UPDATE Inspectoratele școlare vor raporta situația absențelor elevilor care iau alocație pentru susținerea familiei, în lunile martie și august, la agenția de plăți și inspecție socială, potrivit unei ordonanțe de urgență

14.432 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare vor transmite agenției teritoriale, în luna martie a fiecărui an și în luna august, situația frecventării cursurilor pentru copiii care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, conform unei ordonanțe de urgență, document publicat în Monitorul Oficial. Până acum, inspectoratele aveau sarcina de a raporta situația în luna următoare încheierii semestrului școlar. Proiectul de ordonanță a fost pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri.

De menționat este faptul că modificarea vine după aproape un an de când a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care a stabilit că anul școlar 2022-2023 este structurat pe module de învățare. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 3505/31 martie 2022.

  • Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.

Potrivit notei de fundamentare, acordarea alocației pentru susținerea familiei este în strânsă dependență cu participarea școlară a copiilor de vârstă școlară, cuantumul acesteia diminuându-se în funcție de umărul absențelor înregistrate pe semestrul școlar. Modificarea vine ca urmare a faptului că anul școlar este împărțit pe module, nu pe semestre.

Conform sursei citate, sunt aproximativ 140.000 beneficiari care iau alocație pentru susținerea familiei. La nivelul lunii ianuarie 2023, Ministerul Muncii raportează 133.276 de beneficiari. Suma medie pentru această alocație este de 183 de lei.

Foto: Captură Ministerul Muncii
Ce trebuie să cuprindă situația transmisă de inspectoratele școlare

Situaţia se transmite electronic la data și în formatul convenit cu agenţiile teritoriale. În mod obligatoriu, situația va conține următoarele: numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor şi reprezentanţilor familiei, adresa de domiciliu sau reşedinţă şi numărul de absenţe înregistrate, conform documentului.

La articolul 27 din Legea nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, alineatele (1), (2) și (3^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

”(1) Pentru copiii de vârstă şcolară din familiile prevăzute la art. 8 alin. (1), inspectoratul şcolar are obligaţia să transmită agenţiei teritoriale, în luna martie a fiecărui an și respectiv în luna august a fiecarui an, situaţia privind frecventarea cursurilor de către aceşti copii. Situaţia se transmite electronic la data și în formatul convenit cu agenţiile teritoriale şi va conţine, în mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor şi reprezentanţilor familiei, adresa de domiciliu sau reşedinţă şi numărul de absenţe înregistrate.

Ce se întâmplă dacă elevii au absențe nemotivate

Dacă elevii au absențe de la începutul anului școlar și până la 1 martie anul următor, respectiv în perioada 1 martie și până la 1 august a fiecărui an școlare, atunci cuantumul alocației se micșorează cu 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe și 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe.

Art 27 – „(2) În cazul în care se constată absenţe nemotivate aferente intervalului de cursuri care, potrivit ordinului ministrului educației se derulează de la începutul anului școlar și până la 1 martie anul următor, respectiv aferente intervalulului de cursuri care se desfășoară intre 1 martie si până la 1 august a fiecărui an școlar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, după cum urmează:

a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe;

b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe.”

Cum se procedează în situația în care un copil are mai peste 20 de absențe nemotivate

În situația în care un copil are peste 20 de absențe nemotivate sau repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale, atunci elevul este exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea dreptului, conform art. 27 alin. (3). Alocaţia se poate solicita şi pentru acesta, numai după începerea anului şcolar următor, respectiv după începerea intervalului de cursuri ulterior perioadei de diminuare.

„(3^1) În situaţia prevăzută la alin. (3), când unul dintre copii repetă anul şcolar din alte motive decât cele medicale ori absenţele înregistrate şi nemotivate depăşesc numărul prevăzut la alin.(2) lit.b), alocaţia se poate solicita şi pentru acesta, numai după începerea anului şcolar următor, respectiv după începerea intervalului de cursuri ulterior perioadei de diminuare prevăzută la alin.(2).”

„Pentru aplicarea corespunzătoare a legii și evitarea stabilirii de drepturi necuvenite și recuperarea de sume de la o categorie extrem de vulnerabilă, reprezentată de familiile cu copii și venituri reduse în număr de aproximativ 140.000 beneficiari ai acestui drept se impune modificarea corespunzătoare a Legii nr.277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în nota de fundamentare.

Tot în textul ordonanței apare includerea unei reglementări generale referitoare la beneficiile de asistență socială al căror cuantum se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) și stabilirea regulii de rotunjire la leu în favoarea beneficiarului în cazul în care din acest calcul rezultă fracțiuni de leu.

FOTO DOCUMENT Raportul privind alocația pentru susținerea familiei (luna ianuarie 2023), potrivit Ministerului Muncii:

Foto: Captură Ministerul Muncii

Art. III. – „Începând cu drepturile aferente lunii martie 2023, beneficiile de asistență socială raportate la valoarea Indicatorului social de Referință prevăzut de art. 33^1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se rotunjesc la leu în favoarea beneficiarilor, dacă prin raportare la valoarea Indicatorului social de Referință rezultă fracțiuni de leu.”

