Digitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea patrimoniului național sunt câteva dintre măsurile incluse în programul de Guvernare 2024-2028 pentru Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Programul prevede intensificarea investițiilor în patrimoniul național, inclusiv în clădiri și monumente istorice private, cu finanțare din fonduri naționale și externe. Digitalizarea patrimoniului cultural urmărește crearea unui acces mai larg la opere și bunuri culturale, cu accent pe atragerea publicului tânăr, se mai arată în documentul publicat pe site-ul Guvernului.
Se propune continuarea schemelor de ajutor de stat pentru industria cinematografică și extinderea rețelei de cinematografe. Procesele de avizare din domeniul patrimoniului vor fi digitalizate și simplificate, cu scopul reducerii birocrației.
În sprijinul diversității culturale, programul include finanțarea reabilitării unor clădiri reprezentative ale minorităților naționale și a unor instituții precum Teatrul și Opera Maghiară din Cluj-Napoca și Teatrul Național din Târgu Mureș.
Ministerul Culturii din Guvernul Ciolacu 2, condus de profesoara Natalia Elena Intotero, ar urma să elimine inechitățile salariale și se va introduce o grilă care să păstreze specialiștii și să atragă tineri absolvenți în sectorul cultural. De asemenea, programul mai prevede operaționalizarea statutului lucrătorului cultural profesionist prin implementarea Registrului Lucrătorilor Culturali Profesioniști și demararea programelor de mobilitate pentru aceștia.
În document se menționează și alocarea unei cote de 2% din impozitul pe venit pentru finanțarea instituțiilor culturale aflate în subordinea autorităților locale. Stabilizarea managementului instituțiilor culturale este inclusă prin organizarea concursurilor pentru funcțiile vacante.
Iată prevederile integrale din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR 2024-2028:
„1. O industrie cinematografică puternică.
- Continuarea, consolidarea și permanentizarea schemelor de ajutor de stat pentru producția, distribuția și exploatarea de opere audio-vizuale, incluzând încurajarea extinderii rețelei naționale de săli de cinematograf. Atragerea de investitori străini puternici și crearea de noi oportunități pentru oamenii de film români.
2. Revitalizarea patrimoniului cultural al României.
- Intensificarea investițiilor în patrimoniul mobil/imobil național, inclusiv cel aflat în proprietate privată, cu finanțarea asigurată din fonduri naționale, fonduri externe nerambursabile și rambursabile.
3. Digitizarea patrimoniului cultural național.
- Punerea în valoare a patrimoniului cultural național cu ajutorul noilor tehnologii. Digitizarea operelor (audio, video, carte etc.) și a bunurilor de patrimoniu, în scopul creării unei mai mari accesibilități a produselor culturale, în special în rândul tinerilor.
4. Digitalizarea, simplificarea și debirocratizarea proceselor de avizare în domeniul patrimoniului.
- Implementarea soluțiilor informatice pentru depunerea documentațiilor și obținerea avizelor de la structurile (comisii/direcții) din subordinea Ministerului Culturii, scurtarea termenelor de avizare, eliminarea deplasărilor și simplificarea documentației, a proceselor și a procedurilor.
5. Sprijinirea proiectelor și investițiilor în patrimoniul cultural aparținând minorităților naționale.
- Stimularea diversității culturale prin susținerea și finanțarea de Ministerul Culturii, ICR și AFCN a artiștilor, proiectelor culturale și instituțiilor minorităților naționale prin fonduri special create și alocate. Finanțarea lucrărilor de reabilitare/consolidare a unor clădiri/monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural ale minorităților naționale. Se vor aloca fonduri în acest sens Teatrului și Operei Naționale Maghiare din Cluj-Napoca, respectiv Teatrului Național din Târgu Mureș. Alocarea resurselor financiare pentru realizarea, sprijinirea funcționării instituțiilor culturale, inclusiv cele prevăzute pentru minorități naționale în PNRR (Institutul Cultural Maghiar, Muzeul Literar al Transilvaniei – secție dedicată literaturii maghiare, Muzeul Comunismului și Muzeul Industrializării Forțate).
6. Revizuirea organizării și funcționării administrației fondului cultural național.
- Creșterea eficienței utilizării resurselor AFCN pentru creșterea accesului la cultură, prin programe naționale susținute, destinate mediului rural și urbanului mic, pentru implementarea politicii naționale privind „educația prin cultură”, pentru încurajarea lecturii, inclusiv pe suport electronic și pentru asigurarea sustenabilității sectorului cultural independent, prin folosirea noilor tehnologii în sectorul cultural, demararea finanțării voucherului cultural și diversificarea formelor de finanțare actuale (introducerea finanțării multianuale pentru cheltuieli operaționale ale organizațiilor, finanțarea cărții electronice și a distribuției de carte pe orice suport).
7. Îmbunătățirea nivelului de salarizare pentru sectorul cultural.
- Este imperativ să se elimine inechitățile de salarizare încă persistente în domeniul cultural și să se implementeze o grilă de salarizare stimulativă pentru specialiștii din sector. Măsura va conduce la păstrarea specialiștilor în domeniul cultural, specialiști foarte bine pregătiți profesional, precum și la stimularea tinerilor absolvenți de studii universitare să urmeze o carieră în domeniul culturii.
8. Operaționalizarea statutului lucrătorului cultural profesionist.
- Adoptarea cu celeritate a Normelor metodologice privind Registrul Lucrătorilor Culturali Profesioniști (LCP), derularea unei campanii naționale de informare publică privind regimul LCP și demararea implementării programelor de mobilitate a LCP, în conformitate cu prevederile OUG 21/2023.
9. Finanțarea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților administrației publice locale.
- Menținerea, în intervalul 2025-2028, a cotei de 2% din impozitul pe venit estimat a fi încasat de la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul București, destinate finanțării instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților administrației publice locale, ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici.
10. Consolidarea managementului instituțiilor publice de cultură.
- Creșterea capacităților administrative ale instituțiilor culturale prin reconsiderarea cadrului juridic al numirilor interimare ale managerilor și stabilizarea instituțiilor de cultură în subordine centrală prin finalizarea concursurilor de management pentru funcțiile vacante”.
Foto: © Alphaspirit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.