Sunt 50 de școli care nu pot fi deschise luni, 8 februarie, din cauze care țin de infrastructură sau pentru că profesorii au vulnerabilități medicale, potrivit ministrului Educației. Declarația a fost făcută la Realitatea Plus.
„În București sunt 5. Este Liceul „Tonitza”, este Liceul Traian Vuia, care necesită o reevaluare, sunt cele două grădinițe, 35 și 285 și cred că este Școala Gimnazială nr. 124.
În Constanța sunt 7 astfel de școli. Și contabilizăm situațiile speciale, intervenții punctuale în afara cadrului general, cu scenariile, din cauze de tipul lipsă apă, lipsă infrastructură, lipsă condiții de distanțare și mai e ceva, sunt școli în care o masă critică de cadre didactice au vulnerabilități certificate medical, care le împiedică să se prezinte fizic și atunci, e firesc, nu pot fi profesorii, nu are rost să deschizi școala cu prezență fizică.
Avem 50 de școli centralizate în toată țara, care nu pot fi deschise din astfel de motive”.
Ministrul a mai spus că fiecare inspectorat va afișa duminică numele școlilor care sunt închise din motive speciale.
În România sunt 17.656 de unități de învățământ care se redeschid luni, pentru elevi, conform scenariilor stabilite prin ordinul comun dat vineri, 5 februarie.
În documentul amintit există un paragraf prin care școlile pot solicita suspendarea cursurilor și trecerea lor în online în mod justificat, indiferent de condițiile epidemiologice din localitate.
„Art 3, (2) În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB”.
Scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ sunt următoarele:
Verde: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie sanitară.
Galben: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori – Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie sanitară. Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Roșu: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar. Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studii.
Foto: Edupedu
1 comment
Bună ziua,
Infomati-vă mai bine, în București și școala 280, cea mai aglomerată din sectorul 5, va incepe tot online!
Din octombrie 2020 această școală a rămas fără personal medical, cu toate că au anunțat insistent situația de la acea dată, nici pînă astăzi nu s-a rezolvat!
Zi bună!