Un aspect negativ identificat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău se referă la comoditatea profesorilor de chimie în aplicarea achizițiilor dobândite la cursurile de formare. Este vorba despre raportul cu Starea învățământului buzoian în anul școlar 2023-2024.
- În Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Serenella Dinu este responsabilă de disciplinele Fizică, Biologie și Chimie. Recent, aceasta a fost detașată la Ministerul Educației să fie inspector pe Chimie, potrivit surselor Edupedu.ro. Ea ar fi responsabila pentru Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori (IJSO) care se va organiza pe 2-12 decembrie în România pentru peste 600 de participanți din 60 de țări.
- Serenella Dinu a făcut un autodenunț în aprilie, după olimpiada județeană de Fizică din Buzău. Atunci, aceasta a spus că a recorectat din proprie inițiativă lucrările elevilor participanți, fără să aibă vreo contestație depusă în acest sens, după desigilarea lucrărilor. Potrivit acesteia, „s-a autosesizat” când a observat un punctaj mic pentru un elev pe care îl considera performant.
- UPDATE 24.11, ora 10:00 Inspectoarea Serenella Dinu le-a transmis profesorilor de fizică, chimie și biologie din județul Buzău că detașarea la Ministerul Educației a fost doar o propunere, susține ea. „Cu privire la articolul publicat de Edupedu, vă anunț că a fost doar o propunere care rămâne la faza de PROPUNERE. Dacă aș fi decis să plec la Minister, primii ați fi aflat dumneavoastră, colegii mei. La momentul acesta, prioritatea zero pentru mine este FAMILIA mea. Prin urmare, totul rămâne neschimbat. Voi fi în continuare alături de dumneavoastră”, le-a scris Serenella Dinu profesorilor de științe, potrivit unui mesaj obținut de Edupedu.ro, publicat pe grupul acestora.
Un alt aspect din raportul ISJ Buzău se referă că preocuparea scăzută a unor cadre didactice pentru individualizarea/diferenţierea învăţării, în raport cu nevoile/interesele elevilor. Potrivit raportului, demersul didactic este uneori centrat pe transmiterea de informaţii şi mai puţin pe formarea şi consolidarea deprinderilor de lucru, a competenţelor specifice şi generale vizate de programele şcolare.
La disciplina Chimie au fost identificate următoarele aspecte negative, conform raportului ISJ Buzău:
- sunt situații în care în proiectarea didactică realizată competenţele specifice şi obiectivele operaţionale nu sunt corelate sau sunt confundate cu activităţi de învăţare;
- preocuparea scăzută a unor cadre didactice pentru individualizarea/diferenţierea învăţării, în raport cu nevoile/interesele elevilor;
- preocupări reduse pentru respectarea ritmului de lucru al elevilor, urmare a volumului mare de sarcini de lucru propuse în lecţie; activităţile de învăţare bazate mai mult pe teorie şi prea puţin pe caracterul practic-aplicativ al acestora, pe experimentul de laborator;
- demersul didactic este uneori centrat pe transmiterea de informaţii şi mai puţin pe formarea şi consolidarea deprinderilor de lucru, a competenţelor specifice şi generale vizate de programele şcolare;
- preluarea unor modele de proiecte fără a le adapta specificului clasei;
- slaba preocupare pentru stimularea dezvoltării gândirii critice şi creatoare a elevilor, implicarea slabă a elevilor în analiza critica a informaţiilor pe care ei înşişi le cercetează;
- valorificarea incompletă a valenţelor metodelor complementare de evaluare şi a instrumentelor de evaluare în realizarea evaluării de proces;
- slaba implicare a elevilor în procesul de autoevaluare, de automonitorizare a progresului, de gestionare a propriei învăţări, de conştientizare a dificultăţilor în învăţare;
- inconsecvenţa în utilizarea unor instrumente adecvate, necesare evaluării unor competenţe;
- respectarea parţială a algoritmului specific proiectării evaluărilor de sinteză (sumative);
- slaba preocupare pentru cunoaşterea de către elevi a criteriilor de evaluare;
- ponderea mare a metodelor tradiţionale de evaluare;
- slaba preocupare în crearea unor situaţii de învăţare în care elevii să beneficieze de posibilitatea de a explora acelaşi concept, utilizând materiale variate; utilizarea de către elevi a calculatorului neprogramabil în efectuarea unor calcule simple.
