Înscrierea la grădiniță și creșă 2023. Regulile, puse în dezbatere: creșele și grădinițele nu au voie să facă liste de preînscrieri, iar cererile pot fi depuse online / Ce conține dosarul

105.485 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, miercuri, regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță valabile pentru copiii care merg din septembrie la acestea. Prima oară au loc reînscrierile, între 23-30 mai 2023, apoi prima etapă a înscrierilor, între 6 iunie până în 15 iunie. Tot din anul școlar care începe în toamnă au loc înscrieri și în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare, în localitățile unde sunt prea puțini copii pentru a se înființa grădinițe sau creșe, conform documentului.

Prima etapă este cea a reînscrierilor, pentru copiii care au mai fost înscriși la creșă sau la grădiniță, și are loc în perioada 23-30 mai, iar etapa a doua, cea a înscrierilor pentru copiii care merg pentru prima oară, are loc între 6-15 iunie, conform calendarului de înscriere la grădiniță și creșă 2023, lansat în dezbatere publică.

Cererile de înscriere se pot depune și online, dar creșele și grădinițele trebuie să asigure în perioada de înscrieri prezența unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere și stabilește programul de lucru al comisiei în schimburi, atât în program de dimineață, cât și de după amiază, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-joi), respectiv 8:00 – 17:00 (vineri), pentru a sprijini participarea părinților la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.

În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță, părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere, conform proiectului citat.

Înscrierea copiilor se face în prima etapă între 6-15 iunie 2023. În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înscris, în lipsa locurilor libere, la unitatea de învățământ alternativ solicitată, acesta poate opta pentru o altă unitate de învățământ, în a doua etapă de înscriere, în baza unei noi cereri de înscriere.

Model declarație pe propria răspundere:
Cine se poate reînscrie la creșă și grădiniță

Copiii care frecventează respectiva unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor; în această categorie intră și cazul copiilor din grupa mare – nivel antepreșcolar (n. red. de regulă la creșă sunt copiii de 3 ani) care urmează să frecventeze unitatea de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și antepreșcolar și în anul următor și care sunt reînscriși, la cerere, în grupa mică – nivel preșcolar (n. red. adică vor fi reînscriși, dar la grădiniță, grupa mică) pe numărul de locuri libere pentru această grupă de vârstă;

Pentru copiii care îndeplinesc criteriile pentru înscrierea în învățământul primar și care, fie din cauza unui aviz nefavorabil al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională/ Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), fie din cauza neadaptării la regimul școlar al clasei pregătitoare, ar putea reveni în învățământul preșcolar în anul școlar următor, precum și pentru copiii care împlinesc 3 ani după începerea anului școlar și care ar putea rămâne în grupele mari din creșă încă un an școlar, în cazul în care în grădinițele din apropiere nu sunt locuri disponibile, se asigură continuitatea sau reînscrierea.

Pentru copiii din unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și antepreșcolar, în baza principiului continuității în cadrul aceleiași unități, se asigură înscrierea copiilor de 3 ani din creșă în grupa mică de la grădiniță, ținând cont de numărul de locuri libere pentru această grupă de vârstă. În cazul unui număr mai mare de copii de 3 ani decât numărul locurilor rămase libere, se acceptă toate cererile părinților care solicită reînscrierea la unitatea de învățământ pe care aceștia au frecventat-o și în anul școlar anterior și se procesează în ordinea descrescătoare a vârstei. În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare.

Un copil nu poate fi reînscris la un tip de formațiune de studiu inferior celui la care este
asociat conform vârstei pe care acesta o împlinește la data începerii anului școlar decât în cazul unei recomandări primite din partea CJRAE/CMBRAE sau în cazurile prevăzute la art.1
alin. (9) (n. red. la finalul articolului puteți consulta și descărca metodologia).

Condițiile preliminare pentru realizarea reînscrierilor sunt următoarele:
a) copiii ale căror cereri de reînscriere urmează a fi introduse trebuie să fie înregistrați și asociați la formațiunile de studiu din anul școlar anterior în platforma SIIIR;
b) planul de școlarizare pentru nivelul preșcolar și, respectiv, pentru nivelul antepreșcolar aferent anului școlar pentru care se face reînscrierea trebuie să existe în platforma SIIIR și să fie aprobat de ISJ/ISMB.