În ultima perioadă se înregistrează un număr tot mai mare de solicitări fie de acordare de diferențe de drepturi, fie de recuperare de drepturi, după cum apare în nota de fundamentare.

FOTO DOCUMENT Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială și modificarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale:

DOCUMENT Proiectul de ordonanță și nota de fundamentare (.pdf):

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Alocația de stat pentru copii s-a mărit cu doar 13 lei, de la 1 ianuarie, conform plăților făcute de stat luna aceasta, deși ministrul Muncii, Marius Budăi, anunța public creșteri de 31 de lei – VIDEO

7 comments
  1. Decembrie nu procedați asa și cu parlamentari când lipsesc și cu toți cei ce au functi în statul roman numai atunci când lipsesc

  2. Nu știți cum sa le luați și putinii bani copiilor. Știți decât sa luați. Sa va fie rușine! De ce nu luați din pensiile speciale?

  3. La camera deputaților și la senat cu cat la sută se taie din salarii daca deputați și senatori au absențe! !!!?????

  4. Buna ziua.De ce la liceul Dacia din Pitesti nu se achita bursele siciale pa anul 2023?Se da vina ba pe primarie sau primaria da vina pe liceu.Care e adevarul ca sunt elevi care piate depind de bursele sociale pentru achitarea neditatiilor .Deci cine e raspunzator pentru bani elevilor.

    1. Paula, cand iei bursa sociala, pui mana si inveti si iei din bursa de mancare, nu-ti permiti meditatii. Bursa sociala se da pentru amarati cu un venit foarte mic. Daca te-ai incadrat in aceasta categorie, inseamna ca traiesti foarte greu. Folosesti banii pentru cheltuieli de baza, nu extravagante de tipul meditatii particulare. Nu-ti convine? Exista oricand alternativa muncii sau invatatului. Lichelelor care numai asteptati sa vi se dea din banii munciti ai salariatilor!!!

      1. Domnule Odobesc Calin, vă rog cu respect să îmi explicați ce aveți cu persoanele care îndeplinesc anumite criterii de acordare a burselor (in acest caz cel al venitului mediu per membru de familie în jurul unei sume foarte mici) si care isi doresc sa foloseasca aceasta bursa de maximum maximorum 200 de RON pe lună în alt scop decât acela pentru menținerea pe linia de supraviețuire? În această țară minunată în care dacă spre exemplu ar exista situația unui copil medaliat la olimpiada națională, cu o medie peste 9.50, care are diabet sau o alta boala cronica, orfan de un parinte care are un venit per capita mic dar, primeste comform legii doar două burse deși îndeplinește criteriile pentru minimum 5 (daca nu consideram Bursa bani de liceu si pe cea profesionala) în timp ce voi puternicii oameni de dreapta marii întreprinzători și salariați scutiti de atatea taxe dar, care aduc “multi” bani la buget platiti cumuluri de pensii uriase cu indemnizatii de parlamentar si prim ministru? Înțeleg că pentru cei ca dvs singura mare problemă este cea a antreprenorilor care zicese salveaza economia patriei prin investitii si proiecte dar, aceasta tara (ca si oricare alta) este formata si din oameni saraci care isi doresc să se dezvolte să nu rămână pe linia de plutire si care sunt numiti de un om de pe internet.

        1. Bla…bla…bla…Numai aberezi. Sa se dezvolte prin munca! Cand ai in buzunar doar bani de o paine pentru copilul tau si-ti pune cineva in traista 1000 de lei, nu-ti cumperi inel de aur. Cumperi lemne, mancare, de imbracat etc. Nu meditatii. Ce-i trebuie calicului tichie de margaritar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primăria Timișoara cere în instanță recuperarea unei clădiri în care a funcționat o grădiniță / Acuză noii proprietari de folosirea de acte false / Fritz: ”E un jaf sistematic care s-a întâmplat în istoria recentă a Timișoarei”

Primăria Municipiului Timişoara a depus o acţiune în instanţă împotriva actualilor proprietari ai unui imobil din zona centrală a oraşului, acuzând folosirea de către aceștia de acte false, a anunţat,…
Vezi articolul

Rezultatele de la admiterea la școlile de poliție, de pompieri și de jandarmi au fost afișate, cursurile încep din 30 ianuarie / Viitorii polițiști trebuie să aducă de acasă „7 caiete studențești a 100 file și 1 caiet dictando a 48 file fără spire”, jandarmii și „trusă de geometrie”, iar pompierii câte „o cutie de creioane colorate și un top de coli A4”

Școlile postliceale din subordinea Ministerului de Interne au afișat rezultatele finale după admiterea care a avut loc în ultima parte a anului trecut, în perioada octombrie-decembrie. Rezultatele au fost afișate…
Vezi articolul