- dotare insuficientă a şcolilor cu aparatura electronică (laptop, videoproiector, ecran, tablete etc.);
- slaba dotare a şcolilor cu truse/ ustensile de laborator/ reactivi necesare realizării unor experimente;
- comoditate în aplicarea achiziţiilor dobândite de cadrele didactice în cadrul cursurilor de formare la care participă.
Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău poate fi consultat mai jos:
„Am avut o clasă întreagă fără profesori până în 10-12 septembrie”, a spus Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „nu mai avem profesori de chimie, de fizică, de matematică, deci este un semnal de alarmă pe care Guvernul trebuie să-l perceapă corect”.
România înregistrează deficit de profesori calificați la matematică, științe, educație fizică, arte și alte materii, potrivit celui mai nou raport anual Education at a Glance, dat publicității de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Foto: © Vladek | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
13 comments
In sfarsit o analiză realista a situației.
E exact situația reală alta decât cea aplaudativa elogistica și regizata.
Felicitări doamnei care a arătat realitatea.
Rar se arată realitatea.
Realitatea aia nasoala din cauza profesorilor și a sistemului.
Chimia – o materie obsolete, un dinozaur sovietic. Vestul studiază altceva de zeci de ani in timp ce România prefera veniturile sovietice și ceaușiste.
Nu are importanta că doamna asta a corectat cândva niște lucrări la niste mizerii de olimpiade inutile.
E clar că nu poți avea încredere în oameni care nu trec nici titularizarea la fizica, aia n-ar trebui primiti la corectura nicăieri la niciun examen. In plus alți corectori își favorizau diverși elevi. Se vorbeau între ei și se favorizau reciproc pt a-si bifa acolo că au elevi olimpici. In plus elevii favorizați primeau un loc călduț la o universitate vestică fara admitere.
Oricum vor trebui reduse și comasate științele pt că e clar că nu mai interesează pe nimeni, nici pe profesori după cum se vede. Ei vor doar bani și ore cat mai multe pt cat mai multi bani. Iar orele (in caz că le fac) sunt la chimie și fizica ca și în comunism, exact aceleași metode. Nu ai cum atrage copiii la masa ceva, și în plus nu mai sunt nici de viitor.
Modelul vestic din UE bate la ușă, lăsați metodele vechi și materiile sovietice.
Din ce am citit, înțelegem că doamna a fost promovată în urma acelui “autodenunț”… Adică, a comis o ilegalitate flagrantă Cum să recorectezi lucrările după ce au fost desecretizate??? Tocmai acesta e scopul secretizării: să nu știi a cui este lucrarea ca să nu te “autosesizezi” în cazul pilelor, cunoștințelor și relațiilor! Nu are ce căuta pe post de inspector!!! De aceea o ducem așa de bine… sunt promovați toți tupeiștii incompetenți!
O mzerie de materie rămasă din comunism.
In occident se face științe nu chimie fizica ș.a.
Profesorii de chimie sunt foști angajați din combinate chimice închise dați afară și reconvertiți in profesori, materia chimie rămasă în curriculă ca sa nu fie ei someri. Unii nu au studii de chimie au doar reconversii sau nici atât.
Nu ai ce sa ceri în condițiile astea. Soluția eleganta e reducerea orelor și materiei care e oricum prea multa și trecerea pe modelul occidental cu stiinte.
