INS: Numărul locurilor vacante din Învățământ a crescut cu 47% la finalul anului trecut față de aceeași perioadă din 2020

6.291 de vizualizări
Foto: © Francisco Javier Altamirano Martin | Dreamstime.com
În Învățământ erau la finalul anului trecut, adică în Trimestrul IV 2021, 1.398 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. Raportat la Trimestrul IV al anului 2020, când erau 917 locuri vacante, creșterea este de 47%.

„Sectorul bugetar a însumat aproape 28% din numărul total al locurilor de muncă vacante.
Astfel, 5,8 mii locuri vacante s-au regăsit în sănătate și asistență socială, 5,5 mii locuri vacante în administrația publică, iar 1,4 mii locuri vacante în învățământ”, potrivit sursei citate.

Sunt considerate locuri de muncă vacante posturile destinate persoanelor din afara instituției (dar pe care pot concura şi persoane din interiorul instituției), indiferent dacă sunt posturi pe durată determinată sau nedeterminată, în program de lucru normal sau parţial, potrivit metodologiei INS.

Numărul locurilor de muncă vacante include numărul posturilor plătite, nou create, neocupate, sau care vor deveni vacante, pentru care:

  • angajatorul întreprinde acţiuni concrete spre a găsi un candidat potrivit pentru ocuparea postului respectiv (exemple de acţiuni concrete întreprise de angajator: anunţarea existenţei locului vacant prin serviciile de ocupare a forţei de muncă, publicitate prin ziare, media, Internet, contactare directă a posibililor candidaţi etc.);
  • angajatorul doreşte ocuparea imediată sau într-o perioadă specifică de timp, stabilită de angajator. Perioada specifică de timp se referă la perioada maximă necesară ocupării locului de muncă vacant.

INS face precizarea că unităţile din sectorul bugetar sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ (cca. 820 de unităţi).

Foto: © Francisco Javier Altamirano Martin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs directori 2021 – Proba scrisă începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore. Candidații intră în sală până la 9:00 și pot folosi doar pix de culoare albastră sau neagră, care nu se șterge. Model de foaie de concurs

Proba scrisă pentru concursul național de directori de școli și directori adjuncți începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore, potrivit procedurii trimise de Ministerul Educației inspectoratelor…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice

Un învățător a cărui identitate am ales să o protejăm, cu o activitate la catedră de peste 20 de ani, a explicat pentru Edupedu.ro ce sarcini are de îndeplinit un…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii vor primi în 5 rate diferențele salariale pe care instanțele au stabilit că statul nu le-a plătit pentru perioada 2017 – 2021. Prima rată, în acest an, doar 5% – proiect

Diferențele salariale câștigate de mai multe sindicate ale profesorilor în instanță, ar putea ajunge la toți profesorii, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică. Proiectul vine…
Vezi articolul