Condițiile preliminare pentru realizarea înscrierilor sunt următoarele:
a) etapa de reînscriere este finalizată la nivel national;
b) planul de școlarizare pentru nivelul preșcolar și, respectiv, pentru nivelul
antepreșcolar aferent anului școlar pentru care se face reînscrierea trebuie să existe în
platforma SIIIR și să fie aprobat de ISJ/ISMB;
c) pentru admiterea cererilor introduse, există locuri disponibile la unitatea de
învățământ unde se dorește realizarea înscrierii copilului.

Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul

Părinții copiilor cu vârste de la naștere la 3 ani pot solicita înscrierea copiilor lor la creșe.
Copiii cu vârste între 3 și 6 ani pot fi înscriși în grădinițe, prin depunerea unei cereri la unitatea de învățământ aleasă, pe locurile libere rămase după operațiunea de reînscrieri. (n. red care se desfășoară între 23-30 mai).

Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar, pe grupe de vârstă, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.

Începând cu anul școlar 2023 – 2024 au loc înscrieri în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare. Copiii antepreşcolari şi preşcolari pot fi înscrişi în serviciile de educaţie timpurie complementare și în timpul anului şcolar, în situaţii deosebite (reîntoarcerea familiei din străinătate, lipsa locurilor în creșe și grădinițe în momentul în care mama urmează să reia serviciul sau începe serviciul, situații medicale care pot împiedica înscrierea copilului în cadrul serviciului de educație timpurie complementar în perioada stabilită prin calendarul înscrierii aprobat anual de Ministerul Educației).

Criterii de departajare pentru înscrierea la creșă

Alin. 2. Criteriile generale de departajare pentru înscrierea la creșă, inclusiv pentru cele pentru care autoritatea publică locală are statutul de fondator și care au solicitat includerea ofertei de școlarizare în aplicația informatică utilizată pentru înscriere, sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți la începutul anului școlar;
b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
c) ambii părinți ai copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului;
d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
e) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți;
f) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
g) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
h) părintele copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar).

Criterii de departajare pentru înscrierea la grădiniță

Alin. 3 Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la alin. (1) pentru
nivelul preșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;
b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
d) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți; situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
e) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
f) ambii părinți ai copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii)
șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

Dacă se înscriu prea mulți copii la o creșă/grădiniță

Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari, în alte unități de învățământ care au spații disponibile.

Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, asigură cuprinderea întregii generații a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și cuprinderea întregii generații a copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor în creșă sau grădiniță se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menționate la alin. (2) și/sau la alin.(3), apoi copiii care îndeplinesc trei sau patru dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc două sau doar unul dintre criteriile menționate la alin. (2) și/sau alin.(3).

În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea menționată la alin. (2) și/sau la alin.(3).

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale menționate la alin. (2) și/sau la alin.(3). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele/reprezentantul legal trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere. De asemenea, potrivit metodologiei, este interzis creșelor și grădinițelor să facă liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă metodologia.

În cazul grădiniței, din acest an 2023-2024 este obligatorie înscrierea la grupa mijlocie, potrivit articolul 24 din Legea Educației, reiese din metodologia cadru.

La alocarea numărului de grupe pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar se ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a putea începe creșa sau grădinița, precum și de prevederile din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare cu privire la efectivul maxim de copii la grupă prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. a) și b) și cu privire la vârstele pentru care este declarată obligativitatea învățământului preșcolar prevăzute la art. 24 alin.(1).

Criterii de departajare pentru creșe și grădinițe din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare

Criteriile generale de departajare care se aplică pentru nivelul antepreșcolar și preșcolar din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare (grădiniță comunitară, ludotecă/grup de joacă), sunt următoarele:

a) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
b) părintele copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și nu și-a putut înscrie copilul în vârstă de 3 – 6 ani la nici o unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar din apropierea domiciliului – pentru serviciul tip grădiniță comunitară;
c) existența unei dovezi privind solicitarea înscrierii copilului într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și a respingerii înscrierii acestuia ca urmare a lipsei de locuri – atât pentru serviciul tip grădiniță comunitară, cât și pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă;
d) copilul are vârsta de până la 1 an sau vârsta cuprinsă între 3 – 4 ani și părinții/reprezentanții legali nu au făcut demersuri pentru înscrierea acestuia într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar – pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă.

Criteriile specifice de departajare se fac publice la data menționată în Calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, prin afișare la sediul unității de învățământ. După această dată, modificarea ori adăugarea altor criterii specifice de departajare este interzisă.

