Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, prof. Sabin-Gavril Pășcan, și-a anunțat luni, 2 mai, demisia din Partidul Național Liberal, potrivit zi-de-zi.ro.
Sabin Pășcan, șeful ISJ Mureș, era membru în biroul politic al PNL Târgu Mureș, partid care l-a propulsat politic în funcția de inspector școlar general. A fost secretar general al organizației de tineret PDL Mureș, în 2011, potrivit declarațiilor sale de interese publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. A ajuns în vârful ISJ din funcția de inspector școlar general adjunct în 18 ianuarie 2021.
”Pentru a nu rămâne întrebări fără răspunsuri și pentru că onestitatea este, de fiecare dată, calea pe care am ales-o, vă anunț public că, începând cu data de 2 mai 2022, nu mai sunt membru al Partidului Național Liberal. Această alegere se întemeiază pe faptul că nu consider că valorile liberale mă reprezintă și, în condițiile în care nu mă regăsesc în doctrina liberală, este firesc să renunț. Voi continua să fac politica educațională a sistemului care m-a consacrat”, a scris pe pagina sa de Facebook Sabin-Gavril Pășcan, potrivit sursei citate.
Pășcat a spus pentru Edupedu.ro că demisia din partid nu are nicio legătură cu ce se întâmplă la Școala „Romulus Guga”, unde acesta, împreună cu personalul ISJ Mureș, va gestiona în continuare, din punct de vedere administrativ, situația.
Inițial Edupedu.ro a scris că demisia vine pe fondul situației de la Școala Gimnazială „Romulus Guga”, unde o învățătoare a fost înregistrată cum umilește copiii la ore, iar ancheta inspectoratului după plângeri repetate ale unui părinte nu a avut niciun rezultat.
Inspectorul școlar general Sabin Pășcan a declarat pentru Edupedu.ro, pe 21 aprilie, că a demarat recent o anchetă la școală și că la o ședință cu părinții aceștia ar fi spus „lăsați-ne domnule în pace că, pentru un părinte, noi nu ne agităm, dacă nu-i convine, să-și ia copilul și să și-l ducă în altă școală”, a relatat șeful Inspectoratului Școlar Județean Mureș. El a adăugat că „a primit semnale” „că acești copii au nevoie și de discuții cu consilierul psihologic al unității de învățământ”.
Acesta a explicat că a oferit toate pârghiile legale școlii ca să poată face o cercetare disciplinară și să îi desfacă și contractul de muncă învățătoarei, însă momentan nu s-a întâmplat nimic în acest caz. „Joi, 24 aprilie, am Consiliu de Administrație și supun spre aprobare demararea unei inspecții generale a unității de învățământ”, a adăugat Pășcan.
Declarațiile inspectorului școlar general de la momentul publicării materialului:
„Știm despre comportamentul doamnei, inspectoratul școlar nu este angajator, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să stăm deoparte și să lăsăm aceste ieșiri necontrolate ale cadrelor didactice, în speță ale acestei doamne, să afecteze activitatea didactică și să pună în pericol siguranța elevilor. În momentul în care au apărut astfel de sesizări, inspectoratul școlar a făcut echipe de control care s-au deplasat la unitatea de învățământ.
Vă dați seama că în momentul în care au ajuns colegii mei inspectori sau metodiști ai inspectoratului școlar, au făcut asistență la clasă, comportamentul doamnei în momentul în care era cineva străin s-a schimbat radical. În momentul în care s-au încheiat aceste activități și doamna a rămas singură cu elevii, ea a revenit la vechile obiceiuri.
Am avut și o discuție cu conducerea unității de învățământ pentru a demara tot ce înseamnă procedură de cercetare disciplinară care să conducă la desfacerea contractului de muncă. ISJ nu poate să facă acest lucru, școala poate să facă acest lucru. Noi i-am oferit conducerii școlii pârghiile legale și așteptăm să vedem reacțiile școlii.
Înainte de asta nu am avut niciun fel de semnal în timpul lecțiilor online că are un alftel de limbaj decât cel adecvat. În momentul în care doamna a intrat direct în contact cu clasa după reluarea cursurilor, au început aceste tulburări de comportament”, a spus Pășcan.
