Începe Evaluarea Națională de la clasa a VI-a, cu proba la Limbă şi comunicare. Testarea verifică nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie

4.571 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Evaluările Naționale de la finalul claselor a VI-a au început astăzi, 12 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare. Testarea de 60 de minute are rolul de a le da copiilor și părinților o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale pentru care s-ar putea pregăti, dar verifică și nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie. Evaluarea Națională de la clasa a VI-a se susține după ce anul trecut a fost pentru prima dată anulată, din cauza crizei pandemice.

Fiecare județ organizează Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a la ora pe care a stabilit-o comisia județeană de desfășurare a evaluării, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat din preuniversitar, Sorin Ion, care a precizat că în niciun an testările din cadrul Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu au fost organizate la aceeași oră în toată țara.

Inspectoratul Școlar București a anunțat că, în Capitală, “probele de examen încep la ora 11:00 și au durata de 60 de minute. Elevii vor scrie cu pix sau stilou de culoare albastră”.

Rezultatele copiilor la evaluarea de la clasa a VI-a nu vor fi trecute în catalog, nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate fiecărui părinte în parte de către profesorul diriginte. Evaluarea de anul acesta va servi un rol important pentru a înțelege care este nivelul pierderilor generate de peste un an de pandemie în care școala online a alternat cu cea în format fizic.

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a 2021
  • 12 mai 2021: Limbă şi comunicare
  • 13 mai 2021: Matematică şi Ştiinţe ale naturii
Comunicatul integral al Ministerului Educației:

Miercuri, 12 mai, încep evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și II-a din anul școlar 2020 – 2021

Prima probă scrisă (limbă și comunicare) se adresează elevilor din clasele a VI-a (EN VI) și începe miercuri, 12 mai. Următoarea probă (matematică și științele naturii) are loc joi, 13 mai. Cele două teste vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a / EN IV) are următorul calendar – limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai).

Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în data de 26 mai. Proba de matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 28 mai.

Toate probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe elevi.

Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

 Biroul de Presă

Citește și: La ce folosesc Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și de ce nu sunt folosite de profesori, școli și minister, potrivit lui Mircea Miclea, cel care le-a introdus în Legea Educației
Informații de background

Evaluările Naționale de la a II-a, a IV-a și a VI-a nu au fost organizate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus. Amintim că pentru aproximativ două luni de zile, din martie până în mai, în 2020 a fost stare de urgență pe tot teritoriul țării, toți copiii au stat acasă și au început școala online, iar testele, simulările și examenele naționale au fost suspendate în primăvara anului trecut.

Astfel, ultimele evaluări susținute de elevii de clasa a VI-a au fost în 2019, iar mai jos puteți consulta subiectele primite atunci.

Subiecte Matematică și Științele Naturii clasa a VI-a 2019:
Subiectele Limbă și comunicare clasa a VI-a 2019:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2021 se vor susține cu prezență fizică, în luna mai, la fel ca pretestările PISA / Sorin Cîmpeanu: Am obținut participarea cu prezență fizică, indiferent de clasă și rata de incidență, pentru toți elevii care fac cursuri remediale
Mircea Miclea: 3 urgențe pentru bugetul educației pe 2021 și obligatoriu trebuie susținute evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. “Minciuna generalizată o vom plăti toți”
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute digital în 2023-2024 – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În câțiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Sica Șerban, profesoară la sat: Lecția mea din ultimul an a fost să profit de fiecare moment când sunt cu ei față în față, la clasă / Ar trebui făcute evaluări naționale la toate clasele, la finalul școlii online
2020 OFICIAL Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt anulate, din cauza pandemiei
Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a “au fost făcute de nespecialiști în evaluare educațională”. Nu ai nevoie de inspectorate să-ți facă propuneri de îmbunătățire a performanțelor elevilor – analiza cercetătorului Dacian Dolean
Analfabetismul funcțional la clasa a II-a este de peste 40%. Rezultatele Evaluării Naționale 2019 despre care nicio autoritate nu vorbește
“Șocant!” Așa califică Mircea Miclea rezultatele testelor PISA 2018: Am știut de acum 7 ani că așa vor fi, uitându-ne la performanța elevilor de clasa a II-a de la acel moment
Evaluări sabotate de Ministerul Educației. Expertul în testare Dragoș Iliescu, analiză dură a rapoartelor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2018
Analiza primelor evaluări aplicate național: Rezultate șocante la evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a. Elevii nu învață să aplice și să analizeze cunoștințele din școală – Mircea Miclea


2 comments
  1. Este clar ca e total nepedagogic sa dispui sa se dea evaluare nationala unor elevi pe care tot tu i-ai ținut forțat în vacanta 4,5 săptămâni, adică complet fără cursuri.
    In plus de asta, s-a dat motiv de chiul pentru elevi.
    Cei de clasa a sasea în muikte localități încă fac cursuri online. Asa ca unii nu au ajuns acasă, odată plecați de la scoala (de la evaluarea la lb romana) nici după ore întregi. Parcuri, Mall-uri, plus obișnuința vacantei care de-abia s-a sfârșit.

  2. Bine ca dați evaluările astea câte nu prea au mare relevanta cu prezenta, iar probele pentru liceu vocational le dati online. Bravo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scriitorul și profesorul Radu Vancu despre subiectele la Evaluarea Națională 2024 – Limba și literatura română: bine făcute, accesibile și nuanțate. „Poate n-ar fi fost rău ca măcar unul dintre textele-suport să fie ales dintr-un scriitor contemporan, pentru a arăta elevilor că literatura nu este neapărat un discurs muzeal”

Subiectele la proba scrisă de Limba și literatura română, la Evaluarea Națională 2024, au avut un grad de dificultate „accesibil” și „mi se par bine făcute”, apreciază Radu Vancu, scriitor…
Vezi articolul

VIDEO Evaluare Națională 2021 Programa școlară de limba și literatura română, explicată de experții de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Prima lecție: noțiuni de fonetică și fonologie

Experții de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române au realizat lecții video de gramatică a limbii române din programa școlară de limba și…
Vezi articolul