Catedrala Notre Dame din Paris are o istorie la fel de zbuciumată ca epocile cărora i-a supraviețuit, de când Papa i-a pus piatra de temelie, în 1163. Ce înseamnă numele de Notre Dame, ce s-a petrecut cu edificiul “în iureșul evenimentelor din jurul ghilotinării regelui Ludovic al XVI-lea și a reginei Maria Antoaneta (1793)”, cum a fost resuscitată catedrala de Napoleon Bonaparte, a istorisit pe larg pentru Edupedu.ro unul dintre cei mai cunoscuți medieviști români, Ecaterina Lung. “Cu dezvoltarea turismului de masă, a devenit un soi de loc de pelerinaj obligatoriu, indiferent de confesiunea religioasă a vizitatorilor”, a explicat Lung, pentru Edupedu.ro.
Istoricul Marian Coman, lector la Universitatea din București, ne-a povestit despre faptul că Notre-Dame pe care o știam dinainte de incendiu este doar ultima versiune a acestei catedrale, dar și despre reconstrucția “șocantă” condusă de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc. Ambasador UNESCO, Adrian Cioroianu a relatat cum a aflat despre incendiu, în timp ce se afla lângă Paris, la deschiderea unei expoziții despre regina Maria a României.
850 de ani de Notre-Dame. Lecție de Istorie
Istoria catedralei Notre-Dame de Paris ne-a fost spusă de unul dintre cei mai cunoscuți medieviști români, Ecaterina Lung. Directoare a Centrului de Studii Medievale al Universității din București și profesoară de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei la Facultatea de Istorie, Lung ne-a răspuns în mare detaliu la întrebări, așa că redăm integral lecția de istorie pe care ne-a povestit-o în scris.
Edupedu.ro: Care este istoria catedralei Notre-Dame de Paris?
Ecaterina Lung: Construcția la Catedrala Notre Dame a început oficial în 1163, când papa Alexandru al III-lea (1159-1181) îi pune piatra de temelie, din inițiativa celui care era atunci episcop al Parisului, Maurice de Sully (1160-1196). Numele de catedrală se explică tocmai prin faptul că a fost sediu episcopal, iar prin plasarea ei în capitala regatului Franței, importanța sa este de la început evidentă. A fost realizată în noul sistem de construcție, care avea ulterior să fie numit gotic și care a caracterizat stilul architectural al edificiilor occidentale în ultima parte a evului mediu. Istoricii de artă plasează Notre Dame în ceea ce se numește prima vârstă a goticului sau goticul raionant, termen inspirat, în primul rând, de aspectul de raze pe care îl are rozeta sau rozasa (fereastra circulară) de pe fațadă.
Construcția a durat mult, se consideră că a fost terminată, în forma ei medievală, în 1345, dar adaosuri și schimbări au apărut tot timpul. De altfel, este o trăsătură generală a construcției bisericilor gotice de importanța catedralelor, care presupuneau multe resurse și depășirea multor dificultăți, de aceea șantierele durau zeci, dacă nu chiar sute de ani. De asemenea, pe parcursul construcției, modelele arhitecturale se schimbau, de aceea Notre Dame din Paris, deși pare unitară, are elemente caracteristice diferitelor epoci ale goticului.
Numele de Notre Dame înseamnă Doamna Noastră și se referă la Maica Domnului sau Fecioara Maria. În secolul al XII-lea, în lumea catolică în general și în Franța în special se răspândea cultul Fecioarei Maria, venerată ca protectoare a credincioșilor, care s-a exprimat în atribuirea hramului Notre Dame multor biserici întemeiate în acea perioadă.
Edupedu.ro: Ce rol aveau catedralele de talia Notre Dame în societatea medievală? De ce le întâlnim mai mult la catolici și nu la ortodocși?
Ecaterina Lung: În sens strict tehnic, termenul de catedrală se aplică doar bisericii asociată cu un sediu episcopal. Nu orice oraș din Occident era sediul unei episcopii, deci nu orice biserică medievală poate fi numită catedrală. În acest sens, biserici catedrale există și în ortodoxie, oriunde ele deservesc un sediu episcopal.
Dimensiunile mai mari, în general, ale catedralelor occidentale față de cele ortodoxe se explică, în primul rând, prin contextul în care au fost create. Că sunt catedrale sau nu, cele mai impozante biserici gotice au fost realizate în orașe, printr-un efort colectiv, implicând resurse financiare și umane deosebite. Ar fi greșit să credem că în lumea ortodoxă nu există catedrale de mari dimeniuni. Sfânta Sofia din Contantinopol, reconstruită în vremea lui Iustinian (secolul al VI-lea), a fost multă vreme cel mai mare edificiu religios al întregii creștinătăți. De asemenea, biserici din lumea slavă (Catedrala Vasili Blajenîi din Moscova, de exemplu) sunt mari si impresionante prin dimensiunile lor.
În lumea românească nu au existat, până în secolul al XX-lea, biserici atât de mari, din simplul motiv că niciodată nu au fost disponibile fonduri și resurse comparabile cu cele din Occident. Când statul român unificat după 1918 a putut mobilliza resurse mai mari și a dorit să-și afirme puterea și prestigiul, a sprijinit, mai ales în zonele recent intrate în componența României mari, construirea unor catedrale ortodoxe impozante (Alba Iulia, Cluj, Timișoara sunt doar câteva exemple).
Ceea ce este cu adevărat specific bisericilor catolice începând de prin secolul al XII-lea este adoptarea stilului gotic, deosebit de cel bizantin prin căutarea specială a înălțimii și tratarea deosebită a luminii care trebuia să scalde interiorul edificiului.
Edupedu.ro: Prin ce tragedii a mai trecut catedrala de-a lungul anilor?
Ecaterina Lung: Cum am mai spus, construcția catedralei s-a întins pe mai multe sute de ani și o serie de elemente au continuat să îi fie adăugate, precum cele baroce din vremea domniei lui Ludovic al XIV-lea (1643-1715). Dar schimbări dramatice au apărut după declanșarea Revoluției Franceze (1789) care a avut nu doar o componentă politică, de înlăturare a Vechiului Regim, ci și una anticlericală și chiar antireligioasă. Spațiul francez fusese marcat de o anumită decreștinare în secolul al XVIII-lea, ceea ce a condus la tratarea bisericilor ca simboluri ale unor credințe depășite, permițând astfel deteriorarea lor gravă.
Notre Dame a suferit, poate, mai mult decât altele și pentru că era asociată cu regalitatea franceză căreia revoluționarii voiau să îi șteargă până și amintirea. De aceea, în iureșul evenimentelor din jurul ghilotinării regelui Ludovic al XVI-lea și a reginei Maria Antoaneta (1793), catedrala a fost profanată, statuile de pe portal, care reprezentau regi și regine din Vechiul Testament, au fost decapitate, multe decorații au fost distruse. Ca să fie și mai clară degradarea, biserica a fost folosită ca depozit.
Doar instalarea la putere a lui Napoleon Bonaparte a dus la redarea ei cultului religios în 1802 și a fost folosită ca loc simbolic al încoronării acestuia ca împărat (în 1804). Dar cladirea era foarte afectată și a rămas într-o stare din ce în ce mai gravă până în anii 40 ai secolului al XIX-lea.
După restaurarea de la mijlocul secolului al XIX-lea, Notre Dame a fost afectată printr-un incendiu, din fericire stins repede, în vremea Comunei din Paris (1871) și relativ puțin în vremea celui de-al doilea război mondial. A mai fost curățată de efectele poluării și ale trecerii timpului în mai multe rânduri, începând în anii ’90 ai secolului al XX-lea.
Edupedu.ro: Ce a însemnat romanul lui Victor Hugo pentru popularizarea Notre-Dame?
Ecaterina Lung: Curentul romantic afirmat în cultură în secolul al XIX-lea a avut în componenta sa o dimensiune a revalorificării Evului Mediu. Scriitori, artiști și arhitecți priveau către literatura și arta epocii gotice în căutare de surse de inspirație și poate și ca un mod de a evada dintr-un prezent nesatisfăcător. În acest context, Victor Hugo, care se ilustrase și prin alte opere cu tematică medievală, publică în 1831 romanul Notre Dame din Paris, în care catedrala joacă rolul unui adevărat personaj, pare înzesterată cu o viață proprie și marchează în mod decisiv simțămintele și acțiunile personajelor umane. Astăzi, romanul este mai cunoscut sub numele Cocoșatul de la Notre Dame și cei mai mulți îl asociază cu figura lui Quasimodo (la origine un tragic personaj romantic, dar care a căpătat o soartă pozitivă în filmul de desene animate realizat de studiourile Disney acum câțiva ani).
Succesul romanului lui Hugo a fost atât de mare, atenția publicului a fost în așa fel atrasă asupra monumentului care se degrada tot mai mult, încât a fost decisă restaurarea acestuia, care a putut începe doar în 1844, cu implicarea regelui Ludovic Filip (1830-1848). Lucrările de restaurare au fost încredințate lui Jean-Baptiste-Antoine Lassus și Eugène Viollet-le-Duc. Acesta din urmă, devenit celebru pentru felul în care a restaurat mai multe edificii medievale, a conferit catedralei aspectul care a supraviețuit până la recentul incendiu și care nu corespundea în totalitate felului în care arătase biserica medievală.
De exemplu, Viollet-le-Duc a eliminat adaosurile baroce din vremea lui Ludovic al XIV-lea, a redesenat unele ferestre și unele vitralii, a refăcut sculpturile și a reconstruit fleșa (săgeata care a fost distrusă de incendiu). Au fost aduse și unele modificări structurale, necesare consolidării edificiului. Se poate discuta dacă restaurarea din secolul al XIX-lea, care a durat cam 20 de ani, nu a schimbat destul de mult clădirea medievală, dar, oricâte i s-ar putea imputa lui Viollet-le-Duc, el a salvat Notre Dame de la ruina totală și i-a dat înfățișarea sub care toată lumea a cunoscut-o de atunci încoace.
Edupedu.ro: Ce reprezintă Notre-Dame astăzi, prin prisma celor 850 de ani de istorie? De ce donează o lume întreagă acum ca să o salveze?
Ecaterina Lung: Fără să fie cea mai mare catedrală catolică din lume (are 130 metri lungime și 35 metri înălțime sub boltă, fiind depășită de alte edificii de același tip), Notre Dame din Paris s-a impus în conștiința publicului ca o clădire iconică. În ea se întâlnesc și se suprapun diferite straturi de semnificații. Pentru francezi, catedrala pariziană este în mod evident legată de istoria lor. Simbol al regalității, atacată atunci când regalitatea a fost abolită, restaurată în vremea revenirii la monarhie, a rămas importantă pentru Republică și a fost în permanență, în vremurile moderne, asociată cu Franța, cu puterea ei, cu influența pe care a jucat-o și încă o mai joacă în lumea de azi.
În ea s-au celebrat momente politice importante, precum eliberarea de sub ocupația nazistă, în ea au avut loc funeraliile oficiale ale multor președinți ai Republicii și ale unor presonalități importante ale vieții publice, în ea au avut și au loc slujbe care au nu doar o conotație religioasă ci și una politică, de marcare a unității și solidarității francezilor.
Pentru parizieni, francezi, vizitatori din toată lumea, Catedrala este un simbol al Parisului, funcționează ca un soi de pars pro toto care permite oricui vede imaginea ei să o asocieze cu orașul de pe malurile Senei. Cu dezvoltarea turismului de masă, a devenit un soi de loc de pelerinaj obligatoriu, indiferent de confesiunea religioasă a vizitatorilor. Imaginea ei este indisociabil legată de cea a Parisului ca oraș romantic prin excelență, oraș al îndrăgostiților și al pasionaților de artă.
În funcție de privitor, catedrala Notre Dame poate fi văzută ca o capodoperă a arhitecturii, ca o ilustrație a geniului tehnic al constructorilor medievali, ca un exemplu al ingeniozității restauratorilor, ca un simbol religios puternic. Sa nu uităm că în ea au fost păstrate relicve (moaște) importante pentru creștinătate, precum Coroana de Spini a lui Christos, care a fost adusă la Paris în 1239.
În lumina recentului incendiu din 15 aprilie 2019, ea este văzută ca un simbol al civilizației umane în general, care nu poate fi lăsată să piară, de unde donanțiile care vor asigura restaurarea sa. În fond, oamenii secolului al XXI-lea redescoperă solidaritatea care a dus, mai întâi la construirea catedralei, în Evul Mediu, apoi, la restaurările ei precedente, după daunele pe care tot oamenii i le-au cauzat.
Adrian Cioroianu, ambasador UNESCO: „Eram la o expoziție dedicată Reginei Maria, la Reims. Cineva i-a întins telefonul principesei Margareta și atunci am aflat”
Luni, 14 aprilie, Adrian Cioroianu se afla, alături de comunitatea diplomatică românească, la 140 de kilometri de Paris, în orașul Reims. Evenimentul la care participau împreună cu reprezentanți ai Casei Regale a României și diplomați francezi era deschiderea unei expoziții despre cea mai iubită regină a România, Maria.
