de la Măgurele: au început cursurile pentru pasionații de știință

Foto: ELI-NP

Astăzi a început sesiunea de toamnă a “Întâlnirilor de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP”, cu prima lecție: Introducere în Fizica de la ELI. Teoriile care stau la baza gigantului proiect paneuropean Extreme Light Infrastructure (ELI) vor fi explicate de către Daniel Ursescu, cercetător specializat pe experimente laser care lucrează la Măgurele. Componenta românească a ELI se numește Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) și a atins o premieră în cercetarea mondială: laserul de la Măgurele a ajuns la 10 PW, puterea pentru care a fost construit.

Cuvântul de deschidere la evenimentul de astăzi – “Întâlnirile de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP” – va fi rostit de președintele proiectului de cercetare ELI-NP, Nicolae Zamfir, care este și directorul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN-HH).

Peste 260 de pasionați de știință – liceeni, studenți, profesori și curioși de fizica de la Măgurele – s-au înscris pentru a participa la Întâlnirilor de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP.

Temele “Întâlnirilor de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP” până pe 14 Decembrie și lectorii care le prezintă:
Foto: ELI-NP

Foto: ELI-NP
Tematica, lectorii și calendarul integrale – aici

Sesiunile de informare științifică numite “Întâlnirile de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP” sunt gratuite și sunt dedicate elevilor de liceu, studenților, profesorilor împlicați în educația STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) și tuturor persoanelor interesate să învețe și să înțeleagă problemele actuale din cercetarea științifică mondială.

Cum arată laserul de la Măgurele, într-un videoreportaj realizat de HotNews.ro în urmă cu 1 an:

Amintim că laureatul premiului Nobel pentru Fizică 2018 este Gérard Mourou, părintele științific al laserului de la Măgurele. Într-un interviu în exclusivitate pentru Edupedu.ro, Mourou a declarat că proiectul din România “are o contribuție unică” la nobel și că “ceea ce a făcut România este spectaculos”.
Gerard Mourou la Măgurele, pe platforma laserului ELI-NP / Foto: eli-np.ro

“Știți că sunt implicat în mod real în proiectul din România, cu ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics – n.red.). Voi fi și de acum înainte. Voi începe să lucrez cu fizică nucleară folosind laserul vostru, care va fi cel mai puternic laser din lume, la ora actuală”, declara Mourou pentru Edupedu.ro în noiembrie 2018. Patru luni mai târziu, laserul de la Măgurele ajungea la 10 PW, puterea pentru care a fost construit, devenind cel mai puternic laser din lume.

CE ESTE ELI-NP

Cladirea laserului de la Măgurele, ELI-NP / Foto: Facebook ELI-NP

ELI-NP | Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics facility reprezintă pilonul de fizică nucleară al proiectului pan-european ELI (Extreme Light Infrastructure), implementat în România, Ungaria și Republica Cehă. ELI a făcut parte din ESFRI – European Strategic Forum of Research Infrastructures încă din 2006 (36 megaproiecte europene în cercetarea ştiinţifică).

Proiectul ELI-NP, în valoare de 356,2 milionale Euro, implementat la Măgurele de Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH), a constat în construcția unui nou Centru de cercetare științifică. Acesta a devenit operațional în 2019 și reprezintă cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserilor de mare putere.

În martie 2018 Laserul a atins puterea de 10 PW pentru care a fost proiectat, pe unul dintre brațe, devenind astfel cel mai puternic laser din lume la ora actuală.

VIDEO. Aplicațiile la care va putea fi folosit laserul

Facilitatea ELI-NP acoperă o suprafață de aproximativ 33.000 m2 de clădiri de înaltă calitate și eficiență din punct de vedere energetic, majoritatea alocată sistemului laser de mare putere, sistemului gama de mare intensitate și instrumentației pentru experimente. Construcțiile civile includ o clădire de birouri, o casă de oaspeți și o cantină.

Infrastructura ELI-NP are două componente:

A doua componentă este în întârziere, contractul inițial fiind reziliat.

Citește și:

 

Exit mobile version