“Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă, în circumscripția lui de domiciliu”, a declarat ministrul Educației. Ecaterina Andronescu a anunțat, într-o emisiune la Digi 24, că susține “întreruperea ideii de rezidență la un prieten, la cineva de acolo de unde e școala, unde consideră părintele că se realizează copilul lui, pentru că toate școlile trebuie să fie bune”.
Întrebată de expertul educațional Oana Moraru, fondator al unei școli private, ce poate să facă pentru a opri selecția “pe ochi frumoși” a copiilor în clasa pregătitoare, Ecaterina Andronescu a declarat: “Eu cred că școala de cartier este școala cartier și ea trebuie respectată. Deci întreruperea ideii de rezidență la un prieten, la cineva de acolo de unde e școala, unde consideră părintele că se realizează copilul lui, pentru că toate școlile trebuie să fie bune, toate școlile trebuie să aibă… profesorii de ciclu primar în Finlanda sunt cei mai bine plătiți. De ce? Pentru că acolo se dă startul copilului și este extrem de important“.
Ministrul aflat la al patrulea mandat nu a dat o soluție concretă, confruntată cu practica generalizată de a obține vize de flotant de către părinții care vor să își înscrie copiii la o școală chiar dacă nu este cea de circumscripție.
“Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă, în circumscripția lui de domiciliu, după părerea mea. Dacă nu avem învățători care să facă ceea ce trebuie să facă pentru un copil cuprins în ciclul primar, atunci trebuie să plece învățătorul și copilul să rămână acolo“, a continuat Andronescu.
Amintim că în primăvară încep înscrierile la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2019-2020. Părinții așteaptă, în perioada aceasta, ca Ministerul Educației să publice metodologia de înscriere la clasa pregătitoare, act care conține calendarul de înscriere la clasa pregătitoare 2019 și regulile de anul acesta.