O nouă disciplină, Educație pentru viață, va fi introdusă în noile planuri de învățământ, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, într-o conferință de lansare a proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!”, de educație juridică pentru elevi. Oficialul a precizat că această disciplină va fi cuprinsă în noua Lege a Educației, depsre care a spus că „sunt optimist că vom avea susținerea Parlamentului pentru a promova noua Lege a Educației, în care vom avea această disciplină complexă, „Educație pentru viață”, începând din septembrie 2023”.
„Susținem educația juridică. O susținem până într-acolo încât ea va trebui să devină un modul esențial în cadrul disciplinei de educație pentru viață, care va fi o disciplină ceva face parte din planurile de învățământ, noile planuri de învățământ implementate începând cu septembrie 2023. Sunt optimist că vom avea susținerea Parlamentului pentru a promova noua Lege a Educației, în care vom avea această disciplină complexă, „Educație pentru viață”, începând din septembrie 2023. O disciplină care va trebui să aibă un modul de educație pentru sănătate, în care să fie implicați medicii alături de profesorii de biologie pentru a vă putea preda aceste lucruri în cea mai bună formă, în cea mai accesibilă și cea mai interesantă pentru voi. Alături de educație pentru sănătate, educație juridică este o componentă extrem de importantă. Profit de ocazie pentru a mulțumi colegilor din Uniunea Națională a Barourilor din România și a le spune că avem nevoie mare de implicarea lor și în continuare odată ce vom avea o abordare structurală, vom avea nevoie de colegi, avocați, juriști, de persoane cu experiență pentru a putea preda educație juridică în școli”, a declarat ministrul Cîmpeanu.
(…) Educație pentru sănătate, educație juridică, educație financiară, sunt și alte module cum ar fi educație rutieră sau educație pentru alimentație sănătoasă… Mai multe componente care vor fi cuprinse în această disciplină educație pentru viață și care vor fi predate modular, adaptat la vârsta elevilor de gimnaziu și liceu. Pentru asta avem mult de lucru pentru a definitiva planurile de învățământ în așa fel încât din septembrie 2023 ele să fie prezente în fiecare școală românească”, a mai spus ministrul.
„Eu aș adăuga la titlul acestui proiect “Fii avocat în școala ta, respectându-ți profesorii” – e un lucru foarte important în orice școală”, a încheiat acesta.
Încă din iunie 2021 ministrul Educației a vorbit despre faptul că Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală la care părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie.
Secretarul de stat Sorin Ion a precizat apoi că propune angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții. Acesta a precizat că „În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor”.