„La un moment dat, i-am văzut blocați, șușoteau, se uitau în telefoane și cineva i-a întins telefonul majestății sale, Principesa Margareta, și atunci am aflat și noi. Cred că era după șase și jumătate. Evident, a fost un șoc pentru toată lumea. Vernisajul s-a petrecut mai departe într-o atmosferă tensionată pentru că aveam și niște specialiști ai patrimoniului francez care erau sunați de televiziuni și de radio să dea interviuri, au venit echipe de filmare pentru interviuri despre incendiu. Apoi am plecat spre Paris și circulația la intrarea dinspre Est a fost foarte greoaie tocmai din acest motiv. Erau închise toate străzile din jurul catedralei, deci s-a intrat destul de greu în oraș. M-am dus noaptea împreună cu alți colegi să vedem, dar nu ne puteam apropia foarte multe de ea pentru că încă erau pompieri, încă ieșea fum seara pe la ora 11:00, iar străzile din jur erau închise”, a povestit Cioroianu.
S-au întrebat și ei, în primele momente, la fel ca multă lume, de ce nu se trimit avioane cu apă. „Pompierii, care de altfel sunt foarte populari la Paris, de regulă când apar undeva lumea îi aplaudă, au știut ce fac. Au încercat să stingă fără să pună cantități mari de apă, care ar fi spart piatra. Piatra încinsă fie ar fi crăpat, fie s-ar fi prăbușit de-a dreptul dacă ar fi fost o cantitate mare de apă. Din fericire, pereții și o parte din tavan au rămas în picioare”, a explicat el.
Lupta pompierilor cu flăcările a fost cu atât mai grea, având în vedere că nu puteau folosi cantități mari de apă imediat și trebuiau să aibă grijă să nu fragilizeze și mai mult structura din piatră. În același timp, salvatorii se luptau contracronometru să salveze cât mai multe artefacte istorice din interior.
„În momentul în care s-a observat incendiul, au fost puse la adăpost obiectele de tezaur, de patrimoniu, inclusiv coroana de spini, o tunică a Sfântului Louis… Încă nu e public inventarul, probabil se lucrează la ce s-a pierdut. Există și vești bune, și vești rele. În prezent, zona a rămas aglomerată, chiar dacă nu pot să intre în catedrală, sunt foarte mulți oameni care vin și fotografiază. Emoția o să treacă, o să se reconstruiască. Desigur, se vor regreta piesele de patrimoniu dispărute, ele nu mai pot fi refăcute și dacă sunt refăcute, nu mai au valoarea inițială, dar trebuie să ne bucurăm pentru ce a rămas în picioare: acele vitralii, rozasele, se pare că sunt neatinse, clopotele, care se bazează și ele pe o structură în mare parte din lemn, cel mai mare având vreo 13 tone. Dacă ar fi căzut ar fi dărâmat unul din cei doi piloni frontali. Să ne bucurăm că avem pe ce reconstrui după acest incendiu nefericit.”, a relatat ambasadorul României la UNESCO.
Mai departe, probabil că se va lansa un concurs internațional pentru proiecte de reconstrucție, însă catedrala nu mai are cum să fie aceeași din dimineața de 15 aprilie 2019. La fel cum a fost cazul reconstrucțiilor din trecut, Notre-Dame de Paris va fi schimbată, îmbunătățită, regândită. „Eu, personal, cred că ea nu va mai fi construită identic din simplul motiv că un lucru refăcut nu mai este un lucru original. De regulă, reconstrucțiile așa se fac, în ideea de a fi mai bune. Lemnul milenar din care erau făcute bârnele care susțineau acoperișul nu mai poate fi reprodus, autenticitatea aceea este pierdută. S-ar putea să vină cu ceva nou în privința acoperișului. Cred că va fi mai ușor decât cel de dinainte pentru că astăzi sunt alte tehnologii de construcție, așa că s-ar putea să nu mai fie nevoie de bârne de lemn cum a fost timp de sute de ani”, a explicat Cioroianu.
Nu trebuie, însă, să găsim un semn al sfârșitului lumii în acest incendiu, mai spune el. Istoria religioasă a Europei a fost plină de astfel de accidente. „Și noi avem multe biserici „arse” sau „negre” în România, erau multe locuri care se chemau „biserica arsă” sau „biserica neagră” tot de la incendii, mai ales pe vremea când se lumina cu lumânări. Un exemplu ar fi Biserica Neagră de la Brașov, tot de la un incendiu îi vine numele”.
