Inspectoratul Școlar Cluj anunță un proiect prin care palmele a 100 de elevi vor fi „scanate” cu un dispozitiv ca să le fie determinat profilul de orientare în carieră / Marinela Marc, inspector șef: „Se scanează posibilitățile native ale tinerilor. Clubul Lions a venit spre noi cu acest dispozitiv și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”

16.725 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro / Capturi TVR Cluj
Peste 100 de elevi clujeni de clasa a XI-a vor fi incluși într-un proiect-pilot care prevede scanarea mâinilor, cu un dispozitiv „pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare”, au anunțat autoritățile într-o conferință de presă organizată marți, pe 23 ianuarie, de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Prima care a „probat” sistemul, despre care nu se spune nimic în privința omologărilor psihologice sau funcționale pe care ar trebui să le aibă, a fost chiar inspectorul școlar general Marinela Marc.

„Se va realiza un profil psihologic al tânărului la care el va avea acces și în urma căruia sperăm să își realizeze un plan de carieră mult mai bine fundamentat decât pe informații aleatorii și, poate, care nu corespunde aptitudinilor și posibilităților reale de a performa într-o anume meserie”, a declarat, jurnaliștilor prezenți la eveniment, inspectorul general.

Într-un interviu acordat TVR Cluj, în aceeași zi, Marinela Marc spune că „astăzi, într-o conferință de presă la sediul Inspectoratului Școlar, am lansat acest proiect, un proiect cu care a venit spre noi clubul Lions, partener de încredere al Inspectoratului Școlar în multe alte proiecte, și Universitatea „Babeș Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Spre deosebire de alte proiecte de consiliere în carieră, acest proiect vine cu o componentă în plus. Este vorba de un dispozitiv, de un soft creat chiar de o companie românească, foarte simplu și non-invaziv. Practic, prin scanarea mâinilor se scanează posibilitățile native ale tinerilor, care sunt coroborate prin completarea unui chestionar clasic de orientare școlară și prin cele două modalități de sondare se ajunge la un profil ocupațional mult mai apropiat de posibilitățile tinerilor”.

„Cititorul de palme” este de fapt un „este un neuro-stimulator”, a spus la conferință reprezentanul companiei care produce aparatul. Modul de funcționare al dispozitivului: „persoanele își pun palmele, iar mai apoi sunt supuse la niște impulsuri electrice de voltaj foarte mic, prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scanner-ul intră pe modul de colectare de date”. În urma acestei scanări de palme, aplicația lui generează „șapte rapoarte”, potrivit jurnaliștilor TVR Cluj, „printre care cele mai importante sunt raportul de talente dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, dar și cel de personalitate”.

Aparatul prezentat ar urma să fie pus la dispoziție în proiectul „Încotro? Eu?” de o organizație prezentă la conferință, și ea parteneră în proiect, Genesis Lions Club, conform ziarulfaclia.ro. Președinta acesteia, Camelia Lucia Bakri: „În acest an, se dorește a fi un proiect pilot prin care vom testa cu o tehnologie avansată, cu un aparat creat de un inventator român. Elevi din clasa a XI-a vor fi testați și de către un consilier vocațional cu teste standardizate consacrate. Având două testări ale elevului, una modernă și una consacrată de știință, am putea ghida copiii să se orienteze spre o carieră care le-ar permite să dezvolte performanță maximă.”

Totodată, o reprezentantă a organizației a mai anunțat că elevii vor trece pe la un sediu de-al lor ca sa fie profilați. „Centrul va avea un spațiu disponibil oferit de către o membră a Clubului Genesis. Se află pe strada Dorobanților, aproape de centru, un spațiu ușor accesibil pentru cei care vor veni la testare și în vederea consilierii profesionale. Va avea un program de două zile pe săptămână. Sperăm să avem aproximativ 100 de copii care să participe lunar la testare și care ulterior să beneficieze de consilierea specialiștilor”, a declarat Victoria Barabaș, reprezentanta organizației.

Inventatorul menționat este Dumitru Grigore, un preot din județul Argeș, membru al organizației Tracia Unită.

