În zona educației, cred că prioritatea zero trebuie să fie programul „Masa sănătoasă”. Va fi scopul meu ca în luna iunie să cer diferența de bani, spune ministrul Educației și Cercetării / Guvernul a amânat în decembrie prevederea din legea Educației care are ca țintă 1 milion de elevi

Foto: Cristian Nistor/ Agerpres Foto

Ministrul Daniel David a spus că orice suplimentare de buget pentru Ministerul Educației, când situația economică o va permite, va fi alocată către programul „Masă sănătoasă”. „Va fi scopul meu ca în luna iunie să cer diferența de bani“, a spus ministrul într-un interviu la Europa Liberă. Amintim, Guvernul a alocat anul acesta prin ordonanța trenuleț, doar 1,1 miliarde lei care nu ajung pentru ținta de 1 milion de elevi asumată inițial prin Legea Educației.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat că în iunie, (n. red când se încheie anul școlar) va cere diferența de bani pentru programul masă sănătoasă pe care îl consideră “prioritatea zero”. El a spus că programul contribuie la rezolvarea unor probleme sociale și educaționale legate de abandon.

Amintim, în prezent, programul se desfășoară în 450 de școli pentru aproape jumătate de milion de elevi. Asta deși legea educației și programul de guvernare al actualului guvern prevăd asigurarea mesei pentru cel puțin 1 milion de elevi în 2025.

Răspunsul lui Daniel David

Daniel David: Deși ținta în programul de guvernare era mult mai mare, va fi scopul meu ca în luna iunie să cer diferența de bani, fiindcă masa caldă nu e o chestie numai socială, adică vrei să ajuți pe cineva care are probleme sociale. Eu știu că este și un mecanism care contribuie la ce ați spus aici, la reducerea abandonului școlar. Și puse toate lucrurile cap la cap, cred că ne pot ajuta ca să vedem în următorii ani o reducere acestor rate extraordinar de mari și care nu fac cinste unei țări moderne din Uniunea Europeană în 2025.

Europa Liberă: Vă gândiți că poate la o eventuală rectificare?

Daniel David: Nu poate..  voi cere. Deci orice suplimentare de buget pentru mine, în zona educației, dacă vreți, prioritatea zero este masa caldă. Discutăm și de alte nevoi care mai pot să apară.

Și ținta.. Noi ne-am angajat pe 2025, ne-am angajat la o anumită țintă. Toți înțelegem că începutul de an e complicat, dar dacă condițiile economico-financiare se așează și începem să discutăm, să mai relaxăm unele criterii și să ajutăm unele domenii, în zona educației, cred că prioritatea zero trebuie să fie masa caldă. E și o problemă socială și este și o problemă educațională, în sensul că, de fapt, nu este o problemă, contribuie la rezolvare a unor probleme sociale și a unei probleme educaționale legată de abandon.

Informații de context

Programul de masă în școli este parte a unei strategii mai ample de combatere a abandonului școlar, evoluția acestuia fiind prezentată în mod constant de Edupedu.ro. Probleme precum infrastructura școlară inadecvată, lipsa personalului calificat pentru pregătirea și distribuirea meselor, dar și lipsa fondurilor locale au întârziat în mod repetat punerea în aplicare a măsurilor promise.

Programul „Masă Sănătoasă” s-a aplicat anul trecut ca o extindere a programului “Masă caldă”, însă pentru doar jumătate din numărul de elevi și copii prevăzuți în Legea Educației. Guvernul Ciolacu a decis să facă economii în an electoral și să amâne până în ianuarie 2025 prevederea care include 1 milion de elevi beneficiari. Nici de la 1 ianuarie 2025 nu s-a aplicat, conform ordonanței „trenuleț” de la final de 2024.

Numărul elevilor beneficiari ai Programului Național „Masă sănătoasă”, în acest an școlar 2024-2025, a crescut doar cu 11.566, față de anul școlar 2023-2024, potrivit proiectului de HG pus în dezbatere publică în decembrie 2024. Suma rămâne tot 15 lei pe zi pentru un elev.

„Programul național “Masă sănătoasă” s-a derulat în 1.463 de unități de învățământ, pentru un număr de 522.341 beneficiari preșcolari și elevi (în perioada specifică anului școlar 2023-2024), și respectiv 533.907 beneficiari preșcolari și elevi (în perioada specifică anului școlar 2024-2025), se precizează în nota de fundamentare.

Astfel că, „se impune continuarea și extinderea programelor prin care se acordă copiilor și elevilor un suport alimentar, ca măsură rapidă de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și abandon școlar”, potrivit documentului.

Citește și:
BREAKING Salariile profesorilor și ale angajaților din educație sunt înghețate în 2025, concursul de Titularizare este blocat și primele didactice și tichetele educaționale sunt în pericol. Ordonanța de Urgență „trenuleț” a fost publicată în Monitorul Oficial
Suma pentru masa la școala rămâne 15 lei pe zi pentru fiecare elev și în 2025. Numărul elevilor din programul „Masă sănătoasă” a crescut doar cu 11.000 în acest an școlar, față de precedentul – proiect de HG

Exit mobile version