Mesaj de protest al inspectorului școlar general din Timiș, Aura Danielescu, după ce patru inspectori școlari și cel puțin opt directori de școli au demisionat din funcțiile pe care le aveau. Aceasta spune într-o reacție pentru ziarul local Renașterea bănățeană, că volumul foarte mare de muncă, faptul că nu sunt sprijiniți și că finanțarea în Educație este mică, salariile sunt mici și normarea posturilor este în funcție de numărul de elevi ar fi printre cauzele care duc la epuizarea personalului de management și administrativ.
Semnalul de alarmă tras de inspectorul general vine pe fondul unui fenomen care pare să ia amploare – tot mai mulți directori își dau demisia la începutul acestui an școlar, nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarizarea necorespunzătoare, în multe cazuri mult mai slabă față de cea a profesorilor colegi, fără responsabilități în zona de conducere. Ministrul Ligia Deca declara săptămâna aceasta că „94-95 de directori de școli, dacă-mi aduc aminte bine, și-au dat demisia din funcție la începutul acestui an școlar. 60% dintre ei au invocat ca motive condițiile salariale. Știm problema, avem promisiuni că se va găsi o soluție în următoarele săptămâni“.
„Nu mai vor oamenii să aibă funcții de conducere“, declară Aura Danielescu pentru publicația citată. Directorii de școli au trans mai multe semnale de alarma publice și direct ministerului, mai întâi prin sindicate, apoi printr-un demers ONG-sindicate, recent, semnat de 2.500 de directori de școli. După ce sindicatele care s-au întâlnit cu premierul Ciolacu le-au transmis membrilor din teritoriu că „se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei majorării salariilor personalului care ocupă funcțiile didactice de conducere și funcțiile didactice auxiliare de conducere, conform propunerilor federațiilor sindicale.”
”Volumul de muncă este exagerat de mare. Un om care are o problemă de sănătate sau care nu este puternic nu poate face față. Ne vin la mapă 150 de sarcini pe noapte, pe care, a doua zi, le distribui inspectorilor. Au plecat din cauza oboselii acumulate… Când ne pleacă câte un coleg, ne rugăm de alții să vină să ne ajute. Nu mai vor oamenii să aibă funcții de conducere,” susține inspectorul general din Timiș.
Una dintre problemele semnalate este normarea posturilor și salarizarea în funcție de numărul de elevi, arată oficialul. Aceasta spune că este un singur post de jurist în tot județul, la inspectorat, iar fragmentele de normă pentru posturi de secretar de școală sau contabil nu presupun muncă mai puțină, ci tot cât pentru o normă întreagă. Sunt școli care nu au niciun om pe achiziții, remarcă Aura Danielescu.
”Dacă vrem ca țara să meargă într-o direcție a dezvoltării, trebuie să investim în educație, nu să negociem cât le dăm școlilor. Școlile primesc bani în funcție de numărul de elevi pe care îl au, de aceea avem posturi incomplete: un sfert de normă pentru secretar, dar care trebuie să facă aceeași muncă ca cel care are o normă întreagă, un sfert de normă pentru un contabil, niciun om pe achiziții sau un singur jurist care să acopere tot județul… Sunt mii de probleme în școli, iar directorii sunt copleșiți de volumul foarte mare de muncă. Ei sunt profesori, nu specialiști în contabilitate sau în legislație și nu au echipe mari în jurul lor care să îi ajute”, a adăugat Aura Danielescu.
”În primul rând, ar trebui să existe o salarizare corespunzătoare. Nu poți să ai un salariu mai mic decât cel al profesorului pe care îl monitorizezi și îl îndrumi. Mai este un aspect. Un director de școală, la fel și un inspector, trebuie să știe tot: să cunoască foarte bine legislația în zona contabilității, a finanțelor publice, trebuie să se ocupe de inventariere… Un director are foarte multe atribuții, trebuie să semneze ordonanțări, execuții bugetare… Când îi vine un control, nu poate invoca faptul că nu a știut. Dacă într-o școală nu sunt trei-patru directori care să își împartă atribuțiile, unul singur nu are cum să facă față”, a explicat inspectorul școlar general.