Înființarea de colegii universitare la care să se poată intra fără BAC – prevedere a noului proiect “România Educată”

11.307 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Înființarea de Colegii universitare la care admiterea să se facă fără Bacalaureat este una dintre prevederile noului proiect România Educată, în forma rezultată din dezbaterile de până acum. Absolvenții acestor colegii vor obține o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în postliceale, a anunțat consilierul prezidențial Ligia Deca.

„Colegiile universitare vor pune accentul pe cei care merg pe ruta profesională la liceu”, dar vor fi deschise oricărui absolvent de liceu și vor forma ceea ce știm, de exemplu, sub titulatura de subinginer, a precizat Deca.

Oficialul a anunțat că forma de învățământ Colegiu universitar va putea fi organizată atât de universități, cât și de postliceale. Ea va face parte din învățământul terțiar nonuniversitar.

Foto: Pixabay.com

Citește și:
BREAKING BAC unic pe model PISA, pe care îl pot susține și elevii de la școala profesională – în noul proiect România Educată, anunță consilierul prezidențial Ligia Deca
BREAKING Evaluări anuale ale elevilor din clasele pregătitoare – a IV-a au fost introduse în noul proiect România Educată. Testările, parte a salarizării pe bază de performanță – DOCUMENT
UPDATE Inspecțiile școlare nu vor mai putea fi făcute de Inspectoratele școlare, ci de noul ARACIP – prevedere a proiectului România Educată care va fi adoptat de Guvern

11 comments
  1. Oare cand vor intelege romanii ca orice meserie are avantaje si dezavantaje? Te lupti sa ai o munca de birou si apoi dupa ore intregi in fata calculatorului nu te mai poti misca.
    In plus sunt munci mai stresante sau mai putin stresante iar de invatat – daca vrei sa-ti faci meseria bine – trebuie sa inveti toata viata indiferent daca speli geamuri (apar noi solutii si tehnici de lucru) sau faci munca de cercetare.
    Mass media face un deserviciu societatii prin promovarea muncii usoare.

  2. Vai de tara asta daca se impune asa ceva . Cine o sa mai curate parcurile ? Ii obligam sa termine 12 clase, chiar daca nu stiu sa scrie si sa citeasca, acum le mai dam sanse si la o diploma universitara. ( pana acum erau in cadrul scolilor si se numeau postliceale)
    Valeleu… ma duc sa-mi fac bagajele sa plec din acest “rai al analfabetilor”. Greu…
    Eu nu ma pot face balerina ca am limite si eu, pe copiii astia vrem sa-i facem “genii” -din ce ? Cui ii foloseste imbecilizarea aceasta ( cu diploma) obligatorie?

  3. Profesorii doresc asta,multi dintre ei au obtinut fara munca specalizari la orice disciplina isi doresc.Exemplu ,s au titularizat pe post de invatator,sau profesor de orice disciplina,apoi vazand ca nu mai sunt ore pentru postul initial,au absolvit la fara frecventa mastere de reconversie ,dupa care pot sa devina pentru orice disciplina doresc ,super oferta.La scoala copiilor mei ,o invatatoare mediocra a ajuns profesoara de engleza si nu stie engleza nici cat un elev bun de invatamant gimnazial.La liceul teoretic ,,de vaza ” din oras o invatatoare mediocra cu talent la desen, in 10 ani a fost profesoara mediocra de limba romana,de limba franceza si de desen.Multi sunt asa ,iar cei care mai stiu cat de cat carte sunt supraveghetorii elevilor ,dar au doctorat si grade didactice.

  4. Sper să fie o glumă! Plecând de la ideea de a nu discrimina minoritățile de ori gen, am ajuns să nu-i discriminăm pe cei care nu vor să studieze. În loc să impunem standarde înalte pe care elevul să le atingă, schimbăm un sistem pentru cei leneși. Mulțumesc clasei politice!

  5. Colegiile terțiare nonuniversitare funcționează de ceva timp…pot fi infiitate doar de universități, în baza acreditarii unei specializari de licenta.
    Vezi Ordin MECS 4342/2015
    Ele nu au personalitate juridica, funcționând ca departamente în cadrul universitatilor. Autorizarea lor se face de ARACIP.

  6. Va mai amintiti de dezbaterile despre ”nou viziune” din timpul ministrei Andronescu! E exact ce se propune acum! Atunci au fost dezbateri iar majoritatea profesorilor au considerat modificarile propuse ca fiind nepotrivite!
    Se pare ca omul cu viziunea a venit in Romania Educata, cu toate ca nu se vede efectiv cum ii ajuti pe copii sa vina si sa se tina de scoala!

  7. Si atunci ce sens mai are bacul? Mi se pare stupid…
    Vor stimula prin acest proiect dezinteresul pentru BAC!

  8. Cat de curând vor fi admiși și cei cu șapte clase la f. f., urmând a primi o diplomă echivalentă pregătirii!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, solicitată de 5 parlamentari USR PLUS care acuză „nenumărate dovezi de incompetență în ultimul an și lipsă de verticalitate morală, nedemne pentru un lider al educației unei țări”

Parlamentarii USR PLUS Irineu Darău, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda solicită demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a formațiunii…
Vezi articolul

Un profesor suplinitor necalificat, care dădea meditaţii la domiciliu, la engleză și matematică, în Calărași, arestat pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor după ce ar fi agresat două eleve de 13 ani, anunță DIICOT

Un bărbat de 51 de ani din municipiul Călăraşi, care dădea meditaţii la domiciliu unor elevi, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

„Educație fără bullying”, aplicație gratuită pentru elevi, profesori și părinți, lansată în România. Conține materiale educative și sfaturi pentru soluționarea cazurilor de violență între elevi / Copiii și martorii pot sesiza cazurile de bullying și află ce să facă dacă sunt abuzați

Aplicația gratuită „Educație fără bullying” a fost lansată astăzi în România. Aceasta este destinată elevilor, profesorilor și părinților. Copiii și martorii pot sesiza cazurile de bullying și află ce să…
Vezi articolul