La conferința de presă a participat și decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Adrian Opre, care a reprezentant instituția parteneră în proiect. Acesta a ăncurajat instrumentul și declarat că „E nevoie să avem tot mai multe instrumente care să ne ajute în acest proces de analiza a profilului acestui tânăr. De interpretare a datelor colectate și apoi de a labora profilul ocupațional. Un profil care prezintă pe el în termeni cognitivi, noncognitivi, emoționali, interese, valori, provocări. Adică un profil complet multidimensional, analizat multinivelar și care apoi, în pasul ultim se caută suprapunerea lui pe profilul ocupațional”.

Potrivit presei locale, Opre a mai spus în conferință că „proiectul „Încotro?Eu?” constituie o necesitate pentru că se adresează explicit adolescenților, acelei generații, acelei etape de vârstă în care incidența ori amplitudinea crizelor de ghidare este evidentă. Lucru extraordinar de important. Momentele de criză sunt cele care ne provoacă deciziile cele mai importante fie că suntem tineri, fie că suntem adulți. Adolescentul trece cel mai frecvent prin crize identitare, adică momentele acelea în care survin inadvertențe între dezvoltarea sa firească biologică, respectiv dezvoltarea mentală, psihologică.” (sursa: ziarulfaclia.ro)

Ce a declarat Marinela Marc în interviule de la TVR despre dispozitivul pe care inspectoratul vrea să-l folosească la scanarea palmelor a 100 de elevi, în proiectul pilot.

„Eu l-am testat și prin impulsurile neuro-motorii care ajung la creier se generează niște rapoarte de către aplicație, în care foarte detaliat, sunt trecute toate competențele pe care le ai și care, în interpretarea unui psiholog, te duc spre anumite meserii, spre anumite profile

Moderator: N-o să vă întreb ce a reieșit din testarea pe care ați făcut-o, există o corelație bună între abilitățile dvs. așa cum acest aparat le-am măsurat și cariera pe care ați ales-o?

Nu știu dacă să spun sau să nu spun. Oricum, la vârsta mea deja parcursul în carieră este bine definit, dar primele cinci ocupații pe care le-aș putea face cu succes la mine se potrivesc perfect. Cel puțin primele patru sunt roluri în care mă regăsesc în activitatea profesională. 

Așadar, ați validat cumva această metodă. Și e orientarea în carieră o problemă reală sau lipsa orientării, mai bine zis, pentru că vedem tineri care ajung la finalul unui parcurs poate chiar academic și abia la final se întreabă oare de ce am făcut acest lucru, oare voi profesa vreodată.

Da, mai mult, ajung să aibă sentimentul de neîmplinire profesională, chiar de frustrare câteodată și o iau de la capăt cu un alt parcurs educațional. Cunosc foarte mulți tineri care după doi-trei ani de facultate s-au reorientat, au început altceva sau chiar au terminat, au lucrat în domenii care nu îi satisfăcea din niciun punct de vedere și tocmai de aceea e bine să avem mai multe instrumente de realizare a acestui profil vocațional, iar tinerii sper să aibă și încredere. Va fi foarte interesant la sfârșitul acestui an școlar, după ce sondăm un anumit eșantion de tineri liceeni, să vedem câți dintre ei se reorientează în carieră, pentru că vom începe cu elevi de clasa a XI-a, acum pentru clasa a XII-a deja este târziu – câți vor ține cont de aceste orientări, pentru că la clasa a VIII-a facem această consiliere pentru carieră, dar sunt mult prea mici copiii. 

Poate că unii nici nu se gândesc 14 ani la o carieră, se gândesc eventual spre o filieră teoretică, tehnologică, vocațională a liceului, spre uman sau spre real și abia în anii de liceu se gândesc mai departe la la o carieră. Or, în liceu, nu mai face nimeni acest lucru, nu mai este interesat de acest profil vocațional al tinerilor. Poate că unii independent, apelează la aplicații, la chestionare, se gândesc ce ar putea să facă, ce ar face cu succes. Dar cred că așa organizat în școală, sigur, pentru cei care doresc, încercăm să îi ajutăm să-și găsească drumul potrivit, pentru că dorim să avem toți foarte multe, dar este bine ca cineva să ne spună că nu ni se potrivește ceea ce ne-am dori să facem. Și că nu e o problemă asta.

