Inițiativă majoră în mediul academic internațional pentru combaterea articolelor de cercetare false sau de foarte slabă calitate

Tichete educaționale 2024

Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com

Un grup ce reunește unele dintre cele mai importante edituri academice din lume, organizații de cercetare și instituții de finanțare a cercetării au lansat, săptămâna aceasta, o inițiativă internațională pentru combaterea industriei de cercetări false sau de calitate foarte slabă ce afectează mediul științific. Grupul, numit United2Act, spune, într-o declarație citată vineri de revista Nature, că va acționa împotriva „fabricilor de hârtie” din cercetare, care reprezintă o „cultură” ignorată de multă vreme.

Potrivit sursei citate, la nivel internațional există sute de mii de publicații care „poluează literatura științifică”, prin publicarea unor pseudo-cercetări, cercetări false și prin vânzarea dreptului de semnătură pe acestea, pentru cercetători care vor să-și îmbogățească CV-ul în mod fraudulos. Nature menționează o analiză potrivit căreia 2% din totalul articolelor științifice publicate la nivel internațional în 2022 păreau a fi astfel de falsuri, a căror identificare rămâne dificilă în pofida evoluțiilor tehnologice.

Semnatarii se angajează să acționeze în comun în cinci domenii – promovarea educației și eticii în domeniul publicării de articole științifice; cercetarea organizațiilor implicate în afacerile cu cercetări false; acțiuni corective în momentul în care sunt identificate falsuri; dezvoltarea unor elemente de identitate pentru publicațiile de încredere; întărirea colaborării în domeniul combaterii acestui fenomen.

Potrivit unei reprezentante United2Act, citată de Nature, acest grup este de așteptat să producă rapid rezultate deoarece grupurile de lucru reunesc oameni din diverse domenii și specializări, care pun la comun expertiza lor.

Foto © Stevanovicigor | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version