În guvern se vorbește despre stimulente pentru elevi în vederea vaccinării, spune ministrul Cîmpeanu / Alexandru Rafila: Testarea elevilor măcar de două ori pe săptămână cred că s-ar putea face

3.295 de vizualizări
Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com
Pentru vaccinarea elevilor în învățământul preuniversitar, “se discută despre stimulente în interiorul guvernului”, a spus luni, într-o intervenție la B1 TV, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei discuții despre încurajarea vaccinării în mediul școlar. El a precizat, însă, că “până nu va fi o decizie a guvernului nu mă voi pronunța cu privire la nicio ipoteză, pentru a nu crea confuzie în rândul a milioane de elevi și părinți”. În aceeași discuție, Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS și parlamentar PSD, a spus că în cazul copiilor teste Covid “măcar de două ori pe săptămână s-ar putea face”.

El a arătat că, pentru testare, costurile ar fi mari, dar consecințele nefuncționării școlilor ar fi mult mai mari. Când ministrul Cîmpeanu a semnalat că problema nu e legată de costuri, ci de lipsa acordului părinților pentru testare, Alexandru Rafila a spus că e “o contradicție pe care o înțeleg mai puțin” în atitudinea părinților.

Sorin Cîmpeanu la B1 TV, despre stimulentele discutate în guvern:

Întrebare: Guvernul vorbește despre stimulente pentru vaccinare. V-ați gândit la un anumit tip de stimulente și pentru copii?

Sorin Cîmpeanu: Cu siguranță da. O să vă răspund punctual despre sistemul de învățământ preuniversitar. Dar înainte de asta aș vrea să vă spun că în mediul universitar, pentru studenți, beneficiind de autonomie universitară universitățile se gândesc deja, în funcție de specificul universității și de posibilitățile universității, la stimulente pentru studenți. Pentru că există autonomie universitară. Pentru învățământul preuniversitar, se discută despre astfel de stimulente în interiorul guvernului, dar până nu va fi o decizie a guvernului nu mă voi pronunța cu privire la nicio ipoteză, pentru a nu crea confuzie în rândul a milioane de elevi și părinți.”

Alexandru Rafila la B1 TV, despre testarea elevilor:

“Majoritatea copiilor fac forme ușoare sau chiar inaparente. Așa că cea mai bună măsură ar fi ca părinții și persoanele vârstnice din familie, cu care copiii pot intra în contact, să fie vaccinate. Acesta e primul lucru. Și cel de-al doilea, pe care l-a menționat și un antevorbitor în emisiunea dumneavoastră, este legat de stabilirea unei proceduri foarte clare și mai ales simple, încât să fie posibilă testarea de exemplu de două ori pe săptămână a copiilor, tocmai pentru aceste cazuri care au mai puține simptome și care ar putea să fie detectate în cazul unei astfel de testări rapide. (…)

Acum nu putem să facem teste în fiecare zi, dar măcar de două ori pe săptămână cred că s-ar putea face. Sigur că e un anumit efort financiar, dar consecințele legate de nefuncționarea școlilor față în față cred că sunt mult mai costisitoare, nu numai din punct de vedere financiar, cât mai degrabă legat de modul în care acești copii se vor dezvolta, din punct de vedere al modului în care acumulează cunoștințe, cât mai ales din punct de vedere al dezvoltării lor psihologice, de integrare socială ulterioară. Consecințele sunt mult, mult mai grave decât dacă le punem în balanță raportat la aceste eventuale costuri care ar putea să fie necesare pentru acoperirea testării.”

La intervenția lui Sorin Cîmpeanu, care a atras atenția că principala piedică pentru testarea în masă a elevilor a fost lipsa acordului părinților, Alexandru Rafila a spus: “Sigur că da, acordul părinților e important. Aici e undeva o contradicție, pe care o înțeleg mai puțin. Părinții pe de o parte își manifestă îngrijorarea în ceea ce privește participarea la cursuri a copiilor, pentru că s-ar putea să nu fie în condiții de siguranță, pe de altă parte nu-și dau acordul pentru testare (…) Trebuie totuși un dialog sincer și bază pe argumente, mai puțin pe chestiuni exclusiv emoționale (…)”

Vezi înregistrarea emisiunii:

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


14 comments
  1. @isabela
    L-ai mirosit. Are 97 de ani, singura lui bucurie e sa-si bage bete in nas singur (ii declanseaza amintirile imemoriale), pensie nu mai are ca e penurie de inepti pe piata si, normal, n-a fost o zi prof. A fost sculer-matrițer la Atelierele Grivita si prieten cu Vasile Roaita.
    Asa ca, Isabela, stimabilo, fii mandra! L-ai prins, mama lui de comunist batran!

  2. >> măcar de două ori pe săptămână
    Sunt tari in care copiii au invatat sa se testeze singuri. Cine nu vrea test ramane acasa. Scobitul in nas nu produce cine stie ce disconfort.
    Nu ma astept insa ca incompetentii astia sa faca ceva. Rafila vorbeste sa se afle in treaba.

  3. Nu ar trebui termene. DSP sa-si facă treaba și sa anunțe școlile IMEDIAT când apare un caz printre elevi, personal didactic și nedidactic. Testare la fiecare apariție a unui caz în școală sau la apariția unui caz printre neamurile vreunui participant la activitățile din scoala

  4. … De ce se încăpățânează ministrul sa scobeasca copiii în creieri prin nas, de zici ca ii mumifica? Inloc sa lase decizia fiecărui părinte de a alege sa își trimită copilul la școală pe timpul pandemiei fizic, sau online?!? Cu câțiva profesori rezolvi o tara în format online. De ce parintii sunt buni doar de plăti și prestat alte obligații legale, dar cu drepturi reale de decizie asupra propriilor copii, deloc?

    1. @mama mumiei
      1. Ati asistat cumva la vreun ritual de mumificare? Pareti la curent.
      2. E vorba de teste rapide, dar probabil nu reusiti sa intelegeti un text simplu, ceea ce face din dvs o mama analfabet functional.
      3. “Cu cativa profesori rezolvi o tara”??? Nu comentez afirmatia, idioata de-a dreptul. Ma rezum la alegerea verbului. Elegant, ca pe centura…
      4. La ce obligatii legale “de prestat” (scuze, dar nu ma pot abtine) va referiti?

  5. Doua testări pe săptămână e deja prea mult. Mai ales ca sunt o groaza de scoli unde nu a fost niciun caz de infectare. In aceste scoli, o testare pe an sau cel mult o testare pe semestru ar fi arhisuficient.

    1. La 2 saptamani testata toata lumea din scoala. Mi se pare cel mai corect. In doua saptamani virusul se manifeste clinic sau la test, nu poate trece neobservat cu siguranta.

    1. Ia nu-i mai plangeti atata. Bietii copii, auzi…dar ce le face, ii taie? Le face un bine. In alte tari sunt satui de 2 ani de aceste teste si nu mai comenteaza nimeni si nu mai face atatea fite cu iz de democratie. Bietii….Ei sunt niste draci unii si ii plangeti pentru un betisor in nas. N-a murit nimeni ca i s-au luat niste muci din nas. Dati-va cu reveneala! La orice propunere exagerati tot: va mumifica, va tortureaza, va streseaza odraslele. Pe astia nici naiba nu-i streseaza, stati linistiti, s-au nascut odihniti si cu mintea odihnita…n-au niciun stres de nimic. Sunt profesor si imi asum tot ce spun. Nici nu am cum sa dau peste alti elevi mai buni, cand acestia sunt copiii fostilor elevi odihniti la fel, de acum 7-10 ani. Supuneti-va regulilor societatii si nu va mai tot vaicarati si faceti din orice porcarie un exercitiu si demonstrartie de democratie.

      1. Eu cred ca D-vs sunteti criminal! Ar trebui sa fiti testat psihologic saptamanal. Pe principiul “vedem negru peste tot”, “toti sunt posibili infectati”, “toti sunt un pericol public pentru sanatate” ….. de ce nu am vedeam cate un criminal in oricine, un hot in oricine, un talhar in oricine …. si sa facem teste psihologice non stop?!
        Cum vi se pare asta??? Nici Dumneavoastra nu veti muri de la un test de acest gen periodic, nu?
        Terminati cu ideile totalitariste! Daca sunteti profesor inseamna ca e posibil sa fi prins ceva din comunism. Cum era in perioada aia? Va mai aduceti amine?

        1. @Io
          Da, frate Io, sa fie testat ala de mai sus care va spune adevarul verde-n fata! Psihologic, psihiatric, psihedelic, psihotrop, psihanalitic, psihomotor, psihagogic, psihoanaleptic si psihomotor.
          Acu’ te las ca te simt ametit!

          1. @B zici ca sunt ametit? Cand o sa-ti moara un frate/copil/prieten/parinte …. in urma unui vaccin atunci sa vezi daca ai fi sau nu ametit

      2. Nu mai lucrati, stimate domn/ stimata doamna(?)cu tineri. Ati avut copilarie? Presupun ca in vremuri imemoriale…e ff placut de doua ori pe saptamana sa fii testat. Inertii astia va vor plati pensia. Sau nici nu aveti treaba cu sistemul educational?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR o cheamă pe Ligia Deca în Parlament, pe 1 martie, la Ora Guvernului, ca să dea explicații privind legile Educației. Până acum, Ligia Deca nu a răspuns niciunei invitații a opoziției: “Doamna Deca trebuie să clarifice încotro are de gând să ducă învăţământul românesc”

USR a depus o solicitare ca ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să vină la „Ora Guvernului” în plenul din 1 martie al Senatului, de la ora 11:30, pentru a oferi explicaţii…
Vezi articolul

INTERVIU Julia Batioha, coordonatoarea comunității ucrainene din Mediaș, a învățat limba română, pasionată de Zdob și Zdub, încearcă să le redea copiilor refugiați activitățile furate de război și-i inspiră pe români și ucraineni să alerge la Maratonul Internațional Sibiu pentru cauza Școlii de vară a copiilor din Ucraina

Comunitatea ucrainenilor din Mediaș strânge fonduri pentru o școală de vară pentru copiii din Ucraina într-un mod inedit. 46 de alergători s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu 2023, ce se…
Vezi articolul

Suspendarea Rusiei în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică – propusă de forul ce organizează competiția / Elevii ruși ar urma să participe în nume personal, la distanță, fără drapel sau alte însemne naționale

Boardul Olimpiadei Internaționale de Matematică, reunit la începutul acestei săptămâni, a reacționat față de agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei printr-o serie de propuneri de sancționare a Rusiei, inclusiv suspendarea acesteia ca…
Vezi articolul

BREAKING Monica Anisie: La momentul acesta, rata la nivelul municipiului București este de 2,69, deci nu s-a trecut peste pragul de 3. Se trece în scenariul roșu dacă mai multe zile există pragul de 3, rata de infectare la nivel de localitate

La momentul acesta, rata de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului București “este de 2,69, deci nu s-a trecut peste pragul de 3. Prin urmare, noi, la momentul acesta,…
Vezi articolul