Pot să vă spun că din ceea ce mie mi-a dat aplicația, prima profesie care mi s-ar potrivi a fost cea de profesor. Or eu e la grădiniță mi-am dorit să fiu cadru didactic, este chiar un un caz fericit. Dar cred că va fi mult, foarte aproape de realitate, pentru că multe companii private, multe companii cu potențial și cu buget mare utilizează un astfel de de soft pentru a testa competențele angajaților în dorința de a-i roti pe posturi și atunci vor să fie convinși că ajung oamenii potriviți pe locurile potrivite”. 

Conform OCDE, Consilierea și orientarea în carieră sunt „servicii care pot fi organizate în şcoli, universităţi, instituţii de formare, în cadrul serviciilor publice de ocupare, la locul de muncă, în sectorul activităţilor voluntare şi comunitare, cât şi în cel privat. Activităţile pot fi derulate cu indivizi sau grupuri, faţă în faţă sau la distanţă (cum ar fi cele oferite la telefon sau servicii de tip web, pe Internet). Aceste servicii oferă date cu privire la carieră (în formă tipărită, în format electronic sau altele), instrumente de evaluare şi autoevaluare, interviuri pentru consiliere, programe de educaţie pentru dezvoltarea carierei (pentru a-l ajuta pe individ să aibă o bună imagine de sine, să fie conştient de oportunităţile de care poate beneficia şi să-şi dezvolte abilităţile de management al carierei), programe de testare (pentru a exersa opţiunile înainte de a le alege efectiv), programe de căutare a unui loc de muncă şi servicii de facilitare a tranziţiilor”.


28 comments
  1. oare ce profilul de cariera i a ieșit doamnei care in poza are mâinile înfipte în “cititor”?:)) daca i o fi ieșit altceva decât ce face dumneaei acum?!

  2. Cine sunt aceste animale si cum au ajuns in acele functii?
    Societatea Romana, mai ales Clujenii, sunt de acord cu astia pusi acolo?
    Nu va e rusine sa priviti pasivi cum facultatile va sunt conduse de nimeni astia?

  3. Conducerea Inspectoratului Judetean Cluj a dat dovadă de o lipsa totala de profesionalism si de cultura generală. Se pare ca nu cunosc notiuni elementare de psihologie, anatomie, fizică, chimie…. Nu sunt capabili sa inteleaga un fenomen sau sa faca conexiuni stiintifice simple! Pe langa aceasta, au ajuns sa minta in legatura cu parteneriatul cu UBB. Oare cate alte astfel de parteneriate au mai fost semnate? Rusineeee! Nu mai au ce cauta in functiile publice pe care le-au dezonorat cu lipsa lor de probitate intelectuala si morala. Trebuie sa isi dea demisia! Au pus o pata mare de noroi asupra intregii comunitati academice din Cluj. Inca o data au demonstrat ca doar interesele politice i-au facut sa ajunga in acele pozitii de conducere. Deci demisia se impune de la sine!

  4. Suna a SF – sau a sarlatanerie. Optez pt varianta 2 pt ca dc metoda ar fi stiintifica si omologata, s-ar fi stiut de ea – in intreaga lume. In articol nu se specifica nimic despre asta, in schimb e vorba de un parteneriat cu o organizatie caritabila, fara profil stiintific sai educational. Deci sarlatanerie si incalcarea flagranta a legii, presupun.
    Sa se ceara o verificare de catre corpul de control al ministerului educatiei!

  5. Boala psihica la rang de arta:

    Tracia Unita dezvolta un aparat numit Med Bed aka. Life Pod care genereaza frecvente cuantice magnetice, selectand frecventa unei anomalii din corp pe care o remediaza. Laserul cu holograma regenereaza orice organ intern.
    Si tineti-va de scaun … detalii despre acest produs unic se pot regasi in filmul Elysium.
    https://youtu.be/6j-vjtJ7PRI?t=56

    Tracia Unita incarca mitocondrii si distruge virusii patogeni din corpul uman.