Istoricul Marian Coman despre Notre-Dame: „Sfidează trecerea timpului, ne oferă iluzia unei nemuriri a culturii umanității”
Ne-am întâlnit și cu istoricul Marian Coman, lector la Universitatea din București, care a urmărit atent să vadă ce a fost salvat și în ce stadiu a rămas catedrala în urma incendiului. Marian Coman ne-a povestit despre istoria catedralei și despre faptul că Notre-Dame pe care o știam dinainte de incendiu este doar ultima versiune a acestei catedrale, care a fost reinventată de mai multe ori de-a lungul secolelor. Poate cea mai intruzivă reconstrucție a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, în viziunea arhitectului Eugène Viollet-le-Duc, cunoscut pentru restaurarea mai multor clădiri și structuri medievale de patrimoniu.
Edupedu.ro: De ce a fost atât de multă emoție din partea oamenilor? Ce reprezintă Notre-Dame?
Marian Coman: Fascinația noastră este în primul rând în fața unor clădiri care sfidează trecerea timpului, ne oferă iluzia unei nemuriri a culturii umanității, din cauza asta suntem atât de fascinați de astfel de structuri. Am citit recent o serie de cărți despre restauratorul catedralei din secolul al XIX-lea, Viollet-le-Duc, care e o figură fascinantă. Am citit despre proiectul pe care l-a făcut el pentru restaurarea catedralei, care era aproape în ruină în acel moment. Avea acolo o frază foarte interesantă care spune „fascinația față de trecut este, de fapt, un semn de disperare față de timpurile prezente”.
Catedrala pe care o știm noi acum e diferită față de cea din perioada medievală. Dacă ar fi să călătorim în timp la 1830, ar fi arătat foarte diferit. În afară de partea din față, de cele două turnuri și de portalul vestic, o bună parte din catedrală a fost reimaginată și reconstruită în secolul al XIX-lea.
Aș împărți istoria catedralei în două etape. Prima etapă e cea de simbol al Judecății de Apoi, al Ierusalimului ceresc, pentru asta a fost construită ea atunci. Catedrala era despre viitor, cine intra în ea trebuia să se gândească la Judecata de Apoi și la sfârșitul vremurilor. Din cauza aceasta a avut mai multe stadii de reconstrucție fiindcă fiecare episcop dorea să o facă din ce în ce mai spectaculoasă și să-i impresioneze și mai mult pe enoriași. E și o chestiune de evoluție tehnologică și de evoluție stilistică.
Edupedu.ro: Care au fost începuturile Notre-Dame?
Marian Coman: În secolul al XII-lea, pe la 1160, episcopul de Paris, Maurice de Sully, primul părinte al catedralei gotice, a fost foarte impresionat de noul stil arhitectural al vremurilor. Practic, stilul acesta s-a născut dintr-o competiție între episcopi și orașe – care avea catedrala mai înaltă. Concursul a continuat până când au atins limitele tehnologice și una din catedrale s-a prăbușit. Așa au aflat ei că nu le pot ridica mai mult.
Inițial, Notre-Dame trebuia să fie un ansamblu episcopal, cu piatră, străzi și palat episcopal mai mari. Au mărit chiar insula puțin, în Sena, ca să aibă mai mult spațiu, și piatra de temelie a fost pusă în 1163, în prezența regelui Franței și a Papei de la Roma, care au venit pentru ceremonie. Atunci a început șantierul care a durat secole. Acolo s-au adăugat diverse elemente arhitecturale până foarte târziu.
Edupedu.ro: Cu ce era diferită o catedrală față de bisericile episcopale de dinainte?
Marian Coman: Marea diferență dintre o catedrală de genul acesta și bisericile de dinainte este că pentru o clădire ca aceasta ai nevoie de un arhitect, adică ai nevoie de cineva care să gândească de la bun început cum o să stea în picioare. E o ecuație matematică destul de complicată între lățime, lungime și înălțime. În plus, specificul acestor catedrale este înălțimea, dacă vă uitați la ele, catedralele gotice sunt ca un joc de puzzle, în sensul că ele pot fi reduse la o dimensiune ca și cum ai împături și despături o hârtie. E o clădire foarte simetrică și pentru asta ai nevoie de un plan bun de la început. Nu știm mare lucru, însă, despre arhitecții medievali ai acestor catedrale.
