Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC) a anunțat, marți, că a inaugurat o grădină cu diverse instrumente educative pentru copii mici, Grădina Senzorială “Magic”. Evenimentul a avut loc în prezenta rectorului UAIC, Tudorel Toader, dar și a primarului Mihai Chirică. Lansarea a avut loc în contextul în care recomandările Ministerului Sănătății, în pandemia Covid-19, spun că trebuie feriți copiii de locurile de joacă unde sunt obiecte folosite în comun. Ieri, aceste precauții par să fi fost respectate, totuși, involuntar: mai mulți ieșeni semnalează, în comentarii pe pagina de Facebook a primarului Mihai Chirică, faptul că parcul nu era deloc deschis marți după-amiază, deși abia fusese inaugurată zona interactivă.
UAIC a anunțat, într-un comunicat de presă, că această grădină senzorială e amenajată în parcul ieșean Titu Maiorescu și face parte din cadrul unui proiect numit „Spații inovatoare de învățare pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 10/11 ani (TELESPA)”. Zona e dedicată copiilor de până la 11 ani și “conține materiale educaționale de exterior destinate procesului de învăţare, structurate pe domenii de dezvoltare specifice vârstelor mici prin integrarea tuturor simţurilor”.
- Printre acestea: spirale senzoriale de diferite texturi, un glob pământesc, panouri tip staţie meteo, jocuri educative, tunelul culorilor, băncuța curcubeu, panouri cu iluzii optice. “De asemenea, grădina mai conține echipamente care stimulează termocepția (termometre, stropitori, măsuță pentru nisip și apă), cronocepția (ceas solar, clepsidre), echilibriocepția (tobogane, fotolii suspendate, balansoare) sau sensibilitatea proprioceptivă (oglinzi deformatoare, oglinzi convexe).”
Pe acest proiect sunt cheltuiți 25.146 de lei. Accesul în Grădina Senzorială „Magic” este gratuit pentru copiii angajaţilor și studenților UAIC și copiii de la Grădiniţa şi Şcoala „Junior”, precizează comunicatul, dar acesta nu menționează condițiile de acces pentru alți copii.
Lansarea are loc în condițiile în care, în “Recomandările privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (Covid-19)“, Ministerul Sănătății menționează:
- “Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/obiecte comune de către un număr mare copii.”
Marți după-amiază, cei mici păreau, însă, feriți de grădina senzorială: la scurtă vreme după ce primarul Mihai Chirică a publicat pe pagina sa de Facebook un set de fotografii de la lansare, cititorii au atras atenția că parcul fusese deja închis:
- “Domnule Mihai Chirica, nu exista niciun program afișat, iar porțile parcului sunt încuiate. Am dus copiii din Zimbru pana acolo, ca să plângă cea mare de 5 ani la gard că nu poate intra la joacă. Se uita printre gratii. Va închipuiți cum arata un copil care se uita printre gratii la parculet? Dacă părinții termina munca la ora 16-17, când să meargă cu copiii în parc? Când este deschis? Frumoase poze, ce să spun… păcat de atâta muncă, să nu se bucure copiii!”, a scris o localnică
- “Si cand il deschideți și pentru copii? In decembrie? Tocmai am fost si e inchis si păzit de paznic”, a scris altă persoană
- Iar o a treia a venit, ulterior, cu informații primite de la paznic: “Tocmai ce am fost cu copilul si mi-au sp domnii de la paza ca este deschis pana la ora 18!!”
Mesajul primarului Chirică: