Ministerul Educației a pus în consultare publică criteriile de selecție pentru includerea școlilor în Programul Național Masă Sănătoasă (PNMS) pentru anul școlar 2025-2026. Inspectoratele școlare ar avea termen până pe 5 ianuarie să trimită lista cu școlile selectate la Ministerul Educației, conform proiectului.
- Ministerul Educației a pus în consultare publică și proiectul de Hotarare de Guvern privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă”, care include același termen de 1 februarie pentru stabilirea listei finale cu școlile incluse și a numărului de beneficiari.
- PNMS va fi generalizat în toata Romania pentru toți elevii până la debutul anului școlar 2029-2030, conform proiectului de HG. Aceeași prevedere este și în legea învățământului preuniversitar la Art.77.
Anexa cuprinde criteriile de selecție generale pentru includerea școlilor în programul „Masă Sănătoasă”, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025, potrivit proiectului de ordin.
Inspectoratele își asumă atât evaluarea școlilor pe baza criteriilor de selecție, cât și prioritizarea acestora. Acestea stabilesc criterii de selecție specifice, printr-o procedură proprie, care include punctajul care se acordă pentru fiecare criteriu/subcriteriu, pe niveluri de învățământ, în funcție de particularitățile locale.
Termenele noi pentru transmiterea listei cu școlile alese de inspectorate la minister și stabilirea listei finale cu unitățile de învățământ incluse, precum și numărul elevilor care vor primi masă sănătoasă în anul școlar următor, reprezintă principalele noutăți față de ordinul din 2024.
- Lista unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică propuse pentru a fi incluse în PNMS se transmite de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București la Ministerul Educației, anual, până la data de 5 ianuarie a anului calendaristic, pentru anul școlar următor.
- Lista unităților de învățământ incluse în PNMS și numărul de beneficiari ai programului se stabilește până la data de 1 februarie a fiecărui an calendaristic în curs, pentru anul școlar următor, conform Art. 5 din proiect.
Criterii de selecție generale pentru includerea scolilor în programul „Masă sănătoasă”
Art. 3. (1) Criteriile de selecție generale pentru includerea în PNMS a unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt:
a) principalele niveluri de învățământ cuprinse în oferta educațională a unității de învățământ sunt nivelul primar și nivelul gimnazial, în anul școlar în curs;
b) ponderea crescută a elevilor din categorii defavorizate (preșcolari/elevi cu cerințe educaționale speciale, preșcolari/elevi aflați în sistemul de protecție specială, preșcolari/elevi de etnie romă, preșcolari/elevi cu părinți plecați la muncă în străinătate), raportată la anul școlar în curs;
c) participarea școlară și calitatea educației, analizate în baza următoarelor subcriterii:
(i) participarea școlară, raportată la anul școlar anterior celui în care se face selecția, analizată în funcție de nivelul de învățământ, astfel:
– pentru nivelul de învățământ preșcolar: rată scăzută de participare a preșcolarilor cu vârste între 4 și 6 ani la programul zilnic de activități-sub 50% prezență lunară;
– pentru nivelul de învățământ primar: rată crescută de abandon școlar calculată, pe cohortă, ca diferența dintre numărul elevilor înscriși la debutul școlarității în clasa pregătitoare și cel al elevilor care au finalizat învățământul primar în anul școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la debutul școlarității;
– pentru nivelul de învățământ gimnazial: rată crescută de abandon școlar calculată, pe cohortă, ca diferența dintre numărul elevilor înscriși la debutul învățământului gimnazial în clasa a V-a și cel al elevilor care au finalizat învățământul gimnazial în anul școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la debutul învățământului gimnazial;
– pentru nivelul de învățământ liceal: rată crescută de abandon școlar calculată, pe cohortă, ca diferența dintre numărul elevilor înscriși la debutul învățământului liceal în clasa a IX-a și cel al elevilor care au finalizat învățământul liceal în anul școlar, exprimată ca raport procentual față de numărul elevilor înscriși la debutul învățământului liceal;
(ii) calitatea educației apreciată prin rezultatele școlare obținute de preșcolari/elevi, în funcție de nivelul de învățământ, obținute în anul școlar anterior celui în care se face selecția, astfel:
– pentru nivelul de învățământ preșcolar: procent crescut de preșcolari din grupa mare cu vârsta de 5 – 6 ani care au mai mult de 50% dintre comportamentele menționate în Fișa pentru aprecierea progresului individual al copilului înainte de intrarea în învățământul primar cu mențiunea Necesită sprijin;
– pentru nivelul de învățământ primar: procent crescut de elevi în clasa a IV-a cu rezultate sub media națională la evaluarea națională la finalul clasei a IV-a;
– pentru nivelul de învățământ gimnazial: procent crescut de elevi care au obținut note sub 5 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a;
– pentru nivelul de învățământ liceal: procent crescut de elevi care au obținut note sub 6 la examenul național de bacalaureat;
(iii) calitatea educației apreciată prin procentul crescut de cadre didactice necalificate din numărul total de cadre didactice, raportat la anul școlar în curs;
d) dispunerea geografică izolată a unităţii de învăţământ greu accesibile din cauza condiţiilor de mediu – deltă, munte, câmpie, zonă depopulată, raportată la anul școlar în curs;
e) nivelul de marginalizare socioeconomică a localităţii, potrivit clasificării Băncii Mondiale în studiile “Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România” şi “Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate din România”;
f) numărul crescut de burse sociale în unitatea de învățământ, respectiv numărul crescut de preșcolari beneficiari ai prevederilor Legii privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate nr. 248/2015, republicată, raportat la anul școlar în curs, conform Art. 3 din proiect.
Criterii de selecție specifice pentru includerea școlilor în programul „Masă sănătoasă”, care pot fi aplicate de inspectoratele școlare
- rata scăzută de preșcolari cu vârsta de 6 ani care au frecventat grupa mare – nivel preșcolar și nu se regăsesc înscriși în învățământul primar în anul școlar următor;
- rata scăzută de elevi care au frecventat clasa a IV-a și nu se regăsesc înscriși în clasa a V-a în anul școlar următor;
- rată scăzută de absolvire a clasei a VIII-a de către elevi;
- rata scăzută de participare a elevilor la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a;
- rată scăzută de absolvire a clasei a XII-a/a XIII-a de către elevi;
- rata scăzută de participare a elevilor la examenul național de bacalaureat.
Informații de context despre Programul „Masă sănătoasă”
Amintim că Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor.
„Numărul școlilor beneficiare a crescut de la 350 în 2022 la peste 1.400 în aprilie 2024. Adăugăm şi cele 800 de şcoli în care copiii beneficiază de masă caldă prin Programul naţional de reducere a abandonului şcolar. Practic, acum, în total, avem peste 2.200 de şcoli beneficiare, ceea ce însumează aproximativ 650.000 de copii care primesc o masă la şcoală”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, în septembrie 2024.
Pentru masa elevilor, Guvernul plătește 15 lei per elev, conform HG din ianuarie 2024
Creșterea sumei per elev pentru „Masa sănătoasă” a fost propusă de Inspectoratul Școlar al Județului Neamț pentru că „a crescut prețul alimentelor” în 2024. Instituția solicită finanțarea din timp a programului, pentru ca elevii să aibă mâncarea din prima zi de școală, conform unui raport al ISJ Neamț.
2 comments
Cine verifică cum se fac licitațiile? Unde predau eu copiii mănâncă un amărât de sandvici care valorează 3-4 lei. Unde se duce diferența până la 15?
termenul de desființare a isj urilor nu e tot ianuarie?