Absolvenții de liceu susțin luni, 26 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2023. Accesul candidaților în săli a fost permis de la ora 7:30 și până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației. Fiecare probă începe la ora 9. Edupedu.ro a scris că peste 32 mii de tineri care erau înscriși în clasa a XII-a în acest an școlar nu s-au înscris la Bacalaureat 2023.
Candidații trebuie să aibă la ei actul de identitate. În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei. Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, potrivit Ministerului Educației.
Timpul poate fi prelungit cu maximum două ore pentru candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Bacalaureat – 2023, în baza prevederilor Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion.
Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.
Comunicarea între candidați duce la nepromovare și eliminarea din examen pentru următoarele două sesiuni de BAC
„Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între ei sau cu exteriorul.
Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba în cauză.
Lucrările candidaţilor eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă se anulează.
Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.
Candidații eliminați de la o probă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”, potrivit informării oficiale.
Calendar BAC 2023, sesiunea iunie-iulie:
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale