Inspectoratul București: Niciun elev nu a avut temperatură peste 37,3 grade C la intrarea în examenul de Evaluare Națională 2020

3.623 de vizualizări
Foto: © Inquam Photos – Octav Ganea
Niciun elev din București nu a avut temperatură peste 37,3 grade C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020, a declarat pentru Edupedu.ro Maria Manea, inspector școlar general adjunct. Contactată în legătură cu numărul de elevi excluși din examen la triajul epidemiologic efectuat în școli la începutul probei, Manea a precizat că “nu a fost niciun caz raportat”.

Oficialul a precizat că au existat două situații, în această dimineață, care au impus prezența copiilor în sesiunea specială de Evaluare Națională de peste 2 săptămâni. Unui copil i-a decedat un părinte în această dimineață, iar alt copil și-a rupt mâna și, cu adeverință de la medicul de familie, va participa la următoarea sesiune. “Dar cazuri de candidați cu temperatură noi nu am avut”, a adăugat Manea.

Inspectorul a precizat că nici în perioada 2-12 iunie nu au fost identificați elevi cu temperatura peste valoarea maximă admisă, la intrarea în școli, unde a avut loc pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020.

Amintim că, la nivel național, “în toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri [de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.] La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat în urmă cu o zi ministrul Educației, Monica Anisie.

Cum se efectuează triajul epidemiologic la intrarea în școală, pentru Evaluarea națională 2020:
  • triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen, astfel:
  • prin măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră;
  • dacă temperatura corporală depășește 37,3 grade C, atunci se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute
  • prin observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată
Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade la intrarea în Evaluarea Națională 2020?
  • Cadrele medicale care constată că un elev are temperatură peste 37,3 grade și deci este în situația de a nu fi primit în examen informează comisia de examen, consemnează în procesul verbal care rămâne la dosarul comisiei
  • Comisia de examen înștiințează părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială
  • Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat duminică, într-o conferință de presă, că “dacă există un elev care are peste 37.3, acel elev va fi îndrumat de către cadrul medical către medicul de familie, i se va anunța familia, apoi va fi lăsat să plece, după ce familia este anunțată și va prelua copilul”.
  • “În toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri [de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.] La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat Anisie.
Calendar Evaluarea Națională 2020:
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul sesiunilor speciale de BAC și Evaluare Națională 2020:
Foto: © Inquam Photos – Octav Ganea

 


3 comments
  1. Da, are termometre fermecate și o oarecare teamă de a pierde mai mult decât pierde prin greșelile de exprimare în limba română sau prin „scenariile” cinice cu copiii noștri în rolul personajului colectiv

  2. Wow ce minune! Din aproximativ 170 de mii de copii nici macar unul nu a avut temperatura. Cred ca doamna Anisie face minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Flavian Georgescu, profesor de Matematică: Este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat, algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme / Asta nu este Matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina Matematică pentru copii

Problema Matematicii în școala românească este analizată de profesorul de Matematică Flavian Georgescu într-un articol publicat de educatieprivata.ro. Acesta pune în antiteza rezultatele de la olimpiadele internaționale de matematică, unde…
Vezi articolul

VIDEO Evaluare Națională 2021 Programa școlară de limba și literatura română, explicată de experții de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A doua lecție: elemente de morfosintactică

Experții de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române au realizat lecții video de gramatică a limbii române din programa școlară de limba și…
Vezi articolul

UPDATE SURSE Corectura lucrărilor a fost finalizată / Inițial, școlile, anunțate de inspectorate că nu toate lucrările de la Evaluarea Națională 2024 au fost corectate și că este posibil ca termenul de afișare să difere de cel anunțat

UPDATE: Corectura lucrărilor a fost finalizată și Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024. Știrea inițială: Școlile au fost anunțate că există situații în care corectarea…
Vezi articolul