    Alt aparat scaneaza corpul pana la nivel de ADN si depisteaza anomalii genetice. Se conecteaza la un telefon mobil.

  6. Iar clubul Lions?
    Iar masonii se infiltrează în educație?

    Ne-am obișnuit doar să comentăm si cam atât dar de data asta se impune demisia de urgență a celor din ISJ si responsabilul de la UBB care umblă cu asemenea ocultisme ridicate la rang de știință.

    Demisia Insp. General de la ISJ Cluj.

    1. De asta probabil s-au si introdus asemenea inepții in învățământ :))
      Când accepți senin așa ceva , astea mai mici trec foarte ușor

  7. Dispozitivul nu are nicio legătură cu “palmologia”, ci pare că scanează activitatea electrodermala, care este o proprietate studiată științific. Diferite studii au observat mai multe corelații între conductivitatea pielii și capacitățile cognitive. Există o posibilitate ca acest dispozitiv să aibă o bază științifică, dar avem nevoie de mai multe informații.

    1. Hei!!! Oricare copil care e nevoit să dea cu sapa sau cu toporul de la vârste mici va avea pielea palmelor afectată – îngroșată, bătături etc. Conductivitate electrică mai mică etc. Nu e bun de profesor?! N-are pielea fină?!! Ce bază științifică ne poți prezenta, cu linkuri concrete?! Omule, fii om, nu elucubra din interese meschine. Sau ești doar naiv, respect naivitatea juvenilă.

  8. Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației e “partener” in “proiect”?!
    “Scanarea” asta e un fel de Chiromantie, adica citit in palma!
    Astia o baga la “metoda stiintifica”, numai buna de “indrumat” elevii romani in cariera?!

    UBB se dace de ras in stil mare, ma intreb CATI BANI toaca inutil acest “proiect”?!!!

    Ma tot gandeam eu: “Ce-i lipseste sistemului de Educatie in Romania?!!
    Iata raspunsul: “Cititul in palma”!!
    Stiintific, prin scanare!!!

    1. Ceea ce a omis doamna inspector general sa spuna este faptul ca in proiect este implicată si mama Omida cu rol de consilier-consultant.

  9. ce față de fosta secretara de partid are mamaia , un fel de dancila
    iar baiețasul inventator , un soi de baiatul lui tata , cu usi deschise peste tot.
    Maine poimaine e coleg cu Burduja la minister , eventual un soi de ministru a digitizarii il văd SI pe asta
    doua intrebari am , ce culoare politica are mamaia și
    ce invarte tasu lu baiețache -ușideschise ăsta.

  10. Ce e demență asta?Nu ai voie sa ii etichetezi după rasă, culoarea pielii și istoric al neamuli/familiei/tarii din care provin și ai voie asa ceva?Nu ai voie sa faci predicții bazate pe genele moștenite pentru ca acum este epigenetic nu se știe ce va aduce viitorul și ai voie asa ceva?

    1. Ce spui tu e legat de legislație și de morală, eu spun că tracii ăștia se pretind oameni de știință, deschizători de drumuri, din ce văd și-au lansat pe piață încă de acum 7 ani acea păcăleală de “aparat”. Oricare profesor cu o formare decentă și-ar da seama în două minute că tracii ăștia au pe propriul site doar un amalgam de inepții. Acest lucru îi descalifică total pe cei angrenați în poveste, cei de la ISJ și UBB. Ori e vorba de pură prostie, ori e vorba de parandarat pentru reclamă mincinoasă. Demiterea urgentă!

  11. tare! sunt de acord, dar să fie corelat și cu alte instrumente, de exemplu cititul în palmă sau măcar în cafea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentant al părinților – Colegiul Gheorghe Șincai din București: La concursul de director, în sala de interviu s-au aflat permanent 10 persoane și totul a fost înregistrat. O doamnă prezentată ca monitor al Ministerului a intervenit repetat în activitatea comisiei

Un reprezentant al părinților de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, George Mocanu, care spune că a participat în calitate de observator la probele de interviu pentru postul de director la…
Vezi articolul