În instanță, pentru burse: Elevii din Constanța au dat în judecată 12 consilii locale pentru că nu acordă burse școlarilor

504 vizualizări
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) anunță că a dat în judecată, săptămâna aceasta, 12 consilii locale din județul Constanța, pentru nerespectarea obligației legale de a acorda burse școlare elevilor.

Elevii “au depus luni și marți 12 cereri de chemare în judecată împotriva următoarelor UAT-uri: Comuna Cogealac, Comuna Crucea, Comuna Băneasa, Orașul Hârșova, Comuna Lipnița, Comuna Mihail Kogălniceanu, Comuna N. Bălcescu, Comuna Topalu, Municipiul Medgidia, Comuna Gârliciu, Comuna Dumbrăveni și Comuna Mereni”, informează AEC.

Elevii precizează că dreptul lor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu este stipulat de art. 82, alin. (1) din Legea educației naționale. Conform alin. (2) al aceluiași articol, consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

Comunicatul integral al Asociației Elevilor din Constanța:

“Ref: Asociația Elevilor din Constanța cheamă în judecată 12 consilii locale pentru că nu acordă burse elevilor!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a acționat săptămâna aceasta 12 consilii locale din județul Constanța pentru nerespectarea obligației legale de a acorda burse școlare elevilor, ca urmare a lipsei de răspuns venită din partea autorităților la solicitările beneficiarilor primari ai educației.

Dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu este stipulat de art. 82, alin. (1) din Legea educației naționale. Conform alin. (2) al aceluiași articol, consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

Ca urmare a analizei realizate în cadrul studiului Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța în anul școlar 2018-2019, realizat în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii, ce are drept scop aducerea în atenția publică a gradului și modului în care primăriile își respectă obligațiile legale față de asigurarea accesului echitabil la educație, reprezentanții AEC au identificat 22 din 70 de UAT-uri care nu acordă burse elevilor, iar în cazul a 6 dintre cele 70 nu s-au putut obține informații.

Astfel, în data de 24 septembrie au fost trimise adrese către toate cele 22 de primării, prin care solicitam alocarea de urgență a fondurilor pentru burse, precum și adoptarea în proxima ședință de consiliu local a unei hotărâri pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor. Din păcate, organizarea haotică a autorităților administrației publice locale s-a evidențiat din nou, deoarece în termen de 30 de zile doar 2 dintre aceste localități au răspuns, comunele Mircea Vodă și Aliman.

Răspunsurile acestora s-au aflat în antiteză, Primăria Comunei Aliman comunicându-ne faptul că în ședința din data de 30 octombrie au adoptat o hotărâre pentru aprobarea burselor, ca urmare a cererii AEC, în timp ce comuna Mircea Vodă a negat cu vehemență obligația de a acorda burse, spunând în același timp, într-un mod batjocoritor pentru elevii din localitățile ce aparțin de aceasta, că acordarea burselor nu este o prioritate pentru UAT, fapt ce le-a obținut reprezentanților autorității o cerere de chemare în judecată în data de 21 octombrie.

În acest sens, reprezentanții AEC au depus luni și marți 12 cereri de chemare în judecată împotriva următoarelor UAT-uri: Comuna Cogealac, Comuna Crucea, Comuna Băneasa, Orașul Hârșova, Comuna Lipnița, Comuna Mihail Kogălniceanu, Comuna N. Bălcescu, Comuna Topalu, Municipiul Medgidia, Comuna Gârliciu, Comuna Dumbrăveni și Comuna Mereni.

Pe această cale, solicităm ferm primarilor UAT-urilor acționate în instanță să dispună de urgență alocarea de fonduri pentru bursele școlare ale elevilor, precum și adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea burselor și, astfel, să înceapă să arate interes față de educație și față de elevi, lucru care, din păcate, până la acest moment le-a fost necunoscut.”

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încă 6 școli și grădinițe din Timișoara trec online din cauza frigului din clase / Inspector Școlar: ”Am solicitat o verificare cu termometrul a situației temperaturilor de la unitățile de învățământ unde au scăzut temperaturile în clase”

În total, elevii din 8 licee, școli și grădinițe din Timișoara învață de miercuri de acasă pentru că este prea frig în clase, iar furnizorul de agent termic nu reușește…
Vezi articolul
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere ministrului Ligia Deca să publice de urgență proiectele “de modificare a legilor Educației”: “Cum să îți permiți să ascunzi societății tocmai proiectele ce urmează să modeleze viitorul copiilor acestei țări?”

Senatoarea USR Simona Spătaru îi solicită Ligiei Deca, ministrul Educației, “publicarea urgență a proiectelor de modificare a legilor Educației, acestea nefiind prezentate în mod oficial de Ministerul Educației până la…
Vezi articolul

Orban: Actul de educație trece printr-o transformare: discutăm despre un alt mod de predare/interacțiune cu elevul, despre colegi care trebuie să colaboreze la distanță, oameni care învață din mers să profeseze altfel decât au făcut toată viața

Actul de educație în România trece în prezent printr-o transformare care presupune un alt mod de predare și de interacțiune a dascălului cu elevul”, colaborare de la distanță și „oameni…
Vezi articolul

DOCUMENT Fără activități politice în școli, avertizează în an electoral ministrul Educației: „Sunt interzise de lege” / Același Minister menține politizarea inspectoratelor, unde toate funcțiile de conducere sunt ocupate politic / Peste 1.700 de directori de școli sunt numiți tot politic

Ministerul Educației a transmis o notă Inspectoratelor școlare județene în care le reamintește directorilor de școală și cadrelor didactice că este interzisă orice activitate cu caracter politic în școli, atât…
Vezi articolul