Începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli. Peste 2.500 de persoane vor fi puse de politicieni în conducerile școlilor și ISJ-urilor / Model decizie din pix

7.733 de vizualizări
Foto: © Gajus | Dreamstime.com
Sezonul numirilor din pix în funcțiile de inspectori generali, inspectori generali adjuncți, inspectori școlari pe discipline și directori și directori adjuncți de școli a început. Inspectoratele școlare (ISJ) au transmis școlilor încă de acum câteva săptămâni modele de declarații prin care „candidații” la „concursul” de dosare sunt de acord să fie detașați în funcții de inspectori sau directori, conform mai multor documente publicate de ISJ-urile din țară.

La fel, inspectorii generali și generali adjuncți vor fi numiți din pix de ministrul Educației. Actualul ministru este Ligia Deca, om politic – a anunțat că s-a înscris în PNL pe 19 iunie 2023, în aceeași zi în care a semnat închiderea grevei generale a profesorilor, cu liderii de sindicate.

Numirile sunt toate politice sau făcute de politicieni. Asta arată și cea mai recentă analiză Edupedu.ro din preajma alegerilor locale, când cel puțin 31 din cei 42 de inspectori școlari generali au candidat drept consilieri locali, consilieri județeni sau chiar primari din partea PSD, PNL și UDMR.

  • Inspectorul școlar general este numit de ministru, om politic, iar șefii de inspectorate școlare sunt la rândul lor oameni politici – membri în organizațiile locale sau județene PSD, PNL sau UDMR. Ei numesc inspectorii din subordine și, mai apoi, directorii de școli. Toți directorii numiți sunt astfel la mâna inspectorilor politici. Numirile de inspectori de școli și de directori au loc și cu 3 luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, stabilite pe 24 noiembrie – 8 decembrie.

Termenul de numire este de un an școlar, iar potrivit deciziilor consultate de Edupedu.ro, cei numiți pot fi oricând schimbați din pix. Niciunul din posturile care sunt la mâna ministrului, respectiv la mâna inspectorului școlar general, nu este stabilit pe criterii de competență, respectiv meritocrație, și prin concurs.

Toți cei numiți de politicieni din pix sunt „detașați în interesul învățământului” câte un an: sunt în funcție, prin numire, „până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar”, după cum scrie în deciziile de numire. Asta în condițiile în care inspectorii școlari ar fi trebuit să fie pe posturi în urma promovării unor concursuri, dar Ministerul Educației refuză din 2021 încoace să le organizeze.

Este vorba despre 42 de inspectori școlari generali, circa 130 de inspectori școlari generali adjuncți și peste 1.000 de inspectori școlari (calculat la o medie de 25 de inspectori școlari de specialitate într-un inspectorat școlar județean / cel al Municipiului București).

Iată un model de decizie din pix pentru inspectorii școlari de specialitate. Inspectorul școlar general decide nu doar numirea și renumirea în funcție, conform documentului, ci își rezervă și dreptul de a-l elibera din funcție oricând pe parcursul anului școlar.

15% dintre directorii de școli, la mâna politicienilor

1.336 de directori și directori adjuncți vor fi numiți de inspectorii școlari generali după ce posturile din școlile lor au rămas neocupate și după a treia rundă a concursului de directori. Asta ne arată raportul privind starea învățământului preuniversitar 2022-2023, cel mai recent document publicat în acest sens de Ministerul Educației.

Raportat la numărul total de posturi de director scoase la concurs în anul 2022, anume 8.692, numărul de directori puși din pix înseamnă 15,4%.

În același timp, toți inspectorii școlari de specialitate, inspectorii școlari adjuncți și inspectorii școlari generali din inspectoratele școlare județene (ISJ) și al inspectoratului școlar al Municipiului București (ISMB) sunt „în așteptare” cu numirea în funcție. Toți cei actuali sunt detașați în funcție, niciunul nu a susținut concurs în ultimii 4 ani cel puțin, de când Ministerul Educației refuză să îl organizeze și merge pe „încredere”.

Asta ne arată tot raportul Ministerului Educației pentru anul școlar 2022-2023: „în anul şcolar 2022-2023, toate funcțiile de inspector şcolar general și inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare au fost ocupate prin detaşare în interesul învățământului, în condițiile legii, având în vedere faptul că începând cu 2023 acestea urmează să fie reorganizate conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023”.

Este vorba de 130 de inspectori cu funcții de conducere, plus încă până la aproximativ 30 de inspectori de specialitate în fiecare inspectorat școlar din cele 41 de județe și Municipiul București.

Inițial, toate posturile din actualele inspectorate școlare urmau să fie scoase la concurs în acest an, unul electoral cu 4 rânduri de alegeri politice, prevedea proiectul de calendar pentru legislația subsecventă din august 2023. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuiau stabilite până în februarie 2024, dar ministerul condus de Ligia Deca le-a amânat cu un an.

