Încă 232 școli și grădinițe au intrat astăzi în scenariul roșu la nivel național – Ministerul Educației

2.903 vizualizări
Foto: Pexels.com
Încă 232 de școli și grădinițe au intrat joi în scenariul roșu cu predare exclusiv online, potrivit ultimului buletin informativ transmis de Ministerul Educației. Astfel, de la 2.169 de unități de învățământ preuniversitar, câte erau miercuri în scenariul roșu, astăzi numărul lor a ajuns la 2.401.

În conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București) se înregistrează următoarea situație:

  10.364 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 4.891 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 2.401 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 2.401 de unități aflate în această situație, 368 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.033 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie. Data de referință pentru aceste informații este 22 octombrie, ora 12:00.

Peste 7.100 de școli și grădinițe din România sunt în scenariile roșu și galben, până acum. Asta înseamnă 40% din numărul total de unități de învățământ din țară, 17.656. Trecerea masivă în scenariul roșu a școlilor a fost din cauza depășirii ratei de infectare din localități, în special, numărul cazurilor de infectare din școli (un alt criteriu de închidere a instituțiilor) fiind mult mai mic.

Sursă foto: Pexels.com

Citește și:
Toate școlile din județul Cluj, la un pas de scenariul roșu. Decizia finală o va lua Comitetul de Urgență, diseară
BREAKING Record de cazuri de coronavirus: 804 în București, 4.902 la nivel național, incidența de 3 la mia de locuitori depășită în Alba, București și Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălina Curceanu: Putem să avem bani, putem să avem orice, dar dacă nu avem tineri instruiți, totul rămâne în urmă. E greu să-ți imaginezi că, apoi, ai miniștri, guverne care înțeleg importanța educației și a investiției în știință, în cercetare

Fără tineri instruiți rămânem în urmă – este semnalul tras de Cătălina Curceanu, director de cercetare la Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, filiala din Frascati, care susține că…
Vezi articolul

Nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, „subliniată” de Ligia Deca la o întâlnire OCDE, în aceeași zi în care a declarat „acoperitor” bugetul de 2,1% din PIB alocat pentru Ministerul Educației în 2023 – cel mai mic procent din istoria recentă

Am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, scrie într-o relatare de la Paris Ministrul Educației, Ligia Deca,…
Vezi articolul