Inspecții an școlar 2024-2025. Precizările Ministerului Educației pentru profesorii care urmează să susțină inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă – document

381 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2024-2025 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024 și vizează inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă.

Conform Ministerului Educației, în anul școlar 2024-2025 sunt aplicabile prevederile Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare. 

Aceste prevederi vizează organizarea şi desfăşurarea inspecțiilor şcolare ca probe ale examenelor pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, obţinerea gradului didactic II, echivalarea/obținerea gradului didactic I, respectiv a inspecţiei speciale la clasă pentru ocuparea posturilor didactice de predare în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru procesul de selecție a metodiştilor inspectoratului școlar.

Inspecția specială pentru gradul didactic I

Inspecția specială din cadrul examenului pentru obţinerea/echivalarea gradului didactic I precum și susținerea lucrării metodico-științifice în cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic I se pot realiza atât în sistem online cât şi cu prezență fizică, conform hotărârii senatului universitar al instituției de învăţământ/consiliului de administrație al unității de învăţământ – centru de perfecționare. Planificarea sustinerii inspecției speciale şi a lucrării metodico-științifice se realizează de către centrul de perfecționare, cu acordul candidatului şi al membrilor comisiei de examen. 

Dacă inspecția specială se realizează online, trebuie parcurse următoarele etape:

cadrul didactic inspectat și elevii din unitatea de învăţământ participă la cursuri – în situ.

secretariatul instituției de învățământ – centru de perfecționare transmite inspectoratului şcolar, pentru fiecare candidat, data și ora la care este planificată susținerea inspecției speciale şi a lucrării metodico-ştiințifice, precum şi datele de contact (telefon, adresă de e-mail) ale tuturor membrilor comisiei de examen aprobate de Ministerul Educației. Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resursei umane comunică datele respective directorului unității de învățământ în care este planificată susținerea examenului; 

directorul/directorul adjunct al unității de învățământ în care este încadrat candidatul/cadrul didactic inspectat transmite inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resursei umane şi tuturor membrilor comisiei, prin e-mail, cu solicitarea confirmării de primire, cu 3 zile înainte de data programată pentru desfăşurarea inspecției, toate informațiile necesare pentru accesul la platforma/aplicația informatică utilizată de unitatea şcolară în procesul de învăţământ, inclusiv link-ul de conectare. 

Inspecția de specialitate

Inspecțiile de specialitate din cadrul examenului pentru definitivare în învățământ, inspecțiile speciale din cadrul examenului pentru obținerea gradului didactic II și inspecțiile școlare curente din cadrul examenelor pentru obținerea/echivalarea gradului didactic I și pentru obținerea gradului didactic II se pot organiza și desfășura și în sistem online, la decizia inspectoratelor şcolare, fundamentată pe analiza situațiilor specifice din unitatea/unitățile de învăţământ din județ/municipiul Bucureşti (ex: condiții epidemiologice/reabilitarea spațiilor şcolare, alte situații), cu respectarea prevederilor metodologice specifice examenului național pentru definitivare în învăţământ și ale examenelor pentru obținerea gradelor didactice II şi I.”

Inspecțiile de specialitate pentru educator/profesor pentru educație timpurie din cadrul examenului pentru definitivare în învăţământ se vor realiza la 4 activități didactice diferite din cadrul celor trei tipuri de activități de învățare din planul de învăţământ specific:

  • 1. Activităţi tematice;
  • 2. Jocuri şi activități alese;
  • 3. Rutine și tranziții. 
Inspecția la clasă

Inspecţia specială la clasă pentru ocuparea posturilor didactice de predare în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar se efectuează conform metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar. ”

Adresa Ministerului Educației poate fi consultată mai jos:

Citește și:
OFICIAL Calendar Definitivat 2025. Profesorii debutanți susțin proba scrisă pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024. Prima inspecție are termen 7 februarie și a doua – până pe 30 mai
Inspecții an școlar 2024-2025. Profesorii cu rezultate slabe la examenele naționale sunt vizați în cadrul inspecțiilor de specialitate, potrivit ISJ Dolj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca despre ce se va întâmpla cu profesorii elevilor care sunt sub nivelul analfabetismului funcțional: Vrem să avem împreună cu inspectoratul școlar planuri dedicate de monitorizare și intervenție, inclusiv să identificăm nevoia de formare continuă a profesorului / Trebuie să promovăm mai multă învățare prin investigație, mai multă învățare bazată pe proiecte

Elevii din România vor fi testați anual pe o platformă pe care Ministerul Educației vrea să o construiască în perioada următoare, aceasta este una dintre măsurile enunțate de Ligia Deca…
Vezi articolul

Elevii Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava reclamă că sunt obligați să poarte uniformă din 5 septembrie 2022 pentru a intra în școală / Directorul spune că este doar o recomandare

Un anunț postat pe coli A4 în interiorul Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava precizează că “începând cu data de 5 septembrie 2022 accesul în unitatea de învățământ este…
Vezi articolul

Până pe 30 septembrie, elevii de gimnaziu și liceu se pot înscrie la grupele de excelență de la Centrul județean Timiș. Pregătire suplimentară la 18 discipline, printre care Limba spaniolă, Informatică și Robotică

Până pe 30 septembrie, elevii de gimnaziu și liceu se pot înscrie la grupele de excelență de la Centrul județean de excelență (CJEx) Timiș. Pregătirea suplimentară se face la 18…
Vezi articolul