Întrebat dacă inspectoratul a primit sesizări de la consilierul școlii, Pășcan a spus că inițial nu, însă „atunci când am demarat ancheta în februarie, directorul CJRAE a purtat discuții cu consilierul unității de învățământ și am primit într-adevăr semnale că acești copii au nevoie și de discuții cu consilierul psihologic al unității de învățământ. Joi am Consiliu de Administrație și supun spre aprobare demararea unei inspecții generale a unității de învățământ”.
Întrebat ce știe despre problemele copiilor care ar fi început să somatizeze stresul, să aibă tahicardie, atacuri de panică, inspectorul a spus că „aceste aspecte le-am citit în ultima sesizare care a venit de la Ministerul Educației”.
El a adăugat că, până acum, niciun părinte nu a venit în audiență, a fost depusă doar sesizarea și din cunoștințele sale, niciun părinte nu ar fi cerut transferul copilului lor de la clasa învățătoarei Alexa. „Iar la ședința cu părinții, doar o singură doamnă, cea care face sesizările, este nemulțumită de activitatea doamnei învățătoare. Ceilalți părinți nu au spus absolut nimic. La un moment dat după ce noi ne-am terminat activitatea și iar au început sesizările din partea aceluiași părinte, părinții au refuzat să mai meargă la ședințe și au spus „lăsați-ne domnule în pace că pentru un părinte, noi nu ne agităm, dacă nu-i convine, să-și ia copilul și să și-l ducă în altă școală”, a descris inspectorul reacția celorlalți părinți.
Din informațiile noastre din cei 22 de copii care erau în clasa I, au plecat în perioada claselor a II-a și a III-a circa 5-6 familii, rămânănd în clasă 16 copii. Directoarea școlii a declarat că doar 2 copii au plecat, dar din cu totul alte motive – plecarea în altă țară/oraș.
Edupedu.ro a continuat să publice mărturiile și apelurile părinților ai căror copii sunt sau au fost în clasa învățătoarei acuzate. Le găsiți aici:
- „Copiii sunt problema dacă doamna are acest comportament” abuziv, spun doi părinți din clasa învățătoarei care-i umilea și agresa pe elevii de clasa a II-a într-o școală din Târgu Mureș. Aceștia „s-au activat” brusc după o ședință convocată la școală de cadrul didactic
- „Psihologul ne-a recomandat să o mutăm de urgență” – mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal pe elevi
- Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei
A existat și o încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la școala din Târgu Mureș din partea unui alt părinte care a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la o ședința cu părinții convocată de cadrul didactic, în care scopul principal a fost umilirea și acuzarea părintelui care a reclamat situația și care a trimis Edupedu.ro dovezile de abuz.
După reluarea cursurilor și revenirea elevilor din vacanță, inspectoratul școlar și directoarea au anunțat părinții că miecruri sunt așteptați la o nouă ședință și că inspectoratul va face o anchetă în cazul acesta.
3 comments
Oare cu ce ochi vede MENC dezvoltarile de la GUGA , Tg-Mures ? Se va dezvolta aici o enclava educationala in care autoritatile vor ordona anchete fara nici un rezultat ? In care parintii vor dicta oportunitatea aplicarii legilor ? Care este rolul asumat in acest caz de ISJ in parteneriatul social cu parintii,elevii,autoritatile locale,Politia,protectia minorilor ? Care este profesia care l-a consacrat pe domnul Pascan la care se intoarce domnia sa ?
Ce legătură este între demisia lui Pașcan din P.N.L. și problema din unitatea școlară??
Si-a dat demisia … din partid? Astia fac misto de cei care le platesc leafa. E haos prin ,,inspectoratele scolare”, lumea incepe sa-si inlature ,,masca de pe creier” descoperind ,,uluita” abuzurile pe banda rulanta, in timp ce astia nu renunta la ,,ciolan” ci-si dau demisa din ,,partid”. Imi zice un amic ca: ,,Unii cica nu au mai rezistat presiunii si au renuntat, nemaifiind si sefi de bloc”. Ii raspund ca sigur e ,,fakenews”, nemaifiind credibil ca mai stau la bloc. ,,Onestitatea” d-le! Asa da! Populara ,,invatatoare” ,,a lovit-o cu cartea în cap, cu vârful creionului în cap, a luat-o de maxilar” … iar cine ar fi trebuit deja demult s-o zboare si-a dat in sfarsit seama ca ,,valorile liberale nu-l reprezintă” fiind probabil o piedica in calea anchetei care s-a ,,fasait”, conform majoritatii asteptarilor.