Inspector general din Ministerul Educației: Ni s-a confirmat faptul că profesorul este cheia și că sunt foarte importante relațiile pe care el le construiește cu copilul

Foto: © Sergey Novikov - Dreamstime.com

„Ni s-a confirmat faptul că profesorul este cheia și că sunt foarte importante relațiile: relațiile pe care el le construiește cu copilul, dar și relațiile pe care copilul și le construiește singur și la care, sigur, profesorul trebuie să fie atent”, a declarat Viorica Preda, inspector general pentru educație timpurie în Ministerul Educației, în cadrul unui eveniment organizat de Salvați Copiii România.

Inspectorul general din Ministerul Educației a vorbit despre ce înseamnă educația socio-emoțională pentru copiii din grădinițe:

„Educația socio-emoțională, ați văzut, înseamnă să învățăm cine suntem, ce suntem, cum trebuie să reacționăm, să învățăm despre relații, cum să ne construim o relație frumoasă cu noi, dar și cu ceilalți, în așa fel încât să ne fie bine. Lucrurile acestea le-am avut în vedere, așa cum vă spuneam, și în momentul în care am structurat noul curriculum, unde există o zonă clară de dezvoltare socio-emoțională și unde avem, iată, și o fișă de apreciere a progresului copilului până la intrarea în clasa pregătitoare, dar avem și pentru zona mai mică, până la intrarea în grădiniță, cu niște repere, inclusiv pe partea de dezvoltarea socio-emoțională, de cum copilul poate să reacționeze cu ceilalți (…)”, a precizat Viorica Preda.

Ea a adus în atenție importanța relațiilor pe care profesorul le construiește cu copiii, precum și fișa de reflecție pe care au o de completat educatoarele:

„În sensul acesta am continuat, să zicem, construirea diferitelor instrumente. Unul dintre ele este și fișa de reflecție. Ea a apărut, inițial, în 2014, după ce noi, România, am participat la grupul de lucru pentru educație timpurie de la nivelul Comisiei Europene, grup de lucru în care s-a construit cadrul european pe calitate în domeniul educației timpurii și unde ni s-a confirmat faptul că profesorul este cheia și că sunt foarte importante relațiile: relațiile pe care el le construiește cu copilul, dar și relațiile pe care copilul și le construiește singur și la care, sigur, profesorul trebuie să fie atent. Și în acest context a apărut acea fișă de reflecție bazată strict pe interacțiuni: interacțiunea educatoarei cu copilul, interacțiunea copil-copil, interacțiunea educatoarei cu părintele și cu colegele. (…)

Lumea s-a temut atunci: „ce-i cu această fișă de reflecție? trebuie să completăm zilnic, în fiecare secundă ce se întâmplă?” Nu, departe de noi așa ceva, ci pur și simplu era o fișă pe care noi am recomandat să o aibă în portofoliul personal cadrul didactic și, din când în când, când am un moment de respiro, dacă există și acela – uneori este târziu în noapte, dar atunci când reușesc, să pot să mă uit pe ea și să văd: pe reperele de acolo, da, oare astăzi am reușit în timpul activităților să privesc copilul în ochi, cât de important este contactul vizual cu copilul? El se simte în siguranță atunci când el știe că vorbești cu el, comunici cu el. Asta înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea lui socio-emoțională, pentru încrederea în sine (…). Acesta este, așa cum vă spuneam, unul din instrumentele cu care am venit în plus față de curriculum – fișa de apreciere a progresului copilului.”

Foto: © Sergey NovikovDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version