Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

11.197 de vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Personalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro și analizat de Edupedu.ro. Sporurile sau contractele de plata cu ora sunt și acestea încghețate pentru anul viitor, conform documentului citat. De asemenea, voucherele de vacanță vor fi și ele sistate.
  • Documentul obținut de Economedia.ro este unul de lucru și ar mai putea fi modificat, chiar considerabil, notează publicația. Planul era ca acest document să fie elaborat și aprobat de viitorul Guvern, însă negocierile politice dificile din ultimele zile întârzie formarea noului Executiv, conform jurnaliștilor.

Înghețarea salariilor din Învățământ este la pachet cu cea a salariilor din întreg sectorul bugetar:

„Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de functie/indemnizatiilor de încadrare lunară precum și cuantumul indemnizatiile lunare pentru functiile de demnitate publică şi functiile asimilate acestora, se mentin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeași functie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleași conditii.

În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeasi functie şi își desfăşoară activitatea în aceleasi conditii.”, conform documentului citat.

Pe lângă înghețarea sporurilor din Învățământ, s-ar suspenda și concursul național de Titularizare, pentru că Ministerul Educației ar mai avea voie să organizeze concurs doar pentru cel mult 15% dintre posturile vacante, conform documentului citat.

„Art. VI – (1) În anul 2025, numărul maxim de posturi care se finanteaza din fonduri publice, pentru institutiile si autoritatile publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, se stabileşte de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în conditiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

(2) Dacă în cursul exercitiului bugetar intervin evenimente care conduc la majorarea cheltuielilor de personal aprobate prin buget, ordonatorii de credite dispun masurile necesare în vederea încadrării în bugetul aprobat, în conditiile legii, recurgând dar fără a se limita la măsurile prevăzute la art. 18 alin. (5) și (6) din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Art. VII – (1) Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritatile si institutiile publice astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de sistemul de finantare şi de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgenţă, precum si cele a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum pot fi ocupate în conditiile legii.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică posturilor unice vacante.

(4) Prin post unic, în sensul alin. (3), se intelege:

a) acel post ale cărui atributii, prin continutul si natura lor, sau responsabilitati stabilite nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică; ori

b) un post dintre posturile aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante.

(5) Prin exceptie de la prevederite alin. (1), ordonatorii principali de credite, în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a prezentei: ordonante de urgentd, numai în conditiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivel de ordonator principal de credite, pe fiecare sursă de finantare în parte.

Pentru posturile din institutiile de învățământ preuniversitar de stat, respectiv instituțiile de învățământ superior de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se realizează la nivelul Ministerului Educatiei, respectiv la nivel de ordonator principal de credite, după caz”.

Pentru sindicatele din Învățământ înghețarea salariilor era cumva previzibilă, după anunțurile date recent. Pe 11 decembrie Edupedu.ro scria despre anunțul sindicatelor de la Hunedoara care transmiteau membrilor din școli că nu există certitudini în ceea ce privește ultima etapă a creșterilor salariale preconizate, printr-o viitoare lege a salarizării.

Ministerul Educației nu a anunțat nimic public, însă într=un răspuns la interprelarea unui parlamentar instituția spunea că noile grile de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ, majorate cu 50% față de grila din actuala lege a salarizării, au fost trimise la Ministerul Muncii.

Pe 8 noiembrie 2024, Ligia Deca spunea că se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional.

În programul de guvernare propus de PNL pentru anii următori, în recenta campanie electorală, continuarea creșterilor salariale este prezentată doar la condițional-optativ, fără să fie formulată o promisiune concretă: „Continuarea creșterii salariale în sectorul educațional ar putea permite alinierea salariilor profesorilor la nivelul celor din sănătate până în 2028, asigurând astfel o echitate salarială între aceste două domenii esențiale pentru societate.”

Informații de context

„În opinia mea, corect ar fi ca un debutant acum să aibă undeva în jur de 6.000 și ceva de lei, care este salariul lui profesor spre final de carieră”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Hăncescu a spus că, în următorii 4 ani, salariile profesorilor ar trebui să se dubleze.

La sfârșitul lunii august 2024, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că în 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesorii și angajații din Învățământ: „Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului”. Acesta a spus că „va fi diferența dintre maximul pe care trebuie să-l atingi pe legea salarizării și maximul pe care îl ai în plată în momentul de față.”

Pe 1 iulie, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. Aceasta prevede că, la 1 iunie, salariile pentru profesori vor fi cele din grilele aprobate de Executiv. Majorarea din luna iunie se aplică pentru salariile pe care cadrele didactice le-au primit în luna iulie.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, i-a mulțumit Ligiei Deca pentru majorarea salariilor din Învățământ: „Vă vorbesc în calitate de ministrul al Finanțelor, dar și de profesor universitar, în care simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație, iar din acest punct de vedere nu putem decât să adresăm, încă o dată, felicitări doamnei ministru (…).” Declarațiile au fost făcute la un eveniment dedicat Zilei Educației Financiare, organizat de Ministerul Educației.

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie a avut loc o întâlnire informală cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale și s-a discutat despre noua lege a salarizării.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul este crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie 2023, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie 2023, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Foto: © Mykhailo Polenok / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Să nu se mai dea examen, să se rămână pe aceleași ore ca și asa nu sunt. Unele sporuri la profesori au rămas la 2018,asa doar dacă îi întreabă cineva pe cei din ministerul educației. Săracă tara bogata,noi suntem aia. Dam ajutoare în stânga și în dreapta dar la cei care locuiesc în această țară nu se gândește nimeni și nu ma refer doar la profesori, ci la toți mediu privat, bugetari,pensionari,casnici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristache, Federația părinților: Solicităm revenirea asupra deciziei de modificare a structurii anului școlar / O vacanță de primăvară, prelungită forțat, va determina o ruptură în procesul educațional, planificările profesorilor privind activitatea remedială vor fi date peste cap

O vacanță de primăvară, prelungită forțat, va determina o ruptură în procesul educațional, planificările profesorilor privind activitatea remedială vor fi date peste cap susține Federația Asociațiilor de Părinți într-un comunicat…
Vezi articolul