Înscrieri deschise la Școala de vară de la Măgurele pentru liceeni, profesori de științe și consilieri școlari. Are loc în perioada 20 august – 3 septembrie / Se acordă burse integrale și burse parțiale

Foto: MSciTeh 2022

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 18 august – 3 septembrie și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele naturii, matematică, informatică, geografie, tehnologii) și consilieri școlari din învățământul gimnazial și liceal. Activitățile interactive se vor organiza în institutele coordonatoare, la baza de științe din Măgurele, județul Ilfov, iar înscrierea se realizează până pe 16 iulie.

MSciTeh 2022 va oferi programe de practică în laboratoarele de cercetare pentru elevii din clasele a IX-a – a XII-a, dar și programe de dezvoltare profesională interdisciplinare pentru profesorii de științe și consilierii școlari din învățământul secundar: gimnazial și liceal. Institutele de la Măgurele vor coordona activitățile, vizitele, proiectele de cercetare și dezvoltare, asigurând cazarea și transportul între activități, transmit organizatorii.

EduPedu.ro redă mai jos toate informațiile despre ediția din acest an – detaliile pentru elevi, apoi cele pentru profesori.

Detaliile necesare pentru elevii de liceu – înscriere, condiții

MSciTeh constă în stagii de inițiere în cercetare în echipe reduse de 3 – 6 elevi, cu subiecte diverse propuse de echipele de mentori. Temele, diverse și interdisciplinare, acoperă domenii de știință, inginerie, automatizări și tehnologii digitale, mediu, impact și comunicare pentru societate. Dintre aceste domenii fiecare ediție focalizează asupra unei teme generice care aduce în atenție preocupările și eforturile unor comunități largi de cercetători și care vizează rezultate și aplicații importante pentru societate.

În ediția a V-a subiectele de cercetare propuse în cadrul Școlii de vară ilustrează tema centrală aleasă, „Descoperiri, rezultate noi tendințe în știință și cercetare”, temă ce-și propune să familiarizeze elevii cu vocabularul modern al științei al temelor de cercetare și al tehnologiilor noi sau care în viitor prin aplicațiilor lor vor avea un impact asupra societății. Pe lângă stagiile în laboratoare, elevii vor participa la cursuri, ateliere, excursii și activități recreative, organizate de mentori și studenți, școala finalizându-se cu sesiuni de prezentare a rezultatelor. După finalizarea stagiului elevii vor fi invitați să publice rezultatelor lor în articole dedicate, scriu organizatorii.

Astfel că programul școlii cuprinde aproximativ 80 de ore de activități educaționale distribuite între cursuri și ateliere de grup, proiecte de cercetare, evenimente, vizite, excursii, precum și un program recreativ realizat de studenții voluntari.

Înscrierea elevilor se face în acest formular, până pe 16 iulie. Pe 23 iulie se anunță elevii selectați, între 23-30 iulie aceștia confirmă participarea, iar din 20 august sunt așteptați la Măgurele, conform calendarului.

Condițiile:

Alte costuri:

Foto: captură site
Detaliile necesare pentru profesori – înscriere, condiții

Pentru profesorii din ciclul secundar, MSciTeh propune o viziune integrată asupra predării științelor, precum și o abordare a educației ca un rezultat al colaborării dintre profesorii dintr-o școală dinamică și deschisă spre comunitate. Scopul programului este să sprijine participanții să devină lideri activi ai schimbării și modernizării școlii lor în parteneriate cu comunitățile de sprijin locale sau naționale.

Ediția din acest an reunește experiențe din proiecte și experiențe educaționale desfășurate anterior în ediții anterioare sau în alte proiecte în care formatorii invitați în acest an au participat activ. Astfel programul de dezvoltare profesională va cuprinde sesiuni despre:

Pe o durată de aproximativ 40 de ore, MSciTeh propune pentru cadrele didactice și consilierii școlari o incursiune în noi abordări pedagogice, prin intermediul cursurilor și a sesiunilor practice, astfel:

Înscrierea profesorilor se face în acest formular, până pe 16 iulie. Între 17 și 23 iulie se evaluează înscrierile și se publică listele de participanți, iar între 23 și 30 iulie ei trebuie să confirme participarea. Din 28 august sunt așteptați la Măgurele, conform calendarului oficial.

Condiții:

Alte costuri:

Foto: captură site

Detaliile complete pentru elevi sunt aici, iar pentru profesori aici.

EduPedu.ro a scris și despre ediția de anul trecut, când s-au făcut înscrierile, de asemenea.
Exit mobile version