Înscrierea la grădiniță în Marea Britanie: povestea alegerii grădiniței, a datelor cerute la înscriere și a programului copiilor, în Țara Galilor

7.205 vizualizări
Înscrierea la grădiniță în Marea Britanie
Înscrierea la grădiniță în Marea Britanie
“Grădinița se deschide la 8 dimineața, oră de la care îți poți lăsa copilul. Dacă vrei să mănânce micul dejun acolo, care se servește la 8:45, îl duci dimineață, daca vrei să mănânce acasă îl duci la 9 să nu îi deranjeze pe ceilalți la masă. Copilul stă până la 18:00 cel târziu, când se închide grădinița. Dacă întârzii peste ora 6, plătești extra £10 la 15 minute”, a povestit pentru Edupedu.ro o tânără doctoriță care a plecat din România pentru a lucra în Țara Galilor.

Sînziana Constantin Marino are doi copii de vârsta grădinței și a explicat pe larg, pentru Edupedu.ro, care sunt activitățile pe care le fac cei mici la grădiniță, ce învață, dar și cum “fie că ninge, plouă, e soare, copiii ies afară în curte zilnic cel puțin 1 oră”.

Înscrierea la grădiniță în Marea Britanie

Textul integral trimis de Sînziana Constantin Marino pentru Edupedu.ro – despre copii și înscrierea la o grădiniță privată în Țara Galilor

“Atunci când am decis să înscriu copiii la grădiniță am căutat și întrebat ce grădinițe sunt în zona în care locuiesc. Am fost ‘în inspecție’ la 3 grădinițe, am ales-o pe ultima. De fiecare dată, managera grădinițelor m-a întâmpinat foarte ok, mi-a arătat locul unde mănâncă copiii dimineața, meniul pentru săptămâna respectivă, bucătăria, camerele de joacă în funcție de vârstă, camera unde dorm și cum dorm (paturi de bebeluș sau saltele).

Activitati la gradinita / Foto: Sinziana Constantin Marino

Am ales-o pe ultima, pentru că arată ca acasă, este foarte luminoasă, primitoare, o casă transformată în grădiniță, la parter este camera unde mănâncă cei mici până în vârsta de 2 ani, cu mese și scaune adaptate vârstei lor, apoi locul unde se joacă (diferite jucării, tv cu desene după-amiaza sau tabletă, cărți o mulțime), altă cameră unde sunt “cei mari” de la 2 ani la 4 ani, adaptată activităților vârstei respective. La etaj, camera “bebelușilor” și o altă cameră călduroasă (la propriu), cu pătuțuri și saltele unde dorm copiii la prânz.

Mi-au dat formularul de înscriere unde trebuie să completezi datele tale ca părinte, telefon, adresa unde lucrezi, persoana de contact în caz de urgență, dacă sunt de acord cu a i se administra copilului Nurofen și/sau Paracetamol în caz de nevoie și aplicarea de gips evident în caz de urgență.

Pe altă pagină sunt informațiile despre copil/copii: nume, vârstă, adresa, alergii, probleme medicale, ce preferă ca mâncare, cât sunt de acord să doarmă la prânz, ce limba vorbește acasă, ce nu îi place copilului să mănânce, lista de vaccinuri făcute (nu a fost nevoie să o aduc eu, au contactat ei medicul de familie și lista le-a fost trimisă prin email, evident cu acordul meu).

Costurile grădiniței în Marea Britanie

Am plătit garanție £50 pentru fiecare copil (am doi) să le pastrez locul în grădiniță, bani care automat au fost transferați în contul meu unde urmează să plătesc rata lunară. Au făcut 15% reducere pentru că sunt staff NHS (al sistemului de sănătate național: oricine lucreaza pentru NHS are anumite facilități fie că ești portar, asistentă, infirmieră, medic…).

După vârsta de 3 ani a copilului, consiliul local oferă 30 de ore gratuite pe lună pentru școlarizare.

Grădinița se deschide la 8 dimineața, oră de la care îți poți lăsa copilul. Dacă vrei să mănânce micul dejun acolo, care se servește la 8:45, îl duci dimineață, daca vrei să mănânce acasă îl duci la 9 să nu îi deranjeze pe ceilalți la masă. Copilul stă până la 18:00 cel târziu, când se închide grădinița. Dacă întârzii peste ora 6, plătești extra £10 la 15 minute.

Gradinita la joaca in curte / Foto: Sinziana Constantin Marino

După micul dejun, încep activitățile în funcție de vârstă, de la lipit, pictat, desenat, până la diferite experimente (mentos în cola sau tot felul de alte jocuri). De ziua națională a Țării Galilor, vin îmbrăcați în ceva să reprezinte steagul alb-roșu verde sau tricou cu dragon… în altă zi au sarbatorit “pijama day” și fiecare a venit în pijamaua preferată, în altă zi au sărbătorit începerea anului chinezesc și au făcut lanterne, au pictat, au fost îmbrăcați în haine roșii.

În altă zi, au fost îmbrăcați cu o bluză sau cu un tricou care pe piept avea animalul preferat dintr-o poveste, părinții au donat bani iar sumele strânse se duc către spitalul de copii sau la diferite cazuri umanitare.

Sistemul de învățământ în Marea Britanie

Copiii învață să numere, învață culorile, nume de obiecte, li se pun în față “planșe”, iar educatorii îi întreabă la ce folosim obiectul respectiv sau îi pun să descrie acțiunea (pisica prinde șoarecele, de exemplu) de pe planșa respectivă.

Fie că ninge, plouă, e soare, copiii ies afară în curte zilnic cel puțin 1 oră, au ghete de ploaie și tot ce este nevoie.

Dacă un copil vrea să vină îmbrăcat în Batman, de exemplu, nu râde nimeni de el. Evident a fost și fii-miu cel mare îmbrăcat într-un costum cu “Chase” din Paw Patrol…

Dacă eu nu ajung să iau copilul și trimit pe altcineva, acea persoană trebuie să spună o parolă, pe care eu am stabilit-o când am înscris copilul. Nu spui parola, nu îți dă copilul. Sun înainte la grădiniță și spun: vezi că vine X în locul meu, arata așa și așa și vine la ora Y să îl ia de la grădiniță, și chiar și după descriere tot trebuie să spună parola.

Copilul mănâncă 3 mese la grădiniță: mic-dejun, prânz și “ceaiul de la ora 4 de data asta” plus un sandviș, zilnic au fructe și legume.

Cei de 3-4 ani fac activități pregătitoare pentru școală, iar aici școala începe la 4 ani, cu echivalentul clasei pregătitoare de la noi.”

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like