În mai bine de jumătate dintre școlile ai căror directori sau profesori au participat la un sondaj Salvați Copiii, școli unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar vine doar săptămânal / ocazional, iar în aproximativ un sfert spațiul fizic nu este amenajat pentru elevii cu dizabilități, potrivit unui comunicat al organizației. Salvați Copiii face un apel, cu această ocazie, ca toate instituțiile să se implice pentru creșterea gradului de incluziune în școli.
Potrivit sondajului:
- În 54,7% dintre școlile de masă unde învață și elevi cu CES, școli reprezentate în acest sondaj, consilierul școlar vine doar săptămânal/ocazional. În 44,3% dintre ele elevii cu CES beneficiază de serviciile unui consilier școlar permanent
- În 27,1% dintre școlile din anchetă, spațiul fizic nu este adaptat în niciun fel pentru elevii cu dizabilități.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-14 noiembrie 2022 în rândul a 192 de respondenți, directori de școli și profesori. În școlile respondente, au fost identificați 1.125 de copii cu CES, în condițiile în care în aceste școli învață aproximativ 50.000 de elevi; dintre aceștia au un diagnostic medical 625, iar dintre cei diagnosticați 375 au recomandare de însoțitor. Totuși, mai puțin de jumătate, doar 125, beneficiază de însoțitor (shadow, părinte însoțitor, profesor itinerant, profesor de sprijin etc.).
Dintre școlile cuprinse în anchetă, 66,7% sunt în mediul rural, iar 33,3 % sunt în mediul urban.
Ce spun participanții la cercetarea Salvați Copiii, în ceea privește:
Resursele pentru Incluziunea copiilor cu CES:
- 169 (88%) dintre școli au consilier școlar;
- 70 (36,5%) dintre școli beneficiază de profesor de sprijin;
- 49 (25,5%) dintre școli beneficiază de profesor itinerant;
- 100 de școli (52,1%) beneficiază de logoped;
- Alte resurse în 6 școli (3,1%).
În ceea ce privește gradul de pregătire a cadrelor didactice din școală pentru activități care necesită competențe necesare de a lucra cu copiii cu CES:
- 11,5% dintre respondenți consideră că sunt pregătite în foarte mare măsură;
- 12% dintre respondenți consideră că au competențe, dar este nevoie de mai mare implicare;
- 15,6% dintre respondenți consideră că sunt pregătite în mare măsură;
- 17.7 % preferă să nu răspundă la această întrebare;
- 43,2% dintre respondenți consideră că au competențe minime.
În ceea ce privește întrebarea referitoare la adaptările spațiului fizic pentru persoane cu dizabilități:
- 135 (70,3%) de școli au rampă de acces;
- O școală (0,5%) are lift pentru scaun rulant;
- 10 (5,2%) dintre școli au toalete adaptate pentru persoane cu dizabilități;
- 12 (6,3%) Altele;
- 52 (27,1%) Spațiul fizic nu este adaptat în niciun fel.
În România, elevii cu cerințe educative speciale (CES) și/sau cu dizabilități sunt cuprinși în învățământul special și, o parte dintre ei, în învățământul de masă. Ei reprezintă 1,8% din populația școlară (53,2 mii de elevi) și se regăsesc la toate nivelurile de educație, notează organizația. Aceasta precizează:
- Distribuția pe categorii este următoarea: 43.063 de elevi cu CES; 9.268 de elevi cu certificat de handicap; 46 de elevi școlarizați în spital; 828 de elevi școlarizați la domiciliu.
- Numărul elevilor cu CES și/sau dizabilități incluși în învățământul de masă diferă de la un nivel de educație/rută de formare la alta. Astfel, efectivele din învățământul primar sunt relativ similare cu cele din învățământul gimnazial. Însă, la nivelul învățământului secundar superior (liceu și școală profesională) efectivele scad la aproape jumătate, fapt care atrage atenția asupra reducerii caracterului incluziv al învățământului de masă odată cu trecerea la nivelurile superioare de educație.
Salvați Copiii menționează că derulează șapte programe locale pentru a sprijini educațional și social copiii cu CES, în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti, prin proiectul O şcoală pentru fiecare.
Obiectivul proiectului este să contribuie la prevenirea abandonului școlar și la o mai bună incluziune a copiilor în risc de abandon școlar și copiilor cu CES, prin servicii integrate de prevenire și intervenție, inclusiv prin intervenții asupra părinților/reprezentanților și specialiștilor din educație și servicii sociale.
Intervențiile care se adresează copiilor cu CES includ: oferirea de sprijin educațional direct, activități de dezvoltare personală realizate de către cadre didactice și consilieri angajați prin proiect, formarea cadrelor didactice și a personalului de sprijin pentru lucrul cu copii din această categorie pe baza metodologiei de intervenție SNAP (Students Needs Action Pack) dezvoltată de Salvați Copiii Internațional și adaptată la contextul românesc.
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.