În jumătate dintre localitățile fără niciun caz de Covid-19 raportat, elevii nu pot merge la clasă pentru că școlile au sub 60% dintre angajați vaccinați / În 3 comune, semnalul de telefonie necesar școlii online e slab sau inexistent

5.779 de vizualizări
Principalii indicatori pentru Educația din România
Foto: World Vision România
Un număr de 46 de localități din România au fost identificate de Edupedu.ro ca având zero cazuri de Covid-19 raportate (rată de infectare 0,00 la mie), conform datelor agregate de platforma Graphs.ro, aferente zilei de sâmbătă, 6 noiembrie. Dintre acestea, 43 figurează cu unități școlare locale. Iar dintre acestea din urmă, jumătate – 22 de localități, toate din zone rurale – vor începe luni școala în format online, pentru că au o rată de vaccinare a personalului școlar de sub 60%, conform datelor agregate și publicate de inspectoratele școlare județene vineri, 5 noiembrie.

În trei dintre aceste localități forțate să reia școala în format online, platforma Aisemnal.ro menționează semnal de telecomunicații slab, foarte slab sau inexistent în mare parte sau în întreaga localitate. Este vorba despre Dodești (Vaslui), Spulber (Vrancea) și Ponor (Alba).

Patru dintre școlile din localitățile cu rată de infectare 0,00 la mie menționează o rată de vaccinare a personalului școlar de exact 60%, cât este pragul impus pentru începerea școlii față în față.

Context: Prin ordinul de ministru comun referitor la scenariile de funcționare a școlilor începând de luni, 8 noiembrie, se introduce rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ drept condiție pentru reluarea școlii cu prezență fizică, astfel:

Art. 31 (1) Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat.

(2) Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat.”

Județ – Localitate – rata de vaccinare în școala locală (note privind acoperirea semnalului telecom)

Alba – Cenade – 47,06%

Alba – Ocoliș – 50%

Alba – Ponor – 57,14% – Semnal la limită de sensibilitate/fără semnal

Arad – Hălmăgel – 29%

Bihor – Șinteu – 60,00%

Bistrița-Năsăud – Coșbuc – 68,18%

Bistrița-Năsăud – Runcu Salvei – 61,9%

Botosani – Cordăreni – 38 %

Botosani – Prăjeni – 66%

Braila – Siliștea – 50%

Caras Severin – Bănia – 63%

Caras Severin – Coronini – 40%

Cluj – Râșca – 33%

Constanta – Horia – 84,60%

Dolj – Catane – 60%

Dolj – Seaca de Pădure – nu figurează pe lista școlilor

Dolj – Siliștea Crucii – 53%

Hunedoara – Bătrâna – nu are școală

Hunedoara – Lelese – 66,67%

Ialomita – Coleleia – 67%

Maramures – Asuaju de Sus – 93,3%

Maramureș – Săcel – 53,57%

Maramures – Șieu – 67%

Mehedinti – Balta – 38%

Mehedinti – Dubova – Nu figurează pe lista școlilor

Mures – Cozma – 91,67%

Olt – Călui – 60%

Olt – Dobrun – 70%

Prahova – Jugureni – 40%

Satu Mare – Orașu Nou – 73,33%

Satu Mare – Micula – 77,55%

Satu Mare – Racșa – 61,53%

Salaj – Dragu – 68,00%

Sibiu – Jina – 21,42% (Articol Turnul Sfatului: populația locală nu dorește să se vaccineze)

Sibiu – Ludoș – 50%

Sibiu – Merghindeal – 68,18%

Sibiu – Tilișca – 52,63%

Suceava – Breaza – 31,58% 

Timis – Balinț – 71,43%

Timis – Bara – 60%

Timis – Secaș – 28,57%

Vaslui – Dodești – 44,44% – zone mari cu semnal slab

Vaslui – Mălușteni – 40%

Vrancea – Negrilești – 40%

Vrancea – Paltin – 53,57%

Vrancea – Spulber – 37,93% – zone mari cu semnal slab/inexistent


8 comments
  1. Asta da prostie…ii tine in on-line unde nu sunt cazuri si unde sunt peste 10 la mie ii trimite la scoala,ca deh..s-au vaccinat profesorii.
    Vai de capul lor!!!!
    Ma mir ca nu ii doare..