Edupedu.ro: Cum a ajuns să aibă Notre-Dame structura pe care o cunoaștem astăzi?
Marian Coman: Ajungem astfel la povestea asta a reimaginării Evului Mediu. Atunci când a fost construită catedrala, oamenii priveau către viitor, către Judecata de Apoi. În momentul în care a venit Renașterea, s-a inventat termenul de „gotic”, care avea inițial un sens peiorativ. L-a inventat un istoric de artă și pictor italian, Giorgio Vasari, el fiind printre primii care-l folosește. Pentru el, „gotic” înseamna barbar, artă barbară, spre deosebire de arta renascentistă, pe care o considera artă civilizată, în sensul de artă greco-romană, idealul frumuseții clasice. Denumirea de gotic s-a răspândit din secolul al XVI-lea încolo.
În secolul al XIX-lea, apare curentul romantismului, care aduce goticul din nou în prin plan. Apare această nostalgie a cavalerilor, a credinței, a unei lumi de dinainte de Iluminism, și mai cu seamă această ruptură a modernității în care catedrala ajunge să simbolizeze un trecut pierdut, o epocă încheiată. Romanele de capă și spadă fac parte din această „nebunie”, iar Notre-Dame, în loc să mai fie un simbol al viitorului și al Judecății de Apoi, devine un simbol al trecutului și al unei epoci încheiate. Catedrala este romantizată în sensul cel mai literal al cuvântului.
Au mai avut loc incendii, însă niciunul la fel de mare. Oricum, refacerea de la mijlocul secolului al XIX-lea, condusă de Viollet-le-Duc, care era înnebunit de lumea asta a Evului Mediu și de nostalgia unui trecut idealizat, e radicală. Unele elemente de dinainte sunt recognoscibile, dar puține, în rest, șochează cât de mult a schimbat Viollet-le-Duc catedrala. Spre exemplu, garguii aceia simpatici care scot limba. Toți garguii de la Notre-Dame sunt creația lui Viorel LeDuc, nu existau înainte. Notre-Dame nu mai este o catedrală medievală, ci o imagine modernă a catedralelor medievale. Viollet-le-Duc a vrut să reconstruiască o catedrală medievală, dar a făcut-o așa cum își închipuia el că existau la vremea aceea. De aceea, tehnicile lui de reconstrucție ar fi considerate foarte invazive după standardele de astăzi, adică el a distrus și a reconstruit masiv după gustul lui.
Edupedu.ro: Și cum credeți că va fi reconstruită catedrala?
Marian Coman: Acum cred că va fi o dezbatere foarte interesantă și e de văzut ce vor reconstrui: catedrala din secolul XIX sau catedrala din secolul XIII? Cred că va fi o nouă imagine a Evului Mediu, nu va mai fi cea din secolul al XIX-lea. E interesant de văzut ce dezbateri vor fi între arhitecți și istorici. Avem și toată documentația de la precedenta renovare a lui Viollet-le-Duc. Însă, dacă ne ducem și mai mult în timp, e tot mai greu de văzut ce anume s-a adăugat și când. Până la urmă, dacă vorbim de o catedrală care este construită pe parcursul a câtorva sute de ani, este o poveste care continuă. Cred că cea mai bună soluție arhitecturală ar fi una nouă, o reinventare.
Edupedu.ro: Ce simbolizează Notre-Dame în lumea de azi?
Marian Coman: Sentimentul acesta al unei Europe în pericol ne face să căutăm simboluri ale civilizației europene și catedralele gotice sunt printre acestea, iar Notre-Dame a fost și reconstruită ca un simbol al statului Francez. Acum este un simbol destul de laicizat, adică mai degrabă un simbol al civilizației decât un simbol al bisericii, cel puțin în ultima sută de ani. De aceea cred că și cei care nu sunt francezi urmăresc cu multă atenție și au răspuns emoțional atât de intens.
Incendiul de la care a pornit lecția de istorie
O lume-ntreagă a privit cu sufletul la gură, luni 15 aprilie 2019, cum a luat foc una dintre cele mai recunoscute și vizitate monumente arhitecturale, catedrala Notre-Dame din Paris.
