Înscrieri deschise pentru elevi până pe 18 septembrie la Centrul de Excelență Brașov, pentru 15 discipline cu pregătire intensivă, printre care Astronomie, Electronică și Dezbateri. Cererile se depun prin formular online

550 de vizualizări
CJEx Brașov / Foto: Brasovmetropolitan.ro
Elevii se pot înscrie sau reînscrie la cursurile Centrului de Excelență Brașov până pe 18 septembrie la ora 23:00, anunță CJEx Brașov într-o postare pe site-ul instituției. Elevii au de completat un formular online în ambele cazuri.

Potrivit sursei citate, pentru fiecare înscriere/reînscriere se va completa un formular nou. „În cazul în care veți modifica o eventuală fișă deja completată anterior veți realiza o suprascriere, având ca rezultat ștergerea fișei inițiale. (Chrome dispune chiar de o notificare – «deschide formular gol»)”, precizează coordonatorii pe site.

„Veți primi o confirmare a înscrierii/reînscrierii la adresa de e-mail furnizată în primul câmp al formularului. Vă rugăm să consultați fișa .pdf, iar dacă găsiți erori, aveți posibilitatea de a le corecta atât în browser apăsând linkul modifica formular «Editați răspunsul» (vă rugăm să bifați «Doresc să mi se trimită o copie a răspunsurilor mele»), fie în copia formularului ce v-a fost livrată pe adresa de e-mail furnizată”, se mai arată în anunț.

Linkurile pentru fiecare disciplină în parte sunt mai jos în articol.

  • Elevii care au promovat (vezi aici) anul școlar 2023-2024 și doresc să continue cursurile la aceeași disciplină – vor completa în formular: Reînscriere.
  • Elevii care nu au absolvit examenul de final de an școlar 2024 și doresc să continue cursurile la aceeași disciplină, vor susține examen de admitere și astfel completează în formular: Înscriere.
  • Elevii care nu aparțin unei categorii de mai sus vor completa Înscriere și vor susține testarea.

Lista locurilor disponibile va fi publicată în urma încheierii înscrierilor/reînscrierilor, fiind sincronizată cu lista elevilor care au absolvit anul școlar 2023-2024 și s-au reînscris la disciplina promovată.

Testările se vor susține din programa școlară în vigoare, aferentă anului anterior de studii și programarea testărilor pe discipline va fi publicată pe site în data de 19.09.2024, potrivit sursei citate.

Grupele care se vor forma la CJEx Brașov în anul școlar 2024-2025 sunt:
  • Biologie – cls. a IX-a, a X-a, a XI-a
  • Chimie – cls. a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a
  • Electronică – grupă mixtă
  • Fizică și fizică experimentală – cls. a VI-a, a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a 
  • Geografie – o grupă mixtă gimnaziu și o grupă mixtă liceu
  • Informatică – cls a VI-a. „Pentru toate celelalte clase vom reveni cu informații relevante pe măsură ce ele vor apărea”, menționează CJEx Brașov.
  • Limba și literatura română – cls. a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a și o grupa mixta liceu
  • Limba germană – grupă mixtă gimnaziu și liceu
  • Limba franceză –  grupă mixtă liceu
  • Matematică – cls. a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a, a IX-a si a X-a
  • Astronomie și astrofizică – grupă mixtă cls. a VI-a + a VII-a + a VIII-a și o grupă cls. a IX-a + a X-a
  • Educație antreprenorială – grupă mixtă liceu
  • Limba engleză – cls a IX-a
  • Istorie – o grupă cls. a IX-a + a X-a si o grupa cls. a XI-a + a XII-a
  • Dezbateri – Tinerii dezbat – o grupă mixtă liceu
Înscrieri și reînscrieri:
Citește și:
Elevii și profesorii din Călărași se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență până pe 20 septembrie, la Fizică, Matematică, Română, Informatică, Geografie și Dezbateri – model cerere înscriere în anul școlar 2024-2025
Elevii din Prahova se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență din Ploiești până pe 13 septembrie – model de cerere. Copiii nou admiși susțin o testare pe 28 septembrie / Și profesorii pot fi selectați să predea – calendar
Învățământul de performanță a fost păgubit ani la rândul: multe centre de excelență nu pot funcționa pentru că sunt subfinanțate, nu avem profesori pregătiți să identifice la clasă copii dotați – avertisment din partea directorului Centrului de Excelență Prahova, Dana Lica, profesor de informatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like