Înscrierea la Evaluarea Națională este dată peste cap în chiar prima zi în care elevii de clasa a VIII-a trebuie să completeze în școală formularul pentru a participa la examenul de final de gimnaziu, ne-a semnalat un cititor Edupedu.ro, care a spus într-un mesaj trimis redacției că “școlile nu au primit cererile de înscriere”. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de directorul unei școli din București.
„Nu avem o fișă model de înscriere la examen, însă am primit un comunicat de la inspectorat să facem o fișă la nivelul secretariatului unității, urmând prevederile din metodologie. Înscrierile sunt săptămâna aceasta, nu au fost amânate. De regulă, primeam un model de la inspectorat, însă acum ne vom ghida după modelul de anul trecut“, a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, directorul unei școli din București.
Înscrierea la Evaluarea Națională
Acesta a precizat că “nu am primit nici broșurile de admitere la liceu, încă, pentru că planul de școlarizare a fost aprobat mai târziu anul acesta”.
Lipsa din școli a tipizatelor de înscriere la examen ne-a fost semnalată de un cititor Edupedu.ro, care ne-a scris că “astăzi, deși s-a anunțat demult că încep înscrierile pentru examenul de capacitate, școlile nu au primit cererile de înscriere… Sunt părinți care s-au învoit de la serviciu să meargă la școală și nu au rezolvat nimic… Este inadmisibil“.
- Edupedu.ro a solicitat punct de vedere de la Ministerul Educației și de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. În răspunsul primit, ministerul susţine că NU este necesară o fişa, iar părinţii nu trebuie să vină la şcoală pentru că înscrierea se face automat.
Calendarul de evaluare națională 2019 prevede săptămâna 3-7 iunie ca perioada în care se realizează înscrierea absolvenților de clasa a VIII-a la examene.
CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ CLASA A VIII-A 2019:
3 – 7 iunie 2019 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2019
7 iunie 2019 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
18 iunie 2019 Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019 Matematică – examen scris
21 iunie 2019 Limba şi literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019 Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie Afișarea rezultatelor finale
CALENDAR ADMITERE LICEU 2019:
3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).