  2. Decizia ministerului este nu doar arbitrară ci abuzivă, având o clară și evidentă conotație penală. Nu înțeleg de ce cei afectați direct nu acționează, ci acceptă infracțiunea de abuz în serviciu a celui în cauză.[comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  3. Ma bucur ca propagati fara discernamant aceeasi retorica lansata de ministrul Campeanu, de dragul unor titluri bombastice.
    Sper ca, atunci cand ati scris acest articol, v-ati amintit ca acelasi ministru a decuplat functionarea scolilor in format fizic de rata de incidenta din localitatea respectiva, ca acum sa conditioneze inceperea cursurilor de o rata de vaccinare stabilita arbitrar. Presupun ca sesizati ironia sau, dupa caz, absurdul unei astfel de decizii.
    Cum poate incepe scoala in siguranta cand nu se ia in calcul decat faptul ca profesorii ar putea imbolnavi elevii? Directia de transmitere a virusului este cumva unilaterala? Dupa logica dlui ministru, elevii nu se pot imbolnavi unii pe ceilalti si prefera sa ignore realitatea, aruncand iar vina exclusiv asupra profesorilor.
    Daca dl ministru creeaza in mod artificial tensiuni intre parinti si personalul didactic, cred ca macar dv, ca jurnalist obiectiv si echidistant, ati fi putut aborda problema din cu totul alta perspectiva.
    Pentru a nu alimenta polemici inutile, sunt vaccinat, am certificat verde, dar am si copii care merg la scoala incepand de luni. Credeti ca sunt mai linistit ca invata intr-o scoala unde 80% dintre profesori sunt vaccinati, in conditiile in care 6 ore stau printre colegii lor de clasa? Va imaginati cumva ca riscul de expunere este mai mic, intr-o localitate cu incidenta 11/1000?

  4. Asta se numeste “discriminare” as spune eu.
    Si daca s-ar vaccina maine profesorii, tot mai trec minim 2 saptamani (Johnson parca) sau 6 saptamani (Pfizer) sau 8 saptamani (Astra -zeneca – daca se mai foloseste) pana cand sunt declarati vaccinati.
    Ma gandesc ca onor ministerul va cere derogare ca sa fie declarati vaccinati din prima zi ! Logica lor.

  5. Situatia era previzibila; cred ca am descris o chiar inainte de a se lua mareata decizie. In orice tara civilizata ar urma demisia ministrului care a semnat glorioasa hotarare, la noi insa vor fi blamati profesorii pentru ca nu s au vaccinat, apoi baietii isi vor vedea mai departe de afacerile lor si vor fi ocupati cu adevarata lor preocupare si anume impartirea cascavalului PNRR.

  6. Campeanu si tampenile lui! De vina este si presedintele, premierul, ministrul sanatatii, specialistii care semneaza asemenea ordine. Daca un om o ia pe aratura unde toata lumea ii spune ca rata de 6 la mie este o inventie, vacante fortate, rata de vaccinare la profesori, etc. Asta nu inseamna ca toti ceilalti trebuie sa semneze ca primarul.

  7. Vai, ce să spun…
    Ce motiv au mai găsit…
    Iar le-a dat prostia pe nas ălora mai mari?
    Păi elevii sunt vaccinați? Ei nu sunt o problemă pentru ceilalți? În învățământ avem profesori și elevi! În aceeași oală toți, căci nu ar mai exista sistemul de învățământ altfel! Trebuie să se supună toți, sau niciunul! Este vaccin și pentru elevi!
    De ce ne legăm la cap când nu ne doare?
    Dacă elevii nu sunt obligați să se vaccineze(deci, nu se tem de virus), atunci ce puneți paie în capul profesorilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Președinta institutului internațional privind frauda academică IRAFPA, în afacerea de plagiat a ministrului Bode, verificată integral doar cu softuri: “Procentul de plagiat identificat cu software nu înseamnă mai nimic” / “Adevărata metodă” e compararea textelor, pe care o pot face doar specialiștii

Programele de detectare a plagiatului ar trebui să aibă un rol limitat investigațiile asupra cazurilor de plagiat și “adevărata metodă constă în compararea textelor asupra cărora planează suspiciuni, iar specialiștii…
Vezi articolul

Croația pilotează școala primară pe tot parcursul zilei, într-un proiect pe care dorește să-l aplice la nivel național peste doar patru ani / Reforma – introdusă în pofida dificultăților existente: programul în două schimburi, dezechilibre în alocarea resurselor, pregătirea profesorilor

Croația a lansat, anul acesta, o reformă majoră a sistemului său de învățământ primar, prin pilotarea școlii cu program lung în câteva zeci de unități de învățământ. Iar țara intenționează…
Vezi articolul

Fraudele academice “se învață la liceu”: peste jumătate dintre liceenii participanți la un studiu spun că au luat informații de pe net fără să precizeze acest lucru – studiu al Universității din București / Profesorul Dumitru Sandu: Acolo unde profesorii sunt percepuți ca fiind toleranți, apare un fenomen de contagiune

Unul din trei liceeni bucureșteni participanți la un studiu al Universității din București spun că, pe parcursul anilor de liceu, au preluat uneori, frecvent sau foarte frecvent de pe internet…
Vezi articolul

Independența instituției care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele din România, în pericol. ARACIP ar urma să fie puternic politizată, atrage atenția Ovidiu Voicu, președintele Centrului pentru Inovație Publică: Nu pot să facă parte din consiliul Agenției cei care vor să fie evaluați, pentru că nu ar mai fi evaluarea externă

Ministerul Educației a organizat, luni, 27 decembrie, o dezbatere publică în legătură cu proiectul unei Hotărâri de Guvern care schimbă modul de funcționare al instituției care acreditează toate școlile și…
Vezi articolul