Bine-ar fi să nu se mai facă deloc chimie (și în general nicio știință) iar cei ca tine să fie în consecință rapid eliminați din fondul de gene al omenirii. Veți câștiga toți cei ca tine foarte rapid câte-un premiu Darwin și vom scăpa de voi și de ideile voastre de habarniști.
nu știți ce vorbiți, domnule!
Sunt multi profesori autosuficienți la fizică și chimie, din păcate! Profesori care nu vor să explice încă o dată diverse concepte pe motiv că ei le-au explicat deja o dată! Profesori care au impresia că sunt cei mai buni de pe planetă, după ce predau pagini întregi cu formule și definiții extrem de grele pentru nivelul de înțelegere al elevilor de gimnaziu. Nu se știe care este rostul acestor informații enorme cantitativ. Ai impresia că elevii se pregătesc să se angajeze la NASA ! E o nebunie de materie la fizică -chimie în gimnaziu și mulți profesori sunt de-a dreptul absurzi!
Nu încearcă și nici nu vor să facă materia mai accesibilă pentru elevi.
De experimente, nu mai vorbim, ele sunt inexistente !
ăștia s inspectorii fara concurs care n au mai predat de zeci de ani …desființarea isj urilor sper sa i trimită acasă pe mulți!!!
Aici greșești, Tedi, dna Dinu chiar a predat și încă predă la gimnaziu și la liceu și știe ce vorbește! Unii profesori de la catedra de fizică -chimie sunt distruși psihic, sunt genul de profesori care îi fac pe elevi să se îndepărteze de științe, prin atitudinea lor !
saraca dna Dinu ,de vreo 10 ani sta în Isj și își ore pe lângă cele 2 obligație de catedra,peste norma la care nu ajunge mereu. În general cei din isj își iau ore peste norma pe care nu și le fac. Asa cum ma i trebuie dacă d-na Palcau ajunge sa facă practica pedagogica vinerea de la 9 la 12,iar programul isj de termina la 14.30.
doamna inspector da vina la ultimele 2-3 aspecte pe profesorii de chimie ca și cum ei gestioneaza fondurile scolii
>> comoditatea profesorilor de chimie în aplicarea achizițiilor dobândite la cursurile de formare
In mod normal se procedeaza asa. Se face o evaluare (anuala) si se stabilesc niste obiective pentru profesor in anul care urmeaza. Seful lui (aka un director adjunct responsabil cu formarea) ii propune profesorului sa participe la niste cursuri conform nevoilor sale, identificate la evaluare.
Inainte de curs directorul adj. se intalneste cu profesorul, sa zicem 15-30 min, si discuta asteptarile de la curs si modul in care se va face transferul in practica, eventual si un share de impresii cu colegii.
Dupa curs profesorul beneficiaza de ajutor pentru transferul la practica (discutii cu seful, asistenta la ore, etc.) si in functie de buget de coaching, cu un coach profesionist (poate fi un coleg certificat).
In concluzie nu e vorba de comoditate ci de management al resurselor umane de proasta calitate.
m am uitat în cartea de chimie pentru clasa..a7a mi s a părut foarte greoaie și neatractive..pt nrpoata mea…eu am făcut chimie în liceu mi a plăcut foarte mult am dat chimie anorganica la bacalaureat și chimie organica la admitere la medicina și 2 ani de biochimie în facultate fără nici o meditație bineînțeles.
D-na Dinu întotdeauna își critica profesorii în loc sa ii laude căci săracii nu au cele necesare.De ce nu zice d-na inspector de faptul ca nu are oameni pe fizica și chimie și ca de multe ori din cauza comportamentului dânsei cu nou veniții,aceștia în următorul an pleacă? Când se duce în inspectii în loc îi îndrume, atunci când nu îi convine pleaca din inspectie,își jignește oamenii. Să mai treacă pe la catedra și dansa,dar în rural unde se lucrează greu cu elevii nu la oraș.