Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

6.167 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Iulia Cabrancea
Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Decizia a fost luată după ce, Iulia Cristina Cabrancea a recunoscut că a luat mită 5000 de euro pentru a transfera ilegal un elev de la o școală gimnazială, la un colegiu național din județ, potrivit DNA.

Inspectoarea școlară Iulia Cristina Cabrancea a fost dată afară din cadrul Inspectoratului județean Constanța, printr-o decizie luată astăzi, 29 martie de Consiliul de administrație a instituției.

“Interesul învățământului nu se mai justifică pentru ca doamna Iulia Cristina Cabrancea să mai rămână în funcția de inspector școlar, a declarat inspectorului general școlar Constanța, Sorin Mihai”, într-o declarație pentru Edupedu.ro.

“Hotărârea este a noastră (n. red a Inspectoratului școlar). Încetarea detașare în interesul învățământului am stabilit-o am propus-o eu Inspectoratului cu avizul Ministerului Educației pentru că este o situație care aduce atingere imaginii învățământului și atunci e mai mult decât firesc să luăm o astfel de măsură. Am vorbit cu dumneaei și i-am comunicat decizia, a mai spus inspectorul general.

Intrebat dacă Iulia Cristina Cabrancea va mai putea preda în continuare în învățământ (n. red este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 24 “Ion Jalea”, din Constanța.), inspectorul general, Sorin Mihai a spus că “instanța trebuie să stabilească dacă poate rămâne sau nu profesor. Noi avem deocamdată doar un comunicat de la DNA în baza căruia am decis să întrerupem detașarea în inspectorat.”

Reamintim, potrivit DNA, inspectoarea a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța în data de 25 martie anul acesta.

  • Potrivit DNA, prin acordul de recunoaștere a faptelor, procurorii vor propune o pedeapsă 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada august – septembrie 2021, inculpata Cabrancea Iulia Cristina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro, se mai arată în comunicat.

Banii respectivi ar fi fost primiți pentru ca inculpata, în calitate de inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, să obțină transferarea în mod nelegal a elevului de la o școală gimnazială la un colegiul național (ambele unități școlare fiind în municipiul Constanța), aspect care s-a și materializat ulterior.


“Acordul respectiv nu ține loc de hotărâre a instanței”, subliniază inspectorul general, care adaugă: “Eu nu pot să dau mai multe detalii, ancheta nu a fost una a Inspectoratului școlar. Noi doar am primit informația din comunicatul transmis de DNA și am decis că nu mai putem să justificăm interesul învățământului”.

Pe de altă parte, Inspectoratul general școlar Constanța, instituție la care a lucrat până azi inculpata, nu a deschis o anchetă în acest caz: “Trebuie să ni se comunice exact care sunt probele și elementele care stau la baza discuției, trebuie să existe o modalitate de sesizare”, a subliniat șeful Inspectoratului școlar județean.

Și în privința transferului elevului de la o școală gimnazială la un colegiu național din Constanța, inspectorul școlar Sorin Mihai spune că instituția pe care o conduce nu a fost implicată: “Dacă transferul este făcut în timpul vacanței școlare, și sunt locuri disponibile nu este un apanajul Inspectoratului. Nouă ni s-au solicitat documente pe care le-am pus la dispoziție arătând că transferul nu s-a făcut la nivelul Inspectoratului Județean școlar Constanța. Transferul se face la nivelul unității de învățământ,” a mai explicat inspectorul general.

Citește și: Șpagă de 5.000 de euro, luată de un inspector școlar din Constanța, ca să transfere ilegal un copil de la o școală gimnazială la un colegiul național din oraș, anunță DNA


2 comments
  1. Sigur, sigur ca dac-a luat spaga din postura de inspectoare n-o sa ia din nou spaga ca invatatoare. Avand in vedere ca-n clasele primare e vorba doar de s, b, fb. S-acum pe bune, de ce s-ar mai deranja c-o ,,ancheta”, cand individa a recunoscut? Sa cerceteze dac-au fost doar 5000 de euroi? Tre’ mers pe incredere altfel se naruie sistemul cu ,,cercetarile”, se intelege. Cica ,,transferul se face la nivelul unității de învățământ”, sa intelegem ca parintele a dat banii cui nu trebuie si totusi s-a realizat minunea? Sigur ca dac-ar fi stiut cum merge treaba s-ar fi adresat ,,cui trebuie” si poate ar fi rezolvat ,,la jumate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Monica Anisie, înainte de ședința cu inspectorii școlari din București: Inspectoratul propune Comitetului suspendarea cursurilor pentru 14 zile. Astăzi, cursurile se desfășoară ca până acum

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat în această dimineață, înainte de ședința pe care a convocat-o la Inspectoratul Școlar București după ce duminică a fost depășită rata de infectare de…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

DOCUMENT Decretul pentru prelungirea stării de urgență: Unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni că, pe lângă prelungirea suspendării cursurilor față în față și a faptului că școlile rămân închise, „se suspendă…
Vezi articolul
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Vedem un fenomen de blocare a efectului Flynn, evoluția scorului de inteligență. Ne gândim că se leagă de împingerea în față a ideologiei care spune că trebuie să mergem mai puțin cu cunoștințele declarative și să împingem mai departe cu partea de skills, abilități. Să nu facem copiii prea nefericiți la școală cu lucruri prea abstracte

„Vedem un fenomen de blocare a efectului Flynn [evoluția scorului de inteligență – N.Red.]. Ne gândim că se leagă de împingerea în față a ideologiei care spune că trebuie să…
Vezi articolul

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: N-aş spune nu unei candidaturi la Președinție, dar avem nevoie de o analiză sociologică, de o strategie serioasă, de o consultare a poporului / Nu mă propun, am fost propus

Rectorul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a subliniat că n-ar spune nu în privința unei candidaturi la președinția României, într-o declarație la Prima News. David a subliniat că nu se autopropune pentru…
Vezi articolul