Edupedu.ro a scris că următorul concurs pentru directorii de școli a fost amânat până pe 2 februarie 2025, data limită pentru aprobarea regulilor de recrutare pe legea educației Deca-Iohannis. Întârzierea este de un an față de termenul stabilit inițial în an electoral cu 4 rânduri de alegeri.
Edupedu.ro a scris și că regulile pentru concursul de viitori inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar sunt amânate până pe 30 iunie 2025. Legea educației prevede inspectorate școlare reformate din septembrie 2025.
Ce trebuie să faci ca să fii numit director: să ai licență și să accepți detașarea în funcție

Ca să devii director de școală de la 1 septembrie, trebuie să depui o declarație de acceptare a numirii în funcție făcută de către inspectorul școlar general și mai multe copii după acte care să ateste că ești profesor – că ai diplomă de licență, că ești titular, că ai obținut în ultimii doi ani școlari calificativul „Foarte bine”, nu ai fost sancționat disciplinar, nu ai fost colaborator al securității și nu ești președinte sau vicepreședinte de organizație de partid.

Cel puțin asta cere Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș, potrivit unei informări de pe 22 iulie, trimisă în școli. Instituția a oferit și un model de declarație din partea profesorului numit în funcție că acceptă numirea și că anexează copii după documentele care să ateste că îndeplinește condițiile menționate mai sus.

Miercuri, 14 august, ora 12:00, a fost ultimul moment pentru profesorii din Argeș să-și depună dosarul la inspectoratul școlar județean. Tot de miercuri începe și analiza dosarelor, până pe 19 august – în cinci zile, posturile neocupate prin concursul de directori Cîmpeanu vor fi date candidaților fără să știe care sunt criteriile de departajare.

  • Asta condițiile în care toți cei care aplică sunt eligibili: sunt absolvenți de facultate – necesar pentru a fi profesori, cu puține excepții sunt candidați suplinitori care să fie respinși din start, iar declarațiile că nu au fost colaboratori ai securității, nu au fost sancționați disciplinar și nu sunt în conducere de partid sunt de tip „pe proprie răspundere”.

DOCUMENT Iată informarea ISJ Argeș, obținută de Edupedu.ro:

Raport Code for Romania: managementul școlilor, puternic afectat de politizare

Un raport Code for Romania publicat în septembrie 2023 arăta că “managementul educațional al școlilor din România este puternic afectat de politizarea funcțiilor de conducere de la nivelul sistemului de învățământ, cât și de cadrul legal inconsistent în ceea ce privește descentralizarea, relațiile și atribuțiile dintre multitudinea de actori implicați în proces”.

Cel puțin 31 de inspectori generali școlari au candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024, conform datelor analizate de Edupedu.ro pe baza listelor de candidați depuse de partidele politice la Biroul Electoral Central. Majoritatea șefilor Inspectoratelor Școlare Județene (ISJ) sunt membri PNL, iar 16 dintre ei au candidat la scrutinul din 9 iunie. Alți 12 șefi de inspectorate, membri PSD, au candidat și ei, la fel și 2 șefi de ISJ membri UDMR.

Foto: © Gajus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Dacă în metodologie scrie ca pe data de 19 august se face numirea prin detașare în interesul învățământului a celor care vor ocupa funcțiile de îndrumare și control, e corect ca la actualuzarea listei posturilor din data de 21 august sa apara pe site orele din catedrele celor care vor ocupa respectivele funcții, iar ministerul sa urmărească situația din fiecare județ.

  2. Rușine Sindicatelor și politicienilor pentru ca au trimis cardurile profesorilor fără bani pe ele. Furați banii profesorilor! Și rusine Inspectorilor mafioți care dau posturile în urma mitei pe care o primesc de la cei care dau examene.Adesea sunt ocupate pozițiile de către profesorii pensionari, iar pe tineri nu vor inspectorii sa ii titularizeze fără sa dea bani.Directorii sunt mana în mana cu Inspectorii. Mi-e sila!

  3. Abia astept sa-mi cunosc inspectorul. Anual e altul, dupa cum bate vantul politic. Anul acesta presimt ca zboara doamna, e PNL si presimt niste alegeri Peeee… seeee….deeee. Vorba primului mobilier sef.

  4. Nu înțeleg, ce caută UDMR în această ecuație?Dar nici politizarea asta nu prea o înțeleg .Oare așa w și în Finlanda?Dar in Franța sau Germania?Că in aceste tari se spune că n de confruntăm cu un c eu L mă ii bun sistem de învățământ.

  5. Ce Pixiada,trafic de influență la greu,serviciu contra serviciu,mă numești,te răsplatesc.Promisiunile numiților,sa fiu sluga perfecta ,sa nu deranjez,sa accept tot ce mi dictați și sa ofer parandaraturi și comisioane din lucrările publice.Romania educata,Romania coruptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like