Angajații cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă din minister, nemulțumiți de salarii, spune liderul sindicatului FSE Spiru Haret, Marius Nistor, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro. “Există o nemulțumire care se propagă în lanț, până la ultimul salariat din învățământul preuniversitar. Angajatul din minister este nemulțumit că are salariile mai mici decât ale celor din inspectorate și din școli, cei de la inspectorat, la rândul lor, sunt nemulțumiți că din punct de vedere salarial sunt sub nivelul salariilor din unitățile de învățământ preuniversitar, ținând cont și de responsabilitate. Directorii, la rândul lor, au nemulțumirea că totuși nu câștigă cât ar trebui să câștige, ținând cont că totuși conduc unitățile de învățământ preuniversitar”, spune Nistor.
Liderul FSE, Marius Nistor, a spus că angajații în funcții de conducere din Ministerul Educației au salarii sub 4000 de lei, de aceea inspectorii, de exemplu, se întorc în școli.
“Inspectorii din minister pleacă pe capete, specialiștii din minister pleacă pe capete, se întorc în școli. Ca angajat al Ministerul Educației câștigi mai puțin mai puțin decât dacă ai lucra la nivelul inspectoratului școlar sau într-o școală”, spune Marius Nistor.
El a precizat că un inspector în Minister are un salariu mai mic de 4000 de lei și, de altfel, în tot sistemul de învățământ este o nemulțumire în privința salariilor.
Marius Nistor, lider FSE Spiru Haret: Inspectorii din minister pleacă pe capete, specialiștii din minister pleacă pe capete, se întorc în școli. Ca angajat al Ministerul Educației câștigi mai puțin mai puțin decât dacă ai lucra la nivelul inspectoratului școlar sau într-o școală.
Edupedu.ro: Adică sub 4000 de lei?
Marius Nistor, lider FSE, Spiru Haret: Categoric, categoric. Deci, există o nemulțumire care se propagă în lanț, până la ultimul salariat din învățământul preuniversitar. Angajatul din minister este nemulțumit că are salariile mai mici decât ale celor din inspectorate și din școli, cei de la inspectorat, la rândul lor, sunt nemulțumiți că din punct de vedere salarial sunt sub nivelul salariilor din unitățile de învățământ preuniversitar, ținând cont și de responsabilitate, și directorii, la rândul lor, au nemulțumirea că totuși nu câștigă cât ar trebui să câștige, ținând cont că totuși conduc unitățile de învățământ preuniversitar.
Deci vă dați seama că în momentul în care ai rezolva problema salarizării pentru secretari-șefi, contabil-șef și director, director adjunct, automat se rezolvă problema pentru cei care lucrează în inspectorate și, bineînțeles, trebuie rezolvată și pentru Ministerul Educației. Altfel vom discuta în permanență doar cu niște persoane care pe bună dreptate sunt nemulțumite. Și știți cum este nemulțumirea aceasta se propagă.
Edupedu.ro: Deci v-au spus oameni din minister că sunt nemulțumiți.
Marius Nistor, lider FSE, Spiru Haret: Categoric, dar asta o știm cu toții foarte bine. Vedem și noi cu cine se mai poate lucra din Minister. Majoritatea direcțiilor sunt subîncadrate. Nu suntem în situația ministerelor unde decurg sporurile pe bandă rulantă și ne vin banii pe salarii cât cuprinde. În niciun caz. Ministerul Educației este o excepție, dar încă o dată trebuie rezolvat sistemul în totalitate.
Edupedu.ro: Credeți că se poate schimba situația odată cu reorganizarea Inspectoratelor în direcții județene?
Marius Nistor, lider FSE, Spiru Haret: Nu știu dacă schimbarea denumirii unei instituții și reorganizarea ei va aduce ceva bun. Vom putea constata doar după ce se va întâmpla”.
Informații de context
La Palatul Victoria, sindicatele din Educație au vorbit luni, 16 octombrie, despre “eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”, dar nu au fost date detalii sau exemple.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, de luni, 16 octombrie, “în ceea ce priveşte eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ, din dispoziţia premierului Ciolacu, Ministerul Educaţiei şi sindicatele din domeniu vor lucra pentru identificarea soluţiilor tehnice. Ulterior, acest mecanism de lucru va fi extins cu reprezentanţi ai Ministerelor Muncii şi Finanţelor pentru elaborarea propunerilor de modificare legislativă prin a căror aplicare să fie îndreptate inechităţile salariale din educaţie. Aceste propuneri vor fi analizate, la nivelul Guvernului, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, la următoarea întrevedere”, scrie în comunicatul de presă.
În paralel cu discuțiile de la ministerul Educației, joi, în comisia de învățământ din Camera Deputaților, s-a votat amendamentul la OUG 57/2003 depus pe 6 septembrie de deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreședinte al comisiei de învățământ din Camera Deputaților care majorează salariile directorilor de școli, grădinițe, creșe și ale inspectorilor generali cu 1500 de lei.
După discuțiile de miercuri de la Ministerul Educației pe care premierul Ciolacu le-a anunțat luni, liderul sindical Marius Nistor a spus pentru Edupedu.ro că majorările salariale pentru directorii de școli și pentru personalul didactic cu funcții de conducere ar trebui să se raporteze la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu o vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.
Liderul sindical a spus că amendamentul care a trecut joi de comisia de învățământ din Camera Deputaților care majorează cu 1500 de lei salariile directorilor de școli, creșe, grădinițe și a personalului didactic cu funcții de conducere este bun, dar are o scăpare: face referire doar la directorii de școli, directorii adjuncți și inspectori, nu și la restul categoriilor de angajați cu funcții de conducere. “E o scăpare care se poate rezolva”, spunea Marius Nistor.
“Totuși, este vorba despre un proiect în Parlament care urmează un traseu greoi chiar dacă e în procedură de urgență, până se aprobă în plen, până se promulgă și publică în Monitorul Oficial va mai dura cel puțin până în noiembrie. Noi sperăm să rezolvăm mai rapid situația. Discuțiile cu ministerul Educației sunt destul de avansate”, a mai spus liderul sindical pentru Edupedu.ro.
Deputatul PNL, Onuț Atanasiu, vicepreședinte al comisiei de învățământ și inițiator al amendamentului privind majorarea salariilor directorilor, a spus în ședința de miercuri: “Sunt destul de multe lucruri de făcut într-o școală, iar în momentul în care tu vezi că programul tău este undeva de la 7.30 până după 16-30 cred că nu prea mai vine să mergi la școală când salariul tău e aproape ultimul din cancelarie. De aceea nu cred că e corect să menținem această stare pentru un timp îndelungat”, a spus deputatul.
Recent, Ligia Deca spunea despre salariile directorilor de școli: Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ.
Amintim, 2500 directori de școli și grădinițe i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, pe 29 august, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor fără funcție.