Creșele care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022 se consideră deja acreditate și se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscrise în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați, potrivit legislației în vigoare. Pentru înscrierea în registru, aceste unități de învățământ trimit la ARACIP și declarația pe propria răspundere, autentificată la notar, cu referire la îndeplinirea condițiilor minimale, conform unei adrese. Declarația nu este prevăzută în legislație.
Adresa este semnată de Florian Lixandru, secretar de stat, și Mariana Dogaru, președintele ARACIP. Aceasta vizează documentele necesare creșelor pentru înscrierea în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați, respectiv în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară autorizați să funcționeze provizoriu.
Amintim că Edupedu.ro a semnalat că toate creșele care „au funcționat legal” în anul școlar trecut au fost acreditate “din pix”, printr-un ordin de ministru. Miza este costul standard per copil, adică 15 mii de lei pentru fiecare copil din aceste instituții de învățământ. Este vorba despre Ordinul nr. 4.869/2.698/2022 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară.
Conform documentului trimis de ARACIP, creșele care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022, conform legislației în vigoare, trebuie să trimită la ARACIP următoarele documente:
- “cerere-tip de înscriere în registrul (formular disponibil pe site-ul ARACIP);
- fila planului de școlarizare pentru anul școlar 2021 2022, avizat de ISJ/ISMB;
- dovada faptului că unitatea de învățământ preșcolar este acreditată (ordin de ministru) și are personalitate juridică;
- extras din SIIIR, asumat de conducerea unității de învățământ;
- declarație pe proprie răspundere, autentificată la notar, cu privire la îndeplinirea, de către unitatea de învățământ, a condițiilor minimale, conform legislației în vigoare (bază materială și resurse umane)“
Dacă aceste unități de învățământ trimit această declarație referitoare la condițiile minimale, atunci evaluatorii ARACIP ce mai evaluează?
Art. 18 alin. (1) din HG 993/2020 stabilește că „ARACIP întocmește registre speciale, denumite Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar autorizate să funcționeze provizoriu, precum și Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar acreditate”.
Metodologia din 30 august 2022 de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară prevede următoarele la art. 19:
„(1) Furnizorii de educație timpurie antepreșcolară care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022, conform legislației în vigoare, se consideră acreditați și se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscriși în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați.
(2) În vederea înscrierii furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară prevăzuți la alin. (1) în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și autoritățile administrative publice locale vor înainta ARACIP, la solicitarea acesteia, datele și informațiile necesare în termen de maximum 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.
(3) Furnizorii de educație timpurie antepreșcolară prevăzuți la alin. (1) vor înainta ARACIP avizul conform prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, în termen de maximum 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.”
Potrivit documentului consultat, în cazul unităților de învățământ de nivel preșcolar cu program prelungit, o personalitate juridică / unităților de învățământ cu personalitate juridică, având în structura învățământ preșcolar cu program prelungit, cărora le-au fost arondate, la solicitarea primarilor, creșe de stat, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizia inspectoratelor școlare județene / al municipiului București:
- „cerere-tip de înscriere în registru (formular disponibil pe site-ul ARACIP);
- copie Hotărâre Consiliu Local privind propunerea de arondarea creșelor la unități de învățământ preșcolar;
- copie decizie ISJ/ISMB de arondare a creșelor la unități de învățământ preșcolar;
- dovada statutului de unitate de învățământ preșcolar acreditată (ordin de ministru).”
Adresa ARACIP poate fi consultată mai jos:
Informații de context
Marți, proiectul de Hotărâre prin care creșele sunt scoase din Nomenclatorul serviciilor sociale a fost aprobat în cadrul ședinței de Guvern. Proiectul aparține Ministerului Muncii, iar acesta este înaintat Guvernului după un an, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021.
O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației. În jumătate din județele din România nu existau anul trecut educatori în creșele preluate de minister.
Reamintim că trecerea creșelor la Ministerul Educației a dus la nemulțumiri din partea angajaților, deoarece le-a fost micșorat salariul și au o altă încadrare. Nu este clar dacă angajații din creșele rămase în administrarea autorităților locale vor trece la grila de salarizare a Ministerului Educației.
În acest moment, pe funcții similare sunt diferențe între salariile personalului din creșele aflate în subordinea primăriilor și cele aflate în subordinea Ministerului Educației. Salariile angajaților din creșele din Capitală care au fost preluate de Ministerul Educației au scăzut, în plină criză, cu 30%, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro.
Conform raportului „Starea învățământului preuniversitar”, „în anul școlar 2020-2021, în învățământul antepreșcolar au fost cuprinși 17,4 mii de copii, valoare în scădere cu 5,1 mii de copii față de anul școlar anterior.
Edupedu.ro a scris că părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult 2 săptămâni după înscriere, potrivit Metodologiei privind funcționarea creșelor publice și a altor unități de educație antepreșcolară.
Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:
- grupa mică: 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
- grupa mijlocie: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
- grupa mare: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.
Foto: © Alexsokolov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
8 comments
“Acreditarea din pix” de catre ARACIP, chiar si cu declaratie notariala, nu tine loc de asigurarea calitatii educatiei!!!!!… Miza “acreditarii” scolii romanesti este (doar) obtinerea de la stat a 15.000 lei/ copil, nu satisfacerea cerintelor partilor interesate, ca in reala asigurare a calitatii! … Cui mai foloseste furatul caciulii prin simulacrul existent din 2005 si practicat de ARACIP si ARACIS?
Republica Dolj loveste din nou :))))))
Pentru asa ceva a fost nevoie sa-si plateasca avocatul din bani publici cu 3000 de euro/luna ?
Propria ei impostura nu era de ajuns ?
Edupedu ar trebui sa intrebati Ministerul Educatiei care este baza legala pentru a cere furnizorilor de educatie timpurie ceva se nu este reglementat intr-o lege, hg sau ordin.
Poate aflati si cum Dogaru Mariana in anul scolar 2021 – 2022 a dobandit calitatea de Lider de Sindicat. Asa se intampla cand un ministru are incredere intr-o mamaie care a mutat Dolj-ul la Aracip.
In ceea ce priveste activitatea Doamnei Dogaru Mariana cred ca trebuie un control din partea Ministerului Educatiei, mai ales ca impreuna cu Vascu Janina conduc o institutie si sunt amandoua lipsite de profesionalism și experienta.
Calitatea invatamantului nostru s-a degradat continuu in ultimele 2 decenii si pentru ca – prin OUG 75-2005, ARACIS si ARACIP – continuam de 17 ani sa simulam asigurarea calitatii educatiei – conceputa aiurea la noi, conform modelului Leviathan (model de guvernare din Stiintele politice ale sec. al XIX-lea conform caruia, in schimbul taxelor si impozitelor, guvernul asigura fiecarui cetatean loc de munca si securitate!!!) in loc sa utilizam standardele si bunele practici mondiale specifice asigurarii calitatii … Cercetatori si observatori europeni ne critica de peste un deceniu pentru ca universitatile romanesti nu au reusit “internalizarea asigurarii calitatii” (adica, mai pe inteles, nu fac nimic pentru a genera calitatea proceselor lor educationale) si ne atrag atentia ca UE nu a propus statelor membre sa introduca asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar (altfel spus ARACIP nu ar fi trebuit sa existe!) si ca ministrii educatiei din E16 au propus statelor membre sa se inspire din practicile asigurarii calitatii in mediul de afaceri (prin ciclurile virtuoase reprezentate de PDCA, modelul ISO 9000 si modelul EFQM)…. Desi asa-zisele acreditari realizate de ARACIS si ARACIP sunt irelevante, birocratizate si scumpe, deci inutile, invatamantul preuniversitar si superior din Romania este – la toate performantele masurabile – mult sub media europeana. Deci de fapt nu avem calitate, desi avem ARACIS si ARACIP care, datorita OUG 75-2005 doar simuleaza asigurarea calitatii in scopul, culmea …. de-a justifica si obtine alocatiile bugetare per elev/ student! Si noile proiecte de legi privind invatamantul simuleaza schimbarea (prin clauza privind abrogarea OUG 75-2005 si a L 86-2006 de aprobare) dar, prin alte clauze, ele preiau intocmai continutul OUG 75-2005! Simulacrele, birocratia si prostia omoara Romania… Pana cand?
“Cifrele de afaceri” (veniturile) realizate de ARACIS si ARACIP in 17 ani se pot determina relativ usor inmultind numarul de scoli (cca 6200) sau de universitati (cca 120) ACREDITATE PERIODIC cu taxele aferente – de ordinul mai multor sute de euro pentru scoli si al mai multor mii de euro pentru universitati…. Dupa scaderea cheltuielilor aferente asa-ziselor evaluari (din birouri, pe baza de hartii produse in scoli/ universitati – care chipurile ar fi dovezi ale unor fapte desi noi stim ca hartia suporta acum orice! – si uneori in urma auditarii la fata locului, asa cum se procedeaza intotdeauna la auditurile in mediul de afaceri) ramane chiar un PROFIT brut = Venituri – Cheltuieli !! Mai grav este insa faptul ca ceea ce fac ARACIS si ARACIP este doar un SIMULACRU de asigurare a calitatii 😊 “a face CA CAlitatea sa fie sigura”- conform afirmatiilor TOTAL ERONATE ale sefilor ARACIS si ARACIP transmise ca atare si rectorilor/ decidentilor), intrucat scopul lor nu este de-a satisface cerintele tuturor partilor interesate ci doar de-a …. obtine finantarea bugetara publica, lasand decidentilor acesteia impresia ca scolile si universitatile executa ordinele primite de la Min Ed si respecta cele cca 200 (ARACIP) + 100 (ARACIS) “standarde” stabilite autoritar, abuziv, uneori irelevant si de regula fara implicarea tuturor partenerilor de interese de ARACIS, ARACIP si Min Educatiei… Dar, FARA SA SE IMBUNATATEASCA CEVA, IN REALITATE, PENTRU TOTI CEI IMPLICATI, cu toata birocratia si cheltuielile implicate!!!….A se vedea numeroasele contra-performante si conflicte (intra si inter-institutionale) agravate in acesti 17 ani de simulacru! Chiar ministrul demisionar al Educatiei, dl.SC, a afirmat ca, in ceea ce priveste CALITATEA educatiei, “mai jos de atat nu se mai poate!” .
Tot ce funcționează încă, trebuie distrus.
În ce bază legală este eludată OUG 75/2005, cu asemenea aberații??!!
Incredibil ….!