Pentru informarea părinților și a publicului interesat, planul de școlarizare, respectiv numărul de grupe alocate pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar sunt afișate la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar, conform Calendarului înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.

Directorul unității de învățământ desemnează o persoană care răspunde la solicitările părinților/reprezentanților legali.

Ce conține dosarul pentru înscrierea la creșă / grădiniță

Din anul școlar 2023-2024 înscrierea la creșă și grădiniță se va face direct la unitatea de învățământ, potrivit metodologiei cadru:

Art. 11 (1) Înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțită de documente
justificative.

(2) Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la sediul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere.

(3) În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.

(4) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise/depuse de către părinte.

Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, precum și în serviciul de educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente:
a) copie de pe certificatul de naștere al copilului;
b) copie de pe actele de identitate ale părinților și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
c) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
d) alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere;
e) adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
f) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.

Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță 2023

Etapele de înscriere conțin mai multe faze:

Prima etapă – între 6-15 iunie:

Copiii sunt înscriși între 6-15 iunie, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

Faza 1 – 20 – 22 iunie 2023
Faza a II-a – 23 – 27 iunie 2023
Faza a III-a – 28 – 30 iunie 2023

Pe 16 iunie, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri

Etapa a doua a înscrierilor, între 4 -14 iulie 2023:

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării
primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de
înscriere depuse.

Faza 1, între 4 – 6 iulie 2023
Faza a II-a, între 7 – 11 iulie 2023
Faza a III-a, între 12 – 14 iulie 2023

30 iunie 2023 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri

Între 20-30 august

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la
inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare

31 august, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări”, se arată în proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației.

Informații de context

Părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult 2 săptămâni după înscriere, potrivit Metodologiei privind funcționarea creșelor publice și a altor unități de educație antepreșcolară.

Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

  • grupa mică: 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
  • grupa mijlocie: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
  • grupa mare: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.

Reamintim că o parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente (148 din 395) vor trece în subordinea Ministerului Educației, restul rămân în subordinea primăriilor cu finanțare de la minister. În jumătate din județele din România nu există educatori în creșele preluate de minister.

Doar creșele cu program prelungit vor funcționa pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, perioadă în care se organizează activități educaționale recreative, potrivit metodologiei.

Unitățile de educație timpurie antepreșcolară, indiferent de tipul de program al acestora își pot suspenda temporar activitatea, cu acordul inspectoratului școlar și cu informarea părinților, cel mult 30 de zile pe an, pentru curățenie, reparații sau dezinsecție.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Calendar înscriere la grădiniță și creșă 2023, pus în dezbatere publică / Din acest an, grupa mijlocie de la grădiniță devine obligatorie

5 comments
  1. Buna ziua! Unde se pot depune cererile de inscriere online? Adresa de mail a gradinitei unde vreo sa imi inscriu mezina, este dezactivata, iar la telefon nu raspunde nimeni de mai bine de 6 luni…
    In plus, perioada asta cand este si greva, totul este sub lacat…

  2. buna ziua daca fetița mea împlinește 3anisori.in 17 septembrie…când pot so înscriu la grădiniță .?

    1. Buna ziua. Am si eu aceeasi intrebare ca si doamna. Fetita mea implineste 3 ani in 1 oct. Eu am inteles din articol ca o pot inscrie abia in 20-30 august si doar daca au ramas locuri libere. Puteti va rog confirma? Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai reia cursurile față în față pe 28 martie / Instituția pune față în față “experiența foarte bună” a predării online și recomandările europene cu dorința autorităților naționale: “Nu recomandăm trecerea intempestivă” care poate bulversa semestrul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va începe activitățile ce presupun prezență fizică pe 28 martie, în urma ridicării stării de alertă, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație, ce urmează…
Vezi articolul

Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Ştiinţe Politice din SNSPA după audierile în cazul Bulai: Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica studenților. Una dintre studentele noastre a fost înfometată, au spus procurorii

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, după audierile de la Parchet, că “sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre…
Vezi articolul

Consultare publică online pe tema proiectului de ordonanță ce prevede o sumă forfetară pentru transportul elevilor, anunțată de Ministerul Educației pentru joi / Documentul fusese criticat de elevi și ar fi trebuit să fie discutat luni, în Comisia de Dialog Social

Ministerul Educației a anunțat, luni, că va organiza o consultare publică în format online pe tema proiectului de Ordonanță de Urgență ce prevede introducerea unei sume forfetare pentru decontarea transportului…
Vezi articolul