Redeschiderea școlilor în Spania, în zonele unde s-au aplicat măsuri stricte de distanțare și igienă, nu a avut efecte semnificative asupra evoluției pandemice în primele 2-3 săptămâni, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Politehnică din Catalonia (UPC), dar recent publicității. Acesta notează doar o creștere ușoară a ratei de infectare, în urma redeschiderii școlilor, în majoritatea comunităților autonome spaniole incluse în cercetare, cu o singură excepție care necesită investigații suplimentare.
- Studiul referitor la școli face parte dintr-un raport mai larg intitulat “Analiză și predicții referitoare la Covid-19 pentru UE-AELS-Marea Britanie și alte țări”. Autorii semnalează de la bun început că este vorba doar despre o primă evaluare, ce are loc la foarte scurt timp după redeschidere – între 2 și 3 săptămâni (învățământul spaniol este descentralizat, administrat separat în regiunile autonome ale țării, iar școala -a deschis treptat, în acestea, în septembrie).
Raportul arată că, de la bun început, era de așteptat ca cel mai important factor de risc în școli să fie incidența Covid-19 în apropierea instituției de învățământ și, drept urmare, ca majoritatea cazurilor raportate în școli să provină din afară, nu în urma transmisiei în interiorul școlii. Studiul de față a urmărit dacă tendințele epidemiologice de la final de septembrie au fost afectate de redeschidere și dacă, statistic, incidența după criterii de vârstă a crescut în cazul vârstelor mici.
- Pentru că nu toate regiunile Spaniei oferă date în funcție de vârsta persoanelor infectate, au fost luate în calcul doar acele comunități autonome care oferă astfel de informații: Andaluzia, Castillia și Leon, Catalonia, Comunitatea Valenciană. Acestora li se adaugă Madridul în estimările generale, având în vedere numărul foarte mare de infectări raportat acolo.
Autorii arată că în toate aceste regiuni exista, când a început școala, o incidență mare, între 127 și 544 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar peste tot a fost introdus, în școli, un protocol strict de igienă și măsuri de prevenție, de la folosirea măștilor începând cu elevii de șase ani, la ventilarea claselor și organizarea în grupuri de contact limitat (limitarea contactelor cu elevi din alte clase).
Potrivit raportului, redeschiderea nu a marcat o schimbare semnificativă a tendințelor privind incidența generală a cazurilor de Covid-19 în niciuna dintre comunitățile autonome analizate. Ba chiar în Comunitatea Valenciană s-a menținut timp de trei săptămâni tendința de scădere a incidenței, înainte ca aceasta să crească ușor în ultima săptămână analizată.
S-a schimbat, însă, semnificativ incidența cazurilor de Covid-19 în rândul tinerilor?
În Catalonia s-a făcut simțită evoluția tipică a epidemiei: în primele luni, cei mai afectați au fost bătrânii, apoi media a coborât pe măsură ce a crescut numărul de cazuri în rândul tinerilor de 20-29 de ani, pe timpul verii. În septembrie, s-a făcut simțită o creștere ușoară, de 2-3 puncte procentuale, în cazul celor mai tineri dintre localnici, creștere ce se suprapune cu datele provenite din anchetele de contact și din testările în masă efectuate în această comunitate.
87% dintre cazurile primare raportate în școlile din Catalonia, în primele două săptămâni, nu au determinat un al doilea caz în școală, 7% au cauzat un singur alt caz, 4% au infectat alte două persoane, 1% au infectat 3 și 0,6% – mai mult de 3.
În Andaluzia, situația este similară celei din Catalonia.
În Comunitatea Valenciană se face simțită o scădere a incidenței în grupurile de vârstă 0-9 ani și 10-19 ani, după redeschiderea școlilor, dar autorii spun că, aici, procentele pot fi afectate de creșteri semnificative în rândul bătrânilor, în cazuri asociate unui anume focar.
O excepție este Castillia și Leon, comunitate unde situația a început ca în celelalte regiuni menționate, dar unde în ultimele două săptămâni s-a simțit o creștere semnificativă a incidenței în grupul de vârstă 0-9 ani, situație ce trebuie lămurită în perioada următoare.
Studiul poate fi consultat integral aici.
Photo 193559333 © Javiindy – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.