Mii de oameni s-au adunat pe malurile Senei, francezi și străini deopotrivă, să privească dezastrul, vizibil afectați de ce vedeau în fața ochilor. Emoția la momentul respectiv a fost foarte puternică și nu a fost împărtășită doar de francezi. Oameni din toată Europa și din lume au urmărit să vadă dacă pompierii reușesc să salveze edificiul gotic și artefactele istorice pe care le adăpostește. Autoritățile au relatat mai târziu că adevărata luptă cu flăcările a fost dusă pe ultima sută de metri în doar 15-30 de minute, momente decisive care ar fi însemnat fie salvarea catedralei, fie ruina ei. Au reușit. Imaginile care au apărut ulterior au arătat dezastrul din interior, dar din fericire, rozasele (vitraliile circulare), turnurile care adăpostesc clopotele și cea mai mare parte a structurii, inclusiv porțiuni din acoperiș, au rămas în picioare.
La câteva ore după stingerea incendiului, deja se adunaseră sute de milioane de euro pentru reconstrucția catedralei, o mare parte din bani fiind donați de cele mai bogate familii ale Franței. Mobilizarea a fost impresionantă, în prezent vorbim de peste un miliard de euro adunați pentru refacerea catedralei Notre-Dame de Paris.
După ce a mai trecut din emoția inițială, au apărut diverse discuții și polemici pe rețelele de socializare în care lumea saluta sau critica mobilizarea pentru salvarea catedralei. Nu vezi în fiecare zi cum o familie de miliardari donează pe loc 100-200 de mililoane de euro pentru o cauză.
Ne-am pus atunci câteva întrebări firești: De ce incendiul acesta a stârnit o emoție atât de puternică? Ce înseamnă această catedrală pentru Franța și pentru Europa? Care este istoria ei de-a lungul secolelor?
Ca să răspundem la aceaste întrebări, am contactat trei specialiști în istorie: Ambasadorul Adrian Cioroianu (istoric și delegat permanent al României pe lângă UNESCO), Prof. Dr. Ecaterina Lung (Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București) și Lector. Dr. Marian Coman (Departamentul de Istorie Universală și Relații Internaționale, Facultatea de Istorie, Universitatea București).
Adevărul e că, cel mai probabil, mobilizarea nu ar fi fost aceeași dacă nu era vorba de Notre-Dame de Paris. Istoria acestei clădiri și locul ei în cultura franceză și europeană sunt aparte. Desigur, mai sunt catedrale mari, cunoscute, dar niciuna nu are imaginea pe care o are Notre-Dame. Probabil că cel mai mult a contribuit la această imagine romantizată de catedrală medievală romanul lui Victor Hugo – Cocoșatul de la Notre-Dame. Toți am auzit de povestea cocoșatului care bătea clopotele celei mai mari catedrale din Paris, îndrăgostit de frumoasa Esmeralda. Fie că am citit cartea, fie că am văzut o ecranizare a ei (Disney sau muzicalul cu Gina Lollobrigida), povestea aceasta ne-a trecut pe la ureche tuturor. Apoi, clădirea în sine este un monument arhitectural impresionant. Construită vreme de sute de ani, salvată de la ruină și de la alte incendii mai mici de mai multe ori, de fiecare dată adăugându-se noi elemente arhitecturale, ea este o istorie scrisă în piatră a celor peste 850 de ani de când s-a pus piatra de temelie și până acum. E o istorie a oamenilor, timpurilor, tehnologiei, credințelor și evenimentelor care au avut loc. E un simbol european.
Citește și:
-
Basarab Nicolescu, primul olimpic român la matematică, stabilit de 50 de ani la Paris, despre incendiul de la Notre-Dame: Au fost imagini de sfârşit al lumii, uluitoare, de necrezut
-
VIDEO Incendiu devastator la Catedrala Notre-Dame din Paris, oprit după ore de luptă cu focul / Turla s-a prăbușit, dar structura a fost salvată/ Procurorii suspectează un accident, nu o mână criminală
-
VIDEO Incendiu la Notre-Dame. Parizienii se roagă și cântă în stradă
-
Familiile Pinault și Arnault, cele mai bogate din Franța, vor dona 300 de milioane de euro pentru catedrala Notre-Dame
-
În mai puțin de 24 de ore de la izbucnirea incendiului, donaţiile pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame au ajuns la 750 milioane de euro
-
Emmanuel Macron promite reconstruirea Catedralei Notre-Dame în termen de cinci ani
-
Notre-Dame: Premierul Franței anunță concurs internaţional de arhitectură pentru reconstrucţia turlei